568 matches
-
Pavone, Îți recomand să fi-i cuviincios, În caz contrar te pot aresta pentru calomnii aduse legilor În vigoare ale țării și desigur, insulta hainei militare. Deci, neapărat avem nevoie de martori, pentru a evita orice ulterioară reclamație...!” Tony Pavone cumpăni câteva momente, apoi Întrebă. „Pot da un telefon...?” „Ca la tine acasă...!” - se sclifoci un invadator. Sub privirile iscoditoare a invadatorilor, Tony Pavone reuși să roage doi colaboratori mai apropiați de el să-i facă o vizită imediat, expunând În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
înfocat. —Bun rachiu; are bun rachiu Petrache! vorbi el. — Care nu se mai află, părinte... răspunse Neculai, tușind cu înțeles. Părintele se opri înaintea necunoscutului, își puse cu grijă cârja dinainte și începu să se uite la el cu luare-aminte, cumpănindu-se ușor. —Săracul! grăi badea Neculai, nimenea nu-l cunoaște, nimenea nu știe de unde-i! Dacă moare aici? Poate rămâne pe urma lui nevastă cu copii... Se publică, se publică! împroșcă repede popa, cumpănindu-se. — Se poblică! Dacă nu știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se uite la el cu luare-aminte, cumpănindu-se ușor. —Săracul! grăi badea Neculai, nimenea nu-l cunoaște, nimenea nu știe de unde-i! Dacă moare aici? Poate rămâne pe urma lui nevastă cu copii... Se publică, se publică! împroșcă repede popa, cumpănindu-se. — Se poblică! Dacă nu știi cine-i, poți să tot poblici. Așa-i... murmurară țăranii, clătinând din cap. Apoi se întinse tăcere. Lampa sfârâia încet în părete, deasupra călătorului. În tăcerea nopții de-afară, se auzi deodată un nechezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
necuratul, dragul mătușii, necuratul, el i-a luat mânile, și picioarele, și glasul! Alt chip nu-i: să-i cetească părintele... Am adus cartea, părinte! strigă Petrache uluit, răzbătând printre oameni, spăriat și dând popii psaltirea. —Cetesc, cetesc... murmură popa, cumpănindu-se. Țăranii ieșiră unul câte unul. Ușa se închise în urma lor; dar, de dincolo, din crâșmă, tot răzbătu o bucată de vreme zgomotul nedeslușit al glasurilor. Popa începu să mormăiască și să răscolească filele unsuroase ale cărții. Deodată se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întări primarele, numai Dumnezeu! Și se despărțiră. Popa apucă, pe gânduri, pe o hudiță. Era îngrijat: se oprea în mijlocul drumului, se uita cu luare-aminte în pământ, apoi, deodată, pornea spre șanțul din dreapta; acolo se oprea scurt, înălța cârja și se cumpănea cu capu-n piept. Pornea apoi domol spre șanțul din stânga, se repezea câțiva pași, înălța iar cârja și se certa supărat: De bună-samă, du-te și te culcă, bețivule! păcat de rantie și de potcap... châm! du-te și te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spre marginea târgului, rămăsese din vechi un om de rând, un fanaragiu. Îl chema Dorobanțu. În amurg pornea, cu scara trecută pe umărul stâng, ca să aprindă luminile târgului, și se întorcea stângându-le la miezul nopții. Le stângea și cânta încet, cumpănindu-se și sprijinindu-se în scară: Foileana bobului — Pe malu Siretului Paște mânzu Iorgului... Când se suia să stângă flacăra, nasul lui mare sclipea roș în bătaia felinarului. Acasă, Dorobanțu se certa cu Huza, nevastă-sa; ba uneori ieșeau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pârăului. Mergea la deal și picături de sânge se tot prelingeau în lungul piciorului stâng și se închegau în șuvițe roșii. În juru-i copacii stăteau neclintiți; tufe de ferigi pe maluri, se plecau în trecerea ei și iar se îndreptau cumpănindu-se; o pitulice țârâi ușurel un timp deasupra ei, apoi dispăru undeva. Vremea trecea. O aburire de răcoare începu a luneca în răstimpuri. În poienițe, lumina se trăgea spre vârfurile copacilor; câte-un plop cu coajă cenușie abia își clătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
valurile ierbii, și coasa suna ascuțit și ritmic; pe drumul lung, plin de pulbere, cine știe unde înainte, câțiva oameni însemnară pete negre, apoi se șterseră mistuiți de lumină, în depărtare. Carul mergea lin prin singurătatea aceea a drumului mare; boii își cumpăneau la dreapta și la stânga capetele, neîntrerupt, pas cu pas; gospodarii ședeau pe draghinile căruței. Dumitrache Hazu pe dreapta și Băieșu pe stânga; priveau întinderile și schimbau din vreme în vreme cuvinte puține. Hazu întrebă într-un timp, întorcându-și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îngroașe. Și pe tine cum te chiamă? —Dumitru! răspunse el cu nepăsare. Și, fără să se mai uite la noi, își căută de treabă cu boii, pășind mărunt prin pulberea fierbinte. Pornirăm pe un drum îngust, plin de făgașuri. Ne cumpăneam la dreapta și la stânga, cădeam c-o lature, scurt, ca-ntr-o groapă, și ne opream o clipă, apoi caii se opinteau după glasul gros al vizitiului de pe capră și după îndemnul blând al lui Ștefan, și porneau domol; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se mai urnește de acasă... Și-n prisacă te-ai întâlnit cu dânsul? — Da, în prisacă... Păru că se gândește un timp, apoi zise cu glas scăzut: —Hm! cine știe ce avea să-mi spuie... Mă uitam la dânsul cu coada ochiului. Cumpănindu-și ușor într-o parte și-n alta trupul, pășea liniștit ca de obicei; obrazu-i ars de vânturi, cu mustața de cărbune, avea blândețea și liniștea tristă de totdeauna. Nu putea să fie nimic. Ce putea să fie? Omul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înfășură fruntea și tâmplele cu pânza umedă. — Nu mai pot! nu mai pot!... Și năvăli afară, la aer curat. Prin ziua mohorâtă, prin vântul rece al toamnei, plângerile ei deodată începură să tremure, umplând mahalaua. Răcnea cu mânile în creștet, cumpănindu-se încet la dreapta și la stânga, răcnea cu jale umblând dintr-un capăt în altul al cerdacului dărăpănat. —Nu mai pot! striga în neștire. Mă doare! mă doare inima! Mai bine m-ar înghiți mormântul! Vai de inima mea! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răspunse cojocarul. Le-am îngrijit eu cum trebuie... Numai cațaveică să-ți faci din ele... Pușcat eu pe dinsele... mormăi neamțul de pe pieile de oaie. Adică ai pușcat vulpile, și eu am îngrijit pieile... adaose Isailă. —Gut, gut... făcu Anton cumpănindu-și luleaua. Moș Isailă puse la o parte cojocul pe care-l cosea și se ridică gemând de la locul lui. Trecu în colțuri întunecoase și scoase dintr-un cotlon pieile de vulpe. Le aduse la lumină și le întinse în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
unde se găsea. Nu se putea bine lămuri. Între acel alb violent al iernii și verdele sumbru al brădetului se alcătuiau, sub lumina împuținată a soarelui aplecat la orizont, forme nouă, cu linii necunoscute. Încă stătea pe loc, judecând și cumpănind în sine, când ziua începu să se întunece și împrejurimile părură a pluti subt un abur vioriu. Culi își schimbă locul: trecu mai la deal și avu încredințarea că și-a recunoscut direcția de întoarcere. O luă încet pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ale gândirii lui Toma - care gândire de altfel era unitară și logică. A treia sticlă, prietinii au întrebuințat-o la două pasagii, devenite dificile din pricina unui alt sistem personal al lui badea Orășanu. Anume, Toma nu socotea totdeauna necesar să cumpănească un cuvânt rostit - cu o grupă armonică de semne. După cum, în sinea lui, pretindea răvașului să spuie cu mult mai mult decât scrisese el, badea Toma avea și încredințarea că nu atât raportul între sunet, literă și înțelegere va face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care furnică în umbra Porții? Mișelnică e făptura omenească și mânia fără frâu îndeamnă în anume ceasuri pe domnii lumii să dea drumul izvoarelor de sânge, ca să nu mai rămâie neam omenesc trăitor sub soare! Icioglanii se retrăseseră. Sultanul se cumpănea înainte și îndărăt în locul său, clătinat de spaima singurătății. Murmura versete sfinte. O Allah! Ila Allah! singur mă aflu în valea mâhnirii... Chiamă pe rob sub lumina ta; contenește-i osânda. A lovit cu inelul gongul din dreapta sa. A poruncit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
putea trece de la stadiul de neființă În stadiul de ființă decât la Judecata de Apoi. Și, poate, nici atunci. Era clar că avea de-a face cu niște scelerați. Văzând că starețul nu-l contrazice, gândindu-se, probabil, Îndelung și cumpănind În sinea sa la cele spuse de Bikinski, pictorul continuă: „De altfel”, zise el, „și moartea am dobândit-o tot prin contaminare. Când nu se știa ce-i moartea, nu murea nici pasărea, nici omul și nici pomul, din simplul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Pe acest tărâm, bătălia a fost reluată. Roland avea în spada-i magică un avantaj pe care nimeni nu-l avuse până la el. Aceasta fusese făurită de către Faleria încât nicio vrajă să nu-i poată rezista. Bine înarmat, deci, și cumpănind puterea vrăjmașului său, prin dibăcie și iuțeală îl lungi în scurt timp la pământ. Roland s-a grăbit, apoi, să se întoarcă sus, și trecând prin apă, care acum se despica înaintea lui - mulțumită sabiei magice - a ajuns curând pe
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
GÂNDURI TÂRZII O, gândurile care vin târziu, Într-un târziu, întârziat în vreme Aș vrea să le-nțeleg și să le știu Ca pe cuprinsul unor teoreme... Cu ele-aduc, acel fertil nămol Pe malurile râurilor noastre, Cum viscolele cumpănesc la pol Seninul înghețărilor albastre... Vin de demult, din depărtare vin Și-n așteptări au depistat lumina În care-acum ne regăsim deplin, Ca rodu-ngemănării cu tulpina; Sunt tot atât de așteptate azi Cum fost-au ieri și fi-vor poate mâine Și
G?NDURI T?RZII by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83800_a_85125]
-
că Sammy stătuse singur acolo mă cuprinse tristețea și nostalgia. Ne-am instalat În cel mai puțin mizer separeu și ne-am prefăcut că analizăm meniurile din plastic, care nu se schimbaseră de zeci de ani. Deși eram ghiftuită, am cumpănit dacă să-mi iau pâine prăjită cu scorțișoară sau cartofi prăjiți și apoi am hotărât că În afara Manhattanului excesul de carbon era permis și le-am luat pe amândouă. Sammy a comandat o cafea simplă. Una dintre chelnerițele mele preferate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
treizeci de secunde a demonstrat că era foarte dispus să mintă pentru mine. Acuma, asta chiar e o calitate la o persoană. Așa că spune-mi, există vreun interes acolo? Mă privi cu o intensitate pe care o afișa rareori. Am cumpănit dacă să-i spun sau nu toată povestea din Istanbul și apoi am cedat. Cel puțin o persoană din viața mea trebuia să știe că nu sunt chiar așa de fără căpătâi. —Ăă... cred că se poate spune așa, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
bun de cal până la han. ― Ia să vedem cum stați cu pistoalele. Sunt bine încărcate? Da’ durdele? Ați pus destulă cremene și iarbă în încărcătură? Basmalele le aveți la îndemână? Să vă acoperiți fața cu grijă! ― Daaa - au răspuns lotrii, cumpănind armele în mâini. Deși hoții erau vechi în ceată, șeful a ținut - ca de fiecare dată - să le amintească regula „jocului”: ― Fiți cu urechea la pândă. Nu descărcați armele decât dacă îi musai. Altfel ne-am dat de gol fără
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
o clipă, să fie la o sută de pași în spate, dincolo de șanț, câte un sac, ladă sau coș din fiecare fel de marfă! S-a înțeles? Nu așteptați să vă miruiesc cu câte un glonte în frunte!”... În spatele convoiului, cumpănindu-și flinta, se afla șeful lotrilor. Toată treaba nu a durat decât cât ai da de dușcă o ulcică cu un vin bun!... ― Acum, deshămați caii și lăsați-i slobozi în pădure! De aici nu plecați decât când soarele va
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cu armata. Unu, fiindcă nu au ce jefui. Doi, fiindcă pierderile de vieți omenești În aceste condiții sunt inutile. Cea mai bună soluție va fi retragerea În munții din care au coborât. Cei doisprezece negustori se priviră unii pe alții, cumpănind planul necunoscutului. Nu aveau altă alternativă. - Dacă sunteți de acord, treceți la treabă, spuse Ștefănel. E mult de lucru. În două ceasuri cei cinci sute trebuie să fie Înarmați până În dinți, iar negustorii de oglinzi trebuie ajutați să ajungă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
când am închis? — Mi s-a spus că dacă vin aici și fac ce mi se cere, capăt mâncare. Tăcere. — Cine ți-a spus? Pran își dă seama că n-a știut niciodată numele cerșetorului. — Nu știu. Vocea pare să cumpănească o clipă. Apoi tușește, se aude zgomot de chei și zăvorul este tras. Poarta se deschide larg, lăsând să se vadă un bărbat puternic ca un taur, acoperit doar în dreptul șalelor cu o bucată de pânză cadrilată. Probabil abia și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
asta urma să mă conving curînd. Moșul Bicleanu primise un plocon. Fecioru-său, inspector la cooperație, fusese trimis acasă. Îndîrjirea bătrînului pornea de la cele cîteva hectare adunate cu răbdare, răsplata unei vieți irosită în trudă și lipsuri. Fusese strașnic de zgîrcit. Cumpănise îndelung orice cumpărătură, schimbînd țandură pe țandură, și-n cele din urmă adunase în fruntea țarinii vreo patru sute de prăjini. Datorită pămîntului, acuma bătrînul putea păși dincolo cu capul sus: își făcuse datoria de țăran. Și, iată, niște tercheaberchea care
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]