4,078 matches
-
cu desăvîrșire. Nici măcar creierul mic nu-i folosea cîtuși de puțin. Dacă i-ar fi spus că e tîmpită, probabil că ar fi jignit-o inutil. În vreme ce Împăratul continua să-i explice cum stau lucrurile cu lumea de dincolo, colonelul depărtă receptorul de la ureche, acoperi microfonul cu mîna și spuse secretarei, deschizînd gura mare, ca și cum s-ar fi sufocat, dar vorbind oarecum În șoaptă: — ASISTENTA! Te-am rugat să vii cu ASISTENTA! Acum era, În sfîrșit, clar; ea se Înclină cu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
găsit exact ceea ce căutau, la fel cum li se Întîmplă dintotdeauna savanților de pretutindeni. De aceea, merită cu prisosință toate felicitările, spuse. Nu termină bine de vorbit, că secretara, trăgîndu-i cu Îndemînare pantalonii În jos, Îi dezveli fundul imens și depărtă, atît cît se putea, cele două fese moi, Împovărate de prea multe straturi adipoase. — Vă rog, vă rog, scepticismul dumneavoastră nu e justificat! protestă Împăratul. — Dacă nu sunt indiscret, persoanele care au fost În Rai s-au Întors cu vreun
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
toți nu ne facem decît datoria. PÎnă la urmă Îi legă și picioarele cu o funie făcută laț, al cărei capăt Îl fixă de un pinten din peretele grotei, la oarecare Înălțime, În așa fel Încît, atunci cînd Pablo se depărta de perete, funia Îi trăgea picioarele În sus. Înainte de a pleca, adună cîteva din paiele de pe jos și le făcu grămadă, sfătuindu-l pe Pablo să-și Înjghebe din ele o saltea, ca să nu-l tragă umezeala. — Degeaba! se lamentă
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Începu să Îngîne din nou cîntecul acela, a cărui melodie lui Pablo Îi părea cunoscută; versurile Însă nu le Înțelegea. Absorbit de cîntecul lui, Michel legăna elegant bidonul În aer, ca și cum ar fi dirijat cu el vreo orchestră. Uneori Îl depărta mult de corp, alteori Îl apropia, apoi Îl ridica și Îl cobora, sau Îl rotea, după cum cerea melodia... - și deodată, Întorcîndu-se brusc, Îl pocni cu el pe Pablo drept În frunte. CÎnd s-a trezit, Pablo nu mai era legat
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
lumina zilei, zice. Cu spatele la Baricadă, Roja începe să viseze cu ochii deschiși, și atras ca de un magnet din partea opusă, se hotărăște brusc s-o ia din loc de unul singur. Tîrnăcop rămîne cu privirea lipită de silueta care se depărtează greoi, fiind luminată aproape la fiecare pas de cîte un fulger, pînă în secunda în care dispare brusc intrînd parcă în pămînt. — Se vede treaba că numai de dumneavoastră au vrut să scape, dom’ Roja, zice Gulie privind în gol
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
în afara santinelei de la poartă nu mai zări nici un foișor pe toată lungimea zidului, așa că putea încerca să treacă în partea cealaltă escaladînd împrejmuirea pe oriunde, cu condiția ca punctul pe care și l-ar fi ales să fie îndeajuns de depărtat în întuneric pentru a nu putea fi observat cu ochiul liber din locul în care se afla garda. Te furișezi ca un viezure printre tot felul de tufe și bălării, ajungi la baza zidului, te asiguri că nu te-a
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
acum ar putea însemna că, dacă eu aș deveni violent, ei s-ar putea să fie și mai fericiți unul în compania celuilalt. Honor Klein făcu un gest obosit. Trupul i se destinse și parcă se frânse, iar ea se depărtă puțin de ușă. — Ar putea însemna, ar putea însemna! rosti ea. Acolo unde logica cedează orice ar putea însemna orice. Atâta timp cât toți sunteți atât de slabi, nimic nu poate fi clar. Acum am impresia că, de fapt, nu doriți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
totul este monstruos de strâns legat de iubire și de viața intimă. Nu se poate să nu-ți dai seama. E simplu ca bună-ziua. De exemplu, Antonia arde pur și simplu de dorința de a te cunoaște. — Serios? întrebă Georgie, depărtându-se brusc de mine și ștergându-și lacrimile de pe tricou. Asta e minunat. Și eu ard de dorința de a face cunoștință cu ea. Nu spune prostii, iubito, și nu începe iar, am spus. — Când m-ai dus în Hereford
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
hol. Ușa de la intrare era deschisă iar afară, la câțiva pași de ușă, atârnând ca o perdea, plutea ceața gălbuie, opacă, infernală, complet neclintită. M-am oprit în prag. În tăcerea umedă și găunoasă am auzit ecoul pașilor ce se depărtau. Am pornit-o de-a lungul străzii, chiar am alergat puțin, apoi m-am oprit să ascult. În spatele meu, pe pavajul umed, pașii mei lăsaseră o urmă șerpuită. Cu un oftat ce semăna mai mult a tuse, mai profund decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
clar și incredibil de simplu, ca într-o stampă chinezească, pluteau pe suprafața râului, în lumina incertă și apoasă, două lebede ce lunecau în josul râului însoțite de ramura unui copac ce nu putea fi identificat. Se întoarseră puțin, apoi se depărtară și în cele din urmă dispărură. Mi-am continuat drumul, apoi m-am oprit lângă parapet și am privit în direcția în care, ascunsă de multe văluri de ceață, se înălța silueta măreață a Catedralei St. Paul. Acum abia puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
privirea în însăși existența lumii prin ceață devenea exasperant și istovitor. Nu văd, nu văd, îmi tot spuneam, și parcă trăiam exteriorizarea chinuitoare a unei incapacitți interioare de a vedea. Zăream doar umbrele lucrurilor, doar păreri, nimic clar. M-am depărtat de șuvoiul pământiu și de edificiile iluzorii pentru a căuta ceva mai multă stabilitate pe asfaltul solid și am constatat că sunt lângă o cabină telefonică; privind-o mi s-a părut dintr-odată că este scăldată într-o ciudată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Înțeleg că relația cu sora ta e de lungă durată. Sunt multe elemente care indică asta. Să trag concluzia că acum, prin acordul ambelor părți, această relație încetează? Palmer rămase tăcut, cu privirea fixă, respirând anevoie. Apoi făcu un pas, depărtându-se de mine, își duse mâna la frunte pentru o clipă. Am găsit gestul, ca o dovadă de slăbiciune, grozav de emoționant. — N-am ce să-ți răspund în privința asta, zise el desfăcând brațele. Există lucruri care nu ne aparțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
dar imediat am simțit mâna ei încercând să mă împiedice. Ne mișcam acum mai încet, descriind un cerc. Apăsând mai tare i-am înfrânt rezistența și sabia a ieșit din teacă șuierând, iar noi continuam să stăm față în față, depărtându-ne acum unul de altul. Peste umărul ei vedeam cum se apropie din depărtare o siluetă minusculă. Pe măsură ce aceasta se apropia, silueta ei se îndepărta până ce amândouă ajunseră la aceeași dimensiune, două imagini gemene, țepene și estompate, nu prea îndepărtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ticăloșilor! am spus. Au intrat fără să spună nimic și i-am ajutat să-și scoată hainele. Alexander avea un zâmbet înghețat care era probabil copia propriului meu zâmbet. Am intrat în salon înaintea lor și, în dreptul căminului, ne-am depărtat unii de alții și ne-am privit. Era, pentru toți trei, un efort. Și un șoc imens. Vedeam cum Georgie încearcă să-și controleze o grimasă care-i tot alunga zâmbetul. Dar nu putea controla valul de sânge care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
un gest teatral, ridicând puțin un picior încălțat în pantoful cu toc înalt. Am acceptat îmbrățișarea ei. — Și Palmer ce părerea avea despre giumbușlucurile tale cu Alexander? am întrebat peste umărul ei hotărât să o fac să sufere. S-a depărtat de mine și, pierzând ceva din aerul actoricesc, pe fața ei trecu o umbră de tristețe adevărată. Făcu o pauză, apoi zise: Nu i-am spus. — De ce? Pentru că Alexander era mult prea important pentru mine. N-am avut tăria să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Era secretul nostru. Și nici Alexander nu m-a lăsat. Probabil că până la urmă i-aș fi spus, însă am tot amânat. Dar tot a aflat. — Serios? Cum? Când? — Cum, nu știu nici în ziua de azi, răspunse Antonia. Se depărtase puțin de mine, își frământa mâinile, îi tremurau buzele. Am fost tentată chiar să cred că i-ai spus tu, ceea ce era imposibil, și tu n-ai fi făcut asta. Când? În weekendul în care am plecat la mama. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Alexander, la mine oricum nu aveai de gând să renunți, am spus. Ce fată norocoasă ești! Ce fată norocoasă sunt! repetă ea veselă, făcând un pas înapoi și luându-mi din nou mâinile. Cineva bătu la ușa salonului. Ne-am depărtat ca doi îndrăgostiți surprinși și am spus: — Intră! Era Rosemary. Era cochetă, purta o pălărie nouă și avea o umbrelă subțire ca un creion. — Bună, zise ea vioi. Tocmai m-am întors și m-am gândit să trec pe-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
era dor de bicicleta lui și se gândea la o soluție pentru a obține lucrul la care ținea cel mai tare: ejacularea În mișcare. Câțiva ani mai târziu, mama sa de 72 de ani a fost găsită inconștientă, cu picioarele depărtate Într-o manieră ieșită din comun. Când autoritățile l-au dus pe fiul de patruzeci de ani la secție, au descoperit cum Își rezolvase problema. Stând lângă mașinărie, Karp explică: — Aceste fâșii din piele erau Înfășurate În jurul mijlocului. Bobinele pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
lui alte gânduri, căzând ca ploaia. Niciodată până acum nu mai avusese senzația că e uitată atât de brusc. „O fată pe care bărbații o uită“, fredonă ea În gând, ca să-și păstreze curajul. Dar doctorul nu apucă să se depărteze prea mult când se văzu oprit. Călcând ușor și grijuliu, sincronizat cu mișcările trenului, cu o mână agățată de bara coridorului, apăru un omuleț mic și palid. Fata Îl auzi adresându-se doctorului: — S-a Întâmplat ceva? Vă pot fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
conștientă de spațiul care Îi despărțea Înțelegerea de exprimare. Putea simți multe, dar spunea puține și ceea ce spunea era mult prea des ce nu trebuia. Acum zări viața aceea ciudată murind. — Uite, spuse el brusc. Râul a dispărut. Ne-am depărtat de Rin. Nu mai e mult până la micul dejun. Tânăra se simți puțin Îndurerată de un vag sentiment de incorectitudine, dar nu era obișnuită să protesteze. — Va trebui să-mi iau poșeta, spuse ea. Am câteva sandvișuri În ea. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Savory, pe care venise să-l intervieveze. Fața acestuia Îi era bine cunoscută din fotografiile apărute În Tatler, caricaturile din New Yorker, desenele În peniță din Mercury. Privi grijulie În lungul culoarului, clipind puțin din ochi, ca miopii, apoi se depărtă cu pași grăbiți. Pe Quin Savory n-avea cum să-l găsească În compartimentele de clasa Întâi, dar Îl găsi ascuns Într-o cușetă de clasa a doua. Cu bărbia vârâtă În pelerină, cu mâna peste căușul unei pipe, acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
foarte viu, foarte flexibil, să profiți de orice. Zăpada de pe buze i se topise și efectul ei trecea. Înainte ca făclia să pâlpâie și să se stingă, privirea i se Încețoșă, iar magazia uriașă, cu stivele ei de saci, se depărtă de el În Întuneric. Nu avea senzația că se află Înăuntru. Se gândi că fusese lăsat În urmă, să o privească dispărând. Mintea i se Încețoșă și curând Începu să cadă, cu respirația tăiată, printr-un spațiu infinit, simțind În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
descurce cu asta cum putea. Ar fi fost neîndemânatică procedând altfel: neînduplecată când ar trebui să fie Îngăduitoare, milostivă când ar trebui să fie strictă. Nici măcar acum nu putea nutri multă vreme invidie și admirație la gândul că Grünlich se depărta În mașină, alături de Myatt. Gândurile ei se Întoarseră cu prostească fidelitate la Myatt Însuși, la ultima imagine a lui pe care o păstra, cea din vagonul-restaurant, când tânărul mângâia cu degetele tabachera lui de aur. Dar era permanent conștientă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și de un sunet de pași. Țipătul ei nu trecuse neauzit. O geană slabă de lumină se strecură pe sub ușa potrivită prost În balamale, se auziră voci și mașina se apropie, torcând din motor, pe strada din față. Pașii se depărtară, se deschise o ușă și prin pereții subțiri ai șopronului Coral auzi pe cineva bâjbâind printre saci În Încăperea vecină. Un câine amușina. Văzu câmpurile plate și monotone de lângă Nottingham, Într-o duminică, micul grup de mineri cu care fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Cu un deget umed în gura ei, îi mângâi sfârcurile cu degetele celeilalte mâini. Îi cuprind cu gura celălalt sân și-i ating sfârcul cu limba. Capul Ginei s-a răsucit într-o parte, și am lins-o după ureche. Depărtându-i picioarele cu șoldurile, am intrat. Era atât de liniștită... Zâmbea ușor, și gura i s-a deschis în momentul final, iar capul i s-a prăbușit pe pernă. Niciodată nu mai fusese așa de bine de când se născuse Katrin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]