1,480 matches
-
Europa a avut dintotdeauna un fond al muzicii maselor. Grecia antică consemnează apariția modului lidic ("lydisti", echivalent ca scară cu ionicul medieval și cu majorul natural), specific muzicii tinerilor și privit de învățați ca un sacrilegiu, temei al unei muzici decadente. Evul mediu european înfățișează o muzică disciplinată, severă, de origine savantă, care se lasă treptat inspirată de practicile muzicii din popor, împrumutându-i speciile de scurtă durată, modelul de cânt vocal, muzica instrumentală și orchestrația specifică. O dată cu deschiderea făcută de
Muzică ușoară () [Corola-website/Science/309407_a_310736]
-
1972 a articolului "Sanskrit Studies in Romania" (în "Cultural Forum" XV, India). ""Îmi vine în minte un episod petrecut prin 1974 sau 1975 (ani în care nu era recomandabil să spui că citești pe Eliade, a cărui operă era considerată decadentă, sau filosofie indiană, și cu atât mai puțin yoga): pe când la BCS operele lui Patanjali, Shivananda sau Vivekananda erau retrase din fișierele destinate publicului larg și puse la index (în infamul 'fișier gri', alături de 'Mein Kampf' al lui Hitler), prof.
Cicerone Poghirc () [Corola-website/Science/307767_a_309096]
-
există și astăzi. Între 1960-1999 Leif "Smoke Rings" Anderson a prezentat programul de radio "Smoke Rings", program bine primit, axat mai ales pe muzică de jazz melodios. + ( ( Henry Texier )), Bas După ce în comunism mult timp jazzul era considerat o manifestare decadentă a imperialismului american, începând cu "dezghețul" cultural din 1964, s-au deschis cluburi de jazz, la radio și televiziune se transmit emisiuni cu muzică de jazz, Benny Goodman, Louis Armstrong, Woody Herman au concertat la București. Au urmat Festivalurile Naționale
Jazz () [Corola-website/Science/298041_a_299370]
-
studiat filozofia la Universitatea Ochanomizu pentru femei din Tokyo, iar în prezent ea locuiește în Londra. Stilul său este foarte curat și în contrast cu minimalistmul. Autorul își exprimă simțul estetic, prin silueta personajelor sale. Benzile sale deseneate sunt descrise prin cuvintele "decadente", "poetice" și "gotice".
Maki Kusumoto () [Corola-website/Science/329952_a_331281]
-
ci mai degrabă își bazează teoriile pe munca savanților și învățaților care au murit cu multă vreme în urmă. Asimov îl portretizează ca pe un semn al stagnării științei în afara Fundației. Nobilul lord se prezintă pe Terminus ca un aristocrat decadent, mândru de accentul său studiat (la care renunță în momentele de emoție). Spre exemplu, el pronunță numele planetei Sirius ca "Siwius". Lordul Dorwin este interesat de originea speciilor umane, încercând să determine dacă acestea s-au dezvoltat mai întâi pe
Lista personajelor din seria Fundației de Isaac Asimov () [Corola-website/Science/329170_a_330499]
-
ultimul sinucigându-se în 1930) s-a materializat brutal, prin închiderea teatrului lui Meyerhold și arestarea sa. Aceste acțiuni au fost cauzate de o ostilitate crescândă față de modernism, văzut de figuri importante precum Gorki că o manifestare a corupției și decadentei capitalismului occidental. Meyerhold a fost o victimă directă a campaniei împotriva modernismului în toate ramurile artistice de la mijlocul anilor 1930. Teatrul cu influențe moderniste ar fi fost potrivit numai pentru “gusturile pervertite ale publicului burghez” și era perceput ca o
Teatrul ca muncă şi muncitorul de teatru () [Corola-website/Science/295675_a_297004]
-
eroine emblematice, și prin realizare, pentru că rămâne tranșant și puternic în transmiterea unui mesaj clar. Cu doi ani înainte ca Alexandru Ciucurencu să prezinte lucrarea care face obiectul acestui eseu, mai exact în septembrie 1947, Scânteia publicase o broșură numită ”Decadenta artei burgheze”. În paginile acesteia, Vasili Simeonovici Kemenov, istoric al artei și președinte al Societății relațiilor culturale cu străinătatea din URSS identifica problemele artei contemporane burgheze și trasă, în special prin negare, direcțiile pentru o artă realist socialistă, care să
Gen, tradiție și realism socialist - studiu de caz, Ana Ipătescu (1) () [Corola-website/Science/296104_a_297433]
-
reprezentării, în care figură feminină centrală nu este una complet idealizata, este prezent atât în cazul lucrării lui Rosenthal, cât și în cel al tabloului semnat de Ciucurencu. </p> Fără să agreeze alegoria, pe care o consideră ”structural aparținătoare artei decadente burgheze” (Bogdan, X), realismul socialist exalta totuși exemplaritatea eroilor și eroinelor din revoluții, lucru vizibil de altfel în iconografia vremii. Și cum se traduce această exemplaritate în imagini dacă nu tocmai prin tensiunea dintre universalul semnificației și realismul reprezentării?<spân
Gen, tradiție și realism socialist - studiu de caz, Ana Ipătescu (1) () [Corola-website/Science/296104_a_297433]
-
a lua totul în lejer, eventual în afara oricărui principiu moral, nici vorbă de încălcarea normelor elementare de comportament social sau a fidelităților esențiale (aici sunt de o constanță cineva ar spune că plictisitoare), nicidecum nu mă recunosc într-un model decadent, dandy-ist, estetist, deliciu al boemei, un fel de high-life pentru unii, asimilabilă pentru mine mahalalei culturale. Este vorba de un cogito prereflexiv, cum spun filozofii, înțelegând prin aceasta un contact special, de ordin mai degrabă senzitiv, cu lucrurile, un
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
primii ani postbelici. Versul e totdeauna liber și nerimat, adesea discursiv în chip insidios, derutant prin inadecvarea formulărilor la conținut: banalul apare în alianță cu insolitul, prozaicul cu poeticul uneori sublim, realul cu oniricul și fabulosul livresc. Reminiscențe de simbolism decadent sunt încorporate într-o imagistică de tip suprarealist, pătrunsă de spiritul expresionismului. Modurile poetice mai ușor identificabile sunt evazionismul fantezist, profesat cu deosebit răsunet în epocă de Constant Tonegaru, și ironismul lui Geo Dumitrescu, temperat prin exprimarea constantă a palpitului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287836_a_289165]
-
a Comitetului Permanent al celui de-al cincilea Congres Național Popular a aprobat ,,Decizia pedepsirii drastice a crimelor economice serioase". În campania sa de Rectificare a Partidului (Zhengdang) din 1983-1986, Deng a urmărit să epureze Partidul de elementele corupte și decadente.19 Măsuri de urgență au fost introduse pentru a asigura cu promptitudine pedepsirea drastică, responsabilitatea în cazurile de crimă, jaf, viol, atacul cu bombe, incendierea premeditată și sabotaj fiind transmisă către tribunalele superioare populare (Woo 2000: 183). Totuși, principalul țel
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
literatura consacrată, noua poezie o sfida și în ordine formală, permițându-și derogări de la canoane socotite intangibile, mergând, prin unii dintre cei care o cultivau, până la întrebuințarea versului liber. Pentru aceste motive, mișcarea inovatoare a s. s-a văzut stigmatizată ca „decadentă” de susținătorii vechii poetici. Una din cele câteva grupări secesioniste a adoptat această „insultă”, potrivit spusei lui Paul Verlaine, ca „strigăt de luptă” și, cu el în frunte, a întemeiat, în 1886, revista „Le Décadent”. Altă „școală”, formată în același
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
frunte, a întemeiat, în 1886, revista „Le Décadent”. Altă „școală”, formată în același an, în jurul lui Stéphane Mallarmé, și-a însușit apelativul propus de Jean Moréas, editând periodicul „Le Symboliste”. De aici, dubla denumire, mult timp, a curentului: simbolist și decadent. Până după al doilea război mondial au apărut sinteze franceze de istorie literară ce prezintă curentul de la finele secolului al XIX-lea ca având două aspecte: s. și decadentismul, reunind „simboliști” și „decadenți”. În prima categorie intră poeți făuritori de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
denumire, mult timp, a curentului: simbolist și decadent. Până după al doilea război mondial au apărut sinteze franceze de istorie literară ce prezintă curentul de la finele secolului al XIX-lea ca având două aspecte: s. și decadentismul, reunind „simboliști” și „decadenți”. În prima categorie intră poeți făuritori de viziuni eterate, atrași de „magia verbală”, precum Jean Moréas, Gustave Kahn, René Ghil ș.a., avându-l pontif pe Mallarmé, dar mai ales pe Paul Valéry; în a doua - poeți ai mizeriei, ai plictisului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
mai apropiată de cea eminesciană decât de cea a lui Macedonski. Așa se explică larga receptare a influenței lui Verlaine, a celorlalți „poeți blestemați” și rezistența la poezia lui Mallarme. Poezia noastră simbolistă a fost sensibil modelată de lirica franceză „decadentă” și aproape deloc de cea autoconsiderată „simbolistă”. În timp ce Verlaine, Laforgue, Rollinat, Rodenbach, Rimbaud își aveau, în primele două decenii ale secolului al XX-lea, omologi în G. Bacovia, I. M. Rașcu, B. Fundoianu, D. Iacobescu, Demostene Botez ș.a., un omolog
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
Se urmărea "a da pe linie de stat o cât mai largă contribuție în vederea introducerii liniei Partidului Muncitoresc Român în sectorul creației literare și pentru combaterea ascuțită și cât mai eficace a ideologiei burgheze și a teoriilor literare și artistice decadente care o reprezintă". Pentru politrucii vremii, riguroși și foarte atenți a nu permite nici o abatere de la linie, "preocupările și sarcinile Direcției Literare" urmăreau în principal: "a) Creația literară ca atare; b) Editarea cărților de literatură; c) Circulația cărților și curățirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
istoriei literare cu învățătura marxist-leninistă. La baza acestor cercetări stă teza leninistă a celor două culturi în societatea împărțită în clase antagonice. Lenin a demonstrat că aceste două culturi aceea înaintată, legată de viața și lupta poporului, și aceea retrogradă, decadentă, emanată de clasele dominante în descompunere se află în stare de permanentă opoziție, în raporturi antagonice". Calul de bătaie rămîne tot perioada interbelică, unde "lupta dintre cultura democratică și cea reacționară ajunge la cea mai mare violență, reflectînd putrezirea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
unei "lupte grele în care forțele democratice din țara noastră, conduse de partidul clasei muncitoare, au înfrînt forțele reacționare, fascizante, care dețineau puterea economică și de stat. Și pe plan ideologic a fost o luptă înverșunată, în care ideologia burgheză, decadentă, curentele șovine și mistice au fost înfrînte". Spre exemplificare, este reamintită "lupta împotriva "criziștilor" care, contestînd proletariatului rolul conducător pe planul creației artistice, proroceau lichidarea literaturii române. Numărul însemnat de cărți apărute după aceea și care purtau un mesaj uman
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
mijloace să recunoască despre părerile sale literare că sînt politice, dar, și mai grav, dușmănoase. După numeroasele și constant contondentele anchete, ajungea ca anchetatorul să-și însoțească pumnii de cuvîntul "simbolism", ca eu să accept că am făcut elogiul simbolismului decadent, putred, reacționar, așa cum aflasem, în primele zile ale arestării, din declarația lui Filip. Inepția, transcrisă în procesul-verbal de anchetă, mă scăpa pe moment de bătaie, dar nu de înjurături. Cu destulă ironie, autoironie și sarcasm este prezentat rezultatul final al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Marcel Iancu și Ion Vinea), pictori ca Max Ernst, de Chirico, Salvador Dali au produs emoții estetice care au revigorat mințile și sufletele, îmbinate însă și cu stupori la unii, care i-au îndemnat să folosească pentru "arta nouă" calificativele "decadent", "cosmopolit" și altele. Sculpturile lui Constantin Brâncuși din țară și din marile muzee occidentale, avangardiste și ele, au rămas mai aproape de o metafizică împletită cu mitologie și sacru, ce uimește dar și tonifiază dorința de a trăi mai bine și
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
că totuși el trebuie să rămână om. Mulți dintre artiștii postmoderni se inspiră din geniul dovedit de Brâncuși în arta contemporană cu sculpturile de la Tg. Jiu, pe când foștii secretari cu propaganda din județ nu numai că le clasau în categoria "decadent", dar le și demolau barbar. Hipermodernitatea Estetica literară occidentală a anilor 1970 consemna apariția vocabulei hipermodernitate. Ihab Hassan, egiptean emigrat în SUA prin 1946, pare să o fi folosit, iar Gilles Lipovetski (n.1944) ar fi cel care i-a
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
școală filosofică. Filosofia însăși a fost inclusă în științele umane. De altfel, Nietzsche a preluat pesimismul lui Schopenhauer, dar formația sa era de savant în limbile clasice, neagreind universitatea, cu care a și intrat în conflict. Lui îi plăceau artiști "decadenți" ca Wagner, și invers, artiști precum Rilke, Yeats, Proust, Joyce s-au simțit atrași de ideile lui Nietzsche. În Est, prozatorul rus Dostoievski a împărtășit, fără să știe, idei asemănătoare cu cele susținute de Nietzsche despre creștinism, cu diferența că
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
a anunța "orgia mass-media". O elită de savanți și de poeți (cei din avangardă sau premiații Nobel n.ns) anunță însă un mit "nou" și "Un zeu "nou" care recuză nu doar titanismul preromantic, ci, în egală măsură, și dionisismul "decadent". Acest zeu, înger și mesager al comunicării este Hermes. (Op. cit., p. 239) El este zugrăvit de către creștini sub chipul lui Hristos. În mod derizoriu, în mod paradoxal, "Geniul Creștinismului" pare să se fi refugiat departe de secularizările ecleziale, în cercurile
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
și astfel devine sursă a noilor forme de sclavie. Rămâne problema posibilității de a face o paralelă între consecințele pe care Horkheimer și Adorno le atribuie iluminismului și nazismului (și mai târziu iluminismului și societății consumiste, tipică marilor democrații burgheze decadente) și deducția că «noii filosofi» se mișcă între iluminism și marxism pe de o parte și lagărele de concentrare staliniste pe de altă parte. Marxismul este în mod cert legat de iluminism, este ultima sa consecință. Istorismul idealist transcendental este
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
seama că mișcarea culturală începută în Europa o dată cu romantismul, accentuată o dată cu ăarta pentru artă și cu proclamarea autonomiei esteticului, reprezenta principalul adversar teoretic. Autonomizarea expresiei artistice înseamnă cantonarea deciziilor estetice în lumea unei elite; de aici virulenta atacurilor contra artei decadente sau ărupte de poporă. Și aceasta nu din cauza că masele populare ar fi fost astfel lipsite de binefacerile artei (în viziunea lui Stalin, poporului îi este suficientă propagandă), ci din cauza ca un eșalon semnificativ al intelectualității a artiștii și amatorii de
Un antiideolog (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17568_a_18893]