1,229 matches
-
avionul nostru Tarom. Un avion mic, dar foarte dârz în comparație cu alte aparate aterizate acolo pe aeroport, din cele uriașe, cu câte trei etaje, transportând câte 300 de pasageri, călătorind în destinații strălucite: Frankfurt, Zurich, Londra. După câteva clipe avionul nostru decolă. Surpriza noastră a fost sosirea neașteptat de devreme a zilei, cu trei ore mai devreme decât ne așteptam. Da, este efectul fusului orar. Încă era întuneric la îmbarcare, dar când avionul nostru se ridică în aer, deodată s-a făcut
HYMALAYA de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1459 din 29 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384579_a_385908]
-
EU N-AM PLECAT DE-ACASĂ NICIODATĂ Eu n-am plecat de-acasă niciodată. Avioane, zburați fără mine! De ce întreabă lumea unde sunt? Aici rămân, aici mi-e cel mai bine. Departe sunt oceane și deșerturi Hai, avioane, decolați odată! De ce se uită mama peste drum? Sunt în grădina, n-am ieșit pe poarta. Pe lungi cărări am pașii zugrăviți Albe avioane, săgetați spre zare O văd iar pe bunica-n pragul ușii Cu covrigii calzi în mâini tremurătoare
POEME DIN CUMPĂNA VIEŢII de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383153_a_384482]
-
răspuns negativ, s-a decis că nu trebuie riscat. Primejdia era mult prea mare, iar urmările neintervenției ar fi fost catastrofale. Pe ultima sută de metri, s-a pus la punct planul răpirii: cu o zi Înainte ca eu să decolez spre Paris, Eva a fost trimisă la București pentru a mă supraveghea și a-mi asigura protecția pe timpul călătoriei. Restul Îl știam... Deci, asta era: mă apropiasem prea mult de teritoriul unui secret intangibil! Nu Înțelegeam, totuși: dacă depășisem, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
în așteptarea mâncării. Micuța Știucî învârtea lingura mai abitir decât toți și dacă cei de față ar fi posedat câteva din noțiunile esențiale ale secolului XX, ar fi avut cu certitudine impresia că, dintr-o clipă într-alta, fetița putea decola de foame. Brusc agitația încetă: pe ușa căsuței ieși orizontal o pată mare, galben-aburindă de mămăligă, în urma căreia apăru și silueta osoasă, de femeie pentru care avem toate admirația, a nevestei pescarului. Să ne oprim puțin asupra ei. Era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Yves Clos și Amed Habaja dădură de căldura înăbușitoare a deșertului și de figura gânditoare a lui Nené Dupré, care aștepta la umbra unui salcâm. — Ce-a spus? întrebă nerăbdător. — Să încarci toate lucrurile de care ai nevoie și să decolezi în zori. — Și ce-a mai spus? Să încercăm să câștigăm timp, răspunse egipteanul zâmbind ironic, în timp ce se urca într-o mașină care-l aștepta. Mă duc să văd dacă-l conving pe șeful cel bătrân, dar țineți minte ordinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
din nou slujba asta... Era încă noapte când Nené Dupré puse în mișcare elicea, se asigură că încărcătura era bine stivuită, bău până la fund o ceașcă de cafea caldă și tare și, legându-și centura de siguranță, se pregăti să decoleze. Nu avea nevoie de lumină, indiferent de direcția în care trebuia să zboare deasupra nemărginitei întinderi sahariene, unde știa că nu va da pe negândite de vreun teren accidentat, și una dintre plăcerile lui era să observe soarele ivindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pic cam lung, sigur, dar eu fac ceea ce mi se cere. Ziaristul zâmbi ușor, aprobă de câteva ori din cap și apoi spuse: — Și ieri ți-au cerut să încarci în rabla asta apă, alimente, îmbrăcăminte și medicamente și să decolezi în zori. — Așa e. — Și unde le-ai dus? Știu că te-ai întors cu elicopterul gol. — La cei rămași pe aici. — La cei rămași în mijlocul deșertului? se prefăcu mirat celălalt, care părea că se joacă de-a șoarecele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
unei bătălii grele, dar începea să aibă o idee clară despre cum avea s-o plănuiască. — Doar nu l-a înghițit pământul. — Păi, așa s-ar părea. Ultima oară când l-au văzut dădea târcoale pe lângă Antonov-ul ăla care a decolat acum o oră, deci îmi închipui că ar trebui să fie în zbor spre Libia. — Și nimeni nu l-a văzut când a urcat? Bruno Serafian ridică din umeri, dând de înțeles că nu are nici cea mai vagă idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
liber liber ca la doisprezece ani oare cum or fi japonezele În pat și stewardesa asta Își tot freacă curul de mine pe geam nu se vede nimic clăbuci de spumă albă și ăsta de alături doarme de cînd am decolat cu batista aia galbenă de fetiță În mînă ce dracu o face cu ea un talisman om În toată firea nu ne putem rupe de ce lăsăm În urmă aiurea să intri În mîine ca Într-o femeie străină cu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să lupte, făcând spirale în aerul rece străbătut de mii de săgeți de zăpadă prin care parcă nimic nu pătrundea. Dacă vom muri, mă gândeam, vom dispărea cu toții ca în albul unui ochi de nea. Când, în sfârșit, avionul a decolat cu o zdruncinătură care ne-a trezit pe toți din toropeală, a trebuit să mai așteptăm două ore trenul înzăpezit spre Lucerna. Până la urmă am ajuns cu un taxi până la hotelul Wilden Mann, la care trăgeam de fiecare dată când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nord de oraș, se afla în afara ariei de control a armatei și, prin urmare, avea să continue să funcționeze fără alte restricții decât cele prevăzute în cazuri de alertă galbenă, ceea ce însemna că turiștii puteau continua să aterizeze și să decoleze, dar călătoriile cetățenilor țării, deși nu total interzise, erau în mod ferm nerecomandate, cu excepția unor situații speciale, analizate caz cu caz. Imaginile operațiunilor militare, cu forța inegalabilă a transmisiunii în direct, cum spunea reporterul, invadară casele locuitorilor dezorientați ai capitalei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
restituie acestei instituții ceea ce îi aparține prin propriile sale merite, adică, locul și responsabilitățile de prim mijloc informativ al țării. În timp ce așteptăm acest acord, și sperăm să avem vești despre el în orice moment, informăm că un elicopter al televiziunii decolează exact în acest moment pentru a oferi telespectatorilor noștri primele imagini ale enormelor coloane de vehicule care, în cadrul punerii în practică a unui plan de retragere căruia, conform investigațiilor noastre, i s-a dat numele evocativ și istoric de xenofonte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
care nu reușim să le înțelegem, îi împiedică încă pe acei curajoși compatrioți ai noștri să obțină libertatea. Așa să fie, spre binele patriei. Imaginile următoare arătau elicopterul în aer, apoi, luat de sus, micul spațiu al eliportului de unde tocmai decolase și apoi prima panoramă a acoperișurilor și a străzilor din apropiere. Șeful guvernului puse mâna dreaptă pe telefon. Nu ajunse să aștepte un minut, Domnule prim-ministru, începu ministrul de interne, Știu, nu mai îmi spuneți, am comis o greșeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
monotonă, intensă, deși nu violentă, din acelea capabile să plouă așa o săptămână întreagă și pentru care agricultura, în general, mulțumește. Nu și ministerul de interne. Presupunând că comandamentul suprem al forțelor aeriene ar fi dat autorizația ca elicopterele să decoleze, fapt în sine extrem de problematic, să arunci hârtii din aer pe o vreme ca asta era mai mult decât caraghios, și nu numai pentru că pe străzi era extrem de puțină lume, iar puțina care era, era ocupată, în principal, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
am adus aminte ce am Învățat mai demult, la un curs de cibernetică: veninul scorpionilor nu dispare nici măcar după ce au murit. De la hubloul Îngust al avionului Concorde am putut să văd ziua și noaptea. Timp vreo două ore după ce am decolat de pe aeroportul JFK, În jumătatea de jos a câmpului meu vizual se Întrezărea, prin spărtura norilor, oceanul ce sclipea sub razele argintii ale soarelui. Apoi, În direcția spre care ne Îndreptam, cerul a Început să se umbrească treptat, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
M-aș duce eu, dar sunt sub formă de dulap, nu pot ieși de-aici.” Așa că m-am întors, am luat două baterii, un prelungitor, tovarășa Smaranda m-a apucat de el, ne-am urcat în cosmoscuterul dânsei și-am decolat spre „Veac Nou”. — Și? Și? întrebară în unanimitate roboții. Ne-am înscris corect pe orbită, ne-am învârtit noi ce ne-am învârtit, nu prea tare, că tovarășa Smaranda avea grețuri, și, cam pe la telejurnal, ajungem în dreptul satelitului. Mă uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
de tălâmbi care terminase de sărit și aștepta nemișcată. Ia ascultați aici! Toată lumea să meargă mersul piticului până la muntele de acolo și înapoi! Executarea! Când masa compactă a tălâmbilor deveni doar o pată cărămizie în depărtare, intrară în navă și decolară. — Am o senzație ciudată, spuse după o vreme Getta 2, privind prin hublou. Puneți-mă și pe mine să fac ceva, orice: să mătur, să spăl, să gătesc... Episodul 37 Spleen cosmic Îndepărtându-se de Planeta Tălâmbilor, fiecare rumega în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
noștri pământeni, însoțiți de Getta 2 și de micul Benga, ce dormea încă în magazia navei, nu zăboviră prea mult la ciupercăria „Avântul”; luară ca amintire câteva așchii din ciuperci și, pe la 16,32 (ora Bucureștiului), „Bourul”, cu scrâșnetul specific, decola în spațiul interplanetar negru ca păcura. Nu vedeai la doi pași. Lumina farurilor, datorită puternicelor câmpuri de tot soiul pe care le străbătea, căpătase o traiectorie curbă și lumina în spate. Însă aparatele de bord, spre mândria uimită a întregului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
pilot de creștere a porcinelor în spațiu, unică în felul ei, ce se întorcea pe Terra cu prima tranșă de porci îngrășați, maturi, și roboții noștri erau curioși să știe cum evoluaseră lucrurile de când „Andromeda Roșie” (așa se numea stația) decolase cu sute de purcei abia înțărcați spre necunoscut. Era, evident, un experiment în care se puseseră mari speranțe, datorită modului rapid și nepretențios de creștere a acestor nobile animale. Prima oară se încercase același lucru cu un lot de nutrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
noi cum se depărtează personajele noastre, declarând, cu sinceritate, caragialean, că nu mai știm ce s-a întâmplat cu ele. Planeta mediocrilor Episodul 3 Accidentul În anul 2954, luna octombrie, ziua 3, astronauții Ion Aciobăniței, comandant, și Vasile Amărășteanu, pilot-telegrafist, decolați de la baza „Văratic”, de pe Neptun, într-un zbor de patrulare cu o navă „Romroyce”, pe o vreme senină, la orele 10,04 (ora locală), se rătăciră. La circa 10 minute după desprinderea de sol, pe când lua o frumoasă curbă deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
pentru a survola locul dezastrului. A ajuns la aeroport cu o oră înaintea asfințitului. Micul avion Cessna îl aștepta. A sărit cu tot echipamentul în avion și a strigat pilotului: „Dă-i drumul!” Pilotul a pornit motorul și curând avionul decola spre cer... „Zboară la nord de incendiu” i-a spus fotograful... „De ce?”, a întrebat pilotul îngrijorat. „Pentru că am de gând să fac câteva fotografii!”, i-a răspuns fotograful. „Sunt fotograf, și fotografii fac fotografii!” După o pauză destul de lungă, pilotul
O CARTE CALEIDOSCOP DESPRE NEVOIA NOASTRĂ DE DUMNEZEU de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364423_a_365752]
-
carnete de conducere, deci avea cine sa conduca mașinile în caz de nevoie. Vânzoleală mare, când în casă, când în jurul mașinilor, nu cumva să uităm ceva. Într-un final, înghesuiți în cele doua autoturisme și cu bișonii în brațe, am „decolat” spre locul de relaxare. Bineînțeles că nepoții și-au luat fiecare cățelul preferat, pe Cora și pe Schipi. În cincisprezece minute am juns. Lume multă, gălăgie, grătare fumegând, boxe cântând la refuz manelele , tenis cu piciorul, perechi dansând, fotbal, volei
PICNICUL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1100 din 04 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363837_a_365166]
-
cât timp acesta va sta la coadă pentru a i se da jos gheața (degivrarea) care îl îmbrăcase. Totul se desfășura parcă pentru a ne ține într-un balans, ba e posibilă plecarea, ba ni se părea totul năruit. A decolat avionul și am călătorit cu bine deși inima noastră era cât un purice. LONDRA Prima escală a fost, cu întârziere, în Ottawa, dar până la urmă am ajuns cu bine la Londra. Aici ne-a așteptat Mara, aflată la studii pentru
LA CONCERTUL DE ANUL NOU ÎN VIENA de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1131 din 04 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364134_a_365463]
-
sol, dar din diverse motive. Unul ar fi chiar stresul la care au fost supuși pe parcursul activității lor. Eforturile profesionale depuse, dar, de regulă, în aviație nu se mai moare. - Imaginează-ți că ai turat motoarele și te pregătești să decolezi. Tai vântul cu gura aeronavei și te înalți. Prima senzație care este? Ești stăpânul aerului, scrutezi orizontul cu o dorință teribilă de zbor sau faci câteva rotocoale pentru încălzire? Ți s-a întâmplat vreodată să te răzgândești, să te temi
INTERVIU CU UN AVIATOR , MARIAN COVACHE- PARTEA A VII-A de CORNELIA VÎJU în ediţia nr. 1050 din 15 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363159_a_364488]
-
Prin urmare, în scurt timp, oamenii își dădură seama că nu avea nici un rost să ai țoale de fițe când orice gherțoi o putea face și chiar mai bine. Sau ce rost avea să ai un avion dacă nu puteai decola din cauza aglomerației. La fel și cu iahturile. Stăteau o vreme unul lipit de altul și nu se mișcau decât atunci când vânturile le aruncau pe țărm. Nici nu mai vorbim de mașini, ghiuluri, lanțuri de aur, ori de diamantele cât pumnul
ÎN SFĂRŞIT, COMUNISM! de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 2324 din 12 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/367418_a_368747]