524 matches
-
Și în sine împăcată stăpânea eterna pace.” (Ibidem, p. 32); • atribut: „Ochii (...) mulțumiți de ei înșii privesc c-un fel de conștiință de sine.” (M.Eminescu, Proză literară, p. 74) Este specifică pronumelui reflexiv de acuzativ mai ales și de dativ, forma neaccentuată, rămânerea în afara relațiilor sintactice și, în consecință, în afara funcțiilor sintactice 8. Funcționează atunci ca element constitutiv al unor verbe pronominale: a-și închipui, a se ajunge (cu sensul ‘a parveni’), a se întâmpla etc. sau ca morfem al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
distributivă realizează opozițiile cazuale prin flexiune analitică: • genitivul se exprimă prin morfemul a: Numele a doi dintre ei s-a șters., Am pus câte o masă în fața a câte patru. Observații: Pronumele de cuantificare distributivă se întrebuințează rar la genitiv. • dativul (ambelor subcategorii de pronume) se exprimă prin morfemul la: Am dat la trei din ei câte un măr., Am dat un măr la câte doi. • nominativul are morfemul Ø, iar acuzativul morfemul pe, dacă pronumele, marcat semantic de trăsătura ‘cunoscut
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin morfemul pe, general, când pronumele ordinal realizează funcția sintactică de complement direct: A venit al doilea./ L-am trimis pe al doilea. sau, sintactic, prin intermediul prepozițiilor care cer cazul acuzativ: A vorbit despre al doilea. Genitivul se distinge de dativ prin morfemul al, a etc.: O idee a celui de al doilea m-a interesat în mod deosebit. sau, la nivel sintactic, prin intermediul regentului sau al prepozițiilor cu recțiune genitivală: ideea celui de-al doilea ( G.)/ Am dat celui de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau al prepozițiilor cu recțiune genitivală: ideea celui de-al doilea ( G.)/ Am dat celui de al doilea albumul. (D.), Sunt împotriva celui de al doilea.( G.)/Datorită celui de al doilea am câștigat concursul. (D.) Observații: În limbajul popular, dativul se exprimă uneori prin morfemul proclitic lui: Am dat lui al doilea un măr. Pronumele simple întâiul, primul, secundul, ultimul realizează flexiunea cazuală la nivelul morfemului determinării (înscris organic în structura lor internă) și la nivelul dezinenței, înscrisă în flexiune
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a trecut?, Câtă vreme?, Câți studenți și câte studente sunt? În desfășurarea opozițiilor cazuale, genitiv-dativul este posibil, dar nu se întrebuințează în mod curent. În caz de întrebuințare a adjectivelor interogative variabile în sintagme cu substantive la genitiv sau la dativ, opoziția cazuală se realizează prin aceleași dezinențe pronominale specifice, fără a mai fi urmate de particula deictică -a, marcă a pronumelor: Cărei fete i-ai dat trandafirul? (adjectiv)/Căreia dintre fete i-ai dat trandafirul? (pronume) SINTAXA ADJECTIVULUI INTEROGATIVTC " SINTAXA
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
marcate prin trăsătura semantică + uman de morfemul pe: unii/pe unii; cineva/pe cineva, oricare/pe oricare etc. Unele pronume invariabile în structura lor internă recurg, în exprimarea genitivului, la morfemul a: „Are aerul a ceva străin.”, iar, în exprimarea dativului, la morfemul la: „Nu poți face față la orice.” SINTAXA PRONUMELUI NEHOTĂRÂTTC "SINTAXA PRONUMELUI NEHOT|RÎT" Conținutul semantic al pronumelor nehotărâte exclude exprimarea în același context a substantivului pe care l-ar putea substitui sau care ar putea substitui pronumele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cui carte s-o iau.” (G.) sau de funcția sintactică a propoziției pe care o introduce: „Premiez pe cine vine primul.” (completivă directă ® acuzativ), „Ia premiu cine vine primul.” (subiect propozițional ® nominativ), „Ofer acest premiu cui vine primul.” (completivă indirectă ® dativ). SINTAXA PRONUMELUI RELATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI RELATIV" La nivel sintactic pronumele relative își fixează identitatea specifică între celelalte pronume; au funcție dublă: • îndeplinesc rolul de elemente de relație în frază; • realizează diferite funcții sintactice, în propoziția pe care o marchează. Din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe nimeni.” Niciunul realizează categoriile de gen și caz; opozițiile interne se manifestă în planul expresiei prin dezinențe, la G.D., în flexiune internă: (M) -l/-ui, (F) -a/-ei: N.Ac.: niciunul, niciuna G.D.: niciunuia, niciuneia. Genitivul se diferențiază de dativ prin morfemul a (a niciunuia) sau, indirect, prin intermediul prepozițiilor cu recțiune genitivală: asupra niciunuia, niciuneia. Acuzativul se diferențiază de nominativ prin morfemul pe: „Pe niciunul nu l-am văzut.” sau prin prepoziții care cer acuzativul: (fără, cu) niciunul. SINTAXA PRONUMELUI
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi teamă etc. • locuțiuni verbale: a-și aduce aminte, a da seamă etc. Verbe pronominaletc "Verbe pronominale" Fără să le acorde o atenție specială, Gramatica Academiei consideră verbe pronominale în capitolul consacrat diatezei reflexive, „verbele constituite cu pronume reflexive în dativ sau în acuzativ, incluse în mod obișnuit în sfera reflexivului” (așa procedase și Gramatica Academiei, ediția I) care aparțin diatezei active, “întrucât pronumele reflexiv poate fi înlocuit printr-un pronume personal sau printr-un substantiv în același caz cu el
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
reflexiv li se adaugă sintagme cu structura verb+pronume personal în categoria mai amplă a verbelor pronominale. Sunt verbe pronominale, verbele însoțite în permanență, din diferite motive (lexicale, semantice, semantico-sintactice), de un pronume reflexiv, în acuzativ (mai ales) sau în dativ, forme scurte neaccentuate (și care nu trebuie confundat cu „morfemul” de diateză) sau de un pronume personal, în acuzativ sau dativ. Gradul de solidaritate dintre verb și pronume diferă de la un grup de verbe la altul, fiind în același timp
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
însoțite în permanență, din diferite motive (lexicale, semantice, semantico-sintactice), de un pronume reflexiv, în acuzativ (mai ales) sau în dativ, forme scurte neaccentuate (și care nu trebuie confundat cu „morfemul” de diateză) sau de un pronume personal, în acuzativ sau dativ. Gradul de solidaritate dintre verb și pronume diferă de la un grup de verbe la altul, fiind în același timp diferită și condiția lexicală și gramaticală a pronumelui. În funcție de acest grad de solidaritate, între verbele pronominale se pot identifica trei categorii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
impuse de clasa care le-ar putea cuprinde. Unele verbe cunosc în paralel forme cu și fără pronume reflexiv: a (se) oua, a (se) însera etc. Alte verbe dezvoltă un anumit sens lexical numai în prezența unui pronume personal în dativ, dar pronumele are funcție sintactică: a-i parveni, a-i arde etc. În sfârșit, un alt grup, mai restrâns, de verbe prezintă concomitent două pronume, unul reflexiv, în acuzativ, altul personal, în dativ: a i se cuveni, a i se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
numai în prezența unui pronume personal în dativ, dar pronumele are funcție sintactică: a-i parveni, a-i arde etc. În sfârșit, un alt grup, mai restrâns, de verbe prezintă concomitent două pronume, unul reflexiv, în acuzativ, altul personal, în dativ: a i se cuveni, a i se acri, a i se năzări etc. Amândouă formele pronominale sunt obligatorii, obligativitate relativă, la unele, pentru pronumele personale. Pronumele personal îndeplinește funcția sintactică, proprie dativului, de complement indirect, și poate fi reluat sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronume, unul reflexiv, în acuzativ, altul personal, în dativ: a i se cuveni, a i se acri, a i se năzări etc. Amândouă formele pronominale sunt obligatorii, obligativitate relativă, la unele, pentru pronumele personale. Pronumele personal îndeplinește funcția sintactică, proprie dativului, de complement indirect, și poate fi reluat sau anticipat: Ție ți se cuvin aceste laude. Expresii verbaletc "Expresii verbale" Sunt grupuri lexico-gramaticale, constituite din mai mulți termeni care „gravitează” în jurul unui verb, cu care intră în diferite relații mai mult
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcții sintactice. Într-o expresie ca mi-e foame, substantivul foame, în nominativ, poate fi interpretat ca subiect (în orice caz, prezența sa în sintagma predicatului interzice în mod absolut relația cu un alt subiect, exterior predicatului), iar pronumele în dativ, mi, ca un complement indirect. Fără îndoială că interpretarea ca subiect a substantivului foame este doar demonstrativă, pentru că, de fapt, situația lui sintactică este diferită de a altor substantive-subiect, agent, protagonist (activ sau pasiv) al acțiunii verbale. De aceea, substantivul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
celelalte componente. Cele mai frecvente sunt locuțiunile subiective: a șterge putina, a da bir cu fugiții, a da ortul popii, a o lua la sănătoasa etc. Caracterul subiectiv este foarte adesea determinat de însoțirea verbului cu un pronume reflexiv în dativ: a-și pierde echilibrul, a-și lua tălpășița, a-și lua nasul la purtare, a-și lua zborul, a-și lua lumea-n cap, a-și face de cap etc. în cele mai multe dintre aceste locuțiuni, pronumele reflexiv, în dativ, este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în dativ: a-și pierde echilibrul, a-și lua tălpășița, a-și lua nasul la purtare, a-și lua zborul, a-și lua lumea-n cap, a-și face de cap etc. în cele mai multe dintre aceste locuțiuni, pronumele reflexiv, în dativ, este, ca în structura verbelor pronominale, obligator. În altele, însă, pronumele poate fi, sau un reflexiv, sau un personal, iar, în funcție de caracterul pronumelui, locuțiunea este subiectivă sau obiectivă: a-și face vânt/a-i face vânt, a-și face iluzii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în Mi-e dor, cald în E cald, Mi-e cald etc. Spre deosebire de expresiile verbale care denumesc „realități atmosferice, stări cosmice”, expresiile care descriu lingvistic „realități umane, stări psihice, afective, fiziologice”, sunt în permanență însoțite de un pronume personal în dativ. Incapabile să realizeze opoziția de persoană la nivelul structurii lor morfologice, dar având nevoie, dacă nu chiar de manifestarea acestei opoziții, de realizarea referirii la persoană - ca expresie a protagoniștilor comunicării lingvistice -, verbele din sintagmă impun dezvoltarea unei relații sintactice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbele din sintagmă impun dezvoltarea unei relații sintactice care să însoțească „relația” subiect-predicat dintre verbul a fi și termenul nominal, inclusă în structura însăși a expresiei: mi-e dor/ți-e dor, mi-e frică, mi-e teamă etc. Prin dativul pronumelui se distinge între expresiile verbale denumind lumea exterioară și expresiile verbale denumind lumea interioară a ființei umane: e cald față de mi-e cald e frig - mi-e frig e târziu, e noapte, e luni, e zăpușeală etc. mi-e
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
locuțiunile verbale antonime a-i părea bine, a-i părea rău, care nu admit relația cu un nominativ, dar care implică orientarea spre protagoniștii actului lingvistic: îmi pare bine/rău, îți pare bine/rău etc. • verbe pronominale (cu pronume în dativ) întrebuințate impersonal: a (nu)-i arde, a (nu)-i păsa etc. • alte expresii, cu conținut modal: e nevoie, e păcat etc. - impersonale relative; sunt impersonale într-un singur sens: nu realizează opoziția specifică persoanei gramaticale; în celălalt sens, al relației
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exterior propoziției sau este un infinitiv, verbul rămâne invariabil, în forma de singular: „În genere îmi place a reprezenta pe femeia agresivă.” (M. Eminescu) Un grup de verbe de acest tip sunt (sau pot fi) însoțite de pronume personale în dativ, când verbul reclamă existența unor referințe personale; așa este verbul a-i plăcea; întrebuințarea nepronominală a verbului este excepțională și încărcată stilistic, scoțând starea (sentimentul, trăirea) din sfera particularului, pentru a o introduce în sfera generalizării: „Dacă vorba-i e
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
încheiere a acțiunii verbale, ci doar un obiect pasiv aleatoriu: M-a nins. Rămân înafara tranzitivității și expresiile verbale impersonale care exprimă stări atmosferice, momente temporale: a fi toamnă, târziu, a fi frig, cald etc., și expresiile corespunzătoare marcate, prin dativ, de trăsătura + uman: a-i fi frig, a-i fi cald, precum și verbele impersonale relative: a-i conveni, a-i plăcea etc. Celelalte verbe se grupează în două clase, în funcție de prezența sau absența tranzitivității: • verbe intranzitive • verbe tranzitive 1. Verbe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I, 208), iar reflexivul, din perspectiva formei; verbul este în permanență însoțit de un pronume reflexiv: „Verbele reflexive (...) se caracterizează prin aceea că se conjugă după conjugarea diatezei active, dar sunt întotdeauna însoțite de pronume reflexive în acuzativ sau în dativ.” (p. 209) Introducând perspectiva sensului, în discutarea reflexivului, autorii capitolului observă: 1. Dintre verbele reflexive „puține au conținut specific, distinct de al diatezelor activă și pasivă, de aceea puține pot constitui o diateză aparte.” 2. „Când verbul împreună cu pronumele reflexiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structuri relativ fixe, după trei modele: a. pronumele nehotărâte unul (în nominativ) și altul (acuzativ), precedate de prepoziția cu sau de morfemul pe: Copiii se înțeleg unul cu altul/unul pe altul. b. pronumele nehotărât unul, în nominativ, urmat de dativul pronumelui nehotărât altul: Copiii își aruncă mingea unul altuia. c. pronumele nehotărât unul (în nominativ), urmat de pronumele nehotărât altul (în acuzativ), precedat de prepoziția de sau de la: Copiii se îndepărtează unul de altul. Copiii își iau la revedere unul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vorbirii fără ca aceștia să devină și protagoniști ai acțiunii/stării reprezentând conținutul lor semantic, pot fi considerate defective de persoanele I și a II-a. Ele sunt verbe unipersonale; chiar dacă planul lui semantic este orientat, printr-un pronume personal în dativ sau acuzativ, către protagoniștii comunicării, verbul își păstrează forma de persoana a III-a: Mi-e teamă, dor, frig/ Ți-e teamă, dor, frig/ I-i(e) teamă, dor, frig. Sunt tot unipersonale, defective adică de persoanele I și a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]