454 matches
-
realizeze era acum stabilit, totul se lega cu claritate. Esențialul era să nu se concentreze exclusiv pe ADN, să privească ființa vie În generalitatea sa, ca sistem autoreproductibil. Mai Întâi, Annabelle nu răspunse nimic; nu-și putea stăpâni o ușoară crispare a gurii. Apoi Îi turnă din nou vin; În seara aceea gătise pește, iar mica ei garsonieră evoca mai mult ca oricând cabina unui vapor. — Nu te-ai gândit să mă iei cu tine... Cuvintele ei răsunară În tăcere; tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
încerce sunetele. Intonează slab motivul pe care îl va cânta pe tot parcursul piesei. Apoi cântă. Se oprește și iar cântă. Această bucată muzicală este personajul principal al piesei. Ea va trebui astfel aleasă încât să producă frică și iluminare, crispare și speranță, înghițituri în sec și cutremurarea pielii. În timp ce PARASCHIV cântă, MACABEUS se trezește. Rânjește. Se întinde. Cască. Se scarpină. Se încheie la pantaloni. Își suge o unghie. Își trosnește degetele. Îi cârâie burta de foame. MACABEUS: Cânți ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
aia bătrânul Îl jupuia, Îi așeza tacticos, pielea, În paporniță, hoitul i-l arunca În valurile apei curgătoare de la picioarele lor și alt câine trecea la rând. Pe nepot, Îndeletnicirea l-a Îngrozit. A rămas halucinat. O milă și o crispare teribile l-au cuprins, l-au doborât, aproape, psihologic. Și, nemaiputând suporta crima, l-a Întrebat, pe bunic: de ce faci tu asta? Ca să pot trăi. Ca să pot trăi eu, ca să puteți trăi și voi. Și ca să mă și Îmbogățesc, puțin
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
pornire nebună înspre negativitate în acea schimonosire bestială, chinuitoare și paradoxală, când liniile și contururile feței deviază în forme de o stranie expresivitate, când orientarea privirii e furată de lumini și umbre îndepărtate, iar gândul urmează șerpuirile unei astfel de crispări? Adevărata disperare intensă și iremediabilă nu se poate obiectiva decât în expresii grotești. Căci grotescul este negația absolută a seninătății, această stare de puritate, transparență și luciditate atât de departe de disperare, din care nu pot răsări, în primul rând
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai groaznice văpăi și existența ta apare unică și singură într-o lume născută numai pentru a-ți consuma agonia ta; ați simțit aceste momente nenumărate, infinite ca și suferința, pentru ca atunci când vă priviți să aveți imaginea grotescului? Este o crispare generală, o schimonosire, o încordare de ultime clipe, cărora li se asociază o paloare de cea mai demonică seducție, o paloare de om trecut prin cele mai groaznice prăpăstii de întuneric. Și nu este acest grotesc, răsărit ca o expresie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
că nici nu o presimte, deși o poartă în el. Și fiecare om poartă nu numai viața, dar și moartea sa. Viața nu este decât o îndelungă agonie. Tristețea îmi pare a reflecta ceva din această agonie. Și nu sânt crispările tristeții reflexe agonice? Orice om cu adevărat trist în momente de mare intensitate a tristeții păstrează în fizionomia lui crispări ce se adâncesc până în esența ființei. Aceste crispări, negații evidente ale frumuseții, dovedesc atâta părăsire și singurătate, încît te întrebi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sa. Viața nu este decât o îndelungă agonie. Tristețea îmi pare a reflecta ceva din această agonie. Și nu sânt crispările tristeții reflexe agonice? Orice om cu adevărat trist în momente de mare intensitate a tristeții păstrează în fizionomia lui crispări ce se adâncesc până în esența ființei. Aceste crispări, negații evidente ale frumuseții, dovedesc atâta părăsire și singurătate, încît te întrebi dacă fizionomia tristeții nu este o formă de obiectivare a morții în viață. Profunzimea impresionantă și gravitatea solemnă ce se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Tristețea îmi pare a reflecta ceva din această agonie. Și nu sânt crispările tristeții reflexe agonice? Orice om cu adevărat trist în momente de mare intensitate a tristeții păstrează în fizionomia lui crispări ce se adâncesc până în esența ființei. Aceste crispări, negații evidente ale frumuseții, dovedesc atâta părăsire și singurătate, încît te întrebi dacă fizionomia tristeții nu este o formă de obiectivare a morții în viață. Profunzimea impresionantă și gravitatea solemnă ce se degajează din această fizionomie a tristeții rezultă din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
indică o imposibilitate de participare naivă la viață, legată de sentimentul unei pierderi definitive a valorilor vitale, pe când la ceilalți această imposibilitate de participare nu se reflectează dureros în conștiință, fiindcă sentimentul unei pierderi ireparabile nu există. Ironia indică o crispare internă, o adâncire de riduri, o lipsă de spontaneitate și iubire, de comuniune și înțelegere umană! Ea este un dispreț voalat, o transfigurare a unei realități și a unor deficiențe. Ironia disprețuiește gestul naiv și spontan, fiindcă starea ironică este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Bisericii, fără restaurarea demnității alegoriei în lectura Scripturilor sfinte și, mai ales, fără experiența liturgică a tainei bunătății și iubirii lui Dumnezeu, izvoarele teologiei seacă ori se înfundă. Inteligența profetică cu care Andrew Louth interpretează „semnele vremii” este lipsită de crispare. Autorul scrie și gândește altfel decât un scholar mânat de simple curiozități sau vanități livrești: o tușă existențială marchează fiecare cuvânt sau frază. Sensul cuvintelor este consolidat printr-un discret, dar eficace angajament existențial. Roadele dezamăgirii vestesc din nou începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
va fi controlată psihologic prin șantaj economic, singurul procedeu tehnic care oferă agresorului privilegiul distanței și al invizibilității. Regulile concurenței pot camufla duritatea agresiunii asupra celui mai slab. Metafora mâinii este aici foarte sugestivă: în locul unei palme care mângâie întâlnim crisparea unui pumn metalic, învelit într-o mănușă de pluș. Aceasta este imaginea care definește mecanismele impersonale ale damnării sociale. La întrebarea „Cine se face vinovat de suferința celor mulți?”, răspunsul epocii este abstract și impersonal: „logica sistemului”. Predestinaționismul protestant - în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
direcțiile de resurse umane și de comunicare, o obligație de care ar beneficia pe termen scurt sau mediu disciplina etnologică? Presiunea exercitată asupra antropologilor pentru a-i face să abandoneze niște atitudini care, din exterior, ar putea trece drept o crispare într-o "puritate" academică depășită este foarte puternică. Oare nu pot fi concepute niște alternative în funcție de care întreprinderea, ca orice câmp social (grupuri rurale sau urbane, rețele de sociabilitate, blocuri HLM etc.), să se deschidă etnologului fără stipulări excesive, sau
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
al căror interes depășește cu mult câmpul lor inițial 74. În acest context, tendința antropologiei ar fi de a se ține la distanță de aceste curente emergente, poziție care poate fi de altfel interpretată în diferite moduri: puritate disciplinară sau crispare identitară profesională, refuz salutar de a ceda modelor efemere sau relativă dificultate de a înscrie un teren singular și datat într-o conjunctură globală? În spatele acestei constatări, se profilează multitudinea de critici științifice ale vocabulei mondializare, răspunzând succesului său mediatic
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
ceva de amendat/completat/precizat; vorbește în locul celuilalt; celălalt este vinovat; dă ordine; • pretinde, celălalt se înșală. Cel/cea care adoptă o asemenea atitudine arată (limbajul nonverbal): • stă în fața partenerului și prea aproape de el; • se apleacă înainte; sprâncenele încruntate vertical; crispare; ridică bărbia, privește în sus, fruntea sau bărbia înainte; privire fixă susținută, fără zâmbet (sau un zâmbet rece); • degetul întins, pumnul închis sau latul palmei către/spre partener; • mișcări ale mâinii către sine, ca pentru a lua; • întinde primul mâna
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
unor nuanțe care pot fi în principiu distinse în vederea unei alegeri. Într-o lume dotată cu grade de bine și de rău, problema este să nu cazi peste rău din neputința de a cunoaște și alege binele. Nehotărârea existențială este crisparea provocată de conștiința riscului și de spectrul regretului. Ceea ce urmează să fac nu este indiferent, pentru că nu orice aș face este la fel de bine sau de rău. " Ce e de făcut?" În spatele acestei întrebări se ascunde tortura pe care o induce
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
anume fel, de mai multă decât are nevoie inteligența. Pentru că tot ce se pierde în vederea distanțării critice față de proiect și faptă, tot ce se pierde în vederea realizării sciziunii eului și a dublei priviri este recuperat aici pentru a se obține crisparea proprie prostiei. Cel prost nu poate spune niciodată "sînt prost", pentru că atunci ar apărea instantaneu acea dedublare și acel tip de reflexivitate care sânt străine de prostie. Cel prost nu cunoaște oboseala, lehamitea și sațul, cântărirea lucrurilor și tentația renunțării
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
plictisul ontologic. Iar întunericul care stăruie deasupra adâncului, a prăpastiei - abyssos - nu este doar starea elementară a nimicului, ci și reflexul ei psihic în sinea Duhului neangajat în faptă și, ca atare, suferind. Orice privitor într-o prăpastie adevărată cunoaște crisparea ce rezultă din contemplarea unei lumi fără repere. Neliniștea existențială pe care o sugerează prăpastia (Abgrund, "realitate fără de temei") provine din faptul că spiritual și conștient nu se poate trăi decât într-o lume în care spațiul și timpul sânt
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
dacă "bolile" mele le vor spune ceva psihiatrilor. Nu în linie terapeutică, pentru că sânt boli constituționale, sânt dezordini fecunde, care fac să existe omul, istoria și ființa însăși. Și totuși, "todetita" explică prin excelență isteria femeii, nevroza născută în marginea crispării, fixării pe ceva de ordin individual ("omul meu", "căminul meu" etc.). "Catholita" explică situația celor care vin să se plângă de lipsa unui sens al vieții. Și așa mai departe." Luni, 13 noiembrie 1978 Dimineață, la ceai, vine vorba despre
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să te și cert. Și-am să te cert tocmai în numele obligațiilor pe care le ai față de ideea ta. Trei lucruri am să-ți reproșez: primul - că nu ești destins. Mă rog, aici nu știu ce este de făcut. E, poate, o crispare care ține de genele tale. Al doilea - că nu ai program. Dacă te lași sunat la telefon la 9 dimineața, înseamnă că nu ai program. Până la ora 12 nu trebuie să vorbești cu nimeni. Al treilea - că nu lucrezi destul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
m-a sărutat niciodată, nici când ar fi putut să o facă, când eram copil. Mama, care avea un potențial afectiv enorm și căreia îi tremura vocea când se emoționa, a făcut-o câtă vreme nu s-a lovit de crisparea mea, manifestată destul de devreme, în fața oricărei efuziuni. Îmi displăcea mai cu seamă manifestarea unei emoții prin lacrimi; plânsul îmi provoca un amestec de spaimă și iritare, mă și stingherea nespus, pentru că nu știam ce trebuie să spun sau să fac
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și blocuri de putere un proiect global de formare. O formare a formatorilor (și întâi a formatorilor de formatori) la un nivel foarte înalt este necesară și ea trebuie să fie internațională pentru a integra rezultatele cercetării și a evita crisparea identitară din cauza căreia ceea ce dincolo părea rutină (de exemplu, valorizarea producțiilor adolescentine și puternica identificare din școlile engleze) pare aici o revoluție imposibilă sau o demagogie intolerabilă 47. 8. Ineficacitatea politicilor publice franceze 48 este, totodată, efectul centralismului ideologic care
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
coreo atetozică a degetelor este comună. Câțiva pacienți suferă DT în care mișcările atetozice ale feței, gâtului și membrelor iau sfîrșit în posturi distone fixe durînd până la 30 secunde. Activitatea hiperkinetică involuntară este neregulată spastic, coreiformă sau înceată, cu crispare catatonică. Mișcările diskinetice pot începe deasemenea, în regiunea trunchiului (sunt rare și se observă mai ales la tineri). Mișcările sunt exacerbate de stres și în mod obișnuit descresc cu sedarea. Activitatea voluntară în alte părți ale corpului, concentrea asupra mișcărilor
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
un loc pe care investitorii străini și, în general, occidentalii îl ocolesc. Pentru că moravurile aici sunt esențialmente asiatice. Să ne întrebăm, bunăoară, câți dintre intelectualii noștri s-au pronunțat fără echivoc pentru construcția capitalismului în Basarabia? Cuvântul capitalism provoacă o crispare prost mascată în mediile culturale, deși nemulțumirii acesteia îi scapă „amănuntul” că nivelul de viață al țărilor occidentale, pe care îl invidiem, s-a edificat în capitalism, acolo unde a fost pusă în capul mesei performanța, valoarea, spiritul de emulație
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
unor scheme narative cât mai concise, care aduc istoria la stadiul de simplu calendar adnotat. Dar efectul pare să fie invers, căci eliminând aproape total explicația, informația își pierde justificarea și statutul de suport al memorării. Observând cu mai puțină crispare lecțiile "despre unire", care fundamentează istoric cele două comemorări, putem vedea că elevii întâlnesc un obstacol în plus, fiindu-le greu să reducă ziua de 1 decembrie 1918 la o persoană emblematică. Celelalte uniri sunt mai ușor de reținut și
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
Spre deosebire de Rusanov, Oleg Kostoglotov nu este înspăimântat de stranietatea și hidoșenia spitalului, deoarece nu este tocmai un neinițiat în ce privește contactul cu asemenea lumi. El a trecut deja prin "școala lagărului" și, prin comparație, clinica este adevărat loc de odihnă. În locul crispării și spaimei lui Rusanov, Kostoglotov aduce o altă perspectivă asupra acestei lumi, cu o anumită detașare și umor. "Pavilionul numărul treisprezece" presupune o libertate numai aparentă. Teoretic, se poate ieși oricând din acest spațiu, dar, de fapt, boala obligă la
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]