KorAP: Find »[drukola/base=croat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...64 >

1,599 matches

Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442

Înarmate cu macete, puști și grenade. - Ca să supraviețuiască, a repetat Markovic. Faulques, care revenea molcom din amintiri, a răspuns gestului său. - Pe mulți nu-i ajută la nimic să implore, a murmurat. Nici măcar Înjosirea În fața călăului nu le garantează nimic. Croatul continua să dea paginile albumului. În fine, l-a Închis. - Dar Încearcă, a spus. Aproape toți, În realitate. Și unii izbutesc. Privea, gânditor, coperta albumului Închis. O fotografie alb-negru, asfaltul șoselei care venea de la aeroportul din Saigon: o femeie moartă

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
tutun. Ne dădea nouă tot. Uneori chiar și medicamente pentru bolnavi. Ce părere ai? Totuși, noi luam tot ce aducea. Cu lăcomie, te asigur. Da. Până la ultima țigară. Soarele, care se ițea la una dintre ferestrele turnului, a luminat fața croatului, iar pupilele i s-au luminat și mai tare În spatele ochelarilor. Urma de zâmbet i s-a topit pe buze, parcă ștearsă de lumină: ochii Își impuneau dominația reală, dând impresia că surâsul nu existase nicicând. Faulques s-a gândit

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
acum la pictorul de război ca și cum l-ar fi invitat să judece chestiunea. Dar celălalt n-a zis nimic. S-a mărginit să Încuviințeze dând din cap, fără să-și ia ochii de la femeia violată și copilul de pe perete. Iar croatul i-a urmărit privirea. - Domnule Faulques, ai putut vreodată să Împiedici ceva? O bătaie, o moarte? Ai putut vreodată să le Împiedici și ai făcut-o? A lăsat să treacă o pauză deliberată. Ori ai Încercat? - Uneori. - Multe? - N-am

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
privirea. - Domnule Faulques, ai putut vreodată să Împiedici ceva? O bătaie, o moarte? Ai putut vreodată să le Împiedici și ai făcut-o? A lăsat să treacă o pauză deliberată. Ori ai Încercat? - Uneori. - Multe? - N-am ținut nicicând socoteala. Croatul zâmbea, răuvoitor. - Ei bine, cel puțin știu că o dată da, ai vrut s-o faci. Părea decepționat că Faulques nu făcea comentarii, pironind cu privirile pictura murală. Erau două figuri pe jumătate pictate În spatele ostașului din prim-plan, care, În

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
de conserve și de cafea, până a dat de unul rotund, cu numărul 4. Simțea ochii lui Markovic În ceafă. Pictorul de război nu lucrase niciodată În fața cuiva, dar În clipa aceea nici nu-i păsa. - Ce ciudat, a mormăit croatul. Unii identifică arta cu ceva cult, delicat. Și eu credeam la fel. Era greu să știi dacă se referea la motivele dramatice de pe frescă ori la burete, dar Faulques n-a stat să verifice. A destupat două flacoane de sticlă

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
a privit de jos ceea ce făcuse și, ridicându-se, a continuat să lucreze definind contururile, de astă dată frecând direct cu arătătorul și degetul mijlociu. Abia atunci a dat din nou atenție spuselor lui Markovic. — Era la Începutul războiului, povestea croatul. Mă refer al al meu, desigur. La războiul meu. Înainte de Vukovar. Eram mobilizat de o săptămână, când ne-au ordonat să curățăm de civili sârbi Împrejurimile Vinkovciului. Foloseam același sistem ca și ei: ajungeai la o casă, scoteai toată lumea afară

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
dat din umeri. - Erau camarazii mei, Înțelegi? Există ritualuri de grup. Coduri. - Firește - Faulques și-a strâmbat gura, sarcastic. Și ce-ai fi făcut dacă ar fi fost un viol? Ai fi respectat codurile? - N-am violat niciodată pe nimeni - croatul se foia, supărat. Nici n-am asistat la așa ceva. - Poate că n-ai avut ocazia. Privirea lui Markovic era neobișnuit de răutăcioasă. - Și dumneata ai comis mârșăvii, domnule fotograf. Ai grijă. Aparatul dumitale a fost de multe ori un complice

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
dumitale aici, a continuat. Confirmă ceea ce am bănuit Întotdeauna În pozele dumitale. Nimic din ceea ce pictezi nu-i remușcare, nici căință. Mai curând o... În fine. Nu știu cum să zic. O formulă. Nu? O teoremă. - Un soi de concluzie științifică? Chipul croatului s-a luminat. — Asta-i, a răspuns. Tocmai aflu că nu te-a durut niciodată. Nici măcar acum. Faptul că ai văzut cât ai văzut nu te-a făcut nici mai bun, nici mai solidar. Fapt e că pozele dumitale nu

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
spre buza falezei - s-a oprit puțin mai Înainte, precaut, Încă orbit de strălucirea reflectoarelor halogene - și a stat acolo până când retina i s-a obișnuit cu Întunericul, privind licărul Îndepărtat al farului, luna și stelele. Se pare - asta spusese croatul de dimineață, când priveau amândoi pictura murală - că participăm la un concurs de brice rupte, domnule Faulques. Pictorul de război tocmai terminase de povesit ceva În stilul lui, cu pauze lungi, parcă revizuindu-și memoria În sinea lui, În loc să stea

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
În jurul gâtului, și astea au fost publicate. În Africa de Sud, mi se pare. - Să nu crezi. Pe cele mai crude le-au dat deoparte. Vânzătorilor de automobile, parfumuri și ceasuri scumpe nu le place să-și vadă reclamele lângă asemenea scene. Croatul a continuat să se uite la pictorul de război. Zâmbea placid. A spus: - Parcă suntem la un concurs de brice rupte, domnule Faulques. Markovic s-a Întors iar spre frescă. A stat așa vreme Îndelungată. La sfârșit, a dat ușor

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
zi. Faulques și-a Întors fața spre fereastra prin care pătrundea sunetul. „În acest turn de pază locuiește acum un pictor cunoscut...”. A stat așa, nemișcat, până când ambarcațiunea s-a depărtat și sunetul s-a estompat. - I-auzi, a spus croatul. Ești o celebritate locală. Se apropiase de prima treaptă a scării și studia titlurile cărților Îngrămădite acolo. A luat volumul - cu sublinieri aproape pe fiecare pagină - cu Cugetările lui Pascal și l-a pus la loc, unde stătea, pe o

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
mult mi-am dorit. Dar pe unele chiar le-am citit. Și e sigur: am Învățat unele lucruri. În timp ce vorbea, lăsa privirea să lunece peste ferestrele, ușa și catul de sus al turnului. Faulquer a simțit un soi de neliniște. Croatul părea un fotograf care se uita cum să intre și să iasă de pe terenul dușman. Sau un ucigaș care studia viitorul scenariu al crimei. - Nu există pe-aici nici o femeie? Faulques n-avea de gând să răspundă. A făcut-o

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
spus, când trecea pe-aici pe jos. Uluit, Markovic s-a gândit că, poate, pictorul făcea bășcălie de el. Probabil că așa a conchis, fiindcă a surâs șters și a dat din cap. - Vorbesc serios, a insistat Faulques. Ori aproape. Croatul s-a uitat iar la el. Cu un zâmbet mai larg. - Haida-de, a spus. Cum arată? - Habar n-am. Nu-i știu decât vocea. Zilnic la aceeași oră. - N-ai văzut-o În port? - Niciodată. - Și nu ești curios? - Relativ

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
După ce le-a scuturat cu grijă, a supt vârful celor mai fine și le-a pus pe toate la loc. Apoi a Început să spele tava de cuptor pe care o folosea drept paletă. - Iartă-mă că insist, a continuat croatul, dar e important. Face parte dintre motivele ce m-au adus aici. Cât despre femeia de pe șoseaua care duce la Borovo Naselje... Aici s-a Întrerupt, fără să-și ia privirile de la pictor. Impasibil, Faulques continua să spele tava. - Înainte

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
din toată gloata asta? Faulques a pus jos tava. Nu-i plăcea zâmbetul acela neașteptat și insolent. Și, spre surprinderea lui intimă, pentru o clipă s-a văzut calculând posibilitățile pe care le avea de a-l pocni pe Markovic. Croatul era puternic, a hotărât. Mai scund decât el, dar mai tânăr și mai vânjos. Trebuia să-l pocnească Înainte ca acesta să aibă vreme să reacționeze. Luându-l prin surprindere. S-a uitat de jur Împrejur: avea nevoie de un

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
O țeavă groasă din aluminiu, lungă de vreo trei palme. Cu vechiul lui simț al spațiului și mișcării, ca și cum ar fi fost vorba despre o fotografie, Faulques a calculat pașii necesari ca să pună mâna pe țeavă și să ajungă lângă croat. Cinci până la ușă, patru până la obiectiv. Markovic n-o să se ridice până n-o să-l vadă cu mâna pe ea. Din doi pași rapizi, putea să ajungă la țeavă Înainte ca croatul să se ridice de tot. Încă unul, ca să

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
pună mâna pe țeavă și să ajungă lângă croat. Cinci până la ușă, patru până la obiectiv. Markovic n-o să se ridice până n-o să-l vadă cu mâna pe ea. Din doi pași rapizi, putea să ajungă la țeavă Înainte ca croatul să se ridice de tot. Încă unul, ca să lovească. În cap, firește. Poate că două lovituri erau de-ajuns. Ori una singură, dacă avea noroc. Nu avea intenția să-l omoare, nici să anunțe apoi poliția. În realitate, n-avea

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
pe jos, lângă scurgerea pentru trotuar. Era gata s-o atingă, când și-a dat seama că furia Îi pierise. S-a ridicat pe Îndelete, cu mâinile goale. Markovic Îl studia curios, atent la fața lui. Pentru o clipă, ochii croatului s-au oprit la scurgerea pentru trotuar. - Șalupa asta cu turiști trece la aceeași oră, cu aceeași femeie, și n-ai de gând să te duci În port și s-o vezi cum arată? - Poate că am să mă duc

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Vrei să vorbim despre femeia care a murit pe șosea? - Nu. - Eu am vorbit despre a mea. S-au privit mult timp În tăcere. Markovic a tras de trei ori din țigară, Faulques a băut de două ori din cutie. Croatul a realuat discuția. - Crezi că nevastă-mea a Încercat să se pună bine cu bărbații care o violau, ca să scape? Ori ca să-l salveze pe fiul nostru? Crezi ca a acceptat de frică, ori din resemnare, Înainte ca ei să

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
s-a Înroșit Între degete și un val de fum i-a Încețoșat o clipă ochii albaștri În spatele ochelarilor. Faulques n-a zis nimic. Privea o muscă ce-și fluturase aripile Între ei, apoi se așezase pe brațul stâng al croatului. Markovic o privea foarte liniștit. Impasibil. Fără să se miște și fără s-o sperie. 11. Briza sufla dinspre uscat spre mare, iar noaptea era caldă. Deși luna strălucea, se putea zări toată constelația Pegas. Faulques era tot afară, cu

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Faulques era tot afară, cu mâinile În buzunare, În scârțâitul greierilor și foșgăitul licuricilor pe sub pinii care se profilau, negri, la fiecare licărire a farului Îndepărtat. Tot la Ivo Markovic se gândea: la vorbele, tăcerile și nevasta lui, despre care croatul vorbise Înainte de plecare. Ce-a fost Între ea și dumneata, domnule Faulques? Întrebase după ce se ridicase În picioare, ducându-se spre ușă, ținând În mână cutia rămasă fără bere și privind de jur Împrejur, În căutarea locului potrivit unde s-

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-o, În cei treizeci de ani În care străbătuse lumea ascuns În spatele aparatului de fotografiat Faulques Învățase multe despre omenire, observând-o; dar În el nu se schimbase nimic. Cel puțin, nimic care să-i afecteze viziunea precoce asupra problemei. Croatul avea dreptate Într-un fel. Fresca din jur, care Îl Înconjura cu umbrele și fantomele ei, era expunerea științifică a acestei viziuni, nu remușcare și nici căință. Dar exista o fisură În zid, În pictura circulară, care confirma, În esență

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
Încheiată acea parte a frescei. Apoi a ieșit iar afară, mijind ochii sub lumina zenitală foarte puternică care Îl acoperea tot, s-a spălat pe mâini și pe brațe și, după ce s-a gândit o clipă, s-a dus la croatul care, tot așezat și nemișcat, stătea la umbră. Avea Între ghete chiștocuri de țigară stinse, o pungă de plastic cu gheață și patru cutii cu bere. - Frumoasă priveliște, a spus Markovic. Au rămas cu ochii la Întinderea albastră care, de la

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
mijlocul după-amiezii, când soarele Începea să scapete, lăsând În contralumină, eșalonate În diverse planuri și tonuri, care mergeau de la cenușiu negricios la gri luminos, succesivele neregularități ale țărmului, pe măsură ce acestea Înapoiau planurile spațiului. - Oare cât poate cântări lumina? a Întrebat croatul pe neașteptate. Faulques a meditat puțin. Apoi a dat din umeri. - Cam cât Întunericul, aproximativ. Aproape trei kilograme pe centimetru pătrat. Markovic s-a Încruntat un moment. - Vorbești de aer. - Firește. Croatul a părut să se gândească la asta. În

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
spațiului. - Oare cât poate cântări lumina? a Întrebat croatul pe neașteptate. Faulques a meditat puțin. Apoi a dat din umeri. - Cam cât Întunericul, aproximativ. Aproape trei kilograme pe centimetru pătrat. Markovic s-a Încruntat un moment. - Vorbești de aer. - Firește. Croatul a părut să se gândească la asta. În cele din urmă, a făcut un gest cu care a cuprins peisajul, ca și cum ar fi existat vreo legătură Între una și alta. - M-am tot gâdit la ce am vorbit zilele astea

[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]