631 matches
-
formatorii de opinie din interstiții. Rezultatul imediat este dispariția aproape completă a argumentelor teologice chiar în cele mai importante dezbateri politice, sociale sau culturale care animă conștiința colectivă a românilor. Sensibilitatea creștină rămâne, în forul public, mută sau dezarticulată. Fideismele crispate, pe de o parte, și disprețul laconic, pe de altă parte, dau tonul. Reacțiile publicului întemeiate tacit pe Crezul tradiției înaintează bâjbâit spre limanul argumentației. Exercițiul intelectual al criticii teologice este timid, incoerent și confuz, fiind împiedicat și de absența
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mișcă, există, întregul lui trup o spune. Într-o situație de comunicare personală, când poziția trupului este rigidă, interlocutorul nu ne lasă să-i vedem mâinile. În schimb, dacă este destul de suplu și se simte în largul lui, mai puțin crispat, așa cum este Syner în imaginea din dreapta, în câmpul vederii noastre periferice apar antebrațele lui active și mâinile. Mai mult decât antebrațele, mâinile sunt un vehicul important al gândirii. Atunci când contribuie la interacțiune, ele dau amploare comunicării. De altfel, priviți următoarele
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
siguranță o vom îndepărta ulterior, la relectură. Iată de ce, ziaristul are nevoie de măcar o zi ca să se detașeze de textul scris. Noaptea este un sfetnic bun, iar minima distanțare activează salutar simțul critic. Nu trebuie deci să scriem excesiv de crispați, suspectându-ne mereu: Dacă greșesc? Dacă intru în fundătură? Scrisul e o chestiune de încredere în forțele proprii. Una este neliniștea și alta este teama de a nu greși. Evitați, prin urmare, blocajele mentale și excesul de rigoare. Fiți exigenți
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
verbală) puternică impune o anume neutralitate a frazelor următoare. Este o inabilitate să forțăm comparațiile, scriind: „Avea fruntea albă și rotundă ca o lună ivită dintre nori, ochii de un albastru întunecat ca marea după o furtună, buzele subțiri și crispate ca tăiate de lama unui cuțit”. E prea mult și, peste toate, procedeul stilistic se vede. Ca în arhitectură: pentru a spori monumentalitatea unei clădiri, trebuie să-i creăm în jur un spațiu gol, de valorizare. Ca în muzică: după
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
lipsă de unitate a textului, dezorganizarea paginii, nerespectarea orizontalei rândului etc.; 2) neîndemânare, înaintare grafică sacadată, legarea literelor deficitară etc.; 3) erori de formă și de alcătuire a unei proporții. Cele cinci tipuri de disgrafie sunt: a) tipul I - rigid, crispat, caracterizat prin tensiune, crispare generală, scris înclinat spre dreapta, îngustarea buclelor exterioare, trăsături angulare, cuvinte înghesuite, lipsă de spațiu între rânduri, progresia stânga-dreapta haotică; b) tipul II - deformat, opus primului tip, caracterizat prin încetinire, trăsături neregulate, scris mic și rotund
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
de picioare, că mai mult te încurci în ele. Reușește cu chiu, cu vai să-l urce în pat. Se așază și ea istovită pe margine alături de el, ștergându-și cu podul palmei tâmplele asudate. Cu ochii închiși și trăsturile crispate, cezarul este de o rigi ditate înfricoșătoare. — Ți-ai rupt cumva ceva? îl întreabă cu îngrijorare în glas. Unde te doare? Augustus dă din cap că nu. Tace. Se gândește. Reflectează la spusele Liviei. Scopul ei este personal, de asta
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
moment nu mai poate face nimic și bate în retragere. Când ajunge însă în dreptul ușii, principele o cheamă din nou: — Iubita mea soție, după cum bine știi, săptămâna viitoare probabil, Senatul ne va vota triumful, lui Tiberius și mie. Livia așteaptă, crispată. Dulcegăriile astea ascund cel mai adesea o interdicție. Mi-a ajuns la urechi că ai hotărât să dai un banchet în onoarea lui Tiberius, fiul nostru... Repetă, punctând fiecare cuvânt: — ...fiul nostru, la care sunt invitați senatori și cavaleri, îm
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
am dat seama că-mi nenorocesc băiatul cu mâna mea! Bălăbăneala lui, așa cum stă cocoțat pe cufăr, i se pare atât de caraghioasă împăratului, încât pufnește în râs. Face un efort și redevine serios. Doar vocea îi sună un pic crispat când își admonestează secretarul: Nu mă mai fierbe atâta-n oală seacă! Zi odată ce s-a întâmplat! Ce nenorocire i s-a putut trage dintr-o călătorie la Herculanaeum? Mijește ușurel ochii și suspină visător. — Un orășel atât de frumos
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
celuilalt. Adaugă scârbit: — Lingăul ăla josnic... Trio se cutremură. Este cumva o aluzie la el? — ...a declarat chiar într-o întrunire publică că mă lasă moște nitor legal și că-mi instituie o parte egală cu cea a fiului său... Crispat, Fulcinius își reproșează lipsa de prevedere. Pacuvius ăsta de care n-a auzit în viața lui nu trebuie să fi fost cine știe ce bogat, însă cu siguranță urmărea în acest fel să-și atragă bunăvoința împăratului și să-și sporească averea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
strâmbă Pusio. — Ai spus ceva? se interesează Vittelius. Călărețul tăgăduiește vehement din cap. Binevoitor, procura torul continuă să-i dea explicații: — Inițial erau doar trei mari grupe de gladiatori. Samnitii, thracii și... Se oprește. Călărețul se uită intrigat la el. Crispat, procuratorul bolborosește printre dinți: — ...și gallii... Trage cu coada ochiului spre german, să vadă dacă a făcut o gafă sau nu. — Întruchiparea popoarelor învinse, nu? întreabă aparent liniștit Pusio. Nu pare ofensat. Din contră, și-a bombat pieptul și respiră
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cunoscută, aproape alintătoare îl învăluie. Atracția aventurii. A necunoscutului. Se pare că a venit timpul s-o pornească spre alte zări. Prea a lâncezit mult aici. A început să prindă rugină. Chibzuiește adânc câteva clipe, după care rostește cu trăsăturile crispate: — Nu sunt neîncrezător de felul meu, dar am trăit îndeajuns la curtea lui Herodes pentru a mă feri de capcane. Pusio se apropie de el. Aha! se strâmbă scârbit evreul, deci se așteptau la cererea mea. Restul nu e decât
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu asprime. De fapt, știe. O cerere. Așa este obiceiul, să-i scrii împăratului sau superiorului, chiar dacă te afli în prezența lui. Tot Augustus a introdus procedeul ăsta stupid, chipurile, zice el, pentru a evita digresiunile de la subiect. Cu trăsăturile crispate, Seianus rostește: — Am aflat că Publius Seius Aper, prefectul cohortelor pre to riene din Italia, n-o mai duce mult. Fața i se schimonosește ușor: — O boală grea îi roade măruntaiele. Cică a ajuns să vomite sânge. Nehotărât, Tiberius răsucește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se preface că nu observă ironia. Nu are nevoie de încă un dușman. În plus, atât el, cât și maică-sa au rămas alături de Livia pe tot timpul exilului său la Rhodos. — Și tu ești un erou, murmură un pic crispat. Nici măcar nu minte. În bătălia de la mlaștinile Volcaean, Plautius Silvanus și-a asigurat o glorie eternă. Bazându-se numai pe câțiva centurioni răniți, a restabilit disciplina și tenacitatea soldatului roman și a smuls victoria unei înfrângeri aproape sigure. Lipsa de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dă timp tovarășului său nici măcar să zâmbească, și-l întreabă: — Ce-i cu tine? Te agiți ca peștele pe uscat... Agrippa se încruntă. Este chiar atât de evident? Rău, dacă și-a pierdut în halul ăsta stăpânirea de sine. Murmură crispat: — Sunt îngrijorat... — De ce? Nu pot să dau de un... Nu vrea să spună prieten. Rostește în silă: — O cunoștință de-a mea a dispărut. Germanicus cască neîncrezător ochii la el. Își face repede so co teala. Tânărul Agrippa și mama
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
palmei peste ochi. Scoate apoi de sub togă un ciob de lut. I-l întinde celuilalt: — Uite! Asta am primit de la Rufus. Bărbatul ia ostrakon-ul și-l cercetează intrigat la început. Pe măsură ce descifrează literele scrijelite, se schimbă la față. Printre buzele crispate îi scapă un nume înfundat: — Mariamne... Herodes își simte și el gura iască. Rostește anevoios: — Vezi doar că ar putea fi în pericol... Germanicus nu răspunde pentru moment. Iulius Agrippa îl cercetează cu coada ochiului. Va face ceva? Începe să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ar putea fi în pericol... Germanicus nu răspunde pentru moment. Iulius Agrippa îl cercetează cu coada ochiului. Va face ceva? Începe să se îndoiască, dar prietenul lui spune pe neașteptate: Cunoști cumva vreun tălmaci de vise? Herodes încremenește, cu trăsăturile crispate. Ce e asta? O capcană? El îi vorbește de temerile sale, iar ăsta îi cere tălmaci de vise. — Am avut azi-noapte un coșmar care m-a pus pe gânduri, murmură Germanicus. Pe față îi joacă reflexe tulburi. Am visat-o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Numai că Octavianus a fost dintotdeauna hotărât ca noua constituție să poată fi definită de orice roman prin cuvintele sfințite de tradiție: res publica! — O, Pace! declamă în acest moment Velleius Paterculus. — Pacea este într-adevăr o binecuvântare tangibilă, murmură crispat Nero. Dar a devenit prada și prerogativa învingătorului. Tânărul continuă cu patetism: — Gloria păcii este mai mare decât cea a războiului! Tiberius râde și îl răsplătește cu o palmă zdravănă pe spinare. S-au apropiat între timp destul de mult de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
soția sa Îngenunche lângă el. Wilson era lângă ea. — Eu nu l-aș Întoarce dacă aș fi În locul tău, spuse Wilson. Femeia plângea isteric. — Mai bine te-ai Întoarce În mașină. Unde-i carabina? Femeia dădu din cap cu fața crispată. Unul dintre băieți ridică arma. — Las-o acolo unde e, spuse Wilson. Du-te și cheamă-l pe Abdulla ca să fie martor al accidentului. Se lăsă-n genunchi, scoase o batistă și o Întinse peste capul cu părul tuns scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
vreo treisprezece ani, în rochie de mireasă, cu cunună de lămâiță pe cap și doi bani de argint pe ochi. Avea un chip obișnuit, dar moartea o înnobilase cu o frumusețe aparte. Trupul, nefiresc de mic și de anemic, stătea crispat din cauza cocoașei. Coșciugul, construit pe potriva infirmității copilei, stătea aplecat într-o rână. Bătrânului i se păruse firesc ca sicriul să urmărească forma și silueta trupului, în loc să fie o ladă amorfă, identică pentru toți. Privi pe geamul ce dădea în curtea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
el era motivul mâniei lor și lui îi erau destinate sunetele nearticulate și mișcările smucite ale topoarelor. Trebuia să se apere în vreun fel, dar instinctul de autoconservare acționează cu întârziere în astfel de situații neașteptate. începu să deslușească fețele crispate ale sătenilor și ochii lor injectați de o inexplicabilă ură. Singura lui salvare era castelul de pe versantul opus al dealului. Zidurile și contraforturile erau clădite din blocuri mari de piatră, puse în planuri diferite, astfel că formau un desen ciudat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
să n-o fi văzut! Are genele mici și probabil că ochii nu puteau fi închiși de tot și s-o mai fi văzut vreo dâră de sticlă neacoperită. Părul trebuie să fi fost țepos pe carnea galbenă, iar gura crispată. Avea dinții lungi, și vreun colț va fi apărut peste buza strivită. Fața veșnic mobilă, calitatea ei principală, s-o fi urâțit de imobilitate. Trebuie să fi fost foarte urâtă. N-o pot închipui decât culcată pe o parte, astfel
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ioana n-a avut curajul să mă reție. Urcatul l-am făcut fiecare după temperamentul său, eu agitat, prea în urmă sau prea înainte, cu momente de osteneală și de ambiții care învingeau osteneala, cu ochii lucioși, fața uscată, mâinile crispate. Viky, cu mersul egal, identic, orice piatră neașteptată sau ridicătură i-ar fi ieșit în cale, pornită parcă să facă înconjurul lumii, pe un drum simplu care nici nu merita să fie băgat în seamă, rămânând mereu grațioasă, zîmbi-toare, discutând
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
legătură cu mine. Păstrai numai ceea ce m-a subjugat, tandrețea, neputința ta de copil ce trebuiește ocrotit (chiar dacă tot ceea ce îmi scapă din tine mă legase mai mult) și o imagine dureroasă, obsedantă, slab, imaterial, cu ochii triști, cu gura crispată. Atunci mintea mea te lăsa în voie să călătorești pe la ferestre, să te tângui chemîndu-mă, să te culci lângă mine, să mă iei în brațe și să mă duci spre lună! - Scumpă Ioana, nicicând n-a fost un dezastru mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
avea oareșicare remușcări (ochii speriați, incapabili de a se preface, cu care primea anumite reflecții ce puteau fi cu dublu înțeles, dar eu le atenuam imediat, de frică să nu priceapă ceva, și apoi își produseseră efectul, neliniștindu-l), eu - crispat, gelos la culme, înfiorat în toată ființa, umilit, căci îmi închipuiam că celălalt mi se preferase fiindu-mi superior, dar satisfăcut că mă puteam juca în voie cu el, că în jocul acesta, cel puțin, nu era nici o îndoială de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mi-o citești chiar tu, după ce o termini, de acord? Dar acum... Vitalius, cu o expresie nerăbdătoare, negă din cap. Nu... eu nu... e în de... sagă, pe calul meu. E acolo și... Gemu, cu dinții strânși și cu chipul crispat de o durere care trebuie să fi fost atroce. — Da, Vitalius, dar acum trebuie să ne gândim la tine. Sebastianus privea în jur, căutând pe cineva care ar fi putut să-l ajute să facă ceva pentru băiat. — Ajută-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]