370 matches
-
Revizuirile anilor '90 nu au însemnat atît reașezarea ierarhiilor literare. în mare, taberele s-au păstrat. Nici scoaterea unor cazuri flagrante din joc (vezi Păunescu). Cît mai ales redescoperirea veleităților "comunicative" ale discursului critic. S-a dezgropat cu entuziasm puterea denotativă a cuvintelor. A existat un miraj, ușor reperabil la începutul anilor '90, al comunicării directe. Puteai scrie un lucru, iar cel de lîngă tine chiar înțelegea complet mesajul. Dar a fost o perioadă de început. Un început pe care Gheorghe
Revizionistul numărul unu by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15725_a_17050]
-
culorilor și hieratica inerțială a picturii de factură bizantină. Astfel, în cazul aceleiași generații sau chiar în cazul aceluiași artist - iar aceste situații nici măcar nu sunt ieșite din comun - avem de-a face cu tentația simultană a simbolicului și a denotativului, a figurativismului și a abstracției, a opacității retiniene și a transparenței spiritualiste. Intervalul, oricum ar fi el cuantificat și indiferent dacă privește fenomenul artistic în ansamblu sau doar destinul unui singur artist, poate oferi surpriza voiajului penitent de la naturalism la
Între Orient și Occident by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11057_a_12382]
-
fost obișnuit, și aceea de a introduce un sens oarecum exterior dinamicii lui profunde, de a redescoperi structuri preexistente în depozitul nostru de imagini și de umbre imemorial sedimentate. Însă orice suspiciune de cădere în retorică și de alunecare spre denotativ este instantaneu dezamorsată. Aceste noi structuri nu au nimic de-a face cu voința de identificare, cu psihologizarea sau cu vreo anume încercare de a sugera culoarea locală. Ele nu sînt decît agenți provocatori în viața autonomă a limbajului, a
Dansul spectrelor by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10994_a_12319]
-
în spațiul creației și de mobil ca tip de gîndire estetică, avangardist cu manifetări explicite în cîmpul unui cubism întîrziat, este și unul dintre primii care, teoretic și practic, renunță la propria-i opțiune și se întoarce către un realism denotativ și arhaic, chiar înainte ca România să cadă explicit sub tăvălugul comunismului sovietic. Încă din 1945, cînd mai erau încă doi ani pînă la abolirea monarhiei și trei pînă la naționalizare, el pictează țărănci monumetale și austere sau peisaje panoramice
Artiști și vremuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7002_a_8327]
-
integrată idealului umanist de tip proletar. Realismul socialist, atît prin opoziție față de așa-zisa estetică burgheză, preocupată constant de înnoirea limbajelor și de reconstrucția simbolică și plastică a imaginii, cît și prin faptul că înțelegea arta ca pe un produs denotativ, simplă componentă a unei propagande în continuă ofensivă, și-a fixat anumite cadre pentru idealul său artistic. În plan filosofic, acesta era umanismul (socialist, evident!), în planul reprezentării era realismul (festiv, viguros și mobilizator), iar în planul receptării era accesibilitatea
Artiști și vremuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7002_a_8327]
-
interesată nici de epica lui Paciurea, de simbolismul său narativ și puțin livresc, după cum nu are în vedere nici deposedarea de materie și dobîndirea stării de levitație pe care Brâncuși le-a experimentat cu atîta strălucire. Lupta ei cu lumea denotativă, cu redundanțele materiei și cu inconvenientul gravitației se duce, de fapt, pe două fronturi: din punctul de vedere al cadrului fizic și moral, aceasta se desfășoară în spațiul eclezial - a se vedea abundența iconografiei sacre, de la îngeri și pînă la
Silvia Radu sau a treia cale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8083_a_9408]
-
amestec paradoxal de empatie, de detașare ironică și de voluptate a observației și a enunțului sau, într-un cuvînt, această scufundare inocentă în- tr-un real ce pendulează incontinent între substanță și fantasmă, transformă observația lui Capșa în viziune, iar textului denotativ îi deconspiră structuri poematice. Puse cap la cap, aceste povești camuflate cu trenuri absurde, cu oameni mărunți, cu întîmplări periferice sau cu impostori drapați în costume istorice sînt tocmai bune ca leacuri împotriva resemnării și ca început convingător pentru o
Actualitatea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11991_a_13316]
-
să rămână un element dintr-o mulțime care nu cuprinde acel element. Ideea este valabilă doar în fizica clasică, citim în C. Noica, Logica lui Hermes. Iată la "blîndul" Ibrăileanu o ruptură semantică. O altă decodare se impune, nu una denotativă, ci contextual funcțională. Autorul atrage atenția asupra funcției, asupra spațiului habitudinal în care partenerii își proiectează substanța umană. Amorul înseamnă instinct, ne amintim din alte aforisme. Cultivarea lui în afara familiei antrenează o serie de defecte care vor ucide și iubirea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
obiectelor este "materie" poetică, ci în primul rând expresivitatea lor. "Expresivitatea lucrurilor (... ) nu trebuie oare să afle în limbajul însuși, și, mai exact, în puterea sa de deviație în raport cu folosirea sa obișnuită, o putere de a desemna care scapă alternativei denotativului și conotativului?"1 Personajele, impulsionate mereu de o forță din afară, mecanizate și artificializate, ajung, la un moment dat, să pară niște păpuși de cârpă care evoluează pe o scenă derizorie. Actorul, scriindu-și propriul rol, improvizând mereu, ca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
al intrigii, el este, așa zicând, prozastic și adesea prozaic în lirică. Folosind materialele cele mai umile, reușește să atingă sunetul pur al marii poezii. În fine, al patrulea motiv pentru care folosesc sintagma „fenomenul arghezian“ într-un mod aproape denotativ, cum aș spune „fenomenul atmosferic“ sau „fenomenul electric“, se leagă de imposibilitatea noastră de a-l fixa pe Arghezi. Modernistă și simbolistă, tradiționalistă și avangardistă, elegiacă și sarcastică, iute și aprigă sau, dimpotrivă, gingașă și plină de dulceață, lirica lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
mesajului este un proces creativ. În timpul și cu prilejul exprimării mesajului, subiectul creează sensuri noi sau modifică sensuri vechi: mesajul se autogene-rează în însuși procesul comunicării"51. De aceea, claritatea mesajului trebuie să se concentreze pe echilibrarea subtilă a planurilor denotativ și conotativ, adică pe stăvilirea semiozei nelimitate în ultimă instanță. Relevanța este un alt punct sensibil, deoarece, de cele mai multe ori, companiile lansează branduri de angajator ale căror valori nu se corelează cu cele ale angajaților sau pur și simplu nu
Brandingul de angajator by Mihaela Alexandra Ionescu [Corola-publishinghouse/Administrative/900_a_2408]
-
evenimente decât era prevăzut. Cum putem realiza acest lucru este clar demonstrat de dezvoltarea limbilor. Una dintre modalitățile prin care o limbă se poate adapta la schimbări este utilizarea cu sens figurat a unor termeni care aveau inițial doar înțeles denotativ. Sensul figurat reține doar o trăsătură caracteristică aspectului concret și poate fi apoi aplicată altor cazuri concrete care împărtășesc acest atribut. Aceeași metodă e folosită de predicatorii care recurg în textelor lor la fragmente narative din Biblie. De asemenea, o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
Un caz diferit, de epuizare ontologică a simbolismului, e ilustrat de către G. Bacovia, un captiv al periferiei: „poza” bacoviană, vizibilă deja în volumul Plumb (1916, editat de Ion Pillat), exhibă - pînă la caricatură - stereotipiile/convențiile curentului; limbajul alienării întîlnește „proza” denotativă, de notație a cotidianului pe linia unui expresionism genuin. În moduri diferite, atît Bacovia, cît și Minulescu exprimă „vîrsta” teatral-ironică a curentului (ilustrată în Franța de Jules Laforgue și, mai înainte, de „zutiștii” Charles Cros, Alphonse Allais și Alfred Jarry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vremii care moare”), „Subiect“, datat „1916” (anul debutului Dada), pornește de la „pretextul” comentării revistei Cabaret Voltaire: „Emmy Hennings a scris:/«fata pescarului din Batavia»/(Prin vreme de război simplă veste/de la prietenii mei din Svițera/1915 data cabaret Voltaire)”, reportajul denotativ alunecînd repede către reveria lirică tulbure, fantastă și nostalgică. Textul e plasat în vecinătatea unui poem în limba germană, autor: ex-dadaistul Hans Arp (Zürich). Cel mai adesea, decorul și pretextele „depoetizante” sau hipermoderne sînt măști ale unei - după expresia fericită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
textului, capabile să-l autogenereze”. Acționînd asupra sintaxei și „deplasînd-o”, Urmuz țintește, așadar, „descoperirea modalităților absurde de dezagregare și diseminare a limbajului, voind să demonstreze cum, prin transformări pe axa sintagmatică sau pe axa paradigmatică, textul poate accepta toate combinațiile denotative și conotative posibile”. Personajele urmuziene — non-persoane — sînt „compuse”, literal și în toate sensurile, evoluînd pe o schemă narativă stereotipă și elementară. O observație esențială privește „recuperarea materialelor lingvistice nefolosite”, a „zgurii” limbajului comun, odată cu dispariția „tramei” narative (înlocuite prin „descrierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
posibilitatea realei comunicări” și determinisme de genul: „Asumîndu-și tragedia, Urmuz a ajuns la sinucidere, criza culturală declanșînd, în cazul său, una existențială”. Este evidențiată modernitatea centrării pe „text” și pe evitarea sugestiei în favoarea numirii directe: „Sfera conotativă... este preferată celei denotative, vizarea permanentă a textului fiind simptomul cel mai clar de modernitate”, însă e speculată abuziv intenționalitatea auctorială („efectul grotesc scontat de autor”). „Morala fabulei urmuziene” — consideră Mircea Scarlat — stă în „renunțarea la semnificatul tradițional”. Mai puțin convingătoare sînt însă propoziții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sunt excelente, ca tot ce iese de sub pana măiastră a scriitorului C. Frosin. Nicolas Catanoy, Germania Vasile Ghica dovedește un acut simț al nuanțelor cuvintelor și o capacitate surprinzătoare de a le reconverti la noi valori semantice prin deraierea sensurilor denotative și proiectarea lor în planul conotațiilor celor mai neașteptate. Unul din aforismele lui, sună astfel : „Ne străduim din răsputeri să lăsăm urme eterne pe zăpada vremii”. Aș nota, în încheierea acestei evocări a omului, pedagogului și scriitorului Vasile Ghica, ideea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
o perspectivă psihologică și filosofică, elaborând un Organon Model cuprinzând trei funcții. în opinia lui Karl Bühler, există trei factori esențiali ai comunicării verbale - subiectul vorbitor, destinatarul și conținutul comunicării - care determină fiecare o altă funcție: a) de reprezentare (referențială, denotativă, informativă) - despre obiectul discutat; b) de expresie (subiectivă, numită mai târziu și interjecțională) - privitoare la vorbitor; c) de apel (intersubiectivă, conativă, persuasivă, retorică) - referitoare la receptor; Mai târziu, Bühler înlocuiește acești termeni cu simbol (a), simptom (b), respectiv semnal. Pornind
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
recuperat-o ca semn. În acest moment, literatura este o practică a resemnificării cu două finalități: introducerea conotoațiilor În sistemul semnelor (a fortiori, a transcendenței În contingență, și nu renunțarea la prima În favoarea celei de-a doua) și, respectiv, exploatarea denotativului ca unic material lingvistic capabil să rămînă În afara sistemului semnelor. De-metaforizarea literatutrii - frust și simplificator spus - este formulată de poetul Claude Royet-Journoud În 1972: „Problema este a literalității (și nu a metaforei). Asta Înseamnă să măsori limba În unitățile
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ar i existat voga scientismului căreia să i se opună. De vreme ce literatura are corp - și deci nu poate fi confundată cu cea științifică, descriptivă și extratelică - nu conotația, metafora sînt chemate să afirme Diferența dintre realitate și literatură, ci tocmai denotativul, tocmai precizia descrierii. Așa trebuie Înțeleasă de către cititori și critici revenirea la povestire a romanului, renarativizarea prozei. Literatura nu se Întoarce la mimesis - imaginile mediatice i-au preluat de mult această funcție pe care nu există nici o șansă de a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
tocmai renunțarea literaturii de a-și mai demonstra diferența - și deci autonomia față de „realitate”, după ce aceasta i-a fost demult recunoscută. Tot ce Înseamnă astăzi proză valoroasă franceză este reușita practicii literare pe care am definit-o ca exploatare a denotativului și recuperarea conotativului - intrat În patrimoniul literaturii - ca semn. Înaintea societății, din secolul al XIX-lea - odată cu Stendhal, susține Jean-Marie Gleize - literatura pură marchează „sfîrșitul transcendenței”: „Consumul nu este prometeic, ci hedonist și regresiv. Procesul de consum nu este unul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
să rămînă a-socială pentru a putea tematiza anti-socialitatea. În privința statutului social al literaturii trebuie spus doar atît: literatura poate fi aparatul imunitar al societății de consum atîta vreme cît ea reușește să recupereze conotația - transcendența - transformînd-o În semn, integrînd-o denotativului („peretele din fund este un perete văruit”), dar În interiorul literaturii. Problema literaturii astăzi nu ține atît de necesitatea unei permanente simulări - ceea ce, pînă la urmă, nu e foarte greu - cît de păstrarea propriei autonomii. Repet, În interior, literatura este imanentă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Strategia ambiguizării “personajelor” prin simpla lor menționare gramaticală și-a dovedit eficacitatea prozelită: oricine poate intra În pielea lor. 3) o dimensiune metatextuală foartre marcată. Aici vom remarca următoarele amănunte: dată fiind existența, conform lui Lucien Dällenbach, a unor metatexte denotative și conotative (ultimele fiind de fapt ceea ce se cheasmă Îndeobște mises en abymes), textul autoficțional, care are În centrul narațiunii ca și al discursului propria sursă de enunțare, se prezintă ca un metatext denotativ intermitent, atenția enunțătorului-narator fiind centrată asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lui Lucien Dällenbach, a unor metatexte denotative și conotative (ultimele fiind de fapt ceea ce se cheasmă Îndeobște mises en abymes), textul autoficțional, care are În centrul narațiunii ca și al discursului propria sursă de enunțare, se prezintă ca un metatext denotativ intermitent, atenția enunțătorului-narator fiind centrată asupra sieși, atît ca eu psihologic cît mai ales ca sursă discursivă, și asupra discursului care, atîta vreme cît se produce, Îi confirmă existența În act. Dacă autoficțiunea mizează pe o estetică a autenticității, aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al lui Georges Bataille, În care o floare este descrisă În termeni paradoxali, cu atributele degenerescenței, la momentul ofilirii. Atunci floarea se arată, În sfîrșit, privirii analitice, lucide, cu „sinceritate”, despuiată de seducția cromatică și cochetăriile odoriferante. După cum există cuvinte denotative, ca de pildă „macara”, pe care literatura le dăruiește cu un „sens mai pur”, există, sugerează Bataille, alte cuvinte Înmormîntate definitiv În metaforă - iar vorbitorii ar trebui să Încerce dislocarea cutumelor lingvistice și-ntr-un sens, și-n celălalt. Proiectului
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]