511 matches
-
ei erau garanția că în curte nu va crește iarbă. Căci o curte năpădită de iarbă constituia în ochii celor din Lisa semnul unui destin sfârșit, intrat în paragină. De aceea, decizia tatei de a mă trimite la liceu o descumpănise pe mama. O auzisem foarte des, în vara anului 1937, zicîndu-i cu reproș tatei: "Vrei să crească iarbă în curtea noastră? Asta vrei?" Ceea ce a făcut-o să cedeze, în cele din urmă, a fost asigurarea tatei că voi ajunge
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
în brațe și i-am șoptit la ureche: "Altă eternitate". Câștigasem "războiul". Căci, după teoria ei, dragostea e un război. Trebuie să existe un învingător și un învins, un cuceritor și un cucerit. Dar, la întoarcere, pe drum, m-a descumpănit din nou. Mi-a zis: Cred că ar fi mai bine să nu afli adevărul, Luca. Presimt că el ne va despărți până la urmă". Avea o privire tristă și mi-am dat seama că se petrecea în ea ceva nelămurit
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
acum dormea văduvă, de treizeci și trei de ani și frumoasă. Vilma Îl aducea pînă aici În fiecare dimineață, În jurul orei unsprezece. Scena se repeta invariabil: Susan dormea profund și ei Își luau inima În dinți ca să intre. Se opreau mai Întîi descumpăniți În fața ușii Întredeschise, pînă cînd, deodată, Vilma prindea curaj și-l Împingea ușurel de la spate, iar el străbătea dormitorul pînă ajungea la patul mult visat, cu baldachin, cu coloane răsucite, cu draperii de tul și Îngerași În stil baroc sculptați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Înainta acum pe fundul unui lac secat, În care drumul se preface În drumeagul-pe-care-timpul-l-a-șters și Mercedesul suferă ducînd dorul marilor autostrăzi. Arminda parcă atunci se trezește și Începe să se foiască pe canapeaua din spate, iar Julius la Început e descumpănit, nu-i vine să-și creadă ochilor, nu știe ce sînt, desigur, sînt căsuțe, desigur, totul s-a umplut de căsuțe În stilul Înălțată-cu-mîna-mea, chiar dacă din cînd În cînd se repetă cîte o casă În stil vilișoară, aparținînd probabil vreunei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de solfegii și se Întoarse la Academia de muzică să și-l ia. Intră În tăcere și găsi totul cufundat În Întuneric, „ce să fac? se gîndi: trebuie să vină alt elev și Frau Proserpina a plecat, ce ciudat“. Stătea descumpănit lîngă ușă, cînd deodată o scîndură din podea scîrțîi sub picioarele lui și pianele se luminară din nou brusc, făcînd să se vadă bine acel colț al vestitului auditorium: nepoata lui Beethoven croșeta un șal. „Mi-am uitat caietul“, explică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
prost deloc, adoptă o atitudine contemplativă. La fel făcură și alți cîțiva, printre care și Julius. Nu statura lui Fernandito i-a adus În această stare de expectativă, ci mai curînd Înfățișarea lui furioasă și tăcerea la fel de furioasă, care Îi descumpănise. Bomba cu efect Întîrziat era gata să explodeze Într-o dimineață, la cîteva săptămîni de la venirea lui Fernandito. Dar din nefericire incidentul n-a avut semnificația pe care cei dintr-a treia ar fi dorit-o, n-a fost nicidecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Dar Julius o luase la dreapta, nu se mai vedea pe coridor, nici el nici ea n-o să-l mai vadă de acum Încolo... Frau Proserpina ieșise pe ușă, silindu-l să se dea la o parte și se uita descumpănită spre golul Întunecos al coridorului. — Școala s-a terminat pentru tine! strigă, pentru ca Julius să știe că din pricina lipsei lui de talent era silită să-l dea afară. O femeie aprinse lumina din camera ei și ieși la fereastra dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Îl privi zîmbitoare și abia după aceea; cînd camioneta intrase, rămase descumpănită, gîndindu-se că tînărul ăsta blond nu putea fi unul din băieții stăpînilor. În urma camionetei intră Bobby cu Volvo, dar ea au reuși să-l vadă fiindcă Universo o descumpănise și mai tare spunîndu-i că n-o lasă să intre În palat. Se certară o bună bucată de vreme. Universo voia să știe cine era Nilda și Nilda voia să știe cine era Universo. Amîndoi se simțeau la fel de Îndreptățiți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
omoare Îndată după aceea, prin toate mijloacele imagmabile, reuși să se convingă de faptul că În cameră nu era nimeni; respiră adînc și prelung și deschise ochii, izbutind astfel să constate că și globul: uriaș și monstruos rămăsese afară, complet descumpănii; de ușa trîntită În nas pe neașteptate și cu atîta obrăznicie. Susan se urcase și ea În dormitorul ei. Dar, În timp ce se schimba pentru a se face mai frumoasă ca niciodată și a-i cere lui Juan Lucas s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și cu atîta obrăznicie. Susan se urcase și ea În dormitorul ei. Dar, În timp ce se schimba pentru a se face mai frumoasă ca niciodată și a-i cere lui Juan Lucas s-o ducă În Europa chiar mîine, se gîndea descumpănită la sărutul rapid pe care i-l dăduse Julius cu cîteva clipe Înainte, cînd au intrat În palat Se gîndea și iar se gîndea biata Susan, se gîndea complet distrată, din pricina asta avea să greșească parfumul. În mod nedeslușit se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
face orice, primise mai multe sarcini. Întrebat dacă mai știe și alte limbi străine, Codrin răspunse că vorbea fluent franceza și destul de bine italiana. Luna septembrie se apropia. Mama lui urma să înceapă un nou an școlar, iar Codrin era descumpănit, se simțea străin, marginalizat, visând la liniștea casei părintești pe care abia acum începuse să o prețuiască. Pereții biroului erau ornați cu tablouri în tonuri de verde care îi dădeau speranțe și înecpuse deja să se vadă călătorind pe la Paris
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
timpul proporțional. E atât de egală. Atât de liniștită. Un balon de grijă constantă. —Din câte spui, ar putea fi o bună cercetătoare a păsărilor. —Mark n-o irită niciodată, nici măcar când e total dus. Nici unul dintre pacienți n-o descumpănește, iar unii sunt cât se poate de fioroși. N-are nici o așteptare față de cum ar trebui să fie oamenii. Pur și simplu te vede, vede pe oricine-ar fi în fața ei. Ce face pentru el? —Oficial? E îngrijitoarea lui. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
creadă mai degrabă în testele lor decât în mine? Sunt prudenți, atâta tot. —Sora mea nu m-ar fi lăsat niciodată să putrezesc aici. Începea și ea să-și pună întrebări. Chiar dacă o schimbare cât de mică de rutină îl descumpănea, Mark începea să redevină treptat el însuși. Vorbea mai clar, încurcând mai puține cuvinte. Putea răspunde la mai multe întrebări despre trecutul lui de dinainte de accident. Pe măsură ce devenea mai rezonabil, ea nu se putea abține să nu încerce să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Se uită la ceas; era încă prea devreme să sune în est. Dar îl suna pe Bob Cavanaugh pe mobil atât de rar, încât își câștigase dreptul să abuzeze din când în când. Un „Gerald!“ prompt din partea editorului său îl descumpăni pe Weber. Identitatea apelantului - una dintre tehnologiile cu adevărat malefice ale lumii. Receptorul n-ar fi trebuit să știe cine e emițătorul înainte ca emițătorul să știe cine e receptorul. Și telefonul lui Weber avea opțiunea de a afișa identitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o strigase în față: n-aveți nici cea mai vagă idee. De parcă și-ar fi pus în cap să confirme cele mai rele acuzații publice. Rece, oportunist funcționalist. Deloc interesat de oameni. Nu te interesează decât teoriile. Tupeul femeii îl descumpănea. Îi făcuse rost de un tratament când nu exista nimic altceva, o variantă care-l costase timp și efort. Zeci de mii de dolari de îngrijiri medicale, livrate gratis la ușa ei. Două drumuri pro bono în celălalt capăt al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
treizeci de ani. Un mister total versus o femeie pe care o știa ca pe propriul buzunar. Nu vreau să însemne absolut nimic. Sub mâinile făcute căuș, Sylvie plângea. Momentele când plângea, atât de rare de-a lungul anilor, îl descumpăniseră întotdeauna. Detașat, aproape abstract. Prea politicos ca să treacă drept plâns adevărat. Poate că suferința calmă era adevărata maturitate, lucrul de care avea nevoie sănătatea mentală. Dar abia acum realiză Weber cât de mult îl iritase întotdeauna detașarea ei vagă față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în buzunarele scurtei de piele exact ca aceea pe care o purta Karin Unu. Nu e un om rău. Pur și simplu a intrat în niște treburi murdare. Când l-au tăiat? întreabă ea. Înainte sau după mama? Întrebarea îl descumpănește puțin. Și nu doar pentru că a întrebat ea. Nu știe sigur. Ea se uită la el și zice: Știu. Parcă nu s-ar fi dus, nu? Parc-o să apară pe ușa aia laterală cu un platou cu pateuri cu carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
dar nimic nu stătea în calea valului redus, dar regulat, al celor care soseau necontenit. Gosseyn hălăduia abătut prin culoarele puternic luminate ale cetății subterane. Imensitatea a ceea ce fusese Baza secretă a Celui Mai Mare Imperiu din sistemul solar îl descumpănea. Niște ascensoare silențioase îl duceau la nivelele superioare, prin săli cu mașini lucitoare dintre care câteva mai funcționau încă Din când în când, se oprea pentru a privi pe inginerii venusieni, răzleți sau în echipe, pentru a examina instrumente și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
temător. - O să-ți crăp țeasta de ciment, zise el scrâșnind din dinți. Dar o zise ca pentru a controla efectul vorbelor sale. - Leej, zise Gosseyn. - Da? - Vezi ce voi face? - Nu e nimic. Nimic. Era rândul lui Gosseyn să fie descumpănit. De fapt, dacă ea nu putea să-i prezică faptele, nici Discipolul nu era capabil. Dar sperase măcar într-o imagine care să-i îngăduie să se hotărască. Ce va face afară? Să fugă? Să exploreze refugiul și să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
străbată printre țipete un spațiu în care încheieturile i se frecară de vîrfuri de degete și apoi, deși aerul nu era mai rece, o larmă de glasuri și tropotit de picioare sugerau că se aflau afară. Deschise ochii. Priveliștea îl descumpăni și-și pierdu și mai mult echilibrul încercînd să și-l recapete. Alexander îl sprijini: — încet, tată. O mulțime dezlănțuită, formată mai mult din copii păziți de mamele lor, luneca și se rostogolea pe deal spre o poartă mare deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dar nimic nu stătea în calea valului redus, dar regulat, al celor care soseau necontenit. Gosseyn hălăduia abătut prin culoarele puternic luminate ale cetății subterane. Imensitatea a ceea ce fusese Baza secretă a Celui Mai Mare Imperiu din sistemul solar îl descumpănea. Niște ascensoare silențioase îl duceau la nivelele superioare, prin săli cu mașini lucitoare dintre care câteva mai funcționau încă Din când în când, se oprea pentru a privi pe inginerii venusieni, răzleți sau în echipe, pentru a examina instrumente și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
temător. - O să-ți crăp țeasta de ciment, zise el scrâșnind din dinți. Dar o zise ca pentru a controla efectul vorbelor sale. - Leej, zise Gosseyn. - Da? - Vezi ce voi face? - Nu e nimic. Nimic. Era rândul lui Gosseyn să fie descumpănit. De fapt, dacă ea nu putea să-i prezică faptele, nici Discipolul nu era capabil. Dar sperase măcar într-o imagine care să-i îngăduie să se hotărască. Ce va face afară? Să fugă? Să exploreze refugiul și să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
de hrană pe această planetă pustie. Corl se ghemui la sol - o gigantică siluetă felină zugrăvită pe fundalul de un roșu întunecat al cerului. Ai fi zis că-i caricatura unui tigru negru într-o lume de umbre. Ceea ce-l descumpănea era faptul că pierduse contactul. Era înzestrat cu un sistem senzorial care, în mod normal, putea detecta prezența idului într-un organism aflat la mari depărtări. Însemna că nu mai funcționa normal. Faptul că nu izbutise, în noaptea asta, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Și-și dă seama c-a făcut o prostie întorcându-se în cușcă. Oamenii nu mai erau atât de încordați; unii dintre ei zâmbiră, iar câțiva izbucniră chiar într-un râs nervos la auzul vorbelor lui Smith. Grosvenor, însă, era descumpănit. Nu-i plăcuseră zgomotele acelea. Auzul e cel mai înșelător dintre simțuri. Era imposibil să-ți dai seama ce se întâmpla în cușcă. Deodată auzi vocea lui Pennons, mecanicul-șef: - Ceea ce aș dori eu să știu este de ce indicatorul telefluormetrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
garajului, căci lucra, și se uită în plin soare la grupul lor: chipul Veterinarei era concentrat ca al unei dresoare, iar Zet mergea ca un acrobat care poartă un ou. Altă dată văzuse ceva cu totul uluitor și întâmplarea îl descumpănise ca atunci când Eleonor nu mâncase peștele. Zet era priponit într-o îngrăditură din spate, între fermele lui Godun, și Omar încerca din nou să-l vadă de-aproape. Calul stătea nemișcat, cu ochii deschiși, precum o efigie de catran pe
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]