310 matches
-
unei amante, și să i se închine precum unui idol. Toată noaptea, casa lui Khâli a răsunat de muzica unei orchestre andaluze, fremătând de pașii ușori ai dansatoarelor, cu toatele roabe, două cumpărate chiar cu acest prilej. Hibei îi interziceam să dănțuiască, pentru că nu mă puteam hotărî, de când cu călătoria la Tombuctu, s-o las să dea la iveală și în fața altora un farmec atât de ațâțător. Am pus-o să șadă lângă mine, pe cea mai moale pernă, și i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ambră cenușie care-l înmiresmase odinioară, și pândind ritmurile muzicanților negri care, nu mă îndoiam, aveau curând să-și facă auzite instrumentele pe stradă. Atunci aveam să mă întorc spre mijlocul încăperii și aveam să revăd umbra dragei mele Hiba dănțuind. Un vânt puternic umflă draperia, care porni să fâlfâie și să se răsucească grațios. Afară, zgomote de pași, strigăte care se apropiau. Muzicanții din amintirile mele, poate? Dar de ce erau aduși cu un asemenea tărăboi? Uimirea mea a fost, vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de o sumedenie de gură-cască al căror număr amenința să se facă tot mai mare. M-am alăturat lor, tot trăgând cu coada ochiului spre chipurile care mă înconjurau, sau spre soare, în speranța că se clintise un pic. Măscăriciul dănțuia cu animalul său, fără să fi putut spune care dintre ei imita pasul celuilalt. Apoi începu să-i glăsuiască măgarului. Îi vesti că sultanul se hotărâse să pornească o mare construcție și că avea să adune toți măgarii din Cairo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mare îl întruchipează pe eroul mitic Aori. "Poartă îmbrăcămintea pe care o purta Aori, potrivit mitului; ca și Aori, are chipul înnegrit, iar în plete, un love asemănător cu acela pe care Aori l-a smuls de pe fruntea lui Iviri. Dănțuiește la poalele muntelui și-și întinde brațele tot așa cum Aori își întindea aripile... Un pescar mi-a spus că, atunci când se pregătea să prindă pești (cu arcul), se credea Kivavia. Nu cerea mila și ajutorul eroului mitic, ci se identifica
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
îi răspundea... dar taina sufletului plantei rămânea ascunsă, ca și a ei. Apoi, o ascundea în sân, sub bluzița de ațacă, înflorată. Alteori își împletea cosițe din frunze și flori de sulfină și cu ele pe cap și pe piept, dănțuia în jurul copacilor bătrâni și cu brațele întinse se rotea pană când amețea și se lăsa să cadă cu fața îngropată în iarbă, râzând. Uneori începea brusc să alerge, fără vreo pricină... Alerga, însoțită de Pârvu, ca o ieduță, cu trupul
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
îngroape, temporar, frumuseți sufletești. Au văduvit pentru mult timp neamul de valori plămădite în Duhul Adevărului, demnității, înțelepciunii și a credinței în Hristos. Din cei uciși, mulți au rămas necunoscuți, pustnice altare. La Pitești ura cu nebunia s-au îmbrățișat dănțuind pe cadavre. Îmi pun o întrebare: de ce la Pitești au fost schingiuiți numai legionari și numai Biserica Lui Hristos a fost batjocorită? Lucrurile nu sunt întâmplătoare. Așa a fost și în războiul sfânt din Spania. Răspund eu: comuniștii sunt contra
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
ale camarazilor mei, conspirații contra țării mele, al cărei viitor geme de amenințări. Nimic mai îngrozitor. Sfâșietor și dureros când, în zilele noastre, pe pământul românesc, se flutură alt drapel decât cel al istoriei noastre naționale. Minciuna, furtișagul și ruina dănțuiesc pe sângele și mormintele părinților noștri, al martirilor și mucenicilor de ieri, iar cei responsabili de destinele noastre, de cel al neamului românesc, Biserica, (cu indulgență, nu toți) ocolesc cu grijă pătimirea noastră, punând mai presus preocupările cele pământești înaintea
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
solemnă. Cum însă nu putea ajunge până acolo, iar cu pietre se temea să azvârle, se mulțumea să țopăie în jurul statuii, agitându-și brațele și ușuind din toți rărunchii. Cine l-ar fi văzut de departe ar fi crezut că dănțuiește, împlinind cine știe ce ritual. Dar păsările, mai ales când venea câte una neagră, mare cât un corb, se arătau nepăsătoare la sforțările lui. Ceea ce, de data asta, pe Petrache îl scoase de tot din sărite. Pasărea îl mai privi o vreme
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mult pentru el și închise ochii, istovit. — Ce zice ? întrebă doctorul fără de arginți. — Nu sunt sigură că am înțeles. Cred că a zis „fiind“. Poate să fie o frântură dintr-un cuvânt mai lung. Da’ de unde, ar fi spus Efrem, dănțuind prin osuarul lui translucid. E exact ce trebuie, cuvântul care ne lipsea din urcușul în trepte al bătrânului Heidegger. Ar fi arătat spre Cosmina, cu degetul proptit la rădăcina nasului. „Sein.“ Apoi, cu brațele în lături, către zâmbetele pe care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
locurile unde se izbiseră. Dar, cum eram tot timpul supravegheați, ei erau apoi siliți să lingă dârele de sânge de pe perete, apoi atârnați cu capul în jos, ca sângele să se întoarcă de unde îl risipiseră. Iar ceilalți erau puși să dănțuiască în jurul răstignitului fără de cruce. Unul dintre noi a scrijelit pereții și a înghițit tencuiala. Altul a mâncat un săpun întreg. De fiecare dată a fost prea puțin. De fiecare dată pedeapsa a fost atât de cumplită, încât, nemaiștiind dacă e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
răsucite, cauciucuri cu burțile sparte. Pe măsură ce mormanul uriaș se lățea spre poale, limbile excavatoarelor îl împingeau și muntele se sumețea, vârful fiind de fiecare dată altul, dar mereu mai sus, spărgând altfel lumina, cu aceeași cruzime, de parcă cineva ar fi dănțuit în vârf pe sticlă pisată. Acolo unde măruntaiele se descompuneau, pântecele se umfla și duhorile, neavând cum să se răspândească altminteri, se aprindeau, arzând ascuțit, ca niște șișuri, ori fumegând lăptos. În jur, câmpul răscolit purta urma roților grele ori
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aplauze. Faraon intră, pe ritmul bașilor, cu un țipăt pre lung, sacadat și dogit : — Haaaaaai, haaaaai, hai, bibilico, șai, bălășico, Șanțo pă Râța, Râța pă Tanța și pă deasupra, mucles ! Ceilalți începură să țopăie, împrejurul focului, drăcește, chiar și Isaia dănțuia, purtându-și catastiful ca pe un coif. Faraon înteți ritmul, ațâțat. — Andrea pulea cabanos, și pă față, și pă dos, o gagică hacana, da puli, puli, puleaaaa... Și tot așa, până când, împiedicați în pulpanele peticite, amețiți de spirturile amestecate și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
greva se dotează cu forme inedite de organizare sindicatele și partidele ce canalizează mareea umană, o înregimentează și modifică astfel miza jocului politic. În acele timpuri "plebea" nu mai ieșea în stradă pentru a sărbători un sfînt protector, pentru a dănțui la carnaval ori pentru a se alătura unei răzmerițe: acum își înfruntă patronii, își contestă stăpînii care nu se poartă, nici ei, ca niște sfinți, și își cere drepturile. Istoricul englez Hobsbawn remarcă undeva caracterul permanent al revendicării: "Plebea nu
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Culoarea albastră, remarcă Al. Dima, menționând culegerea lui T. Pamfile: "este știma blestemată... sunt duhurile comorilor ce le au în stăpânire cu legământ de la cel ce le-a îngropat" ("Zăcăminte folclorice în literatura română contemporană", Al. Dima). "Sub albastre focuri/ dănțuie comori/ nu mai vrea jăratic murgu-mi pască flori" ("Steaua singurătății"T. Utan). În poezia interbelică motivul apare la A. Maniu și V. Voiculescu. 9 " Acesta e nebunul care aude zurgălăii/ mâncând pământul/ mârâitul de câine al câmpului"("Cartea de nisip
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
E azi cununa/ Ce ți-am pus..." 11 " Când se zbate/ vântul sfânt/ Latră câinii în pământ." 12 Tudor Arghezi, Ion Barbu, A. Maniu, V. Voiculescu sunt menționați de Al. Dima în "Zăcăminte folclorice în literatura noastră contemporană". 13 "Și dănțuie un dans bătut și frânt,/ De s-au oprit și stelele și vântul,/ Iar Eva cu priviri rătăcitoare cerea ieșiri în era viitoare/ Bătrâne șarpe, cântatul tău de-atunci/ Se furișează din părinți în prunci." 14 "Domnule, Domnule/ de ce v-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nu se poată mărita, până nu se va găsi cineva care să ghicească legătura ursitei lor și să facă pe vreuna din ele să iubească. Nebune după joc, în fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănțuind. Împăratul făgădui pe una dintre fete aceluia care va afla unde își tocesc condurii fetele noaptea. Însoțindu-le nopți de-a rândul, domnița cea mică se îndrăgosti de flăcău și atunci farmecul căzu, palatul pieri ca o nălucă, iar flăcăul
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
e bun cântă iarna în patru sferturi de noapte, în patru răstimpuri: la 10, la 12, la două și la patru. Spre ziuă îndesesc cucoșii cântatul. Noaptea, la miezul nopții, când cântă întâi cucoșul, toacă în cer și atunci îngerii dănțuiesc."263 În mitologia universală, pasărea care reprezintă armonia și plenitudinea, simbol al fertilității și ipostază zoomorfă a pomului vieții, este păunul care reprezintă imaginea spiritului universal, având valențe demiurgice 264: Când a împodobit Dumnezeu păsările și le-a pus pene
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
aicea că plecai Tot Înainte la rai. La dreapta cînd mă uitai Ce văzui mă bucurai. Văzui raiul cel frumos Ca soarele luminos Și mese-ntinse la rînd Pe ele făclii arzînd. Și-mprejuru-i drepții sta Cu bucurie gusta Și-mpreună dănțuind Și pe Dumnezeu slăvind. Și de-aicea iar plecai Tot la rai, la rai, la rai. Ce văzui mă bucurai. Văzui oameni spovediți Ca niște pomi Înfloriți. Văzui și nespovediți Ca niște bușteni pîrliți. Văzui femei spovedite Ca niște flori
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
ca stăpânul lui să facă focul. După o vreme, Își dă seama că omul nu-i mai poate oferi ceea ce are nevoie, așa Încât se hotărăște să plece. London scrie: „N-a mai stat decât puțin, urlând sub stelele ce săltau, dănțuiau și străluceau În văzduhul Înghețat. După aceea, s-a Întors și a apucat drumul care avea să-l ducă spre tabăra pe care o știa, acolo unde se găseau alții care să-i ofere căldura focului”. Dacă managerii nu vor
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
În proecția de lumină pe care o aruncă puternic Negura. De-ar fi vietate cartea, ar spinteca-o, așa cum au făcut cu burțile pruncilor. Ar gâtui-o, așa cum au făcut cu femeile pe care le siluiau. S-ar mulțumi să dănțuiască În jurul unui uriaș autodafeu, așa cum i-au Învățat maeștrii lor din Nürnberg. Și atunci, șoapte, spume șterse la repezeală În colțul buzelor. Să nu observe. Înjurături svârlite În siguranța anonimatului. Trebuiesc ținuți la ochi, ca potăile care latră după uluci
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
jetul clocotitor al balenei înfuriate; vîslașul acesta e pe punctul de a sări, ca într-o prăpastie. întreaga scenă e remarcabilă, veridică și sugestivă. Coșul cu saule, pe jumătate golit, plutește pe marea spumegîndă; mînerele de lemn ale harpoanelor strîmbate dănțuie pieziș pe valuri; pe fețele marinarilor care înoată în preajma balenei se citește groaza, felurit redată; iar undeva în negura furtunii, se profilează corabia ce se apropie de scenă. Am putea descoperi grave defecte în redarea detaliilor anatomice ale acestei balene
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ochii scînteind ca doi tăciuni în cenușa unor ruine, neîmblînzitul Ahab stătea în limpedea lumină a dimineții, înălțîndu-și fruntea sa ca un coif spart spre cea feciorelnică a cerului. O, nemuritoare copilărie și candoare a azurului! Nevăzute făpturi înaripate care dănțuiți în jurul nostru! Dulce pruncie, a văzduhului și a cerului! Nici nu vă pasă de durerile ce-l string ca-ntr-un clește pe bătrînul Ahab! La fel le-am văzut pe micuțele Miriam și Marta, aceste zîne cu ochii surâzători
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
pe un lemn putrezit”). Minor ca tematică, dezvoltare epică și realizare stilistică, lui V. i se recunoaște statutul de scriitor în măsura în care din munca lui au rezultat niște cărți. SCRIERI: La indicativul prezent, București, 1971; În vara fierbinte, București, 1972; Isaiia dănțuiește și alte povestiri, București, 1976; Noapte peltică, București, 1980; Gândește-te la altceva..., București, 1993. Repere bibliografice: Alex. Ștefănescu, „La indicativul prezent”, LCF, 1971, 21; Nicolae Balotă, „La indicativul prezent”, RL, 1971, 22; Silviu Guga, „La indicativul prezent”, O, 1971
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290405_a_291734]
-
Primăverii pîn' la Mînăstirea Secu: vine Dali! vine Dali! țopăia Ceaușescu (păi, nu-l felicitase marele Dali cînd pantofarul se automiruise cu sceptrul monarhic?), vine Dali! vine Dali! șontîcăia Ceaușeasca, imitînd-o pe Olaiva lui Papai Marinaru), vine Dali! vine Dali! dănțuia Bobu prin bucătăria din Primăverii. Buluc, toți, la Otopeni. Canci! Nici miros de Dali. Exact la ora cînd catalanul trebuia să desanteze la Otopeni, se ivi, cu-n simplu, simplu? da, cu-n simplu deltaplan auriu, unde credeți? peste pădurea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și ministrul culturii, César, îmbrăcat bizar, tot numai fireturi, brandemburguri și vipuști, stătea statuie. Era, și probabil chiar voia să fie, întruchiparea propriului policar, monumentalizat în peluză. În sfîrșit, "o pereche". E trecut de zece, în bătaia felinarelor, fulgi rari dănțuie liniștit în gerul năpraznic. Strada-i pustie. Numai ei doi. Ea, cocheta, dispune de-un inimaginabil arsenal de gesturi, jocul ei, deloc frivol, juvenil doar, în jurul lui pare tot timpul un recital bine pregătit. Din cînd în cînd, el o
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]