456 matches
-
funcțional, însă, intervin o serie de diferențe. Formele verbului a avea, de pildă, ca auxiliar al perfectului compus, pot fi interpretate ca având în structura lor: (1) - o rădăcină: elementul neschimbat și nedisociabil, partea comună întregii paradigme temporale: ași (2) - dezinențe, pentru persoană și număr: flectivele -m, -i, -Ø, -m, -ți, -u. Dar, în timp ce formele, considerate în întregul paradigmei de perfect compus, sunt de prezent, dezinențele, considerate în ansamblul lor și în comparație cu flexiunea verbelor libere, sunt de imperfect. Ca auxiliar al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lor: (1) - o rădăcină: elementul neschimbat și nedisociabil, partea comună întregii paradigme temporale: ași (2) - dezinențe, pentru persoană și număr: flectivele -m, -i, -Ø, -m, -ți, -u. Dar, în timp ce formele, considerate în întregul paradigmei de perfect compus, sunt de prezent, dezinențele, considerate în ansamblul lor și în comparație cu flexiunea verbelor libere, sunt de imperfect. Ca auxiliar al potențial-optativului verbul prezintă o situație încă mai complexă. Considerând aceeași rădăcină, a-, element comun întregii paradigme temporale, neschimbat, se pot detașa dezinențe întâlnite exclusiv în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sunt de prezent, dezinențele, considerate în ansamblul lor și în comparație cu flexiunea verbelor libere, sunt de imperfect. Ca auxiliar al potențial-optativului verbul prezintă o situație încă mai complexă. Considerând aceeași rădăcină, a-, element comun întregii paradigme temporale, neschimbat, se pot detașa dezinențe întâlnite exclusiv în structura acestui verb și numai ca auxiliar al potențial-optativului: -ș, -i, -r, -m, -ți, -r. Dacă, în schimb, considerăm verbul cu „flexiunea” neregulată - ceea ce pare mai propriu - atunci în structura formelor sale, vor trebui identificate mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și numai ca auxiliar al potențial-optativului: -ș, -i, -r, -m, -ți, -r. Dacă, în schimb, considerăm verbul cu „flexiunea” neregulată - ceea ce pare mai propriu - atunci în structura formelor sale, vor trebui identificate mai multe rădăcini: aș-, arși a-, urmate de dezinențe doar în parte „aberante”, dar nu specifice: aș-, a-i, ar-, a-m, a-ți, ar-. Aceeași situație caracterizează structura auxiliarului a voi de la viitorul indicativului: dezinențe cu totul particulare, dacă se interpretează ca rădăcină elementul absolut comun, neschimbat în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
formelor sale, vor trebui identificate mai multe rădăcini: aș-, arși a-, urmate de dezinențe doar în parte „aberante”, dar nu specifice: aș-, a-i, ar-, a-m, a-ți, ar-. Aceeași situație caracterizează structura auxiliarului a voi de la viitorul indicativului: dezinențe cu totul particulare, dacă se interpretează ca rădăcină elementul absolut comun, neschimbat în întreaga paradigmă a timpului: v-oi, v-ei, v-om, v-eți, v-or; dezinențe „obișnuite” (de prezent) dacă este considerat verb cu „flexiune” neregulată din perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-ți, ar-. Aceeași situație caracterizează structura auxiliarului a voi de la viitorul indicativului: dezinențe cu totul particulare, dacă se interpretează ca rădăcină elementul absolut comun, neschimbat în întreaga paradigmă a timpului: v-oi, v-ei, v-om, v-eți, v-or; dezinențe „obișnuite” (de prezent) dacă este considerat verb cu „flexiune” neregulată din perspectiva rădăcinii: vo-i, ve-i va-, vo-m, ve-ți, vor-. Verbul a fi, auxiliar al perfectului conjunctiv, prezintă o formă unică, indiferentă la categoriile gramaticale de număr și persoană
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la o interpretare de suprafață, datorită sufixului-Ø, tema se poate confunda cu rădăcina, dar identitatea există numai la nivel fonetic, nu și morfologic. • Sufixul -EZ-, din structura temei verbelor celei de a doua clase flexionare (I2), datorită acțiunii vocalei -ă, dezinență pentru persoana a III-a, la indicativ, pentru persoana a II-a, la imperativ, devine la aceste forme verbale -EAZ-: (el, ei) lucr-eaz-(ă), lucr-eaz-(ă) (tu)!. La prezentul conjunctivului, în schimb, datorită dezinenței -e, sufixul rămâne neschimbat și la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
flexionare (I2), datorită acțiunii vocalei -ă, dezinență pentru persoana a III-a, la indicativ, pentru persoana a II-a, la imperativ, devine la aceste forme verbale -EAZ-: (el, ei) lucr-eaz-(ă), lucr-eaz-(ă) (tu)!. La prezentul conjunctivului, în schimb, datorită dezinenței -e, sufixul rămâne neschimbat și la persoana a III-a: (el, ei) să lucr-ez-(e). C. — Tema gerunziului. Este o temă liberă și autonomă (cu o singură excepție, când intră în sintagma prezumtivului prezent), monovalentă. Este constituită din rădăcina verbului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
i), sos-EȘT-(e), să sos-EASC-(ă) Tipul II2.a.: sufixul -Ø: cobor-Ø(i), să coboar-Ø (e) etc. Tipul II2.b.: sufixul -|SC-/-ASC-/-|ȘT-: ur-|SC, ur-|ȘT-(e), să ur-ASC-(ă) etc. Observații: Urmate de vocalele -i și -e, dezinențe personale, sufixele tematice -esc și -ăsc prezintă și variantele fonetice -eșt și -ășt: sosESC, sosEȘT-(i), sosEȘT-(e), ur|SC, ur|ȘT-(i), ur|ȘT-(e) etc. Tot din motive fonetice, sufixul -escprezintă la persoana a III-a a conjunctivului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o temă secundară pentru pluralul perfectului simplu și mai mult ca perfectului, formă constituită din tema verbală (pentru timp) și morfemul categoriei de număr, același pentru toate verbele limbii române, la amândouă timpurile: -R|-; acestei teme i se adaugă apoi dezinențele de persoană, proprii pluralului: cântaR|-(m), cântaR|-(ți) etc., veniseR|-(m), veniseR|-(ți) etc. În limba vorbită, morfemul -răuneori lipsește din structura mai mult ca perfectului: (noi) cântase-(m), voi cântase-(ți), (ei, ele) cântase. • Verbele neregulate din perspectiva rădăcinii
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbale libere, temele legate sunt urmate de morfemele-dezinență, pentru exprimarea categoriilor gramaticale de număr și persoană. În general - excepție fac doar perfectul simplu și mai mult ca perfectul - categoriile gramaticale de număr și persoană se exprimă concomitent, prin aceeași unitate-morfem. Dezinențele variază (parțial) în funcție de tema verbală, cu care se află în relație, în planul expresiei și la nivel semantic, în funcție de sensul gramatical potențial al temei și care devine real tocmai prin intrarea temei verbale în relații de solidaritate cu dezinența, în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unitate-morfem. Dezinențele variază (parțial) în funcție de tema verbală, cu care se află în relație, în planul expresiei și la nivel semantic, în funcție de sensul gramatical potențial al temei și care devine real tocmai prin intrarea temei verbale în relații de solidaritate cu dezinența, în funcție de tipul de flexiune al verbului. Între dezinențe, se disting, în acest sens: 1. Dezinențe fixe, indiferente la tema verbală, la sensul gramatical din perspectiva categoriilor de timp și mod, la tipul de flexiune al verbului. Sunt dezinențe fixe morfemele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care se află în relație, în planul expresiei și la nivel semantic, în funcție de sensul gramatical potențial al temei și care devine real tocmai prin intrarea temei verbale în relații de solidaritate cu dezinența, în funcție de tipul de flexiune al verbului. Între dezinențe, se disting, în acest sens: 1. Dezinențe fixe, indiferente la tema verbală, la sensul gramatical din perspectiva categoriilor de timp și mod, la tipul de flexiune al verbului. Sunt dezinențe fixe morfemele pentru persoana I și a II-a plural
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
expresiei și la nivel semantic, în funcție de sensul gramatical potențial al temei și care devine real tocmai prin intrarea temei verbale în relații de solidaritate cu dezinența, în funcție de tipul de flexiune al verbului. Între dezinențe, se disting, în acest sens: 1. Dezinențe fixe, indiferente la tema verbală, la sensul gramatical din perspectiva categoriilor de timp și mod, la tipul de flexiune al verbului. Sunt dezinențe fixe morfemele pentru persoana I și a II-a plural (la perfectul simplu și la mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
solidaritate cu dezinența, în funcție de tipul de flexiune al verbului. Între dezinențe, se disting, în acest sens: 1. Dezinențe fixe, indiferente la tema verbală, la sensul gramatical din perspectiva categoriilor de timp și mod, la tipul de flexiune al verbului. Sunt dezinențe fixe morfemele pentru persoana I și a II-a plural (la perfectul simplu și la mai mult ca perfect, exprimă numai persoana, dar tot la plural), aceleași pentru toate verbele limbii române, în structura oricărui mod sau timp verbal: -M
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a II-a: cântă-M, cânta-ȚI, sosi-M, sosi-ȚI, cânta-ȚI, cântară-M, cântară-ȚI, cântaseră-M, cântaseră-ȚI, a-M cântat, a-ȚI cântat, vo-M cânta, ve-ȚI cânta, a-M cânta, a-ȚI cânta etc. 2. Dezinențe variabile. Realizarea concretă a acestor dezinențe depinde (a) - de structura fonetică a verbului, (b) - de tipul de flexiune la care verbul aparține, (c) - de diferite categorii gramaticale, în sfera cărora funcționează și se realizează categoria de persoană verbală. Dezinențe dependente
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-ȚI, sosi-M, sosi-ȚI, cânta-ȚI, cântară-M, cântară-ȚI, cântaseră-M, cântaseră-ȚI, a-M cântat, a-ȚI cântat, vo-M cânta, ve-ȚI cânta, a-M cânta, a-ȚI cânta etc. 2. Dezinențe variabile. Realizarea concretă a acestor dezinențe depinde (a) - de structura fonetică a verbului, (b) - de tipul de flexiune la care verbul aparține, (c) - de diferite categorii gramaticale, în sfera cărora funcționează și se realizează categoria de persoană verbală. Dezinențe dependente de structura fonetică a verbului Dezinența
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
2. Dezinențe variabile. Realizarea concretă a acestor dezinențe depinde (a) - de structura fonetică a verbului, (b) - de tipul de flexiune la care verbul aparține, (c) - de diferite categorii gramaticale, în sfera cărora funcționează și se realizează categoria de persoană verbală. Dezinențe dependente de structura fonetică a verbului Dezinența generală a verbelor, pentru persoana I singular, la tema pezentului (indicativ și conjunctiv) este -Ø: cânt, lucrez, sosesc, cobor, urăsc, par, vând, prind etc. În anumite condiții fonetice, însă, la aceeași persoană mai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezinențe depinde (a) - de structura fonetică a verbului, (b) - de tipul de flexiune la care verbul aparține, (c) - de diferite categorii gramaticale, în sfera cărora funcționează și se realizează categoria de persoană verbală. Dezinențe dependente de structura fonetică a verbului Dezinența generală a verbelor, pentru persoana I singular, la tema pezentului (indicativ și conjunctiv) este -Ø: cânt, lucrez, sosesc, cobor, urăsc, par, vând, prind etc. În anumite condiții fonetice, însă, la aceeași persoană mai apar alte trei dezinențe concrete: U (vocalic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fonetică a verbului Dezinența generală a verbelor, pentru persoana I singular, la tema pezentului (indicativ și conjunctiv) este -Ø: cânt, lucrez, sosesc, cobor, urăsc, par, vând, prind etc. În anumite condiții fonetice, însă, la aceeași persoană mai apar alte trei dezinențe concrete: U (vocalic), -® (semivocalic) și (semivocalic). Primesc dezinența -U (vocalic): • verbele a căror rădăcină se termină într-un grup consonantic, în structura căruia ultima consoană este lichida l: -mbl(a umbl-a - umbl-U), -mpl (a umpl-e - umpl-U), -mfl(a umfl-a - umfl-U
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
persoana I singular, la tema pezentului (indicativ și conjunctiv) este -Ø: cânt, lucrez, sosesc, cobor, urăsc, par, vând, prind etc. În anumite condiții fonetice, însă, la aceeași persoană mai apar alte trei dezinențe concrete: U (vocalic), -® (semivocalic) și (semivocalic). Primesc dezinența -U (vocalic): • verbele a căror rădăcină se termină într-un grup consonantic, în structura căruia ultima consoană este lichida l: -mbl(a umbl-a - umbl-U), -mpl (a umpl-e - umpl-U), -mfl(a umfl-a - umfl-U), -fl (a afl-a - afl-U) sau vibranta r: -cr
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
căror rădăcină se termină într-un grup consonantic, în structura căruia ultima consoană este lichida l: -mbl(a umbl-a - umbl-U), -mpl (a umpl-e - umpl-U), -mfl(a umfl-a - umfl-U), -fl (a afl-a - afl-U) sau vibranta r: -cr (a consacr-a - consacr-U). Primesc dezinența -® (semivocalic): • verbe a căror rădăcină se termină în vocala i (a ști - ști-U, a scrie - scri-U) sau U (a continua - continu-U) și verbele neregulate a da, a sta, a bea, a vrea, a lua: da-U, sta-U, bea-U, vrea-U, precum și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sta-U, bea-U, vrea-U, precum și compușii lor, cu flexiune regulată sau neregulată, dacă nu au în structura temei de prezent sufixul -EZ-: a reda - reda-U, a preda - preda-U, a se deda - mă deda-U, a relua - reia-U, a prelua - preia-U etc. Primesc dezinența (semivocalic): • verbele a căror radăcină se termină în vocală, dacă nu au în structura temei de prezent unul din sufixele -EZ-, -ESC-, |SC-:a (se) apropia - (mă) apropi-I, a încuia - încu-I, a jupui - jupo-I, a îndoi - îndo-I, a măcăi - măcă-I
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vocală, dacă nu au în structura temei de prezent unul din sufixele -EZ-, -ESC-, |SC-:a (se) apropia - (mă) apropi-I, a încuia - încu-I, a jupui - jupo-I, a îndoi - îndo-I, a măcăi - măcă-I, a mârâi - mârâ-I. La cele mai multe din aceste verbe, dezinența se suprapune ultimului fonem al rădăcinii, dominându-l. La persoana a II-a singular, în afara lui -¹, ultrascurt (asilabic), cu frecvența cea mai ridicată, cânțI, lucrezI, coborI, soseștI, parI, vinzI, prinzI, în funcție de structura fonetică a rădăcinii, dezinența poate fi reprezentată de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cele mai multe din aceste verbe, dezinența se suprapune ultimului fonem al rădăcinii, dominându-l. La persoana a II-a singular, în afara lui -¹, ultrascurt (asilabic), cu frecvența cea mai ridicată, cânțI, lucrezI, coborI, soseștI, parI, vinzI, prinzI, în funcție de structura fonetică a rădăcinii, dezinența poate fi reprezentată de un I vocalic sau de un semivocalic. Primesc -I vocalic verbele care la persoana I prezintă dezinența U (vocalic): umbl-U, afl-U, umfl-U, umpl-U, consacr-U etc. / umbl-I, afl-I, consacr-I etc. Primesc semivocalic verbele care au la persoana
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]