991 matches
-
făurit o lume Nepoții mă vor vinde la ceas de vremuri grele Și-or căuta la mine boccea de strânse sume. Le las spre moștenire doar limba prea curată Ce scaldă făurirea în prea frumos cuvânt, N-am bani, averi, cotloane, n-am faimă ce-i furată Am scrise niscai rânduri în viața-mi de avânt. Citește mai mult COTLOANE ALE MINȚIICândva priveam în față, vedeam cum viitorulîmi este hăt departe, împresărat în multAcum privesc în urmă, la viața-mi ca
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
strânse sume. Le las spre moștenire doar limba prea curată Ce scaldă făurirea în prea frumos cuvânt, N-am bani, averi, cotloane, n-am faimă ce-i furată Am scrise niscai rânduri în viața-mi de avânt. Citește mai mult COTLOANE ALE MINȚIICândva priveam în față, vedeam cum viitorulîmi este hăt departe, împresărat în multAcum privesc în urmă, la viața-mi ca ogorulTrecută și cam veche, bătrână de tumult.Nu am regrete lucii, făcut-am ce-am voitAm plămădit din palme
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
și alții, ce-au făurit o lumeNepoții mă vor vinde la ceas de vremuri greleși-or căuta la mine boccea de strânse sume.Le las spre moștenire doar limba prea curatăCe scaldă făurirea în prea frumos cuvânt,N-am bani, averi, cotloane, n-am faimă ce-i furatăAm scrise niscai rânduri în viața-mi de avânt.... XI. REGINA MUZICII, de Ciprian Antoche , publicat în Ediția nr. 2232 din 09 februarie 2017. REGINA MUZICII Regina muzicii frumoase ești cânturi de zeiță Reverși suave
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
de zeiță Reverși suave strune din portu-ți de crăiță, Arcușul tău cel molcom tresare din baladă Și plânge peste doine, ce-n triluri ți se scaldă. Răsunetul de coarde sub apriga cântare Trezește codrul verde și valul spart în mare, Cotloanele de munți și-ntinsul de câmpii, Adânc de văi zbârcite și florile zglobii. Ecouri prelungite, vibrate și frumoase Încântă suflul lumii în zilele mănoase, Divina-ți manieră... O, prea sfințită liră! Adulmeci suflul vieții ce trupul îți admiră. Te scurgi
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
frumoase ești cânturi de zeițăReverși suave strune din portu-ți de crăiță,Arcușul tău cel molcom tresare din baladăși plânge peste doine, ce-n triluri ți se scaldă.Răsunetul de coarde sub apriga cântareTrezește codrul verde și valul spart în mare,Cotloanele de munți și-ntinsul de câmpii,Adânc de văi zbârcite și florile zglobii.Ecouri prelungite, vibrate și frumoaseîncântă suflul lumii în zilele mănoase,Divina-ți manieră... O, prea sfințită liră!Adulmeci suflul vieții ce trupul îți admiră.Te scurgi printre
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
ca oamenii răi să se culce, Să doarmă pe veci ucigașii și șerpii, Ca pruncii să doarmă, un somn veșnic, dulce Și-apoi să se nască-n prinsorile ierbii. Dormiți!... este noaptea când luna veghează Nu-i teama prezentă-n cotloane de gânduri, Nu-i semn că măicuța din suflet oftează E somnul ceresc ce-a oprit mii de vânturi. Referință Bibliografică: LUNĂ PLINĂ / Ana Podaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2236, Anul VII, 13 februarie 2017. Drepturi de Autor
LUNĂ PLINĂ de ANA PODARU în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382878_a_384207]
-
Acasa > Poezie > Oglindire > „MOST WANTED KILLER” Autor: Aurel Conțu Publicat în: Ediția nr. 2300 din 18 aprilie 2017 Toate Articolele Autorului nu mi-a mai rămas altceva de făcut decât să omor timpul sunt un ucigaș în serie umblu prin cotloanele întunecoase ale prezentului prin toate anticariatele existenței incognito „most wanted killer” . ieri tăcuseră toate ceasurile mâncătoare de timp de afară se auzeau tramvaiele morții oprind în penultima stație avioanele cu reacție zgomotele familiare ale timpului care-mi demolează fără nicio
„MOST WANTED KILLER” de AUREL CONȚU în ediţia nr. 2300 din 18 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382967_a_384296]
-
nu stearsă de pe harta lumii este o situație reală si nu poate fi lasată la voia întâmplării. Totul depinde de modul cum această națiune va reuși să renască din propria ei cenușă, de modul cum va reușui să măture din cotloanele cele mai ascunse ale Puterii pe trădători, pe slugile venite din afară ca să „ne învețe ” democrația, de modul cum ne vom îndrepta spatele și vom hotărî noi înșine să spunem „NU” , așa nu se mai poate!. Românii au mai trecut
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92364_a_93656]
-
bună dreptate, o bornă de lumină - chiar acum, în 2016: Anul Internațional al Luminii - pe tema dată (enunțată mai sus), l-am rugat, firește, să pună un umăr (colegial și amical) alături de acela al meu, pentru a putea contura, din cotloanele memoriei, o pagină cât mai vie și autentică. Ce-i drept, acum ...(oho!!!) 50, 40, 30 de ani - ca redactor șef al revistei ,,Cadran Universitar” (a Uniunii Asociațiilor Studenților din Craiova), ca șef al subredacției hebdomadarului ,,Viața Studențească” (București), apoi
Oltenească, primăvara umorului românesc [Corola-blog/BlogPost/92930_a_94222]
-
inima când știu că din toată Spania, cu encalve și insule cu tot, doar arhipelagul Chinijo, format din mine și din suratele mele mititele de la nord ˗ La Graciosa, Alegranza și Montaña Clara ˗ suntem prima Rezervație Maritimă spaniolă. Inima mea are cotloane ascunse, ascunde tuneluri lungi, de kilometri și peșteri tenebroase, săpate de lava incandescentă care mi-a curs prin vene înainte de a se revărsa în mare. Sângele meu clocotitor a format labirinturi întortocheate, prin care locuitorii s-au ascuns de vrăjmași
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92957_a_94249]
-
școlii gimnaziale, se numără fără-ndoială numele sonor al peșterii Altamira și certitudinea că Iberia este leagănul preistoric al culturii Europei. Însă, din păcate, ocupați fiind peste măsură cu fiesta, siesta, tapas, coridă sau flamenco, uităm să mai scormonim prin cotloanele memoriei după uitatele semne care ne leagă cu veșnicia, conferind Spaniei rădăcini adânci. Noroc că spaniolii par să cultive o manie obsesivă pentru dedesubturile scoarței terestre, insistând, oriunde ne-am afla, să ne dezvăluie certitudinile îngropate sub aparențele ”supraterestre”. Așa
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93054_a_94346]
-
mă? - Nuu! Au mormăit cei trei, care au continuat operațiunea de turnare: - A mai fost și... Cel turnat ducea mai departe ștafeta turnătoriei, astfel că au fost scoși la tablă toți băieții și câteva fete. Apoi, nu știu din ce cotlon al catedrei, domnul Arsu a scos la iveală pe uitata „mămică” a domnului Fusulan. Toți o considerasem definitiv răposată și... uite cum ne zâmbea acum! Cum de uitaserăm noi de ea? De ce n-am căutat-o prin sertarul catedrei, pe sub
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
auzea doar jupânul Macek trăgând cu urechea. Ploșnițe străbune, gândaci de bucătărie căzuți din sutanele misionarilor catolici, muște mici, rapide, cu aripioare lungi, sosite la 1246 cu ultimul val tătar, păianjeni obezi cu plase în formă de stea foiau în cotloanele lor, cerându-și dreptul la viață, la autodeterminare. — Pane Macek - strigă Vasea peste umăr - mai adă un rând! — Temeiurile credinței voastre întru Domnul le-am înțeles prea bine - zise Metodiu. Mai greu vine minții mele să priceapă aplecarea voastră spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
romani. „Iar l-am scăpat! Oare unde s-o fi ascuns?” - exclamă cu ciudă cel care părea șeful lor, descălecând de pe căluț. Veni iute spre stejar, vârî brațul în scorbură, încercând să-l găbuiască, dar micul Metodiu se mistui în cotloanele copacului. Deodată, mâna păroasă a tătarului sau a cazacului sau a ce-o fi fost el îl dibui, îl apucă de după ceafă și... — Preacuvioase! Preacuvioase! — Ce-i? - sări Metodiu în capul oaselor. — Preacuvioase - șopti Iovănuț cu ochii umflați de nesomn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mediocru, fiecare cuvînt chemat de cel ce-i precede e o capcană imposibil de evitat) iată mi-a scăpat din mînă, am Început deja să umblu la inteligență; măruntele mofturi, divagațiile, cînd eu orbecăiesc după Începutul unui discurs despre subsoluri. Cotloanele acelea pline de vechituri pe care le ocolești de atîta vreme pentru că, odată pătruns acolo, nu știi de ce să le apuci mai Întîi, că nu e nici o rînduială și te Împresoară de-a valma din toate părțile baloturi de boarfe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
trebuie să joc rolul lui Dumnezeu. Nu reușesc să intru niciodată În pielea personajului, să fiu la Înălțime, cum se spune. Ucid cu milă și frică. Mă paralizează conștiința păcatului. Și totuși persist, inventez trucuri, găsesc metode, Îi scot din cotloane cu mătura sau cu cîrpa Îmbibată de apă, născocesc incendii, uragane, revărsări, Îi silesc să se apere, Îi aduc În cîmp deschis și lovesc. CÎtă viață zemuind sub pantoful meu. Pentru ce o fi fost zămislită și spre ce aspira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pe un butoi. Încă nu v-am spus că omul cu care trăiam se numea Eberhart. Îmi plăcea cum îl cheamă. Nu i-am spus niciodată pe nume. În general, nu ne spuneam mare lucru. Arareori rosteam Eberhart, în singurătatea cotlonului meu, ca de pildă în noaptea aceea când mi-am simțit prima oară efemeritatea. Eberhart era în vârstă și orbitele ochilor săi îmbătrâniți erau pline de nisip. Iar nisipul acela cenușiu era acoperit de o pieliță ca nailonul, care lucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
surâzând către tânăra lui soție, ca și cum el însuși ar fi fost una din acele păsări. Vinul mirosea a miere de pădure și ni se urcase treptat, fără scară, la cap. Asfințitul își schimbase culoarea și noaptea se insinuase în toate cotloanele casei. Signor Fumo își pusese o altă pălărie pe cap - o pălărie de sărbătoare cu pene albe. Începuse să cânte și să danseze în jurul Carlei, așezată pe vine ca o găină pe ouă. Era dansul cocoșului, al iubirii. Cânta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cu frumusețea-i neobișnuită. Ce zeu muritor și mult prea asemănător celor din ceruri este creatura aceasta atât de diferită de celelalte și cum de-a ajuns aici fără să-și trădeze nepotrivirea cu gloata de primate? De unde, din ce cotlon al existenței a izbucnit prezența ei până nu demult neștiută? Buclele-i înspumate și cu desăvârșire umane îi curg valuri pe umerii lați și mândri, fermecându-l parcă până și pe zeul coborât din navă, deși acestuia nu-i pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
partea cealaltă. Masivul era ca o fortăreață inexpugnabilă. Aceiași pereți verticali peste care se sprijinea polița îi găsi și acolo. Ușor jenat de soarele care îi bătea acum în față, studia totul foarte atent. Din păcate însă nu descoperi nici un cotlon în care s-ar fi putut refugia prezumtivul criminal. Dezamăgit pentru că încă o ipoteză se spul berase în vânt, inspectorul se hotărî să facă cale întoarsă. Începu să coboare încet spre locul unde îl aștepta Ileana. Drumul în jos se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la un moment dat, își pusese întrebarea dacă nu cumva are halucinații, pentru că nu-și imaginase că niște arbori pot crește atât de groși. Chiar dacă mai mult alunecau pe deasupra ajutați de toiagul lui Moș Calistrat, când se opreau să scruteze cotloanele pădurii, trebuiau să coboare la pământ. Din cauza stratului gros de frunziș umed, Cristian avea încălțările ude iar pantalonii îi erau leoarcă până aproape sub genunchi. Tocmai înconjuraseră un bolovan uriaș ce părea că rămăsese înțepenit între doi stejari care, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
restul acareturilor. Nici urmă de toiag, totul era curat și așezat în cea mai desăvârșită ordine. Cristian avea impresia că stăpânul casei plecase abia de câteva minute. Nu e nici aici, declară el după ce trecuse de două ori prin toate cotloanele. Nici nu cred că se află în casă ori pe lângă ea. Dacă l-ar fi avut la el, nu s-ar fi putut apropia nimeni de dânsul ca să-l atace. Asta dacă nu cumva Calistrat chiar s-a omorât. Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mașinăria, el venise acolo pentru altceva. Mai aruncă o privire prin gard după care porni în lungul acestuia. Deși locul părea pustiu, ceva îi spunea să nu deschidă poarta. Era conștient că, de unde privea el, nu reușise să vadă toate cotloanele. Mai rămăseseră unghiuri moarte pe care, din pricina ceței, nu le putuse cerceta. I-ar fi fost dificil să explice ce căuta acolo, dacă vreun paznic lăsat peste noapte, ascuns în cine știe ce ungher, l-ar fi luat la întrebări. În curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un moment când acest lucru ne-ar avantaja, dar deocamdată vreau să știu că te pot găsi pe ringul de dans. Sunt câțiva bărbați pe care mi-ar plăcea să-i cunoști și nu vreau să te găsesc În vreun cotlon al serei de plante, Îndrugând bazaconii cuiva... sau ascultându-le. ROSALIND (sarcastic): Da, mai bine ascultându-le. DOAMNA CONNAGE: Și să nu-ți pierzi timpul cu studenții - cu băiețași de nouăsprezece-douăzeci de ani. N-am nimic Împotriva unei reuniuni dansante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
care-l iubesc, pe care-l voi iubi vreodată. AMORY (iute:) Rosalind, hai să ne căsătorim luna viitoare. ROSALIND: Nu se poate. AMORY: De ce nu? ROSALIND: O, nu se poate. Aș fi un fel de squaw a ta, În cine știe ce cotlon oribil. AMORY: Am avea În total două sute șaptezeci și cinci de dolari pe lună. ROSALIND: Iubitule, de obicei nici nu-mi fac coafura... AMORY: Ți-o fac eu. ROSALIND (Între râset și suspin): Mulțumesc! AMORY: Rosalind, nu se poate să te gândești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]