456 matches
-
a flexiunii verbului românesc prin complementaritatea modalităților sintetică și analitică de organizare a planului expresiei în desfășurarea opozițiilor interne ale categoriilor gramaticale. Temele legate dezvoltă în structuri sintetice sintagmele finite ale timpurilor simple, prin intrarea în relație sintagmatică directă cu dezinențe de persoană și număr. Flectivul acestor sintagme sintetice, constituit din sufixul (sufixele) temei și dezinența de persoană-număr este conjunct Rădăcinii: călător + i+m = călătorim (prezent) călător + ea+m = călătoream (imperfect) călător + i+i = călătorii (perf. simplu) călător + ise+m = călătorisem
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în desfășurarea opozițiilor interne ale categoriilor gramaticale. Temele legate dezvoltă în structuri sintetice sintagmele finite ale timpurilor simple, prin intrarea în relație sintagmatică directă cu dezinențe de persoană și număr. Flectivul acestor sintagme sintetice, constituit din sufixul (sufixele) temei și dezinența de persoană-număr este conjunct Rădăcinii: călător + i+m = călătorim (prezent) călător + ea+m = călătoream (imperfect) călător + i+i = călătorii (perf. simplu) călător + ise+m = călătorisem (m.m.c.p) R + Flectiv = R+Flectiv Temele libere dezvoltă în structuri analitice sintagmele finite
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Verbe auxiliare" Verbele auxiliare fac parte din categoria morfemelor libere de care se servește limba română pentru exprimarea unor sensuri gramaticale finite, alături de alte auxiliare ale flexiunii; • de natură fonetică sau prozodică: alternanțe fonetice, intonație, accent; • de natură morfologică: sufixe, dezinențe • de natură sintactică: prepoziții, conjuncții În limba română sunt auxiliare morfologice verbele a fi, a avea, a voi, și a vrea. Sunt verbe golite de conținut semantic și fixate în anumite forme flexionare. Flexiunea lor - redusă, de obicei, la o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcțional, însă, intervin o serie de diferențe. Formele verbului a avea, de pildă, ca auxiliar al perfectului compus, pot fi interpretate ca având în structura lor: (1) - o rădăcină: elementul neschimbat și nedisociabil, partea comună întregii paradigme temporale: ași (2) - dezinențe, pentru persoană și număr: flectivele -m, -i, -Ø, -m, -ți, -u. Dar, în timp ce formele, considerate în întregul paradigmei de perfect compus, sunt de prezent, dezinențele, considerate în ansamblul lor și în comparație cu flexiunea verbelor libere, sunt de imperfect. Ca auxiliar al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lor: (1) - o rădăcină: elementul neschimbat și nedisociabil, partea comună întregii paradigme temporale: ași (2) - dezinențe, pentru persoană și număr: flectivele -m, -i, -Ø, -m, -ți, -u. Dar, în timp ce formele, considerate în întregul paradigmei de perfect compus, sunt de prezent, dezinențele, considerate în ansamblul lor și în comparație cu flexiunea verbelor libere, sunt de imperfect. Ca auxiliar al potențial-optativului verbul prezintă o situație încă mai complexă. Considerând aceeași rădăcină, a-, element comun întregii paradigme temporale, neschimbat, se pot detașa dezinențe întâlnite exclusiv în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sunt de prezent, dezinențele, considerate în ansamblul lor și în comparație cu flexiunea verbelor libere, sunt de imperfect. Ca auxiliar al potențial-optativului verbul prezintă o situație încă mai complexă. Considerând aceeași rădăcină, a-, element comun întregii paradigme temporale, neschimbat, se pot detașa dezinențe întâlnite exclusiv în structura acestui verb și numai ca auxiliar al potențial-optativului: -ș, -i, -r, -m, -ți, -r. Dacă, în schimb, considerăm verbul cu „flexiunea” neregulată - ceea ce pare mai propriu - atunci în structura formelor sale, vor trebui identificate mai multe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și numai ca auxiliar al potențial-optativului: -ș, -i, -r, -m, -ți, -r. Dacă, în schimb, considerăm verbul cu „flexiunea” neregulată - ceea ce pare mai propriu - atunci în structura formelor sale, vor trebui identificate mai multe rădăcini: aș-, arși a-, urmate de dezinențe doar în parte „aberante”, dar nu specifice: aș-, a-i, ar-, a-m, a-ți, ar-. Aceeași situație caracterizează structura auxiliarului a voi de la viitorul indicativului: dezinențe cu totul particulare, dacă se interpretează ca rădăcină elementul absolut comun, neschimbat în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
formelor sale, vor trebui identificate mai multe rădăcini: aș-, arși a-, urmate de dezinențe doar în parte „aberante”, dar nu specifice: aș-, a-i, ar-, a-m, a-ți, ar-. Aceeași situație caracterizează structura auxiliarului a voi de la viitorul indicativului: dezinențe cu totul particulare, dacă se interpretează ca rădăcină elementul absolut comun, neschimbat în întreaga paradigmă a timpului: v-oi, v-ei, v-om, v-eți, v-or; dezinențe „obișnuite” (de prezent) dacă este considerat verb cu „flexiune” neregulată din perspectiva
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-ți, ar-. Aceeași situație caracterizează structura auxiliarului a voi de la viitorul indicativului: dezinențe cu totul particulare, dacă se interpretează ca rădăcină elementul absolut comun, neschimbat în întreaga paradigmă a timpului: v-oi, v-ei, v-om, v-eți, v-or; dezinențe „obișnuite” (de prezent) dacă este considerat verb cu „flexiune” neregulată din perspectiva rădăcinii: vo-i, ve-i va-, vo-m, ve-ți, vor-. Verbul a fi, auxiliar al perfectului conjunctiv, prezintă o formă unică, indiferentă la categoriile gramaticale de număr și persoană
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la o interpretare de suprafață, datorită sufixului-Ø, tema se poate confunda cu rădăcina, dar identitatea există numai la nivel fonetic, nu și morfologic. • Sufixul -EZ-, din structura temei verbelor celei de a doua clase flexionare (I2), datorită acțiunii vocalei -ă, dezinență pentru persoana a III-a, la indicativ, pentru persoana a II-a, la imperativ, devine la aceste forme verbale -EAZ-: (el, ei) lucr-eaz-(ă), lucr-eaz-(ă) (tu)!. La prezentul conjunctivului, în schimb, datorită dezinenței -e, sufixul rămâne neschimbat și la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
flexionare (I2), datorită acțiunii vocalei -ă, dezinență pentru persoana a III-a, la indicativ, pentru persoana a II-a, la imperativ, devine la aceste forme verbale -EAZ-: (el, ei) lucr-eaz-(ă), lucr-eaz-(ă) (tu)!. La prezentul conjunctivului, în schimb, datorită dezinenței -e, sufixul rămâne neschimbat și la persoana a III-a: (el, ei) să lucr-ez-(e). C. — Tema gerunziului. Este o temă liberă și autonomă (cu o singură excepție, când intră în sintagma prezumtivului prezent), monovalentă. Este constituită din rădăcina verbului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
i), sos-EȘT-(e), să sos-EASC-(ă) Tipul II2.a.: sufixul -Ø: cobor-Ø(i), să coboar-Ø (e) etc. Tipul II2.b.: sufixul -|SC-/-ASC-/-|ȘT-: ur-|SC, ur-|ȘT-(e), să ur-ASC-(ă) etc. Observații: Urmate de vocalele -i și -e, dezinențe personale, sufixele tematice -esc și -ăsc prezintă și variantele fonetice -eșt și -ășt: sosESC, sosEȘT-(i), sosEȘT-(e), ur|SC, ur|ȘT-(i), ur|ȘT-(e) etc. Tot din motive fonetice, sufixul -escprezintă la persoana a III-a a conjunctivului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o temă secundară pentru pluralul perfectului simplu și mai mult ca perfectului, formă constituită din tema verbală (pentru timp) și morfemul categoriei de număr, același pentru toate verbele limbii române, la amândouă timpurile: -R|-; acestei teme i se adaugă apoi dezinențele de persoană, proprii pluralului: cântaR|-(m), cântaR|-(ți) etc., veniseR|-(m), veniseR|-(ți) etc. În limba vorbită, morfemul -răuneori lipsește din structura mai mult ca perfectului: (noi) cântase-(m), voi cântase-(ți), (ei, ele) cântase. • Verbele neregulate din perspectiva rădăcinii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbale libere, temele legate sunt urmate de morfemele-dezinență, pentru exprimarea categoriilor gramaticale de număr și persoană. În general - excepție fac doar perfectul simplu și mai mult ca perfectul - categoriile gramaticale de număr și persoană se exprimă concomitent, prin aceeași unitate-morfem. Dezinențele variază (parțial) în funcție de tema verbală, cu care se află în relație, în planul expresiei și la nivel semantic, în funcție de sensul gramatical potențial al temei și care devine real tocmai prin intrarea temei verbale în relații de solidaritate cu dezinența, în funcție de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unitate-morfem. Dezinențele variază (parțial) în funcție de tema verbală, cu care se află în relație, în planul expresiei și la nivel semantic, în funcție de sensul gramatical potențial al temei și care devine real tocmai prin intrarea temei verbale în relații de solidaritate cu dezinența, în funcție de tipul de flexiune al verbului. Între dezinențe, se disting, în acest sens: 1. Dezinențe fixe, indiferente la tema verbală, la sensul gramatical din perspectiva categoriilor de timp și mod, la tipul de flexiune al verbului. Sunt dezinențe fixe morfemele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care se află în relație, în planul expresiei și la nivel semantic, în funcție de sensul gramatical potențial al temei și care devine real tocmai prin intrarea temei verbale în relații de solidaritate cu dezinența, în funcție de tipul de flexiune al verbului. Între dezinențe, se disting, în acest sens: 1. Dezinențe fixe, indiferente la tema verbală, la sensul gramatical din perspectiva categoriilor de timp și mod, la tipul de flexiune al verbului. Sunt dezinențe fixe morfemele pentru persoana I și a II-a plural
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
expresiei și la nivel semantic, în funcție de sensul gramatical potențial al temei și care devine real tocmai prin intrarea temei verbale în relații de solidaritate cu dezinența, în funcție de tipul de flexiune al verbului. Între dezinențe, se disting, în acest sens: 1. Dezinențe fixe, indiferente la tema verbală, la sensul gramatical din perspectiva categoriilor de timp și mod, la tipul de flexiune al verbului. Sunt dezinențe fixe morfemele pentru persoana I și a II-a plural (la perfectul simplu și la mai mult
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
solidaritate cu dezinența, în funcție de tipul de flexiune al verbului. Între dezinențe, se disting, în acest sens: 1. Dezinențe fixe, indiferente la tema verbală, la sensul gramatical din perspectiva categoriilor de timp și mod, la tipul de flexiune al verbului. Sunt dezinențe fixe morfemele pentru persoana I și a II-a plural (la perfectul simplu și la mai mult ca perfect, exprimă numai persoana, dar tot la plural), aceleași pentru toate verbele limbii române, în structura oricărui mod sau timp verbal: -M
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a II-a: cântă-M, cânta-ȚI, sosi-M, sosi-ȚI, cânta-ȚI, cântară-M, cântară-ȚI, cântaseră-M, cântaseră-ȚI, a-M cântat, a-ȚI cântat, vo-M cânta, ve-ȚI cânta, a-M cânta, a-ȚI cânta etc. 2. Dezinențe variabile. Realizarea concretă a acestor dezinențe depinde (a) - de structura fonetică a verbului, (b) - de tipul de flexiune la care verbul aparține, (c) - de diferite categorii gramaticale, în sfera cărora funcționează și se realizează categoria de persoană verbală. Dezinențe dependente
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-ȚI, sosi-M, sosi-ȚI, cânta-ȚI, cântară-M, cântară-ȚI, cântaseră-M, cântaseră-ȚI, a-M cântat, a-ȚI cântat, vo-M cânta, ve-ȚI cânta, a-M cânta, a-ȚI cânta etc. 2. Dezinențe variabile. Realizarea concretă a acestor dezinențe depinde (a) - de structura fonetică a verbului, (b) - de tipul de flexiune la care verbul aparține, (c) - de diferite categorii gramaticale, în sfera cărora funcționează și se realizează categoria de persoană verbală. Dezinențe dependente de structura fonetică a verbului Dezinența
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
2. Dezinențe variabile. Realizarea concretă a acestor dezinențe depinde (a) - de structura fonetică a verbului, (b) - de tipul de flexiune la care verbul aparține, (c) - de diferite categorii gramaticale, în sfera cărora funcționează și se realizează categoria de persoană verbală. Dezinențe dependente de structura fonetică a verbului Dezinența generală a verbelor, pentru persoana I singular, la tema pezentului (indicativ și conjunctiv) este -Ø: cânt, lucrez, sosesc, cobor, urăsc, par, vând, prind etc. În anumite condiții fonetice, însă, la aceeași persoană mai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezinențe depinde (a) - de structura fonetică a verbului, (b) - de tipul de flexiune la care verbul aparține, (c) - de diferite categorii gramaticale, în sfera cărora funcționează și se realizează categoria de persoană verbală. Dezinențe dependente de structura fonetică a verbului Dezinența generală a verbelor, pentru persoana I singular, la tema pezentului (indicativ și conjunctiv) este -Ø: cânt, lucrez, sosesc, cobor, urăsc, par, vând, prind etc. În anumite condiții fonetice, însă, la aceeași persoană mai apar alte trei dezinențe concrete: U (vocalic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fonetică a verbului Dezinența generală a verbelor, pentru persoana I singular, la tema pezentului (indicativ și conjunctiv) este -Ø: cânt, lucrez, sosesc, cobor, urăsc, par, vând, prind etc. În anumite condiții fonetice, însă, la aceeași persoană mai apar alte trei dezinențe concrete: U (vocalic), -® (semivocalic) și (semivocalic). Primesc dezinența -U (vocalic): • verbele a căror rădăcină se termină într-un grup consonantic, în structura căruia ultima consoană este lichida l: -mbl(a umbl-a - umbl-U), -mpl (a umpl-e - umpl-U), -mfl(a umfl-a - umfl-U
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
persoana I singular, la tema pezentului (indicativ și conjunctiv) este -Ø: cânt, lucrez, sosesc, cobor, urăsc, par, vând, prind etc. În anumite condiții fonetice, însă, la aceeași persoană mai apar alte trei dezinențe concrete: U (vocalic), -® (semivocalic) și (semivocalic). Primesc dezinența -U (vocalic): • verbele a căror rădăcină se termină într-un grup consonantic, în structura căruia ultima consoană este lichida l: -mbl(a umbl-a - umbl-U), -mpl (a umpl-e - umpl-U), -mfl(a umfl-a - umfl-U), -fl (a afl-a - afl-U) sau vibranta r: -cr
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
căror rădăcină se termină într-un grup consonantic, în structura căruia ultima consoană este lichida l: -mbl(a umbl-a - umbl-U), -mpl (a umpl-e - umpl-U), -mfl(a umfl-a - umfl-U), -fl (a afl-a - afl-U) sau vibranta r: -cr (a consacr-a - consacr-U). Primesc dezinența -® (semivocalic): • verbe a căror rădăcină se termină în vocala i (a ști - ști-U, a scrie - scri-U) sau U (a continua - continu-U) și verbele neregulate a da, a sta, a bea, a vrea, a lua: da-U, sta-U, bea-U, vrea-U, precum și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]