1,549 matches
-
putea oare interesa pe Rec în colinele îndepărtate, unde nu putea să distingă decât frânghii de pădure deasupra viilor înroșite de brumă, șerpuirea panglicii de apă, care de aici beteală nemișcată sau pâlcurile de pădure care se îmbrăcau în azuriu diafan sub orizontul aprins de soarele obosit.” (p. 92) Doar Ștefan Cazimir a știut s-o citească.
Marcă înregistrată by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5499_a_6824]
-
iubit acolo. Căci nu pereții, nici tavanul, și nici înălțimea nu imprimă personalitate casei, ci ființele care o însuflețesc cu vorbele lor, cu râsetele, iubirile și ura lor, ființe care o impregnează cu ceva imaterial dar pătrunzător, cu ceva la fel de diafan ca surâsul de pe un chip, chiar dacă o fac prin obiecte materiale, covoare, cărți sau culori. Pentru că tablourile pe care le vedem pe pereți, culorile în care au fost vopsite ușile și ferestrele, desenul covoarelor, florile de prin camere, discurile și
ERNESTO SÁBATO Despre eroi și morminte by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/3657_a_4982]
-
abuzului. Iresponsabilității. Românescului și - de ce nu? - uneori universalului „merge și așa”. Ba nu, nu merge. În cazul marilor poeți. Ba, în genere, nu trebuie să meargă în cazurile tuturor poeților, dacă ei își îndreptățesc numele în... numele poeziei ca atare. Diafane, autotelice, suficiente sieși și, totodată, generoase cu toată lumea, căreia i se dăruie. Fără rest, am vrut să spun. Se dăruie... Dar nu e chiar așa: orice traducere presupune și un... rest. O doză de... ne-comunicat, ne-spus, ne-tradus
Necunoaștere și iresponsabilitate (Despre unele „traduceri“) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/3518_a_4843]
-
semiînchis, în care apariția „veneticilor” bucureșteni generează dezechilibre și frustrări. În ceea ce are mai caracteristic și mai rezistent, Toate bufnițele e un roman „sadovenian”, prin care se exprimă o sensibilitate evazionistă, retractilă, vag „tradiționalistă” și nițel mizantropă, atrasă de nălucirile diafane ale trecutului familial, de stabilitatea naturii primordiale și - după cum am arătat deja - de aerul rarefiat al înălțimilor. Cine a spus că Sadoveanu n-ar fi lăsat deloc urme în proza zisă douămiistă? O carte frumoasă, chiar dacă pe alocuri frustrantă, și
Pe înălțimi by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3738_a_5063]
-
luminii. Primul - Bucurie, fericire, seninătate - angajează puternic afectul, pe urmele demonilor romantici, într-o revoltă dureroasă, cu cîteva versuri tulburătoare (iată: „Cerul e ars, cerul gurii e ars. dumnezeu arde pe dealuri”), cu un final în care culminează saltul de la diafanul intertextual și elegiac la sumbrul macabru: „Bucurie, fericire, seninătate, dispăreți de-acum, exilațivă, / să vină trenurile groazei și morții, zeppelinele foamei și cărucioarele bolii. / Să vină muștele cu oasele lor fosforescente în elanuri vitale. Să vină acrobații și fruntașii în
Proiectul unificator by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3500_a_4825]
-
completată de fragilitate fizică. Voronca e „timid, plăpând, firav, destrămat ca un plop cu frunza-i șoptitoare” (228), Ion Călugăru e un „boț de carne, mic”, o „fărâmă de om” (230), iar tânărul Aurescu - „mic, slab, fin, de un blond diafan” (236). Fizionomic, trăsăturile sunt lipsite de pregnanță, fața evreului estompându-se sub pana criticului până la ștergere. Fundoianu e „slab, firav, cu o figură inexpresivă, fadă, cu o privire ștearsă, absentă ca de pe urma unui vițiu intim, cu o frunte deprimată” (218
Poetul X. Figura anonimului în comunitatea de la Sburătorul by Ligia Tudurachi () [Corola-journal/Journalistic/3788_a_5113]
-
aburul nostalgiei. O geografie aparte, privilegiată se desprinde din paginile Amintirilor, tributară unei sinestezii care are darul de a reînvia o lume, grație unui talent literar autentic: „Spre deosebire de văzul captator și tactilul posesiv, mirosul și auzul sunt simțurile evanescentului, ale diafanului și reveriei. Definitiv livrată fascinației olfactive, Zoe Cămărășescu are o senzualitate fascinată deopotrivă de miniatural și de respirația largă, de peisajul intens și detaliul strălucitor“; pe lângă acestea, sunt de savurat suculentele portrete, uneori acide, alteori admirative, mereu percutant ale unor
Elogiu feminității by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/2939_a_4264]
-
al treilea volet al cărții, Suferința ca împlinire, e cel mai intens și mai șocant, cu atât mai mult cu cât vine - propunând o imersiune violentă, fără menajamente față de cititor, în universul concentraționar - în contrapondere la imaginea unor lumi deseori diafane, feerice, idealizate care „cresc“ mai ales în jurul personajelor primei părți a cărții. Concentrată pe mărturiile unor deținute în pușcăriile comuniste, care au îndurat ororile detenției cu o dârzenie și demnitate specific feminine, cum punctează autorul, această ultimă parte abandonează deseori
Elogiu feminității by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/2939_a_4264]
-
inventatorul unor noi procedee în arta gravurii, dar influența sa în dezvoltarea mediului a fost uriașă. Generații de artiști au învățat de la maestrul german să confere adâncime peisajelor, să redea textura unui material, să scalde un interior într-o lumină diafană, să construiască un întreg păstrând individualitatea elementelor componente. În plus, Albrecht Dürer a fost foarte conștient de valoarea comercială a operei sale gravate pe care a promovato mereu cu un adevărat fler negustoresc. Artistul și-a dat încă de timpuriu
Desenele lui Albrecht Dürer by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/3016_a_4341]
-
sumarului la fiecare nou volum, în așteptarea unor îmbunătățiri care n-au mai venit niciodată. Exemple, din belșug: Jeanrame &Joe, Romina, Poezia, Numărul, Zahăr cu buze, Pagină, Redundanță, Fereastră și, în genere, majoritatea bucăților din primul ciclu, intitulat, cu un diafan calc după Ginsberg, Supermagazinul realității. Salvarea lor vine din exersarea unui registru absurd care dă, din când în când, rezultate aproape armonice: „Ca și cum zici șepte/ în loc de șapte,/ ca să nu se înțeleagă șase,/ ca și cum ai căra grele valize,/ ca și cum ai face
Saturnalii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3050_a_4375]
-
având material, Chiar într-atâta, bunul Dumnezeu!?" Iarnă-i Fulgii mari (că iarăși spun: Cât voinicii lați în spate!), Cad în satul meu străbun, Și-n galop și pe-ndelete. Năvălesc peste Ticfani, Rotofei ca o gutuie, Dar, fiind că-s diafani, De cucui, pericol nu e. Cad pe limbă și pe șal, Parcă-s puși pe năsărâmbe; Cad în pragu-mi pastoral Și pe gardurile strâmbe. Cad buluc, sau mai înceți, Stăruind să îmi arate Doară ei că îs poeți: , , D' ăia
Poezie by Gheorghe Azap () [Corola-journal/Imaginative/15553_a_16878]
-
îmi fac loc cerul s-a lăsat jos se târăște pe pământ ca burta unui pește mare și leneș. harcea-parcea zob împrăștiat pe drum. inima nu mai știe să cânte mai mult stă decât bate. aștept să vină un înger diafan mărinimos să mă strângă cu fărașul.
O viziune: călătoria, inima, cerul lipit de pământ by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/2793_a_4118]
-
rotundă astăzi voi sta și eu - ca în casa mea - mereu cu doi Ioani... cu anii să bem ceva ori poate mai bine nu - ci doar să visăm că suntem o lume întreagă - primul - zis și Flora, va recita ceva diafan, iar umbra lui neagră va cânta la pian secundul - spus Matiuț, va veni cu o mașină verde ca o măslină și va da bani mulți să bem și să tot mâncăm din propria lui carne - tot felul de vacarme și
Poezie by Adam Puslojic () [Corola-journal/Imaginative/3623_a_4948]
-
povestesc Un an în Paradis, îmi dau cu presupusul cum ar trebui să sune spusa lui Mallarmé (aceea cu le sugerer, voilŕ le ręve...), luată din foarfecă așa fel încît să-i vină unei proze, prin subiect, cîtuși de puțin diafane. Pentru că a ,dezvălui" că romanul de-al doilea al Lilianei Corobca e despre ce știrile numesc traficul de carne vie ar fi un adevăr biograficește excesiv, literaricește prea sărac. De ce cred că o atare etichetă copleșește viețile malaxate acolo (cartea
Munci și zile by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11182_a_12507]
-
carte) s-a manifestat pregnant și la această ediție. Prin prezența Coreii ca invitată de onoare, cu cei peste 100 de scriitori, și poezia a putut străluci din nou cel puțin prin cărțile traduse dar și prin exponatele din spațiul diafan, elegant, spiritualizat al pavilionului acestei țări încă scindate, dureros marcate de istoria vecinătăților ei și de războiul rece. Posibila antologie a destinului Germaniei cu cel al Coreii (menționată de altfel în comentariile din presă) a diminuat exotismul cultural al unei
Paseism, epigoni și clone by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11172_a_12497]
-
spiritul generației sale, una fundamental antiromantică, anti-idilică și anticalofilă, de o duritate la limita patologicului, capabilă să-l zgîlțîie pe cititor din comoditatea somnolentă a lecturilor convenționale. Pentru poeții generației ,copiilor fierți în mămăligă", poezia nu mai este spațiul sentimentelor diafane, al jocurilor limbajului, al ironiei sau al intertextualității mai mult sau mai puțin sofisticate. Sentimentele caline au dispărut, intimitatea nu se mai poartă, umorul a bătut în retragere, nu mai este loc pentru ironie. Totul este țipăt, revoltă, durere. Nimic
Viața în negru by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10734_a_12059]
-
al povestirii pare întrerupt cumva, de unde deodată atâta puritate? Îmi explică: nu e o ruptură, pur și simplu, e aproape un vis al lui don Rigoberto, un sâmbure de sfințenie și curățenie în atâta tulburare sufletească și trupească, o apariție diafană în contrapunct cu diavolul deghizat întruchipat de copilul Fonchito. Știu că nu scrie poezie, considerându-l genul excelenței, totuși această carte e, într-un fel, poezie erotică. Îl întreb dacă nu s-a gândit să scrie poezie erotică. Nu, răspunde
Mario Vargas Llosa în România by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/11017_a_12342]
-
ne-suportând de fapt noua idee, pe care el însuși o formulează explicit și în numele căreia trece la acțiune. Interesant e faptul că o regăsesc, aceeași idee, în formula ei un pic cam exaltat, cam aventurist formulată și de hipersensibilul și diafanul poet Rainer Maria Rilke, unul din monștrii sacri ai poeziei moderne, într-o scrisoare către soția sa, Clara: "...ca și un Raskolnikov, el șMalte! - n.ed.ț a rămas la jumătatea drumului, epuizat de actul său, încetându-și acțiunea în chiar
Vinovati fara vina by Nicolae Breban () [Corola-journal/Journalistic/10161_a_11486]
-
pietrele de moară/ din poveste// n-am mai apucat să te întreb/ dacă ți-au apus cumva tristețile/ pentru că în cataclismul/ ultimei îmbrățișări/ se năpustea deja/ înfometată/ spaima” (Înfometată spaima). Precum se vede, Petruța vrea să combine nonșalant teribilele cu diafanele, în gramaje chibzuite, așa ca poemul să nu dea în convulsii de angoasă. Zicerea e ușoară, cu frivolități cotidianiste, dar asta tocmai pentru că ea rulează, pe fond, lucruri de gravă emfază existențială (erotică sau depresivă): „nu știam dacă împreunarea/ ne
Tot despre fete stresate by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/3070_a_4395]
-
lui Petică, cel al lui Macedonski (aparent „maestrul" său!) se înfățișează eterogen, indiscret, redundant și plin de scorii nepoetice. In raport cu marile poeme macedonskiene, diluate la nesfîrșit, poezia lui Petică are concentrarea celei de a cincea esențe: este epurată, diafană, compusă într-un limbaj ușor de recunoscut, sculptată în același bloc lingvistic-figurativ; poeziile lui Petică par scrise toate în același stil, compact, incantatoriu. Ele nu mai relatează întîmplări, nu mai întreprind demonstrații, se mărginesc la a prezenta peisaje fantastice, figuri
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]
-
aceste bazare, stînd sub firma „Duhan autentic. Delicatese caucaziene tradiționale”, Ippolit Matveevici a făcut cunoștință cu soția procurorului local, Elena Stanislavovna Bour. Procurorul era bătrîn, însă soția lui, după asigurările grefierului, era ...Toată - tinerețe înfiorată, Prospețime jubilantă, Și atît de diafană, Încît s-o săruți te-ndeamnă. Grefierul n-o nimerise cu poezioara lui. Elena Stanislavovna, cea care „s-o săruți te-ndeamnă”, purta pe cap o farfurioară neagră de catifea cu o rozetă de mătase în culorile drapelului francez, ceea ce
ILF ȘI PETROV Douăsprezece scaune (ediție necenzurată) () [Corola-journal/Journalistic/4078_a_5403]
-
două sensuri: 1) suflarea, viața și 2) fantoma care se desparte de trup în clipa morții. Cît timp trăiește omul, el nu are un psyché propriu-zis, acesta apărînd abia în clipa decesului, cînd somaticul e lăsat în urmă de adierea diafană a viitoarei fantome. E ca o umbră care iese din latență în momentul în care viața s-a încheiat. Din acest motiv, spune Walter Otto, psyché nu este un suflet decorporalizat, ci un trup dezînsuflețit, adică un cadavru. În replică
Dublul aerian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4189_a_5514]
-
Scenariul n-are nimic de melodramă, destinul nu se pretează romanțelor kitsch. Dimpotrivă. Tușele sunt adeseori crude, dar în esență firești, avantajând tocmai omenescul (care nu exclude, bineînțeles, nici turpitudinile maladiei). Eminescu al Florinei Ilis nu seamănă deloc cu statuia diafană, sculptată în fum de tămâie, a celuilalt Eminescu, cel mitizat. (Apropo de mitul acesta, o secvență transcrie fictiv și caricatural ședința de redacție în care, la „Dilema”, s-a pregătit celebrul număr al revistei). Eminescu din Viețile paralele e un
Visuri trecute, uscate flori (II) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4070_a_5395]
-
memoriei, întreaga confluență simultană a uitărilor și dorințelor ce mă asediază. Lume recuperabilă, toate câte le-am trăit se-adună impregnând pereții de unde iar se nasc cele trecătoare. Reconstruite rafale ale istoriei grămădesc imperfecțiunile iubirii. (Oh întunecata mea odaie, brusc diafană sub felinarul timpului imprecator). Răsună urme de lumină înlăuntrul nopții. Sunt singur și mâinile mele când respinse, când dăruite, ating hârtii (acea iubire, acel vis), uitate siluete, profeții frustrate. Acolo viața-mi o sfredelește memoria în fiecare zi. Imagine acum
Premiul Cervantes 2012 – José Manuel Caballero Bonald by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3972_a_5297]
-
unde se găsește fotografia, ca să înțeleagă ce a vrut viața să exprime prin clipa formulată abisal, fără cuvinte. Și dacă privitorul e un contemplativ îndrăgostit de experiențe, să-și imagineze că locul fratelui iubit uneori e luat chiar de figura diafană a Soniei, un alt ,frate" serafim, pentru că unu e mereu doi, și trei e parte din monadă.
Frații serafimi by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/10018_a_11343]