KorAP: Find »[drukola/base=culpabilitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...38 >

930 matches

Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590

primul rând, conflicte psiho-morale. Ele se datoresc faptului că cele două persoane nu se recunosc reciproc ca aparținându-și una alteia. Ele nu reușesc să aibă o identitate de cuplu comună și, din acest motiv, fiecare va proiecta o anumită culpabilitate asupra celeilalte. Separarea sau desfacerea cuplurilor este, În interiorul ei, o chestiune de conflict psiho-moral. 12 SENTIMENTELE ȘI ASPIRAȚIILE MORALE Cadrul general al problemei În Psihologia Morală trebuie să avem În vedere că manifestările noastre sufletești sunt dublate de o semnificație

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
medicale inutile, reduc omul la un simplu obiect sau corp natural, anulând În felul acesta sensibilitatea și sentimentele morale ale persoanei. Pudoarea este polarizată de jos În sus, În raport cu reprezentarea trupului. Ceea ce este „jos” este rușinos, legat de complexe de culpabilitate, vicii, violarea unor secrete individuale, dar și a unor tabuuri impuse de educația morală. Este acel noli me tengere, care pune o barieră Între persoană și lumea externă. Pudoarea este corelată corporal cu spațiul intim al persoanei. Acesta din urmă

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
actele noastre sunt În egală măsură psihologice și morale. În sensul acesta, ele sunt de două feluri: aă acte pozitive, urmate de sentimentul Împlinirii datoriei, al bucuriei pentru binele făcut; bă acte negative, care au drept consecință sentimentul penibil al culpabilității sau al păcatului, ceea ce-i provoacă remușcare și căință pentru faptele comise. Cel mai important aspect negativ psiho-moral este vinovăția. Ea are În Psihologia Morală o dublă semnificație: vinovăția dată de comiterea unui act negativ, a unui prejudiciu adus altei

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
comiterea unui act negativ, a unui prejudiciu adus altei persoane și vinovăția datorită refuzului de a ajuta o persoană aflată În suferință și care ar fi putut fi mult ușurată sau chiar salvată de ajutorul tău. Trebuie să vedem În culpabilitate principalul motiv al căinței și remușcării, ca acte sau ca eforturi sufletești de reparație. În general, un act comis nu mai poate fi decât În parte sau deloc șters. Din aceste motive, actele de reparație au un caracter particular, de

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
timpului, În ambele situații În raport cu momentul comiterii acțiunii de care persoana se simte culpabilizată. Reparația este și un act simbolic de catharsis, prin care individul caută să se desprindă de efectele acțiunilor sale negative. Aceasta este reparația morală În cazul culpabilității. Ca exemplu de reparație se poate menționa recunoașterea vinovăției sau restituirea unor obiecte furate În scopul eliberării celui care a comis aceste acte de presiunea propriei sale culpabilități etc. Doliul este tot un act reparator cu caracter simbolic și ritualizat

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
desprindă de efectele acțiunilor sale negative. Aceasta este reparația morală În cazul culpabilității. Ca exemplu de reparație se poate menționa recunoașterea vinovăției sau restituirea unor obiecte furate În scopul eliberării celui care a comis aceste acte de presiunea propriei sale culpabilități etc. Doliul este tot un act reparator cu caracter simbolic și ritualizat. El este legat de pierderea unei persoane apropiate, a despărțirii mele de celălalt, care Îmi este apropiat. Orice despărțire este un act castrator, sau o frustrare, o pierdere

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
este faptul că atât reparația, cât și doliul sunt acte morale compensatorii, care au ca efect terapeutic sublimat restaurarea echilibrului sufletesc și moral, printr-un apel la temporalitate. În ambele situații se face apel la momentul comiterii actului, În cazul culpabilității, sau la momentul rupturii de celălalt, În cazul doliului. Ambele rezolvă, simbolic, situația de Întoarcere În timp prin revenirea la starea anterioară acestor evenimente. Este un act de catharsis prin care, În final, conștiința morală este purificată. Trebuie subliniat caracterul

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
Morală. Orice reparație este un act simbolic. Să ne referim pentru exemplu la furt. Acesta constă În Însușirea de către o persoană a unui obiect aparținând altei persoane fără știrea și voia acesteia. Actul comis va determina ulterior, un sentiment de culpabilitate În cazul persoanei care a produs prejudiciul. Acesta va fi Întreținut de prezența obiectului furat ca obiectivare a culpabilității. Înapoierea obiectului persoanei prejudiciate este un act de reparație morală, prin care, o dată cu obiectul, este anulată și acțiunea imorală. Este o

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
o persoană a unui obiect aparținând altei persoane fără știrea și voia acesteia. Actul comis va determina ulterior, un sentiment de culpabilitate În cazul persoanei care a produs prejudiciul. Acesta va fi Întreținut de prezența obiectului furat ca obiectivare a culpabilității. Înapoierea obiectului persoanei prejudiciate este un act de reparație morală, prin care, o dată cu obiectul, este anulată și acțiunea imorală. Este o proiecție a culpabilității asupra obiectului. Ne punem Însă În mod firesc Întrebarea dacă, În mod real, culpabilitatea a fost

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
persoanei care a produs prejudiciul. Acesta va fi Întreținut de prezența obiectului furat ca obiectivare a culpabilității. Înapoierea obiectului persoanei prejudiciate este un act de reparație morală, prin care, o dată cu obiectul, este anulată și acțiunea imorală. Este o proiecție a culpabilității asupra obiectului. Ne punem Însă În mod firesc Întrebarea dacă, În mod real, culpabilitatea a fost lichidată. Obiectual da, dar din punct de vedere psiho-moral nu. Este necesar ca orice act reparator să restabilească echilibrul de comunicare psihologică și morală

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
obiectivare a culpabilității. Înapoierea obiectului persoanei prejudiciate este un act de reparație morală, prin care, o dată cu obiectul, este anulată și acțiunea imorală. Este o proiecție a culpabilității asupra obiectului. Ne punem Însă În mod firesc Întrebarea dacă, În mod real, culpabilitatea a fost lichidată. Obiectual da, dar din punct de vedere psiho-moral nu. Este necesar ca orice act reparator să restabilească echilibrul de comunicare psihologică și morală Între cele două persoane. Acesta este realizat prin iertare. Iertarea este recunoașterea și afirmarea

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
de vedere psiho-moral nu. Este necesar ca orice act reparator să restabilească echilibrul de comunicare psihologică și morală Între cele două persoane. Acesta este realizat prin iertare. Iertarea este recunoașterea și afirmarea dorinței persoanei vinovate de a se separa de culpabilitate, precum și acceptarea acestei recunoașteri și acordarea iertării de către persoana prejudiciată, În același timp cu Înțelegerea vinovăției. Reparația este, În felul acesta, un act de restaurare simbolică. Scopul său este refacerea unor relații psiho-morale de comunicare pozitivă Între cele două persoane

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
mori. Literatura de specialitate numește această stare de apăsare morală, pe care o apropie de melancolie, sentimentul de depresie vitală. Durerea morală este resimțită ca o pedeapsă pentru greșelile sau păcatele comise de către individ. Ea se asociază cu ideile de culpabilitate și pune persoana Într-o stare de inferioritate și regresiune (J. Delay și P. Pichotă. Această durere nu are un caracter corporal și nici psihic, ci este raportată la valorile morale. Durerea morală este similară chinului. Ea reprezintă plata individului

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
Cum trebuie să trăim? Ce trebuie să facem și ce trebuie să evităm? În privința aceasta, filosofii sunt cei care dau răspunsurile. G.W.F. Hegel afirmă că istoria umanității nu este așezată pe terenul fericirii. Pentru A. Schopenhauer „existența este culpabilitate și, prin aceasta, suferință”. După M. Scheler „sentimentul suferinței crește odată cu dezvoltarea civilizației, negăsindu-și compensația decât În iubire, ca sentiment al seninătății”. M. Scheler crede că pentru a diminua și suprima orice suferință există două metode: aă lupta activă

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
curajul de a acționa, autostimularea prin succesele obținute În viață, existența unui suport moral-religios. Factorii negativi sunt reprezentați de absența unei educații și instrucții corespunzătoare; prezența unor modele negative În formarea personalității și imitarea acestora, eșecuri, complexe de inferioritate și culpabilitate, claustrarea cu privarea de libertate, teroarea psihică sau tortura fizică, mizeria, sărăcia, foamea, lipsa de Încredere În sine și situațiile repetate de eșec, existența unor boli cronice invalidante; absența unui suport moral-religios. Este firesc, având În vedere factorii formatori ai

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
la rândul ei „Închisă” În interiorul unor limite care-i sunt impuse de condițiile de viață exterioare sau interioare ei. Caracteristicile persoanei-limită sunt: starea de neliniște și tensiune interioară, o mare Încărcătură emoțional-afectivă, dificil de suportat, situații conflictuale sau complexe de culpabilitate, inferioritate etc., sentimentul unui pericol, mai mult sau mai puțin definit, insecuritate, impresia de incapacitate de a se putea apăra, centrarea atenției și activității asupra unei singure „teme” legate de nesiguranța și pericolul care amenință individul, dificultăți de adaptare, de

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
faptul de „a fi tu Însuți”, constrângerea Îți impune cu caracter de obligativitate „a fi conform unei voințe străine și de regulă, nedorită”. Dar constrângerea poate veni și din interiorul persoanei sub formă de scrupule morale, remușcări, regrete, sentimente de culpabilitate etc. Se produce În acest caz un conflict valoric interior Între voință și conștiința morală, Între „ce vreau” și „ce trebuie”. Trebuie stabilit astfel un acord Între voință și conștiință, mai exact un raport de subordonare a voinței față de conștiință

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
propriu-zis, ca În sensul păcatului religios care reprezintă o „ofensă adusă lui Dumnezeu”. El este, În primul rând o „abatere de la legile moralei”. 2. Vinovăția După cum am arătat, trebuie să facem diferența Între păcat și vinovăție. Termenul de vinovăție sau culpabilitate vine de la latinescul culpa, -ae = greșeală, deprindere rea, stricăciune, pagubă, rău. Vinovat sau culpabil este cel care greșește. Înțelegem prin vinovăție starea celui care este vinovat. Acțiunea umană nedreaptă. Greșeala sau vina de care cineva se consideră responsabil moral. Este

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
este vinovat. Acțiunea umană nedreaptă. Greșeala sau vina de care cineva se consideră responsabil moral. Este sentimentul sufletesc al vinovăției, trăit de individ În planul conștiinței sale morale (A. LittréĂ. Pentru P. Foulquié și R. Saint-Jean, sentimentul sau complexul de culpabilitate este o stare patologică constând În faptul că subiectul se simte vinovat În fața conștiinței sale de o greșeală intenționat comisă sau independent de voința sa, pentru care acesta trebuie să fie pedepsit. K. Jaspers, care a dedicat un important studiu

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
acestora previne sau anulează efectele prejudiciului; dă reparația prejudiciului este posibilă prin acte materiale, psihologice (Împăcarea părințiloră sau morale (iertarea agresorului de către victimăă; eă orice prejudiciu adus unei persoane va reprezenta o experiență psihotraumatizantă pentru victimă și o situație de culpabilitate pentru agresor, cu efecte prelungite pentru amândoi. Aceste caracteristici definesc natura oricărui act de violență, dar, În același timp, deschid calea Înțelegerii statutelor și rolurilor speciale pe care le au persoanele implicate În acest tip de relație. Analiza relației interpersonale

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
mod automat Însoțit de o plăcere perversă a celui care-l comite. Există, În acest tip de acțiuni negative, o formă de satisfacție libidinală pe care agresorul o resimte În contactul său cu victima. Această satisfacție Îi anulează sentimentul de culpabilitate sau cel puțin Îl face să se simtă Învinovățit de către alții, și În nici un caz de propria sa conștiință. Anestezia morală a agresorului este satisfăcută de actul de agresivitate comis. 2. Persoana care este prejudiciată Dacă se poate vorbi despre

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
ca pe o pierdere personală de diferite tipuri (acțiune, comunicare, conduită etc.Ă. În sensul acesta, se poate admite că, din punct de vedere psihologic, regretul este fie consecința unei situații castratoare, fie chiar spectrul permanent al unui complex de culpabilitate. De regulă, regretul succede Întotdeauna unei acțiuni care s-a produs În trecut. El este o stare sufletească, o experiență durabilă prin care trecutul unei persoane este actualizat. Este o prezentificare a unor acțiuni ratate, penibile, greșite sau neefectuate, din

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
În trecut. El este o stare sufletească, o experiență durabilă prin care trecutul unei persoane este actualizat. Este o prezentificare a unor acțiuni ratate, penibile, greșite sau neefectuate, din trecut. Regretul este o stare ideo-afectivă complexă, care asociază o idee (culpabilitatea, nereușita, refuzul etc.Ă cu o anumită stare afectivă (tristețea, rușinea, dezgustul etc.Ă și care se impune conștiinței morale a individului În asemenea măsură Încât, În unele cazuri, el poate fi confundat cu evocările obsesive. Ca și În cazul

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
boală, ci o suferință morală, datorită pierderii valorii propriului său Eu, o alterare care vine din planul conștiinței ce sancționează Eul pentru faptele comise În trecut. Viața va deveni o tortură. Izolată, persoana se Închide În sine, trăindu-și propria culpabilitate. Care poate fi soluția În acest caz? Regretul nu este Însă numai tortură sufletească și morală. El actualizează vinovăția, pentru a o putea repara. Vinovăția morală este Însăși condiția desprinderii, prin regret. Faptul de a regreta actele comise este, dincolo de

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
arhetipul suprem, la divinitate, care este chemată să judece actele mele. Căința este efortul de a mă putea prezenta În fața Judecătorului pentru a putea obține iertarea. Prin căință, eu doresc să mă desprind de vinovăție, să-mi anulez complexul de culpabilitate. Pentru M. Scheler, acest judecător, care este reprezentat prin conștiința morală, incarnează o „ordine invizibilă și un subiect moral personal care prezidează această ordine”. Căința mă Întoarce În trecut, la greșelile și faptele mele reprobabile. Căința refuză, respinge actele negative

[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]