665 matches
-
jocul Paparudelor”. Această practică a avut până În secolul trecut un caracter general În țara noastră și de asemenea contingențe evidente cu alte jocuri rituale similare la popoarele din sud-estul Europei. Termenul generic la români de „paparudă” prezintă mai multe forme dialectale: „paparugă” În Banat, „păpălugă” În Moldova, „băbărugă” În Bihor, asemănătoare ca formă cu unele atestate la popoarele din Balcani: „peperuna” la albanezi, „peperugă” la bulgari. În lucrarea Istoria românilor prin călători, Nicolae Iorga Îl citează pe misionarul Bandini (Bandinus, care
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
și constrângătoare pe care se ferește de cele mai multe ori a o modifica. Povestitor credincios al basmelor populare, mijloacele lui sunt la prima vedere tot acelea ale poporului. Formulele inițiale, mediane și finale, rimele și asonanțele introduse în expunere, multe expresii dialectale, zicerile tipice, comparațiile și metaforele sunt deopotrivă ale poporului. Creangă povestește basmele poporului în limba lui. Dar de aici înainte apare originalitatea lui Creangă.” Trei sunt aspectele mai importante în care Tudor Vianu vede originalitatea lui Creangă: deplasarea interesului de la
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
n-a făcut însă niciodată o operă cu adevărat mare”. Limba poveștilor lui Creangă nu are în sine o valoare estetică, ci este „numai o modalitate de reprezentare”. Poveștile, ca și Amintirile sau povestirile, sunt pline de termeni populari și dialectali. Neologismele lipsesc aproape în totalitate, dar asta se întâmplă din motive cât se poate de logice, „fiindcă rațiunea literară cere ca eroii țărani să vorbească țărănește”. Aparenta oralitate a poveștilor se naște, în primul rând, din predominanța acestui vocabular țărănesc
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
ca și apropierea dintre Ghiță și Iorgovan pe temeiul unei așa-zise proveniențe etimologice comune (Iorgovan → Iorgu → Gheorghe → Ghiță sic!). De fapt lucrurile stau cu totul altfel: Dicționarul onomastic românesc al lui N.A. Constantinescu consideră că "Iorgovan" e un substantiv dialectal al cărui sens e acela de,,liliac"(planta) sau "mălin roșu". El vine din varianta srb-cr. jorgovan < tc. ergevan. Iată, așadar, cum dintr-o greșeală s-a prăbușit un întreg construct "mitic" pe care cercetătorul l-a clădit mai departe
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
Iorgovan, lucrurile sunt un pic mai simple decât ar părea credem noi. Alegerea scriitorului s-a centrat pe un nume destul de frecvent întâlnit în zona sa natală. Dicționarul onomastic românesc al lui N.A. Constantinescu îl consideră a fi un substantiv dialectal al cărui sens e acela de "liliac" (planta) sau "mălin roșu". El vine din varianta srb-cr. jorgovan < tc. ergevan. E interesant de semnalat faptul că atât dicționarul amintit, cât și studiul întreprins de Elisabeta Lăsconi menționează alături de numele Iorgovan pe
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
în colecția sa de Poezii populare. Se mai găsesc indicii la C. Rădulescu-Codin, Elena Niculiță-Voronca, S. Fl. Marian. Datele nu concordă între ele, fiind deteriorate de loc și de vreme. Dacă textul a fost, totuși, conservat și consemnat în zone dialectale diverse și la mari distanțe, este de presupus că avem de a face cu o realitate culturală demnă de atenție, răspîndită, pe vremuri, pe toată întinderea spațiului limbii române. Calendarul agricol fixează „obiceiul”, de regulă, în ajunul Floriilor, simplă coincidență
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
era îngropat în lanul de grîu verde și ținut acolo pînă la Sîngiorz, cînd era scos și aruncat în lac sau în Fîntînă”. Exemplele se pot înmulți. Ele au fost selectate de autor din Arhiva Institutului de Cercetări Etnologice și Dialectale - București și confirmă sau dezvoltă informațiile moștenite de la Gheorghe Săulescu, Teodor T. Burada și alții. Ce aspecte sunt comune sau măcar apropie cele două obiceiuri în secvențele lor ritualice constitutive? În primul rînd, data calendaristică. În multe locuri, Paparuda și
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
lungă sau mai scurtă și ca apelative, numele de locuri cunosc mai rar modificări fonetice distincte față de cele care afectează, în timp, apelativele corespun zătoare. De aceea, variantele lor fonetice nu sunt numeroase și apar ca urmare a unor reflexe dialectale ori a evoluției istorice. În cazul numelor de persoană, care nu sunt asociate, ca regulă generală, cu apelativele, variantele fonetice au o libertate de apariție nestingherită, fiind de aceea numeroase, mai ales în sistemul popular și familiar de denominație. A
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
exemplu, toponimul Bocșa din județul Caraș-Severin a fost identificat, după cercetări minuțioase, în „persoana toponimică“ a unui fost Boccea (format de la un radical antroponimic Boc) rostit bănățenește Bocśa (și transmis în documente ca Bokcha, Bokchya, Bokcza, Bogsan etc.); Reșița, rostit dialectal Răśița (magh. Resicza, germ. Reschitza) e varianta populară a unei foste forme literare Recița (< sl. Rečica, sau < rom. Recița); Hauzești este un fost Hăugești (rostit Hauźeść); Jurești (< Giurești); Dăjești (popular Dăźeșć) provine din Dăgești; Gruni (Gruń în grai bănățean) a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
trasă din puținele exemple enumerate și din multe situații similare existente este că nu trebuie să „îngropăm“ prea ușor unele toponime, invizibile o perioadă, pentru că s-ar putea să descoperim, la un moment dat, că ele „supraviețuiesc“ sub diferite „travestiri“ dialectale, populare sau documentare. Evantaiul divers de „modele“ de viață înregistrate la diverse nume de locuri configurează totuși un specific evident al „viețui rii“ numelor de locuri în raport cu apelativele comune. Este vorba de faptul că toponimele îmbătrînesc și dispar mai repede
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
vechi. Acestea trebuie de cele mai multe ori reconstituite, presupuse, reconstruite cu migală fonetică, morfologică și semantică din rămășițele fragmentare și deformate grafic de documentele scrise, de cele mai multe ori, în alte limbi, de filtrul heteroglot prin care au trecut și de „adaptările“ dialectale sau oficial-administrative care le fac greu, iar uneori imposibil, de recunoscut, chiar cu ajutorul ochelarilor cu multe dioptrii de istoric al limbii. La fel cum arheologul caută urme la suprafață ale unor posibile construcții îngropate adînc în pămînt, tot așa toponomastul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
perioadă lungă de timp (între două reforme lingvistice normative). Norma lingvistică este variabilă regional, social și istoric, iar norma literară este supradialectală, unică, unitară și are un grad ridicat de stabilitate în timp. Practic, norma literară selectează dintre normele lingvistice dialectale una pe care o impune ca bază unică. Selecția aceasta a fost operată și în cazul multora dintre numele de locuri cu variante regionale, istorice și populare. Iată cîteva exemple (variantele neliterare, deci neoficiale, sunt puse în paranteze): Bîrca (Bărca
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
rîu“; Almășel este un derivat toponimic, în limba romînă, de la Almaș, cu sufixul diminutival -el (la fel Almăjel < Almaj, Hălmăgel < Hălmagiu); Almășeni e toponimizarea unui nume de grup cu sufixul -eni („cei veniți din Almaș“); Almăj este o variantă fonetică dialectală a lui Almaș (formele cu j se găsesc în Banat și în Oltenia, iar cele cu ș în zona Ardealului). Almasău poate fi un compus format din almás, „livadă de meri“ și ovó, „paznic“, așadar Almásovó, în care finalul devine
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
2008, nu-l consemnează, considerîndu-l probabil neînsemnat geografic și de uz restrîns. Informatorul care l-a indicat (pentru Dicționarul toponimic al Banatului) a precizat că în zonă crește o floare „de gîrlă“ de culoare galbenă numită călcadză (cu o formă dialectală). V. Frățilă identifică această floare cu planta numită popular calce, calcea calului, bulbuc, bulbucel, capră nemțească, scalce. Sursele lexicografice indică sinonimiile calce-mare = rostopască, calce-mică = untișor și, de asemenea, o floare cu frunze mari și flori galbene, calciu (plural călci, diminutiv
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
orientală) apelativul *chalcada, preluat (printr-o filieră fonetică justificată în mod amă nunțit) din gr. xalcada (acuzativul lui xalkas), atestat ca nume de plantă (cu sensul „floare de aur“, „floare aurie“). Aceeași temă, cu sufix diferit, se regăsește în apelativele dialectale italiene kaltsaider, kaltseder, kaltsedar, kalčida, calcirel, calcidrel etc. Apelativul existent și în albaneză ar putea fi împrumutat de la aromînii conlocuitori cu albanezii. Călcadză, ca și Ascura, așadar, pot fi două dintre apelativele moștenite de romînă și de alte idiomuri est-europene
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
trebuie să fim de acord cu G. Giuglea că ne aflăm în fața unei „numiri topice capitale“. Soluția etimologică care a întrunit cea mai largă susținere științifică pornește de la rom. vechi buăr (< lat. bubalus), auzit de slavi *buhăr (dovadă o variantă dialectală actuală bohor) și transformat în bihor (ca în bubalus > buvalo > bivol); încă o dovadă o reprezintă bulg. buher, „melc“, care, cum se spune în folclorul nostru, „scoate coarne bourești“. Toponimul Bihor, fonetizat de slavi, a fost „retrecut“ la romîni. De la
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
o Blatnița în județul Dolj (numai în secolele al XV-lea și al XVI-lea, după care nu mai apare cu variantă), sugerează că aceasta poate fi forma originară de la care, printr-un accident fonetic, frecvent într-adevăr în cuvintele dialectale, s-a ajuns la forma Blahnița și de la aceasta la celelalte variante. Varianta Blașnița nu poate fi dedusă totuși nici din Blatnița, nici din Blahnița (h poate deveni ș, dar numai înainte de i). Onomasiologic, ar fi fost posibilă toponimizarea unui
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
a fi asimilate de către romîni. După aceea romînii au devenit ei înșiși „creatori de toponime slave“, cum a formulat Petrovici. Dovada că unele toponime din familia discutată de pe teritoriul nostru au putut fi date de slavi o reprezintă variantele, unele dialectale (din perspectiva limbii slave) Grădeț, Horodiște, Horodnic, Horodoc etc., întîlnite în țările slave. Cel puțin unele dintre toponimele Oradea, Orăștie, Oșorhei, Vărădia, Feldioara, Sighișoara, Timișoara etc. conțin în structura lor semantică originară componenta semantică „oraș“, conferită de baza apelativă maghiară
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
dumbravă“, pronunțat lug, + sufixul maghiar -os (formație hibridă, greu de acceptat științific); sl. lug, „mlaștină“ + sufixul -os (din nou formație hibridă); magh. lugas, „umbrar, foișor“ (nu putea evolua în romînă la Logoj); apelativul romînesc *logoz, *logoj „rogoz“ (ca în variantele dialectale logojină „rogojină“, lugojîner „rogojinar“, care ar trimite la un *logoz, *logoj. Maramureș Este numele unei provincii istorice romînești din care au plecat, potrivit legendei, Dragoș și ceata lui, au trecut munții și au constituit ca stat („au descălecat“) Moldova. Județul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
unite și, de curînd, statul independent vecin, Republica Moldova. Rîul Moldova izvorăște din Bucovina și se varsă în Siret. În apropierea izvorului său, în județul Suceava, există un sat omonim, iar în Banat localitățile Moldova Nouă și Moldova Veche (cu formele dialectale accentuate pe silaba inițială Moldova, Mudava, Mudaua). În Maramureș a fost atestat în secolul al XV-lea satul Modwa, dispărut ulterior. Din aceeași bază onimică s au format, probabil, numele Moldovacz al unei localități dispărute de pe Valea Mureșului, Moldeșth (cu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
latină, slavă), sciticul *maris, „hotar“, tracicul *mar-, „a luci, a străluci“, germanicul mòra, „mlaștină“, un nume de persoană Mariș, Mareș (prezent și în toponimul Maramureș). Traseul pe care l-a străbătut numele străvechi pînă la actuala formă Moreș, Mureș (rostite dialectal Morăș, Murăș) este greu de stabilit, dar important. Una dintre formele străvechi consemnate de Constantin Porphyrogenetul, Moriș, consemnează trecerea lui a la o, care s ar fi putut produce în „gura“ slavilor (ei ar fi transformat pe lat. maris în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
toponimele traco-dace Museos, Crisia, Marisia, Dierna, Tibiscum etc. - oare traco-daca nu avea dialecte care să se fi interferat în formele pe care încercăm noi astăzi să le reconstituim?). În același mod, formele originare Dîlboceț și Plaviciovița au ajuns, prin intermediul „devierii“ dialectale și al deformării transcrierii germane, Dolboșet și Plavișevița. Alte toponime paralele oficiale-populare: Boccea-Bocșa, Gena-Jena, Giurăști-Jurăști, Agadici- Gădici (sau Gădiș), Buziaș-Bîzîieș, Denta- Ghencea, Deta-Ghedu, Ezeriș-Geriș, Mehadia- Media, Mehadica-Medica, Mercina-Mîrcina, Mîlco veni- Mîrcoț (sau Mîrcovăț), Moldova Nouă-Mudaua, Peciniș ca-Pecinicica, Percosova-Pîrcosu, Goizești-Goicești, Hauzești-Hăugești
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și în dialectul fărșerot al aromînei a circulat mereu forma romîn, așa cum a demonstrat V. Arvinte. Putem spune că oamenii de cultură în realitate, nu au „refăcut“ forma, apropiind-o de etimonul latin, ci au ales și au impus varianta dialectală cea mai apropiată de forma originară. Încercările, consemnate în unele documente medievale, de a numi întreg teritoriul locuit de romîni cu vechiul nume Dacia (precum Belgia, Italia, Spania), iar cele trei țări romînești Dacii, nu au reușit, dar demonstrează și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
etc. Vasile Frățilă, care a cercetat în amănunte toponimia zonei Tîrnavelor, în care se află localitatea Sîncel, precizează că vechea vatră a satului este situată în apropierea a două vîrfuri (denumite Kicui și Kisc, deci Picui și Pisc, în pronunția dialectală) care poartă nume sinonime cu toponimul de care ne ocupăm. Acesta a numit, probabil, inițial forma de relief de la care a fost ulterior transferat la sat și, din cauza omonimiei, numele așezării s-a menținut, iar cel al ridicăturii de teren
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Cerbaru, Fărcașa (< magh. farkas, „lup“), Catîra, Bivolele, Iepura, Lupa, Mînza, Poarca, Racovița, Taura, Ursa, Viezuri, Zimbroaia, Zimbru. Variațiile fonetice ale numelor, față de etimon și între ele, pot fi explicate prin transcrierile aproxi mative în documente sau prin evoluțiile istorice și dialectale ale formelor. Astfel, așa cum arată V. Frățilă, „intercalarea“, în unele variante fonetice, a unui i semivocală între t și u este un fenomen arhaic sau regional (întîlnit și în tiulei „tulei“, știucă „ștucă“, tioc „toc“, cuptior „cuptor“). Vîrciorova Este numele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]