580 matches
-
politice este un esperanto în care primele au grijă ca substantivele să fie defective de toate celelalte cazuri în afara genitivului - ce-i al tău e și-al meu, ce-i al meu e doar al meu - iar celelalte asigură verbelor desinențe economice neașteptate. Dl Băsescu a dat turma guvernamentală în păstorit dlui Tăriceanu, afacerist prosper și politician mai șters decât datoriile multor televiziuni sindicale și particulare către bugetul de stat pesedist. Mi-l amintesc pe dl Tăriceanu într-un interviu, când
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
treptat sînt uitate. În această perspectivă, formulări precum "datorită amuțirii sunetelor finale limba latină tîrzie a recurs la prepoziții pentru a reda valorile cazuale" se dovedesc a fi incorecte, fiindcă, de fapt, au apărut condițiile renunțării la terminații (care reprezentau desinențele ce marcau cazurile) numai atunci cînd același conținut, exprimat sintetic prin desinențe, se putea reda și cu ajutorul prepozițiilor împreună cu o formă unică a substantivului. Exprimarea analitică a funcțiilor, recurgînd la prepoziții, este mai relevantă și, de aceea, a fost preferată
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limba latină tîrzie a recurs la prepoziții pentru a reda valorile cazuale" se dovedesc a fi incorecte, fiindcă, de fapt, au apărut condițiile renunțării la terminații (care reprezentau desinențele ce marcau cazurile) numai atunci cînd același conținut, exprimat sintetic prin desinențe, se putea reda și cu ajutorul prepozițiilor împreună cu o formă unică a substantivului. Exprimarea analitică a funcțiilor, recurgînd la prepoziții, este mai relevantă și, de aceea, a fost preferată în comunicare, producîndu-se astfel schimbarea limbii. În acest mod se poate chiar
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
antrenează, în ultimă instanță, limba în întregime. Așa s-a întîmplat, de exemplu, cu limba latină literară, care a preluat din vechea greacă nu numai elemente lexicale, ci și unele tipuri morfologice (clase substantivale), iar engleza și germana păstrează încă desinențe de plural divergente sistemului lor tradițional, preluate îndeosebi din latină, o dată cu elementele lexicale pe lîngă care apar. În cazul limbii literare un rol important are scrierea, care asigură deopotrivă conservarea formei originare a operelor culturale și stabilitatea pentru perioade îndelungate
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
principalele adjective), acțiuni și stări (principalele verbe), numele realităților stabile (substantive care denumesc părți ale corpu-lui, relații umane, plante și animale din mediul propriu de viață etc.). În sfîrșit, tot din limba-bază vin și principalele mijloace derivative (afixele) și flexionare (desinențele). Suma acestor elemente care provin într-o limbă din limba-bază alcătuiesc stratul acelei limbi. Ca atare, suma elementelor din limba latină populară păstrate în limbile romanice reprezintă stratul acestor limbi, iar suma elementelor păstrate din limba germanică comună de limbile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
integra și de a da formă latină cuvintelor create în limbile moderne, îndeosebi în franceză, astfel încît fr. idéologie, dogmatisme, civilisation au devenit în latina savantă ideologia, dogmatismus, civilisatio, -onis. În sfîrșit, s-a dat formă latină, prin sufixe și desinențe, unor cuvinte ce nu se puteau raporta la radicali latini, precum derivatele de la nume proprii de persoană: humianus, kantianus etc. Acestea au fost premisele ca, o dată cu apariția și dezvoltarea unor științe ca biologia și paleontologia, în secolul al XVIII-lea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
însuși întemeietorul lingvisticii romanice (sau romanisticii 39) Friedrich Diez, care avea în vedere modul de formare al pluralului. După acest criteriu, româna și italiana sînt limbi asigmatice deoarece formează pluralul în vocală, iar celelalte sînt sigmatice pentru că formează pluralul cu desinența -s. O altă clasificare, care are în vedere mai multe criterii, distinge trei grupuri de limbi romanice: iberoromanic (spaniola, portugheza, catalana), galoromanic (franceza, provensala) și italo-ro-manic (italiana, româna, dalmata, sarda, retoromana). Indiferent de modul în care pot fi clasificate, limbile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
care are multe concordanțe cu româna. Retoromana (sau romanșa), deși are un număr redus de vorbitori (în jur de 830000 de vorbitori în cantonul elvețian Graubünden și în nord-estul Italiei) este lipsită de unitate, dialectele ei occidentale marcînd pluralul cu desinența -s, iar cele orientale uzînd și de -i (ca italiana și româna). Cu toate acestea, această limbă a beneficiat de o anumită cultivare, deși nici aspectul literar nu este unitar, în dialectul engadinez realizîndu-se, prima traducere a Bibliei într-o
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
mențin încă la feminin singular două forme cazuale. La fel ca spaniola, româna folosește o prepoziție specială pentru complementul direct, dacă acesta se referă la o persoană (pe în română și a în spaniolă). Împreună cu italiana, limba română păstrează ca desinențe de plural mărcile caracteristice ale nominativului de declinarea întîi și a doua plural din latină. Între limbile romanice, româna are particularitatea că prezintă, la forma tip a infinitivului (forma scurtă) a verbului și cînd verbul are funcția de subiect, de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de nominativ ale pronumelui personal au devenit unelte gramaticale pentru marcarea persoanei. Fenomenul se poate explica prin puternica înrîurire germanică (în toate limbile germanice folosirea pronumelor pe lîngă verbe fiind obligatorie), care a impus francezei obligativitatea întrebuințării pronumelor, marcarea prin desinență a persoanei devenind pleonastică și, de aceea, dispărînd în pronunție 40. Pentru exprimarea reverențioasă s-a specializat pronumele de plural vous, care a ajuns la o întrebuințare foarte frecventă. La fel ca italiana și ca spaniola, franceza a păstrat o
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cunosc această categorie) se realizează cu ajutorul unor adverbe de comparație (existînd în unele limbi și forme sintetice, moștenite sau împrumutate). Flexiunea verbală latinească s-a conservat în mai mare măsură, dar și aici uneori numai ca chestiune de principiu, căci desinențele personale, de exemplu, nu s-au preluat ca atare, ci sistemul a fost refăcut de fiecare limbă romanică altfel. A apărut un nou mod, condiționalul, iar viitorul indicativ a devenit analitic. Tot analitică a devenit și diateza pasivă, care uzează
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ale lor nu mai rămîn evaluabile din perspectiva lexicului propriu-zis, fiindcă s-au golit de înțelesul inițial devenind instrumente pentru realizarea raporturilor sau categoriilor gramaticale. Această "gramaticalizare" are mai multe grade, cazul extrem fiind reprezentat de transformarea unui cuvînt în desinență, așa cum s-a întîmplat cu descendenții lat. habeo, folosiți cu valoare de auxiliar pentru viitor și pentru condițional în limbile romanice occidentale. O altă formă evidentă de gramaticalizare este folosirea pronumelui personal ca marcă de persoană în limbile germanice și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
valoare de auxiliar pentru viitor și pentru condițional în limbile romanice occidentale. O altă formă evidentă de gramaticalizare este folosirea pronumelui personal ca marcă de persoană în limbile germanice și în franceză, ceea ce a permis reducerea s-au chiar înlăturarea desinențelor cu această funcție. În sfîrșit, uneori, formele flexionare au primit statut de cuvînt în limbă, s-a produs o "lexicalizare" a lor, dar nu prin-tr-o schimbare a categoriei gramaticale (cum ar fi substantivarea, prin articulare, a adjectivelor și, în multe
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a idiomurilor neolatine în două grupe, una estică (care cuprindea româna și italiana) și alta vestică (franceza, provensala, spaniola și portugheza). Criteriul acestei clasificări este reprezentat de mărcile pluralului, în grupa estică acestea fiind vocalice, iar în cea vestică consonantice (desinența -s). În ambele situații însă originea acestor mărci este în latină, dar au fost continuate de aici fenomene diferite. Italiana și româna cunosc, în mod obișnuit, două desinențe de plural, -e și -i, dintre care prima este specifică substantivelor feminine
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pluralului, în grupa estică acestea fiind vocalice, iar în cea vestică consonantice (desinența -s). În ambele situații însă originea acestor mărci este în latină, dar au fost continuate de aici fenomene diferite. Italiana și româna cunosc, în mod obișnuit, două desinențe de plural, -e și -i, dintre care prima este specifică substantivelor feminine, iar cealaltă substantivelor masculine. Desinența -e continuă pluralul substantivelor latine de la declinarea întîi (sg. casa pl. casae), care erau de obicei feminine, la care se adăugau unele masculine
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
însă originea acestor mărci este în latină, dar au fost continuate de aici fenomene diferite. Italiana și româna cunosc, în mod obișnuit, două desinențe de plural, -e și -i, dintre care prima este specifică substantivelor feminine, iar cealaltă substantivelor masculine. Desinența -e continuă pluralul substantivelor latine de la declinarea întîi (sg. casa pl. casae), care erau de obicei feminine, la care se adăugau unele masculine (nume de profesii: poeta, nauta, derivatele cu sufixul -ista), iar desinența -i o continuă pe cea de la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
substantivelor feminine, iar cealaltă substantivelor masculine. Desinența -e continuă pluralul substantivelor latine de la declinarea întîi (sg. casa pl. casae), care erau de obicei feminine, la care se adăugau unele masculine (nume de profesii: poeta, nauta, derivatele cu sufixul -ista), iar desinența -i o continuă pe cea de la declinarea a doua (sg. annus pl. anni), în care latina cuprindea substantive de orice gen, dar îndeosebi masculine. Tot la pluralul în -i au fost asimilate și alte substantive, precum cele de declinarea a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
declinarea a treia, care în latină aveau pluralul în -es, -e fiind trecut la -i pentru a se evita omonimia cu singularul: lat. canis canes > it. cane cani, rom. cîne cîni; lat. vulpes vulpes > it. volpe volpi, rom. vulpe vulpi. Desinența -i a trecut în română și la unele feminine care au singularul în -ă (poartă porți) manifestîndu-se chiar o tendință spre preferarea pluralului în -i, așa cum atestă evoluția încadrării unor împrumuturi neologice: stradă strade/străzi, școală școale/școli. O desinență
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Desinența -i a trecut în română și la unele feminine care au singularul în -ă (poartă porți) manifestîndu-se chiar o tendință spre preferarea pluralului în -i, așa cum atestă evoluția încadrării unor împrumuturi neologice: stradă strade/străzi, școală școale/școli. O desinență de plural specifică limbii române este -uri, folosită la început numai pentru neutre (cu formele vechi -ură, -ure), care continuă lat. -ora: lat. tempus tempora > rom. timp timpuri. De la neutre, această desinență s-a extins și la unele feminine: blană
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
neologice: stradă strade/străzi, școală școale/școli. O desinență de plural specifică limbii române este -uri, folosită la început numai pentru neutre (cu formele vechi -ură, -ure), care continuă lat. -ora: lat. tempus tempora > rom. timp timpuri. De la neutre, această desinență s-a extins și la unele feminine: blană blănuri, iarbă -ierburi, mătase mătăsuri etc. Se observă, așadar, la genul feminin din limba română o receptare a mărcilor de plural de la alte genuri, ceea ce produce o scădere a specificului inițial pentru
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
etc. Se observă, așadar, la genul feminin din limba română o receptare a mărcilor de plural de la alte genuri, ceea ce produce o scădere a specificului inițial pentru -i de la masculin și pentru -uri de la neutru. Italiana are, în afară de cele două desinențe comune cu româna (-e și -i) și o desinență folosită rar, -a: dito "deget", dita "degete", ginocchio "genunchi" ginocchia, legno "lemn" legna, osso "os" ossa etc. Această desinență continuă marca de neutru plural din latină, dar substantivele care o conțin
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
română o receptare a mărcilor de plural de la alte genuri, ceea ce produce o scădere a specificului inițial pentru -i de la masculin și pentru -uri de la neutru. Italiana are, în afară de cele două desinențe comune cu româna (-e și -i) și o desinență folosită rar, -a: dito "deget", dita "degete", ginocchio "genunchi" ginocchia, legno "lemn" legna, osso "os" ossa etc. Această desinență continuă marca de neutru plural din latină, dar substantivele care o conțin în italiană, trecute la genul masculin, au și plurale
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de la masculin și pentru -uri de la neutru. Italiana are, în afară de cele două desinențe comune cu româna (-e și -i) și o desinență folosită rar, -a: dito "deget", dita "degete", ginocchio "genunchi" ginocchia, legno "lemn" legna, osso "os" ossa etc. Această desinență continuă marca de neutru plural din latină, dar substantivele care o conțin în italiană, trecute la genul masculin, au și plurale cu -i, uneori cu altă semnificație: legna "lemne pentru ars", legni "lemne de diferite specii". În principiu, formele în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ars", legni "lemne de diferite specii". În principiu, formele în -a au sens colectiv, aplicîndu-se la un grup de elemente de același fel, dita "toate degetele mîinii sau ale piciorului", ginocchia "ambii genunchi". Uneori, și în română există continuatori ai desinenței -a din latină, precum ouă < lat. ova, plural de la ovum > rom. ou. De fapt, în româna veche și în graiuri pluralul în -ă la neutre este frecvent (lat. adjutoria > v.rom. ajutoară > ajutoare). În română și în italiană, există și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
etc. Într-o măsură mai mică există și în italiană alternanțe fonetice în silaba finală (amico amici, amica amiche, dialogo dialoghi), iar în portugheză are loc modificarea lui [(] în [z] în pronunție, atunci cînd z ajunge în interiorul cuvîntului prin adăugarea desinenței es la plural (vez [ve(] vezes [΄vez((] sau cînd a trece la o (acçăo [΄aksə̃u] acções [΄aksõi(]. În italiană, pluralul este identic cu singularul la femininele terminate în silabă accentuată (città "oraș", virtù "virtute"), la cele provenite din
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]