523 matches
-
a te relaxa, a cunoaște mica bucurie de a schimba o piesă în configurația decorului de toate zilele. Astfel, consumul nu mai este atât un sistem de comunicație, un limbaj de semnificanți sociali, cât o călătorie, un proces cotidian de dezrădăcinare prin mijlocirea lucrurilor și a serviciilor. Nu atât ultimă soluție sau „negare a vieții”, cât doping mental și un pic de aventură, consumul ne atrage pentru el însuși, ca potențial al noutății și al însuflețirii sinelui. Aproape ca și în
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
sorg ale Revoluției Verzi au înlocuit culturile de subzistență, ca porumbul și fasolea, și au strămutat sute de mii de țărani, care nu mai aveau de lucru vreme de zece luni pe an. În acest sens, Revoluția Verde a însemnat dezrădăcinarea forței de muncă locale și degradarea mediului (vezi Gonzalezxe "Gonzalez, Laura", 1992, 1996a, 1996b). 5. Hacienda era unitatea de producție dominantă până aproape de cel de-al doilea război mondial și se baza pe proprietate privată și pe muncă remunerată. Mărimea
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]
-
de departe, ori mai curând din afară, poate temându-se să intre În el și să descopere că era aidoma altor bărbați pe care Îi cunoscuse. Niciodată nu pusese Întrebări despre alte femei, despre anii trecuți, despre nimic. Nici despre dezrădăcinarea nomadă pe care el o folosea drept apărare pe un teritoriu pe care, Încă de când era foarte tânăr, hotărâse să-l considere ostil. Uneori, când, În momentele de intimitate ori duioșie, el era gata să-i Încredințeze o amintire ori
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
să se adapteze la noua cultură, ei suferă un proces de alienare culturală. Alienarea culturală se manifestă ca proces de devalorizare a culturii-gazdă și dorința de întoarcere la cultura de origine, individul având sentimentul de marginalizare socială, frustrare, furie. Sentimentul „dezrădăcinării” este parte a alienării culturale. 2. Comunicarea interculturală Comportamentele comunicative ale indivizilor sunt rezultatul interacțiunilor complexe dintre factori culturali, factori contextuali, cunoaștere și emoție. Modul în care comunicăm este ancorat cultural, modelat de mentalitățile, valorile, practicile, expectațiile specifice unui grup
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
considerată ca fiind amenințată de sintagma „prezență electronică”. De asemenea, virtualul este socotit necorporal și nematerial, prin aceste caracteristici negându-se caracterul fizic și trăirea vie specifice trupului, dar și substanțialitatea concretă a lumii și preferându-se simularea corpului și dezrădăcinarea subiectivității în cadrul realității virtuale. Teoreticiana pune în opoziție subiectul realității fizice (material și concret situat în lume, senzorial și corporală și subiectul virtualității (dispersat, destrupat, descentrată, însă această viziune maniheistă nu face decât să perpetueze un discurs conservator și apărător
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
mărginirile umane și se intersectează cu produsele și cu procesele tehnoștiinței, ale culturii și ale societății. Refuzând un model unificator, original și esențial, proliferările imaginale, singularitățile subiective și fluxurile mașinale ale spațiului virtual întrerup asemănarea, opoziția și ordinea prin turbulențele, dezrădăcinările și pluralismele care marchează raportul dintre identitate și alteritate în mediul online. Neîndeplinind sarcinile unei totalități primordiale sau ale unei finalități absolute, avatarul intervine în lumea virtuală în mod contingent și parțial, cuplându-se permanent cu alte sisteme și experimentând
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
depășit de mult felia de timp la care avem dreptul, că sunt un fel de fantoșă caraghioasă (ce perfect redă limba noastră nuanțele penibilului!). Șaizeci de ani de frământări și agitație sterilă. Nu am câtuși de puțin complexul românesc al dezrădăcinării, dar mă gândesc uneori că aș fi fost mai aproape de adevăr dacă m-aș fi făcut cioban în sat, în loc să mă fâțâi prin orașul ăsta de saltimbaci” (438). De două ori mirare: orașul de saltimbaci nu-i altul decât Parisul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
făcut cioban în sat, în loc să mă fâțâi prin orașul ăsta de saltimbaci” (438). De două ori mirare: orașul de saltimbaci nu-i altul decât Parisul în care a plecat să se salveze de minoratul românesc; cât despre complexul românesc al dezrădăcinării, cum să nu-l fi trăit Cioran?! Chiar faptul că-l invocă îl situează în imediata lui proximitate. Să fie vorba despre faptul că Cioran se simte înrădăcinat chiar în dezrădăcinare?! În fine, probleme deocamdată secundare în demersul nostru care
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
salveze de minoratul românesc; cât despre complexul românesc al dezrădăcinării, cum să nu-l fi trăit Cioran?! Chiar faptul că-l invocă îl situează în imediata lui proximitate. Să fie vorba despre faptul că Cioran se simte înrădăcinat chiar în dezrădăcinare?! În fine, probleme deocamdată secundare în demersul nostru care se agață de cuvântul „adevăr”. Or, a spune „mai aproape de adevăr” înseamnă chiar a recunoaște că adevărul, ca instanță absolută, e, de fapt, de nelocuit. Oricât de aproape de adevăr ai fi
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
scrisul devenise el însuși, în timp, o soluție provizorie și înșelătoare. Paradoxul este că, tocmai datorită sentimentului ratării, Cioran are acces la adevărul de care crede că e înstrăinat: adevărul i se arată tocmai pentru că lipsește; e unul dintre consecințele dezrădăcinării. Așa încât, repet, tocmai pentru că nu poate fi decât departe de adevăr, Cioran e, în realitate, în miezul lui, și ceea ce părea o pierdere e, de fapt, o iluminare. Astfel, oricâte rezerve am putea avea, destinul lui Cioran este marcat într-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de istorie și ca instrument al fericirii, este la Cioran semnul tutelar al adevărului. Dacă la începuturi Cioran trăia din frenezia cu care voia să construiască în istorie (de nu cumva chiar istoria), acum el e adânc înrădăcinat în sentimentul dezrădăcinării. Tocmai de aceea, lipsa adevărului se metamorfozează în șansă. Întrebarea este dacă nu cumva ruptura e înscrisă în chiar manifestările de consacrare, delirante, ale începuturilor. Altfel spus, nu cumva fața își conține de la începuturi reversul? Or, reversul impune ideea că
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
În fine, e înstrăinat de limba pe care a încercat să o tot ucidă; va fi fost înstrăinat mai ales de lipsa unui sens, a Sensului. Numai că, adânc înrădăcinat în melancolie, Cioran trăia cu o anume pasiune ascunsă tocmai dezrădăcinarea de toate acestea. Spune într-o scrisoare: „Greșești dacă iei în tragic povestea asta cu înstrăinatul. Eu sunt înstrăinat, fără îndoială, în parte, și numai uneori total; dar numai uneori” (269 Ă 9aprilie 1975). Cum să ia în tragic povestea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
La Berlin, în 1933, descoperea cu uimire că „nu te poți dezrădăcina dintr-o țară” (1 decembrie 1933 Ă 620). Peste ani, în 1970, după ce trăiește câteva decenii departe de țara pe care o disprețuise și, deci, după ce încercase exercițiul dezrădăcinării, Cioran îi spune lui Noica: „a fi e cu neputință altfel decât înăuntrul propriei tale etnii” (21 ianuarie 1970 Ă 592). Așa încât, departe de țară, Cioran rămâne structural, fără a se mai minți, în interiorul etniei sale. De aceea își cultivă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sunt un domn, eu, fiul lacheului vostru iobag Pașka... Ascultă, caută-l pe Dumnezeu pe căile muncii; totul aici stă; sau, dacă nu, dispari; dispari ca un mucegai; găsește-l prin muncă”. Dar ce să caute în această discuție despre dezrădăcinare și integrare Dumnezeu?! Să recunoaștem că nu-i tocmai o problemă lipsită de relevanță Ă iar soluția aceasta, a muncii, pe care Cioran o găsește pe cont propriu, e complementară uitării, ieșirii din istorie, trăirii la periferia societății, divagațiilor. Mai
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
spațiului de care a fugit. Drama ca seninătate. Înstrăinarea ca integrare. Admirația, reversul ascuns aldisprețuluitc "Admirația, reversul ascuns al disprețului" La Paris, Cioran face tot ce-i stă în putință pentru a se despărți de rădăcinile lui românești. Dar e dezrădăcinarea posibilă? Oricum, refuză să vorbească românește Ă deși sunt abisuri ale sufletului său pentru explorarea căreia numai româna pare potrivită Ă și își cultivă cu perseverență dezgustul de ai săi. În fapt, disprețuiește tribul căruia îi aparține și de care
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
putut întoarce la Rășinari, sau mai bine la Șanta, să mă fac pădurar”, spune într-un loc (6 octombrie 1974 Ă 254). Sau, iată: „șaizeci de ani de frământări și agitație sterilă. Nu am câtuși de puțin complexul românesc al dezrădăcinării, dar mă gândesc uneori că aș fi fost mai aproape de adevăr dacă m-aș fi făcut cioban în sat, în loc să mă fâțâi prin orașul ăsta de saltimbaci” (11 iulie 1972 Ă 438). Cioban, tot ca expresie a întoarcerii la originar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
vamă/ Cei ce nu ard aprins ca noi/ În flăcările noastre se destramă"/. Labiș restituie registrului poetic bocete, blesteme, orații de nuntă; redă poeziei pastelul, reînvie istoria aureolând prezentul, redescoperă mitul strămoșilor, casa părintească, folclorul și un bănuit sentiment al dezrădăcinării și al înrădăcinării. Poetul aude venind prin noapte cavalcade baladești și firul de argint al doinei, glia gemând de schije și otravă, ca o iubită, de aceea blestemă în numele vieții și scrie orații de nuntă în numele dragostei: "Poate se pun
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ce ține de folclor și poezia satului. "Poeții pământului"1 nu stau numai sub semnul poeziei lui Lucian Blaga, ci și al lui Ion Pillat, V. Voiculescu, Aron Cotruș, Adrian Maniu, N. Crevedia. Casa părintească, satul mitizat, sentimentul înrădăcinării, al dezrădăcinării, mitul strămoșilor, al întoarcerii în anistorie sau la vechea Dacie sunt teme frecvente în poezia perioadei 1960-75. Am putea spune că tradiția constituie elanul vital al fenomenului poetic actual. Orientarea spre folclor, ca sursă de inspirație, este redescoperită, așa se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
anumită solemnitate în poezie (uneori fără reliefări), sever ca într-o stampă, căreia îi lipsește adâncimea, iar sinceritatea nu îi este îndeajuns de transfigurată: "Dealurile noastre par morminte misterioase/ Cine doarme sub ele?/ Peste liniștea lor zvârcoliri de coase." Sentimentul dezrădăcinării apare însoțit de nostalgia trecerii timpului, versurile bolovănoase amintesc de Aron Cotruș: "Și noi am coborât/ Din căruța cu fân/ Vă mai aduceți aminte Ioane și Petre/ Blajul părea/ Un sat mai bătrân/ Care-și amestecase noroiul cu pietre". Egal
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de vârstă cunosc/ cum altul mai tare/ cu mult decât mine/ mă asediază mereu/ Zi și noapte ca pe o fortăreață." O latură a poeziei merge pe linia tradiționalistă a inspirației, poetul reproduce toate notele caracteristice satului: apar casa,copilăria, dezrădăcinarea, mitul strămoșilor, integrate organic în existență; mai mult, poetul nu concepe să-și continue existența în afara răsunetului lor intim: "Mamă,/ însuflețește-mi amintirea/ pentru drumul de acum/ tot ce-i al meu/ trebuie să vină la matcă/ cred că-i
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Marin Mincu în volumul "Poezie și generație" îl consideră pe George Alboiu un post-blagian original. Satul lui George Alboiu vine cu rituri străvechi, cu fondul folcloric specific spațiului mioritic, cu motive cunoscute și în lirica poeților citați la acest capitol: dezrădăcinarea, înrădăcinarea, refuzul civilizației și poezia caută realizarea unui univers de refugiu întru complinirea condiției lui de poet. De asemenea, descoperim un univers grațios specific lui Blaga și gândiriștilor, încercând să sedimenteze un spațiu liric pe care să-l subordoneze în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
grâu, porumbul, iezii, șopârlele, vicleimul, colinde în spiritul tradiționaliștilor: "Primiți cu colindul, cinstiți gospodari?/ Primiți Vicleimul?/ Prin veche viforniță, mai bați în zadar/ în poartă cu frigul." Pe poet îl strigă pământul Maramureșului, pentru că zac în el osemintele strămoșilor. Sentimentul dezrădăcinării este atât de puternic, încât îi hărțuiește existența: "E strigătul pământului sub rod/ în chiot amețind cu zloată,/ prin care neuitarea câine orb/ ne-adulmecă, ne caută, ne latră". Ceramica regăsită exprimă incertitudinea poetului care caută prin umbra sfântă de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
murit". Satul ardelean " În cumpăna fântânii/ tatăl meu răstignit,/ pârghie subțire e mama tânără/ înșurubată în brațele noduroase de lemn." Cu Ioan Alexandru descindem într-un univers propriu mai ales poeziei interbelice: pământul, satul, casa părintească, nunta din Ardeal, sentimentul dezrădăcinării, dar și al înrădăcinării, mitul strămoșilor. Satul poetului este legat de vremea copilăriei, pământul este cel al acestei epoci: "și apoi toamna singuri, acasă/ frigem bureți târzii pe-o sobă înnoptată,/ ieșea fumul încet pe hornuri cu viață/ și ne
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și sudoare." Mișcarea cailor, neastâmpărul mânjilor, exuberanța până la epuizare ne rămân bine întipărite în memorie. Totul este văzut din perspectivă. Nu întâmplător, poemul se numește "Dealul". Călăreții trec dealul și incursiunea poetului străbate o lume de suferință, supusă timpului și dezrădăcinării; rugina plugurilor, aluzia biblică a nedreptății făcută fratelui mai mare indică clar tragedia dezrădăcinării, a pierderii vetrei. Ne aflăm într-o lume stranie, fantastică, supusă, cum ar spune Philippide, "tentației misterului". Dezrădăcinatul, care amintește de această dată de Goga, reapare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
memorie. Totul este văzut din perspectivă. Nu întâmplător, poemul se numește "Dealul". Călăreții trec dealul și incursiunea poetului străbate o lume de suferință, supusă timpului și dezrădăcinării; rugina plugurilor, aluzia biblică a nedreptății făcută fratelui mai mare indică clar tragedia dezrădăcinării, a pierderii vetrei. Ne aflăm într-o lume stranie, fantastică, supusă, cum ar spune Philippide, "tentației misterului". Dezrădăcinatul, care amintește de această dată de Goga, reapare în poemul "Schiorul": "Tot mai rar vei da pe acasă/ stâlpii de la pridvor se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]