588 matches
-
fi rostit, ar fi fost în zadar. — Nu e vina ta. N-ai avut noroc. Stăpânirea... Seniorul Ishida se întrerupse. Dacă nu s-ar purta așa cu tine... atunci nu s-ar putea dezvinovăți. Seniorul Ishida fornăi. — Să se dezvinovățească? Descumpănit, samuraiul își ridică ochii și îl privi pe seniorul său cu dușmănie. — Cum adică să se dezvinovățească? — Să se dezvinovățească față de Edo. Acum Edo caută orice prilej ca să zdrobească marile domenii unul după altul. Edo îl învinovățește pe Stăpânul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de cetini arse. Văzu alergând pe cărarea de pe lângă ograda lui femei cu prunci în brațe, copii cuprinși de spaimă, bătrâni împovărați de ani. Abia puteau striga: "Dușmanii! Dușmanii!" Șiruri întregi de oameni se îndreptau spre codru. Si cum meșterul rămase descumpănit în mijlocul ogrăzii, trei călăreți din oastea dușmană, cu săbii sclipitoare, se opriră în fața lui și unul din ei îi vorbi: Regele nostru poruncește să-i făurești în trei zile nouăzeci și nouă de cupe pentru nouăzeci și nouă de căpetenii
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
Vezi că am avut dreptate!" Și apoi o trase la el, prefăcîn-du-se că se joacă, de fapt s-o hotărască. O strânse tare, o sărută, pe gură, și fata acceptă cuminte strânsoarea. Apoi se depărtă de ea. Ea rămase puțin descumpănită, apoi își recăpătă surâsul vesel și tinerețea, și o porni în altă direcție, printre pomi. Din drum mai întoarse capul după bărbatul care se depărta alene, neatent, și mai aplecat ca de obicei, ca să-și facă o țigară. Ne uitasem
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și se retrage spre Aventicum. Sapaudia e invadată. Pentru o clipă, Sebastianus se simți ca paralizat: din câteva cuvinte, Chilperic schițase cadrul unui dezastru. — Dar... Spuneai că Reinwalt e un mare războinic și că își dovedise din plin fidelitatea! Chilperic, descumpănit, desfăcu brațele și ridică din umeri: — Ce vrei să-ți spun? Dacă nu teama, atunci aurul lui Atila l-a convins, chiar dacă lucrul ăsta mi se pare ciudat, fiindcă Reinwalt nu a fost niciodată un om avid de bogății. — Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se apropie cu felinarul, după care, ținând daga ascuțită la gâtul băiatului, îi spuse Hippolitei: — Cred că băiețașul asta e fiul lui. Să dea cerul să fie așa, altfel e de rău. La vederea băiatului, barbarii schimbară între ei priviri descumpănite. Războinicul cel vârstnic își aduse calul în față câțiva pași, fixându-l cu atenție și cu evidentă neliniște, apoi i se adresă direct, vorbindu-i în limba sa pe un ton interogativ. Tânărul răspunse fără întârziere, căci Mabertus îi sucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi primeau încântați, încurajându-i cu gesturi largi ale brațelor. Puținii soldați încă în viață părăsiseră deja locul bătăliei. Rămași deci singuri în fața hoardei, Sebastianus și tovarășii săi fură constrânși să fugă. Prefectul însă se întoarse după zece pași, contemplând descumpănit dezastrul. Deși se retrăgea, nu se simțea în stare să-și dezlipească privirea de masa barbarilor ce înaintau și îi rezista lui Maliban, care îl trăgea mai departe. — Nu e posibil! striga ca ieșit din minți. Etius trebuie să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sosise. Hunii erau tot acolo, la câțiva pași, însă cetatea - înțeleseră cu toții - era salvată. Firește, Balamber și războinicii săi auziseră și ei, iar în rândurile lor se strecura acum confuzia. Sebastianus văzu sosind un războinic, care se apropie de Balamber, descumpănit, vrând să vadă de aproape unduirea mulțimii cuprinse de entuziasm. Schimbară câteva cuvinte, apoi Balamber îi aruncă lui Sebastianus o privire iritată și descumpănită. Făcându-și calul să salte în două picioare, îl împinse înainte, până ce ajunse la câțiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rândurile lor se strecura acum confuzia. Sebastianus văzu sosind un războinic, care se apropie de Balamber, descumpănit, vrând să vadă de aproape unduirea mulțimii cuprinse de entuziasm. Schimbară câteva cuvinte, apoi Balamber îi aruncă lui Sebastianus o privire iritată și descumpănită. Făcându-și calul să salte în două picioare, îl împinse înainte, până ce ajunse la câțiva pași de el. Privirea sa își regăsise deja expresia ironică de mai înainte. — Etius al tău a sosit până la urmă! Ești un om tare norocos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
La cuvintele acelea, Ardarich și Onegesius schimbară o privire perplexă, apoi gepidul, înălțându-și sprâncenele sure, își întoarse privirea către el. — Să-l urmărim pe dușman, zici? Surprins de nesiguranța ce se citea pe chipul lor, Balamber își privi căpetenia descumpănit, făcând semn cu mâna către apus, unde dușmanii dispăruseră de-acum în întuneric. — Eh, da. Etius e înfrânt, iar dacă regele... Utrigúr îl întrerupse: — Azi am înfruntat doar avangarda armatei lui Etius. Tu ai învins aici, dar francii lui au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe masă. în cort se lăsa din nou tăcerea, spartă doar, din când în când, de pasul cadențat al paznicilor de rond și de vocile scăzute ale soldaților adunați în jurul unui bivuac din apropiere. Sebastianus și Metronius schimbară o privire descumpănită, temându-se că Magister, absorbit de preocupările sale ușor de înțeles, uitase de ei. în sfârșit, scoase un suspin adânc și lăsă jos pumnalul; își desfăcu apoi panglica roșie ce îi încingea toracele, ca semn distinctiv al comandantului suprem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
imediat, instinctiv, se îndreptă din tot trupul, devenind extrem de atent. Magister militum, însă, se întrerupsese. întunecat, părea să ezite. întorcându-se spre hartă, scoase un suspin adânc, punându-și mâinile în șolduri. — Nu avem ce face, spuse, scuturând in cap descumpănit, bagauzii tăi sunt o problemă: nu știu unde să-i pun. Metronius, care, desigur, nu era entuziasmat de comanda care i se încredințase, înțelegea motivele pentru care comandantul său avea o asemenea atitudine: cu o lună înainte, când Etius dispunea numai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de limpede că alianța era de acum ruptă. Etius își opri calul și rămase multă vreme să observe lunga procesiune a cavalerilor vizigoți ce se îndepărtau în câmpie. Alături de el, Egidius înjură cu jumătate de glas și scutură din cap descumpănit; cât despre Ricimerus, el se abținu de la orice comentariu, dar lui Sebastianus i se păru că vede alunecând pe chipul său de barbar un zâmbet fugar și enigmatic. Pe acela al lui Magister, în schimb, văzu semne de deziluzie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oameni bogați, ca Peter Yerd și John Nesbitt, se aflau în spatele problemei lui. Nici măcar, hotărî Craig, nu putea spune că Anrella juca prost. Plânsese la momentul potrivit, vocea ei avusese toate inflexiunile corespunzătoare, iar momentul sculării în picioare și mersul descumpănit au fost o treabă frumos sincronizată. Cu toate acestea, nu o credea. Cinstit, categoric, definitiv, nu credea nici una din vorbele ei. I-ar fi fost greu să definească exact motivele neîncrederii lui. Poate din cauză că auzise că erau amestecați în ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
să-și dea demisia din cauza neglijenței în serviciu și fusese înlocuit cu o doctoriță. De Crăciun, aflat într-o stare avansată de mizerie și ebrietate, participase bucuros la atacul asupra femeilor care defilau. Examinarea pe care o efectuă îl lăsă descumpănit. - Mă depășește, mărturisi el în cele din urmă. Acum zece zile ți-am extras un glonte din piept și de trei zile încoace nu mai există nici rana pe unde a intrat, nici cea prin care l-am scos. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
Pavone nu Înțelese la adevărata ei valoare monstruoul joc de cuvinte, lăsându-se păcălit. Ce-i doi torționari dispăruseră, el fiind lăsat să aștepte plimbându-se prin birouri ce erau goale, toată lumea plecase deoarece programul zilei se terminase de mult...!! Descumpănit, merse la ofițerul de serviciu. „Doresc să vorbesc cu maiorul Huzum...!” „Îmi pare rău, a părăsit incinta instituției cu două ore În urmă...!!” „Bine, bine...Nu v’a lăsat vorbă să-mi dați drumul să plec acasă...??” „În caz contrar
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
acele sisteme solare În care oamenii se bucurau de existența lor, observă un omuleț mic de statură, oarecum burducănos, venind către el cu mâna Întinsă. „Cer iertare, domnule inginer...!” Pentru moment Tony Pavone nu realiză cine-i individul, privindu-l descumpănit. Figura i se părea cunoscută, când deodată exclamă. „Ce Întâmplare.Buga Niculae...!!” Se priviră iar lui Buga Niculae Îi dădură lacrimile. Merseră În closetul camerei iar Tony Pavone Îi căută privirea. „Bine domnule Buga Niculae, te știam om cu credință
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Ceaușescu combinat cu ginerele său Emil Gârleanu, dezgustătoare ființe animalice, profitând fără simț de onoare, jefuind la rândul lor visteria țării românești, au refuzat din rea voință să ofere o mână prietenească omului Îngenunchiat și În pericol de moarte...! Intimidat, descumpănit, cu nervii suficient zdruncinați, nu reușea să găsească drumul necesar cosolidării poziției sale În această societate dominată, Înfricoșată de un grup de acaparatori, străini de năzuințele poporului român. Dacă dorea să nu ajungă din nou la Închisoare,urma urgent să
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
m-am oprit și nu e nicio inimă aici mamă în lumea noastră statică părem mai grăbiți ca niciodată și doar am renunțat pe rând la fumat apoi la euri acum stăm fiecare în spitalul lui privind ca niște bolnavi descumpăniți un medic bolnav în centrul orașului se-aprind lumini trupul mi se înconvoaie se face arc în spatele faptelor transparente umbre lipsite de zid se apropie rostind încet tot mai încet numele pe care inima îl tipă nimeni nu aude nu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în oraș. La câteva zile după conversația din curte, aflându-mă în bucătărie, se apropie de mine: - Ați auzit? Se vorbește, și ziarele din București scriu că alegerile au fost măsluite. Ce spuneți? - Nu cred, i-am răspuns. Mă privi descumpănit. Serile îl cuprindea o teamă nelămurită, parcă ar fi trebuit să devină victima unei învăluiri politice secrete, o neliniște ca un pustiu. El care timp de patruzeci de ani se obișnuise cu aceleași așezări, cu unul și același drum, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-l interesa pentru că n-ar fi avut uzanță în justiție, ca mai toate actele normative, căci, odată cu dispariția separării puterilor în stat, aplicarea acestora nu mai cădea de mult sub controlul tribunalelor. Ea râse atât de puternic că el rămase descumpănit, neștiind ce să creadă; în final preciză: - Nu vă faceți griji, pentru că n-a apărut nici o lege. A fost un pretext al meu, o invenție ca să vă pot vizita, pentru că mi-era dor de dumneavoastră... așa deodată. Doream să conversez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ignorând adiacența lui Lung - mă rugă, la fel ca altădată, să ieșim pe cerdac, în bătaia sticlindă a stelelor, dar un instinct, care regla perfect, îmi porunci să refuz, - motivația se găsi fără nici o greutate: „gerul de afară”. Ea rămase descumpănită, nu se aștepta. Nici eu: mă miram de mine, dar asta era porunca, simțeam că e bine, mai ales față de imprevizibilitatea ființei ei. Mai erau și alte lumini și întunecimi în joc, mă abțineam cu greu ademenirii lor. Mă privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și resemnare“. Cum mă sculam să plec, dezamăgit și furios, continuă tata, Hamed mi-a mai dat, pe un ton de confidență, un ultim sfat: „Există în orașul ăsta multe văduve de război, multe orfane copleșite de lipsuri, multe femei descumpănite. Există astfel de femei, fără nici o îndoială, chiar și în propria ta familie. Oare Cartea Sfântă nu le-a recomandat bărbaților în putere să le ia sub ocrotirea lor? Se cuvine ca la ceasul marilor nenorociri, cum e cea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
întinse pe nisip, apoi, căzând în genunchi cu fața spre Mecca, porni să recite cu glas tare rugăciunea de la amiază. Toate astea s-au petrecut cât ai clipi din ochi și cu un aer atât de firesc, încât bandiții rămaseră descumpăniți. În vreme ce se consultau din priviri, un praf gros țâșni de pe drum, ca prin minune, la mai puțin de o milă în fața noastră. Răufăcătorii abia avură vreme să încalece pe cai, luând-o la sănătoasa cât putură de repede în partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
toată ziua din casă, căci de două vineri îl durea într-o parte. Avea șaptezeci și nouă de ani, ne-a spus el, și socotea că trăise de ajuns, „dar asta judecă doar Dumnezeu“. Vizita a doi ștrengari ce păreau descumpăniți îl intriga. — Trag nădejde că n-ați venit să-mi dați o veste proastă. Harun începu să vorbească. L-am lăsat. Inițiativa era a lui. Tot el trebuia s-o ducă până la capăt. — O veste proastă, da, dar nu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
exces de afecțiune, dar și din lașitate. Ea n-a rostit nici un cuvânt de reproș. Mi-a zâmbit de parcă abia ne despărțiserăm, mi-a cerut vești despre studiile mele; mi-a părut atât de senină, încât am fost intimidat, mâhnit, descumpănit. Poate că aș fi preferat s-o văd plângând, să fiu nevoit să-i alin durerea, fie și de la distanță, dat fiind firul de apă dintre noi. I-am vestit trimufător făgăduiala suveranului. A reacționat exact atât cât era necesar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]