820 matches
-
vedea cum niște oameni cu mințile mai luminate decât ale prostimii din jur au știut să pună pe roate lumea În care Își duceau scurtul trai. Desigur, În colibele lor ascunse după Împrejmuiri ca de cetate se petreceau beții și desfrâuri măiestre, căci legile erau bune numai pentru dobitocii de rând, nu și pentru Mintoși - lucru cu care, credeți-mă, sunt foarte de acord; intelectul trebuie ocrotit, respectat și nicidecum pus În rând cu sărăcimea de minte. Dar ne-am Îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
generoasă a iubirii și a iertării. Starea de acord cu lumea, pusă în poziția de lume iertată și iubită, nu poate fi decât una de armonie, care oferă omului stabilitatea și liniștea interioară. Odată cu creștinismul se încheie epoca romană, a desfrâului și lipsei de măsură, pentru care Imperiul (ca unul dintre motive) a și căzut. Decadența prea-multului este înlocuită cu licărirea din ochii celor mulți și obidiți: țărani, sclavi, meșteșugari, crescători de animale. Tocmai de aceea creștinismul va izbuti acolo unde
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
umilința nu mai este acceptată între oameni ci doar în fața lui dumnezeu. Creștinismul eliberează de misticism, de spaime și de angoase. Omul conștientizează, pentru prima dată păcatul și asumă o bătălie împotriva păcatului. Dorința de a rezista păcatului și nu desfrâul devine un mod de a fi. Odată cu creștinismul epoca decadenței a apus. Omul întoarce definitiv spatele sălbăticiei. Pasul a fost uriaș, iar viteza devenirii va fi din ce în ce mai mare. ,,Creștinii dădeau moralității un suport religios, pe care păgânii nu-l puteau
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
de început și chiar modernitatea occidentală abundă de cazuri de savanți care au încercat pe propriul corp noi medicamente sau noi procedee medicale 190. ,,Gravitatea teologului și cercetătorului se conjugă, astfel, cu nevoia de aventură și miracol, de glorie și desfrâu"191. Personajul este sfâșiat lăuntric pentru că pentru prima dată omul începe să-și pună întrebări și pare că se îndepărtează de Dumnezeu. La cumpăna a două lumi, curiozitatea și neliniștea fac rău și sfâșie. Se naște omul occidental, un om
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
sale calități de inimă și inteligență. E un Don Quijote bucureștean, acest poet care iubește și crede într-o cocotă, căreia îi scrie poeme abstracte (și de excelentă calitate, dealtminteri), se luptă cu mizeria și cinismul, gândește furtunos și atacă imoralitatea, desfrâul, prostia... Fără îndoială, este un tip superior, dar se face vinovat de atâtea naivități, încât și nouă ne vine greu să i le iertăm."95 În ceea ce îl privește pe Fred Vasilescu, el este persona în spatele căreia se ascund mondenitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
lui/E glasul meu ce moare; spune-i asta/Și spune-i de-ntâmplările, mari, mici,/ Ce-nrâurit-au...restul e tăcere."208 Același arhetip al Grădinii devastate, lipsit însă de personajele biblice pe care le-am evidențiat, apare în Act venețian. Desfrâul și nepăsarea vecine cu inconștiența, corupția și intrigile la care se pretau dogele și aristocrația venețiană, recepțiile interminabile ale celor ce "...fac din noapte ziuă, și-a zilei ochi închid" întăresc convingerea lui Pietro Gralla că milenarul regat nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
un vis), Ibsen (Strigoii și Micul Eyolf), precum și Eugène Labiche și Ed. Martin, Henri Lavedan, Georges Feydeau, Max Maurey, Jacques Nathansen, Maurice Magre. Doar câțiva prieteni binevoitori au părut că apreciază producția lirică a junelui ofițer care, într-un adevărat desfrâu al lamentației, își teatraliza impudic afectele. Un potop de „lacrămi” inundă strofele ușoare din volumul Raze de lună (1905). De pretutindeni se aud „doiniri de plâns”, ecou al suspinelor unei inimi rănite de cioburile viselor „fărmate”. Cruci, morminte, „corbi în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285849_a_287178]
-
Scepticul trăiește clipe euforice. Notează, și pentru că se recunoaște în ea, comparația făcută de Berdiaev între Neceaev și Ignațiu de Loyola: „Revoluționarul ca ascet” (III, 192), pentru a continua în paragraful următor: „Dacă ar trebui să aleg între asceză și desfrâu, aș înclina către cel din urmă. De altfel, desfrâul este, și el, o luptă împotriva «cărnii»; căci abuzează de ea, o istovește și o sărăcește” (idem). Se simte aproape de scriitorii ruși, pentru că simte nevoia de a se „otrăvi în rătăcire
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în ea, comparația făcută de Berdiaev între Neceaev și Ignațiu de Loyola: „Revoluționarul ca ascet” (III, 192), pentru a continua în paragraful următor: „Dacă ar trebui să aleg între asceză și desfrâu, aș înclina către cel din urmă. De altfel, desfrâul este, și el, o luptă împotriva «cărnii»; căci abuzează de ea, o istovește și o sărăcește” (idem). Se simte aproape de scriitorii ruși, pentru că simte nevoia de a se „otrăvi în rătăcire” (III, 267). De fapt, îi iubește pe spanioli, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
este cu adevărat deasupra îngerilor care au creat lumea, aceste duhuri supuse greșelii, responsabile de căderea în timp și în materie. Desigur, această întreprindere poate lua mult timp. Totul depinde de ardoarea postulatului de a participa la orgii, partide de desfrâu, incesturi și alte asemenea fapte malefice în ochii partizanilor idealului ascetic și ai moralei moralizatoare. Numai că în acest joc, nimeni nu pierde, toată lumea câștigă: nu există niciun suflet, nicio individualitate care să scape acestui proces de purificare prin mai
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a cărei frumusețe cauzează un război între îngeri, incluși și ei în negativitatea care saturează planeta - singur Dumnezeu scapă acestui masacru. Gnosticii dedică un cult particular acestei puteri a cărei etimologie semnalează luxura, corupția - o „râgâială de satisfacție și de desfrâu”, scrie sfântul Epifanie în Cutia cu leacuri contra ereziilor... Eucharistiile libidinale permit ingestia potențelor concentrate ale lui Barbelo pentru a face posibilă o accelerare a ascensiunii către Plerom. Odată cu sperma oficianții anunță trupul lui Hristos, cu hemoglobina menstruală, sângele său
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
regulă pentru a înfiera, a insulta, a desconsidera. De la purceii contemporani ai lui Horațiu, și chiar din timpul vieții lui Epicur, Grădina era considerată drept un spațiu al perdiției, un lupanar, un loc rău famat, o tavernă în care domnesc desfrâul și imoralitatea. Diogene Laerțiu menționează epitetele infamante colportate pe seama filosofului: grosolan, vulgar, lacom, bețiv, cupid, proxenet, necinstit, hoț de idei, libidinos, vinovat de a-și fi prostituat fratele etc. Această caricatură traversează secolele, servind la discreditarea operei și a gândirii
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să te perfecționezi în cursul vieții pentru că nimic nu-i este cu putință omului supus bunului plac al lui Dumnezeu. Numai el deține puterea grației divine, a mântuirii sau a damnării. Faptele nu contează deloc. Această opțiune metafizică deschide poarta desfrâului, necuviințelor, imoralității! Iată mizele dezbaterii: Dumnezeu există, omul nu este liber, el se mulțumește să se supună, nimic nu ține de voința sa, așadar el nu este nici vinovat și nici responsabil. Or, așa concluzionează și Frații și Surorile Spiritului
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
bucuriei, ascetismul contra plăcerii, eroismul contra seninătății, apatia contra ataraxiei. Ea străbate istoria ideilor timp de multe veacuri: Epicur sau Cicero, Seneca sau Lucrețiu, alegerea echivalează foarte adesea, în ochii adepților filosofiei oficiale cu o mărturisire a moralității sau a desfrâului... Binelui suveran stoic identificat cu virtutea, Antonio îi opune plăcutul și utilul. Poziția oficială a Magistrului Grădinii. Pentru că plăcerea este în acord cu natura. De unde și necesitatea de a-i înțelege lecțiile: animalele și copii se supun în mod firesc
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de o înțelegere greșită, vizibil orchestrată de dușmanii și de adversarii săi: ea datează din acea perioadă. Neînțelegerea dăinuie. Pentru că nici al doilea epicurism, așa cum n-a făcut-o nici primul, pe care-l umanizează și-l rafinează, nu revendică desfrâul, plăcerea dincolo de orice măsură, indexarea oricărei practici conform satisfacției grosiere a animalelor. Campanienii recuză asceza austeră și dificilă a Magistrului în aceeași măsură în care refuză lăsarea în seama plăcerilor facile. Excesul le convine mai puțin decât definirea unei noi
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
primele trei povestiri din capodopera boccaccescă sunt grăitoare în acest sens. Decameronul se deschide cu istorisirea sfârșitului lui Ciapelletto, un om deosebit de corupt, care încălcase în viața sa toate principiile creștine, se evidențiase prin cupiditate și violență, prin crime și desfrâu, depășind chiar și legile firii, practicând cămătăria și având un singur imbold - îmbogățirea. Aflat pe patul de moarte, eroul hotărăște să facă un unic gest onorabil, acela de a-i scuti pe cei care îl adăposteau de rușinea publică, și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
trupești; și nu doar întru cele rânduite de fire, ci chiar și-n desfrânarea sodomiei, fără a cunoaște frâul pocăinței ori al rușinii [...] îi cunoscu pe toți drept lacomi și bețivi, robiți pântecelui ca dobitoacele și fără altă grijă decât desfrâul lor. [...] mai văzu că-s și zgârciți și atât de lacomi de bani, încât vindeau și cumpărau sângele asupriților, chiar și pe cel creștinesc și deopotrivă cu el și lucrurile sfinte, oricare ar fi fost ele”527. Evreul Abraham, la
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
însoțesc pulsațiile dezordonate ale unui suflet agonizant. „Joc de hypnoze și magie”, doar poezia are virtuți consolatoare. Iubirea apare ca o experiență mai degrabă traumatizantă. Camera, patul, oglinda constituie recuzita evocatoare a unei intimități defuncte. Reflex al deziluziei, căderea în desfrâu mai păstrează urmele unui idealism corupt. Erotica lui B. e indecisă între viciu și himeră. De fapt, poetul e un bacovian, care preia din lirica marelui „pontif al poeziei de atmosferă”, deturnându-le în poncif, nu doar tenta întunecată a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285669_a_286998]
-
gnosticism profesată de sethienii lui Ipolit. În cadrul lui trebuie să fi jucat un rol predominant istoria omenirii care include „rasa neclintită” a Străinului Seth (sperma heteron: Gen. 4:25). În narațiunea manihesită a creației se Înmulțesc episoadele dezgustătoare de nemaiauzit desfrîu, urmîndu-se logica obișnuită a maniheismului: sexualitatea este respinsă, considerată drept o activitate arhontică prin excelență. Astfel, sexualitatea derivă din partea noastră de Întuneric și indică puternica noastră Înrudire cu Tenebrele. Repetarea unor obscenități Înfricoșătoare este menită să arate gradul de decădere
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Acești mclneut’iun au mai fost confundați cu mesalienii (din sirianul metsalleyane; și În armeană c se pronunță ts), cei mai „murdari” dintre ereticii de care aflăm din vechile izvoare, care mergeau pînă la a-și petrece Întreaga viață În desfrîu, orgii și schimb de parteneri 28. Întrucît adaptările armenești ar putea foarte bine să se Întemeieze pe un joc de cuvinte care să evidențieze intenția ironică a preacucernicilor Părinți, e foarte posibil ca acei mclneut’iun să fi fost mesalieni
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
un loc special în povestea distrugerii Sodomei, poveste cu atât mai deosebită cu cât ea dezvoltă o schema aproape identică cu miturile greco- romane. Dumnezeu, se spune în Geneză 149, tulburat de zvonul conform căruia Sodoma și Gomora se dedau desfrâului, declară. Voi coborî ca să văd dacă purtarea lor e într-adevăr așa cum se zvonește; dacă nu e așa, am să știu". Abraham nu voia ca Dumnezeu să pedepsească pe cei drepți la fel ca pe cei răi și Dumnezeu îi
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
Sunt un poet comun, / un individ comun ca orișicare (...) Posed o fabuloasă experiență a sărăciei (...) / am mers după frumusețe ca un halucinat... / Dacă individul acesta zis Poetul / nu ne zice dacă trăim în frumusețe și măsură / ori în greșală și desfrâu, / atunci despre ce naiba să ne zică?" (Împotrivire). Trăsătură particularizantă: poemele sale reprezentative invită prompt la lectură, după cum se și lasă ascultate; concomitent, acționează la el (ca la alți moldoveni) dedemultul și departele, de unde o scenografie plasticizantă (turnuri, cavaleri, castelane), reverberații
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
afuriseniei și a pedepsei bisericești. II A spune și a face „dreptul“ Discursul oficial al Bisericii Ortodoxe cu privire la familie și la păzirea bunelor moravuri O asemenea politică presupune, din partea Bisericii, defi nirea atât a bunei morale creștine, cât și a „desfrâului“. Și una, și alta, pentru a fi cunoscute și combătute, trebuie făcute publice fie prin predicile clericilor, fie prin „dezbateri“ la nivelul societății. Păcatele, identificate atât de către Biserică, cât și de către puterea politică, sunt adulterul, curvia, bigamia, amestecarea de sânge
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
identificate atât de către Biserică, cât și de către puterea politică, sunt adulterul, curvia, bigamia, amestecarea de sânge, violul, seducerea, răpirea. Odată depistate, ele se sancționează în public pentru a servi drept exemplu și celorlalți membri ai comunității. Și, cu toate acestea, desfrâul n-a devenit subiect de pr dici așa cum se întâmpla în Occidentul aceleiași epoci. Aici 17,50 % din predicile publicate la sfârșitul secolului al XVII-lea și în cel următor cuprind sfaturi, atenționări și repro șuri „legate de căsnicie, feciorie
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
devenit subiect de pr dici așa cum se întâmpla în Occidentul aceleiași epoci. Aici 17,50 % din predicile publicate la sfârșitul secolului al XVII-lea și în cel următor cuprind sfaturi, atenționări și repro șuri „legate de căsnicie, feciorie și sexualitate“, desfrâul ocupând primul loc în rândul păcatelor lumești. Prin urmare, nu numai țara Românească se confruntă cu probleme legate de concubinaj, separare, prostituție, viol, răpire, incest, se ducție. Occidentul are aceleași probleme pe care la fel de greu reușește să le controleze. Ceea ce lipsește
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]