2,852 matches
-
Marburg (Cohen și Natorp) și din concepțiile juridice ale lui Rudolf Stammler, atât Giorgio Del Vechio cât și Mircea Djuvara considerau că toate datele subiective, din punct de vedere psihologic și prin urmare și eul nostru empiric sunt manifestări ale cugetului (cogito-ului universal) și sunt subordonate principiului lor logic esențial, profund. Neokantian fidel, Giorgio del Vecchio, detașat de „ideea lucrului În sine” (Dans Ding an Sich) - afirmă că subiectul În general nu este un lucru, ci un criteriu transcendental, punct de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de fapt pe care le constatăm pe cale cauzală. Ea reprezintă, cum zicea Savigny, un alt strat de cunoaștere. Spre a fi Însă o pură prejudecată, ar trebui să fie numai produsul intereselor și influențelor de fapt care se exercită asupra cugetului nostru, și am văzut că aceasta e imposibil. Se poate Întâmpla ca ea să fie formată În mediul social și să se impună nouă prin sugestii sau În alt fel. Dar În acest caz, ea ar trebui totuși să se
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
e imposibil. Se poate Întâmpla ca ea să fie formată În mediul social și să se impună nouă prin sugestii sau În alt fel. Dar În acest caz, ea ar trebui totuși să se formeze la un moment dat În cugetul cuiva, În cel al altora, și Întrebarea tot fără răspuns rămâne: cum s-a putut astfel forma din simple constatări. Sugestia externă care se exercită asupra noastră e, de altfel, un simplu fapt, explicabil și el pe cale cauzală: Îndată ce suntem
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
fi nevoie... Fără complicații, fără zbierete din partea lu' tac-su sau a mă-sii, că trebuia să-și dea și ei acordu'. Pa, bă, baboilor! Îi trimiți la plimbare imediat, dacă cârâie. Și o faci cu legea-n mână, cu cugetu' curat și plin de cele mai alese sentimente. Hai, marș d-aci, că avem treabă să salvăm vieți omenești, egoiștilor! Ce, nu mai are mortu' ochi în orbite? Ete, scârț! Da' ce? Îi faceți poze la înmormântare sau îl trageți
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Petrică n-ar fi vrut să intre în conflict cu acesta. Acum trebuia să găsească o metodă să-l îmbrobodească pe coleg. Deocamdată nu prea vedea cum, faptele erau prea evidente. Dar nici trebușoara asta nu-i apăsa prea tare cugetul. Ei, s-o descurca el cumva. Avea timp o săptămână să găsească o ieșire din impas. Socoti că nu mai avea nimic de făcut pe acolo și tocmai se pregătea să-l salute pe Anton, când acesta îl prinse de
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
tare din Versailles la ghicitori. Zi! — Eu exist? Întrebă timid Descartes. — Da, răspunse Împăratul. Vezi? E simplu. Celălalt tăcu. — Asta-i tot? Întrebă Bonaparte. — Maiestate, nu-i chiar așa. Pe când trăiam, era simplu. Cugetam, deci existam. Acum, am murit, totuși cuget. Așadar, exist. Cum e posibil? Dilema asta mă Înnebunește. Împăratul răsuflă adânc. — Nu poți, pur și simplu, să nu te mai gândești la asta? — Imposibil. Exist, deci cuget. Sau cum era? — René, hai să-ți spun eu cum stau lucrurile
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
așa. Pe când trăiam, era simplu. Cugetam, deci existam. Acum, am murit, totuși cuget. Așadar, exist. Cum e posibil? Dilema asta mă Înnebunește. Împăratul răsuflă adânc. — Nu poți, pur și simplu, să nu te mai gândești la asta? — Imposibil. Exist, deci cuget. Sau cum era? — René, hai să-ți spun eu cum stau lucrurile, zise Napoleon Încet, făcându-i semn să se apropie. Brusc, Îi trânti raționalistului o castană drept În creștet, care-l făcu pe acesta să urle ca din gură
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
nume, limitat între legile ierarhiei, o tăcere grea cît veșnicia și dezolată cît uitarea coboară oportun. Iar calendarele se răsfoiesc în căutarea viitoarei comemorări. Centenarul este cea mai mortuară dintre sărbători. Și cea mai perfidă." După citirea acestor rînduri, orice cuget lucid e îndreptățit să se întrebe: cum să facem din centenarul autorului altceva decît o "răfuială"? (Sebastian folosește termenul în sensul lui vechi, de "reglare de conturi".) Cum să evităm transformarea momentului într-o "lichidare"? Cum să ocolim "ciopîrțirea" operei
Centenar Sebastian - Departe și aproape by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/9211_a_10536]
-
o creștere cu zece la sută a venitului național pe cap de locuitor. Să urce națiunea spre comunism În zbor! Și ține cont, Întregul popor român, sub conducerea Înțeleaptă a Partidului, a Secretarului său General, Într-o impresionantă unanimitate de cuget și simțire, s-a angajat să-l realizeze În numai patru ani și jumătate. Ce căutați voi În Vietnam? Asta aș vrea să știu! NIXON: - Tocmai despre aceste lucruri doresc să vorbim. În condițiile În care vom pierde războiul din
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
neavînd foi de smochin la îndemînă). În felul acesta, autorul lucrărilor de mai sus, contrar lui Adam, poate trăi fericit printre semeni, precum întîiul om în Edenul nepierdut vreodată." Ai adormit, Lazăre? întreabă profesorul, așezîndu-se pe scaunul tras mai aproape. Cuget, dom' pro'esor, cuget. Și crezi c-o să treacă timpul mai repede. Pînă acum, măcar, eram amenințați de foame. Acum, stăm și așteptăm, pur și simplu. Ce zici? Lazăr tace. Dinspre masa cu cei doi băieți vin exclamații fericite, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
la îndemînă). În felul acesta, autorul lucrărilor de mai sus, contrar lui Adam, poate trăi fericit printre semeni, precum întîiul om în Edenul nepierdut vreodată." Ai adormit, Lazăre? întreabă profesorul, așezîndu-se pe scaunul tras mai aproape. Cuget, dom' pro'esor, cuget. Și crezi c-o să treacă timpul mai repede. Pînă acum, măcar, eram amenințați de foame. Acum, stăm și așteptăm, pur și simplu. Ce zici? Lazăr tace. Dinspre masa cu cei doi băieți vin exclamații fericite, ca niște clopoței, semn că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nu cred că de biserici, mici sau mari, ducem lipsă. Ci de adevărați oameni ai Bisericii, de slujitori ai lui Dumnezeu și ai oamenilor. De preoți de înaltă conștiință și vocație duhovnicească, capabili să-i lumineze, să-i întărească în cuget pe bieții români care comit păcatul sărăciei, al disperării, al năucelii, al însingurării, cei care privesc la lumea sălbatică ce le crește în jur și nu mai înțeleg nimic. Și sunt gata să pună mâinile pe piept. Cei care, asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
noaptea le trosneau unghiile, creșteau și ele. 2. Cel mai tânăr, cel care avea trandafirul În inimă și care zăcea Între păstorul Ioan și prietenul său, Malhus, se va deștepta primul, dintr‑odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întâi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întâi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea dezmetici numaidecât, căci trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
păstorul Ioan și prietenul său, Malhus, se va deștepta primul, dintr‑odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întâi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întâi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea dezmetici numaidecât, căci trupul i se vlăguise de atâta tihneală, iar sufletul Îi era bântuit de vedenii. Chemă În sinea sa numele Domnului și chemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Malhus, se va deștepta primul, dintr‑odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întâi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întâi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea dezmetici numaidecât, căci trupul i se vlăguise de atâta tihneală, iar sufletul Îi era bântuit de vedenii. Chemă În sinea sa numele Domnului și chemă În sinea sa și dulcele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
trupul Împovărat, inima care, iată, se Însuflețise, dar și pântecele avea să se Însuflețească, apoi plămânii și chiar ochii ferecați de plumbul somnului, ca și mădularul său adormit și rece, Înstrăinat precum se Înstrăinase păcatul de el. Apoi reveni cu cugetul În inima peșterii, În catranul vârtos al beznei, deslușind clepsidra veșniciei timpului, pentru că vroia să‑și strămute vremelnicia pământeană În timp, să‑și statornicească trupul și cugetul În miezul timpului, ca să se Întoarcă În vremea dinaintea somnului și a peșterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
adormit și rece, Înstrăinat precum se Înstrăinase păcatul de el. Apoi reveni cu cugetul În inima peșterii, În catranul vârtos al beznei, deslușind clepsidra veșniciei timpului, pentru că vroia să‑și strămute vremelnicia pământeană În timp, să‑și statornicească trupul și cugetul În miezul timpului, ca să se Întoarcă În vremea dinaintea somnului și a peșterii. Mai Întâi Își aminti de dulcele nume al Priskăi, pentru că ea fusese În visul său și În veghea sa, În inima sa și În miezul vremii, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sa și În miezul vremii, În inima somnului și În miezul deșteptării sale. În prima clipă nu se putu dumiri ce se petrece cu el, pentru că voia să‑și deștepte osteniții săi copărtași de letargie, copărtași Întru vise, așa că doar cugetul său se afundă În hăurile vremii ca să despreuneze somnul de trezie, ca, mai apoi, slujindu‑se de cugetul său, și cu ajutorul Domnului căruia i se rugase, să‑și poată veni În simțiri. Numai că În sinele său nu află altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
putu dumiri ce se petrece cu el, pentru că voia să‑și deștepte osteniții săi copărtași de letargie, copărtași Întru vise, așa că doar cugetul său se afundă În hăurile vremii ca să despreuneze somnul de trezie, ca, mai apoi, slujindu‑se de cugetul său, și cu ajutorul Domnului căruia i se rugase, să‑și poată veni În simțiri. Numai că În sinele său nu află altceva decât năluca visului și a deșteptării, a aceluia de dinainte și de după, În sinea sa nu află nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
aceeași femeie, nu putea fi Priska lui cu care se legase pe vecie, putea fi o altă femeie cu numele ei, aidoma ei, doar că ea nu putea fi Priska, chiar dacă avea Înfățișarea ei, tot nu putea fi ea. În cuget i se redeșteptă amintirea chipului ei, a Priskăi, cu o patimă dureroasă, doar că acum avea chipul a două femei Îngemănate, În timp, de amintirea sa Într‑unul singur, Într‑o deplină potriveală, căci trupul se zămislise din pulberea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
unul singur, Într‑o deplină potriveală, căci trupul se zămislise din pulberea și cenușa a două amintiri, din lutul a două făpturi, din care visul sorbise doar un suflet, pe al ei. Iar cele două chipuri i se Învârtoșau În cuget, În Închipuire, frământând lutul din care ele fuseseră zămislite, Încât aproape nu mai avea cum desluși două femei, două vise, ci doar una singură, pe Priska lui cu ochi migdalați, pe Priska de acum și dintotdeauna, nălucirea ei Îl umplea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În abisul care se căsca sub ei, În negura de nepătruns a peșterii, unde nu biruia lumina torțelor, Însă adâncurile adâncoase erau aievea În cugetul lor treaz de lunatici: auzea cum se surpa piatra sub tălpile goale ale acelora care‑l purtau, cum se prăvăleau pietrele, sărind de pe o stâncă pe alta, ciocnindu‑se sfredelitor și năprasnic, apoi tot mai domol și mai depărtat, zgomotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pietrele, sărind de pe o stâncă pe alta, ciocnindu‑se sfredelitor și năprasnic, apoi tot mai domol și mai depărtat, zgomotul dispărând Într‑un ecou al cărui sunet nu Înceta, ci se stingea, căci nu atingea străfundurile de nepătruns, ca și cugetul lor treaz‑ațipit. Poate era vis ori nălucire a cugetului său ațipit, un vis al trupului său păgân, ori poate trimis de strămoșii săi păgâni, idolatrii lunii, ai lunii pline, ai străbunilor care acum Îl chemau. Afară era de bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și năprasnic, apoi tot mai domol și mai depărtat, zgomotul dispărând Într‑un ecou al cărui sunet nu Înceta, ci se stingea, căci nu atingea străfundurile de nepătruns, ca și cugetul lor treaz‑ațipit. Poate era vis ori nălucire a cugetului său ațipit, un vis al trupului său păgân, ori poate trimis de strămoșii săi păgâni, idolatrii lunii, ai lunii pline, ai străbunilor care acum Îl chemau. Afară era de bună seamă lună plină sau poate lună nouă, se deșteptau sufletele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
i biciuiau ochii ca o văpaie, ca aripile pârlite ale Îngerilor, Încât el va Închide ochii strâns, dureros de strâns, iată, nu de beznă și năluciri, ci de preaplinul luminii; dar le desluși felurimea de după pleoapele temeinic trase, căci În cuget, la frunte, de după țeastă, chiar Între ochi, chiar În miezul văzului, pâlpâiau rotocoale roșiatice, roșiatice și sinelii, și vineții, și gălbui și verzulii, și iarăși rumenii, care, de bună seamă, tot lumină era, nicidecum nălucire, sau poate doar nălucire, vedenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]