2,523 matches
-
românilor. Între 1790 și 1793 s-a aflat la Paris și Londra, intrând în contact cu ideile înaintate ale epocii și sporindu-și numărul limbilor străine știute. Face doi ani de practică juridică la Viena, timp în care este și corector la tipografia destinată cărților românești și sârbești. Astfel, poate să tipărească aici un „Calendar la anul de la nașterea lui Hristos 1794”, în care, printre altele, publica și propria traducere după un autor necunoscut: Cei doi excesuri a amerii. O istoriolă
IORGOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287607_a_288936]
-
de pictură, se înscrie la Școala de Belle-Arte din București, unde însă va avea ca maestru un sculptor, pe Dimitrie Paciurea. În mediul literar (la „Revista copiilor și a tinerimii”, unde debutează în 1919 și unde îndeplinește și funcția de corector, la „Adevărul literar și artistic”, „Rampa”) pătrunde grație înzestrării lui pentru desen. Curând se afirmă în grafica publicistică, ilustrând texte de prin reviste, precum și cărți pentru copii (cum ar fi Haplea de N. Batzaria). Un timp lucrează într-un atelier
IORDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287598_a_288927]
-
la liceele „Gh. Lazăr” și „Matei Basarab” din București. Se înscrie în 1895 la secția de filosofie a Universității din capitală, fără să frecventeze, și reia, între anii 1902 și 1905, cu intermitențe, cursurile Facultății de Litere și Filosofie. E corector la „Epoca” (1897), custode la Muzeul Aman (numit de Spiru Haret) și la Biblioteca Fundației Universitare „Carol I” (timp de treisprezece ani). Este unul dintre fondatorii revistei „Floare albastră” (1898-1899); face parte din colegiul de redacție al „Luceafărului”, apoi din
IOSIF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
X.1905, București - 18.III.1993, Paris), eseist, prozator și traducător. Învăța la București, urmând cursurile primare la Kaiserliche-Königliche Katholische Volksschule (1911-1915), apoi liceul la „Matei Basarab”, absolvit în 1924. La numai cincisprezece ani obține, în urma unui concurs, postul de corector la revista „Le Pétrole”, în care publică mici note. Debutul sau literar are loc în revistă școlară „Glasul tinerimii”, în 1921, cu schița Hotărârea. Între 1924 și 1927 urmează, la Paris, cursurile Facultății de Drept și ale Facultății de Litere
JIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287673_a_289002]
-
și literatura română, din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1966). Aici, în 1964, înființează împreună cu poeții Adi Cusin, Emil Brumaru, Mihai Ursachi, Ion Chiriac, Ion Covaci, pictorul Petre Aruștei și compozitorul Sabin Păutza grupul „Lunar 11”. După absolvire, devine corector la revista „Cronica”, referent literar la Teatrul Național din Iași, redactor la Editura Kriterion (București, 1971-1998). Primește de patru ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru traduceri din limba maghiară (1972, 1976, 1981, 1986), precum și Premiul pentru traducere al Asociației
DRUMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286882_a_288211]
-
Scriitorilor. Spuneai «România literară», spuneai Andriana Fianu. Era, în felul ei, o instituție. Venea prima și pleca ultima din redacție. Știa tot ce se publica sau nu, ca și toate golurile. [...] Adi era, în același timp, secretară, redactor, casier, contabil, corector, colaborator și director al revistei, fără să fi avut una sau alta dintre aceste funcții precise. Muncea din plăcere și devotament, de la o vreme aproape neplătită.” SCRIERI: Dincolo și dincoace de rampă, București, 1982. Ediții: Al. Rosetti în evocări, București
FIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286986_a_288315]
-
este profesor de română în satul natal (1948-1950), la Hălmagiu (1950-1953) și Gurahonț (1953-1955). A lucrat apoi ca redactor la revista „Teatrul”. În 1957 este trimis în detenție timp de un an pentru „omisiune de denunț”. Mai târziu va fi corector la „Lumea” (1963-1966), redactor la „Secolul 20” (din 1969), apoi director al publicației, director de onoare al revistei „Euphorion” (editată din 1990 la Sibiu). Debutează în „Jurnalul literar” (1939), primind în 1947 Premiul „E. Lovinescu” pentru manuscrisul Alfabet poetic, ce
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
lui de gazetar. Colaborează la ziarul armenesc „Iravunk” și împreună cu Ervant Sărmakeșhanlian scoate cotidianul „Șarjun”, rezervându-și, sub pseudonimul Kamer-Arșavir, rubrica de comentarii externe. Din 1899, revenit în București, se avântă într-o nouă etapă a vieții lui de publicist. Corector la „Universul”, i se încredințează curând misiuni de reporter, în țară și în străinătate, iar în 1913-1914 e subdirector al cotidianului. În toamna lui 1916 își dă demisia și, dus de vîrtejul evenimentelor, ajunge la Odessa, unde, sub semnătura Avion
MESTUGEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288099_a_289428]
-
pe Nicolae Labiș, Lucian Raicu, Gheorghe Tomozei ș.a. După desființarea școlii se înscrie la Facultatea de Filologie a Universității din București, pe care o va absolvi în 1970. Lucrează în redacțiile revistelor „Albina” și „Drumul belșugului” (1954-1957). Din 1963 este corector, apoi redactor la revista „Luceafărul”. Funcționar, din 1992, în Ministerul Culturii, între 1994 și 1996 a fost atașat cultural la Ambasada României din Beijing. A debutat cu versuri în gazeta „Viața Buzăului” (1951). Poetul reprezintă un adevărat „caz” al literaturii
GHEORGHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
erau În jur de 10.000 spre sfârșitul anilor 1980, asigură perpetuarea a două tipuri de scriitori: scriitorul salariat și literatul diletant superior. Majoritatea membrilor Uniunii scriitorilor sovietici aveau un statut salarial, fie că erau funcționari ai Uniunii, redactori și corectori ai ziarelor literare și editurilor, sau exersau alte profesii, În special intelectuale și artistice. Cazurile de scriitori independenți erau rare, mai frecvente În țările unde legătură cu piața liberă nu putuse fi complet Întreruptă, ca În cazul scriitorilor din RDG
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
în satul natal și urmează la Iași Școala Normală „Vasile Lupu” (1951-1955) și Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” (1962-1968). Trece prin mai multe slujbe: profesor la Românești (1955-1957), profesor și director de cămin cultural la Voinești (1961-1962), corector la revista „Ateneu” (1965-1969), inspector la Casa Județeană de Creație Iași (1970-1972), redactor la revista „Convorbiri literare” (din 1972). S-a pensionat pe motive medicale în 1981. Debutează cu versuri la „Iașul literar”, în 1961, colaborând ulterior la „Cronica”, „Convorbiri
ROMANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289310_a_290639]
-
regiment de artilerie călare, fiind și redactor la ziarul „România” din Iași al Marelui Cartier General. Debutează în revista ,,Duminica” (1890), cu versuri scrise la moartea bunicii sale. Prima carte, Poesii (1890), e prefațată de Constantin Mille, care îl angajase corector la „Adevărul”. În scurt timp urmează placheta de versuri și proză Foi de toamnă (1892). Publică poezii, proză și traduceri la ,,Vieața” (1894), sprijinit de Al. Vlahuță; prin el i-a cunoscut pe I. L. Caragiale, Barbu Delavrancea, Nicolae Grigorescu. La
ROSETTI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289378_a_290707]
-
Bilete de papagal” și „Radical”. Mai colaborează la „Omul liber”, „Excelsior”, „Viața literară”, „Viața românească” și „România literară” (la ultimele trei în 1933, cu fragmente de roman), apoi la „Azi”, „Convorbiri literare”, „Vitrina literară”, „Credința”, „Reporter”, „România literară” (1939) ș.a. Corector la unele dintre acestea, mai târziu devine redactor la ziarul „România” și la Agenția de știri Rador. A mai folosit pseudonimele Corado (în colaborare cu Radu Costăchescu), Tudor Nemțeanu și Tristan. Editorial, debutează în 1934 cu romanul Cei șapte frați
STAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289855_a_291184]
-
Bobi”, „Discobolul”, „Litere”, „Viața literară”, „Herald”, „Frize” (Brașov), „Luceafărul literar și critic”, „Sfarmă-Piatră”, „Azi”, „Îndreptar”, „Vocea Buzăului”. În 1931, sub pseudonimul Sandu Viroagă și în colaborare cu Nicolae Mihăescu, scoate placheta Îngerii pământului. Nichifor Crainic îi oferă un post de corector (1932-1933) la „Calendarul”, ziarul pe care îl conducea; a lucrat apoi în redacția „Universului literar” (dând, și aici, poezie între 1938 și 1944). Nu a profesat avocatura, preferând o slujbă modestă, de funcționar în Ministerul Muncii și Prevederilor Sociale. Mutat în
STANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, secția engleză-română (1974-1978). Repartizat ca profesor la Școala Generală nr. 4 din Giurgiu, în 1982 părăsește învățământul spre a se angaja ca muncitor necalificat pe un șantier de la periferia capitalei. Corector la „România liberă” (1983-1988), devine redactor la „Scânteia tineretului”, secția de politică internațională (1988-1989), ulterior la suplimentul literar al cotidianului „Tineretul liber” (1990-1992), în intervalul 1992-1993 îndeplinind și funcția de redactor-șef adjunct al ziarului; concomitent, colaborează la postul de
STANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
Petru Ștefoi, țărani. Urmează Liceul „N. Gane” din Fălticeni, încheiat în 1973, și Facultatea de Filosofie a Universității din București (1976-1980). Muncitor distribuitor la Fabrica de Conserve din Popești-Leordeni (1973-1976), după obținerea licenței va fi profesoară în aceeași comună, apoi corector cu jumătate de normă la „Contemporanul” (1987-1989). Ulterior e redactor la „Contrapunct”, apoi la „Dilema”, și colaboratoare a posturilor Europa Liberă și Radio France International. În 2000 consul general al României la Montreal, se retrage din funcție în martie anul
STEFOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289913_a_291242]
-
încheia niciodată). În anii războiului trăiește în Franța neocupată, în 1940 revine pentru scurt timp la București, iar în 1942 pleacă definitiv la Paris. Și-a câștigat existența lucrând la o editură ce tipărea cărți de administrație, fiind aici și corector. Imediat după război a tradus din câțiva scriitori români, foarte diferiți între ei, cum erau Pavel Dan, Mihai Ralea și Urmuz, transpuneri care însă au trecut neobservate de publicul francez. La fel s-a spus și despre primele sale piese
IONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
și al lui Simion Chiropol, plutonier de jandarmi. Învață, între 1951 și 1954, la Liceul „Dimitrie Cantemir” din București și urmează, doar în 1955-1956, cursurile Facultății de Filologie din București. Își câștigă apoi existența lucrând ca arhivar, bibliotecar, muncitor agricol, corector la revista „Gazeta literară”. Debutează cu versuri în 1963, la „Contemporanul”, iar editorial în 1967, cu Jocul lui Adam. Urmează alte două volume de poezii: Schimbarea la față (1968) și Rosarium (1969), ultimul rămas însă nedifuzat și ulterior dat la
KIROPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287716_a_289045]
-
Ștefan Stratimirovici, se dedică activității culturale și publicistice. A colaborat, în 1830, împreună cu Moise Nicoară, la „Calendar românesc”, scos la Buda de Ștefan P. Niagoe, iar în 1829-1830 a fost redactorul publicației lui Zaharia Carcalechi, „Bibliotecă românească”. A lucrat în calitate de corector, pentru lucrările românești, la Tipografia Universității din Buda. B. a fost unul dintre intelectualii români proveniți din Imperiul Habsburgic ce aveau să joace un rol important în viața instituțiilor publice din Principate. Chemat de Gh. Asachi, va funcționa la Iași
BOJINCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285799_a_287128]
-
, Dan (28.VII.1952, Lugoj), poet. Este fiul Maricelei (n. Constantinescu) și al lui Aurel Stanciu, ofițer. Urmează la București gimnaziul și liceul, apoi Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (1972-1976). De-a lungul timpului a lucrat ca librar, corector și ca grafician, realizând numeroase ilustrații de carte. În 1972 debutează la „Luceafărul”, iar editorial în 1990, cu volumul Imperiul simpatiei. Colaborează la „Orizont”, „Luceafărul”, „Viața românească”, „Echinox”, „Dilema veche”, „Academia Cațavencu”, „Poesis” ș.a. Critica l-a privit pe S.
STANCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289866_a_291195]
-
al folcloristei Elena Didia Odorica Sevastos și al poetului Artur Stavri. Își face studiile în Iași, la Liceul Internat, apoi la Facultatea de Drept (1910-1913) și devine avocat. Debutează cu Cântecul ciobănașului Nacu în 1908, la „Buciumul”. Din 1911 este corector, ulterior, timp de câțiva ani, secretar de redacție la „Viața românească”, redactor la „Mișcarea”, „Teatrul”, „Opinia”, „Lumea” și colaborator la „Facla”, „Rampa”, „Cronica”, „Însemnări literare”, „Cuvântul liber” (seria 1924-1925) ș.a., periodice în care îi apar versuri, traduceri, comentarii teatrale, literare
SEVASTOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
și a unui rost, cu puține momente calme. Timp de șase ani cunoaște o perioadă de refacere sufletească, fiind preceptorul copiilor și administrator al moșiilor deținute de contele Daniel Vass de Țaga (1796-1802). Ulterior, între 1804 și 1808, va fi corector (și cenzor interimar) al secției românești a Tipografiei Universității din capitala Ungariei. Deși duce o viață foarte modestă, își poate continua preocupările cărturărești, pregătește ediții, scrie prefețe, poartă corespondență. Traduce și editează cărți de popularizare a unor cunoștințe științifice și
SINCAI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289694_a_291023]
-
Liga literară”, „Revista literară”, precum și în „Peleșul”, „Biblioteca familiei”, „Revista poporului”, „Ilustrațiunea română”, „Revista theatrelor”, „Revista orientală”, „Foaia pentru toți”, „Liberalul”, „Foaia interesantă”, „Foaia populară”, „Tribuna familiei”, „Curentul literar”, „Carmen” ș.a. Prin intervenția lui Al. Macedonski, obține un post de corector la „Monitorul oficial”. Mereu strâmtorat, boemul, care într-o scrisoare din 1898 se recomanda „student în litere și drept”, nu isprăvește o facultate. Reușește să vadă tipărite coli dintr-un volum, intitulat Poezii, în 1901. S-a stins prematur, din cauza
SAVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289520_a_290849]
-
Mariei (n. Ștefănescu) și a lui Ștefan Călugăru, agricultori. Urmează la Timișoara Școala Medie „Eftimie Murgu” (1958-1962) și Școala Tehnică Sanitară (1962-1964). Lucrează ca asistentă socială la Spitalul Militar din Timișoara, ca funcționară la diverse întreprinderi, iar din 1972 în calitate de corector și secretar de redacție la „Orizont”. Din 1991 este proprietar și redactor al Editurii Excelsior Art din Timișoara și președintă a Fundației Genesa. Debutează cu reportaje la cotidianul „Drapelul roșu”, în 1967, iar editorial cu volumul de poezii Adăpost într-
SEIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289606_a_290935]
-
să publice, în 1942, în „Albatros”, poemul Întoarcerea fiului rătăcit, pregătit pentru „caietul” colectiv Sârmă ghimpată, a cărui apariție este oprită de cenzură. Un vers anunță: „nu mai scrie versuri prozatorule care faci patetic foame”. În primăvara aceluiași an intră corector la „Timpul”, ziar ce are o pagină literară („Popasuri”), coordonată de Miron Radu Paraschivescu. I se tipărește, în martie, schița Pârlitu’. Amintindu-și de acest debut, Miron Radu Paraschivescu va spune că numai faptul de a-l fi publicat pe
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]