300 matches
-
de constituire a lumii fizice un text în care se descrie obișnuita "plimbare printre ruinele sufletului meu" se și numește Dezechilibrul meu susține echilibrul precar al lumii. Ca în această mărturisire directă, lapidară, a impasului lăuntric, poetul preferă peste tot dicțiunea nerelativizată a suferinței inerente procesului de chestionare identitară. Proces în cursul căruia intervin și invariantele bine știute: spectrul ratării, anxietatea, oboseala reiterării acelorași atitudini, incertitudinea soluționării crizei. Scriitorul le dă însă glas nemijlocit, fără să le învăluie în aburii metaforismului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Nu-mi recunosc deloc chipul/ în apele astea. Ce chin!// Dac-ar veni vasul fantomă,/ cu vele mari cât o sete!// Cine jupoaie noaptea de piei?". O asemenea tensiune poetică este, totuși, destul de rară; în general, poetul își estompează fervoarea dicțiunii, în numele unei detașări demne, oarecum orgolioase. În ciuda ecourilor favorabile stârnite de asemenea versuri (să nu uităm că volumul debutantului fusese lăudat, între alții, de G. Călinescu, Al. Piru, Vladimir Streinu, Ovid S. Crohmălniceanu), Mircea Popovici refuză o perioadă îndelungată o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
la maturitate (2010); Meritul Cultural în grad de Comandor (2010); Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România (2011). Retractil față de tot ce mai poate însemna, astăzi, referentul prozaic pentru o poezie postmodernă aglutinând peste măsură rezultatele observației "realiste" într-o "dicțiune onestă", "netrucată", Cassian Maria Spiridon este unul dintre scriitorii care preferă convertirea banalității cotidiene într-o hipermaterie impregnată de simboluri mitologice și hierofanii. Aproape niciodată nu ai senzația, citindu-i poemele, că realitatea diurnă ori cea direct biografică este materia
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
într-o retorică elegantă, adesea plurietajată: echivalența dintre poezie și ritualul sacrificial. Lăsându-se în voia torturii creației (undeva apare imaginea unei autoflagelări, un volum întreg se numește chiar Ascunsa rană ș.a.), poetul poate să își sublimeze fericirea secretă a dicțiunii de sorginte sacră în rugăciune: "Doamne, abandonează-mă-n cuvânt" (Starea vremii). O altfel de rugăciune este, în sine, lirica erotică a lui Nicolae Turtureanu. O mărturisesc, în poemele de dragoste incluse în Punctul de sprijin (Editura Junimea, Iași, 1971
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
S. nu a ocupat nici o funcție publică până în 1894. Ulterior e funcționar în Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, profesor la Conservatorul din București. Înființează primul conservator particular de muzică și artă dramatică și redactează, pentru nevoile școlii, un Curs de dicțiune, apărut în 1913. S. scrie mult - poezie, proză, teatru -, publicând regulat în „Literatorul” și în „Revista literară”, dar și în „Analele literare”, „Independentul”, „Lumina ilustrată”, unde semna Ermil, în „Românul”, „Adevărul de joi”, „Lectura”. De o verbozitate goală și, nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289941_a_291270]
-
din 1996, cu teza Fața și reversul textului (I. L. Caragiale și Mateiu I. Caragiale). În singura carte de poezie publicată, Carte de vise, B. este un meditativ melancolic, pendulând între prețiozitatea livrescă a reveriei și ceremonia tandră a notației introspective. Dicțiunea elegantă a poemelor miniaturale, compoziția contrapunctică, atent ritmată, a poemelor ample atestă un simț artistic sigur. În critica literară, debutează cu o culegere de cronici literare, Metamorfozele textului (1996; Premiul Asociației Scriitorilor din Târgu Mureș). Prospecțiuni și, cum spune subtitlul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285802_a_287131]
-
flagrantă. Nicolae Labiș a rămas, mult timp, în istoria poeziei românești contemporane, ca o figură cu amprentă mitică, amprentă dată și de destinul necruțător care a vrut ca poetul să dispară la numai douăzeci și unu de ani. Dinamismul viziunii și naturalețea dicțiunii poetice sunt cele două coordonate ce conferă pecetea originalității liricii lui Labiș. Poezia sa încearcă să sesizeze, din perspectiva înțelegerii și empatiei, contradicțiile și paradoxurile realității, într-un demers prin care treptele înțelegerii umane sunt convertite în trăire liminară, de
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
NARATOR DRAMATIZAT, NARATOR EXPUS. narator exemplar [well-spoken narrator]. Un narator al cărui mod de exprimare este unul standard (sau chiar elegant) și care funcționează ca un model în raport cu care se situează modurile de exprimare ale personajelor. ¶După Hough, contrastul între dicțiunea naratorului exemplar și dicțiunea personajelor este caracteristică pentru roman, în opoziție cu epopeea. ¶Hough 1970. narator expus [overt narrator]. Un NARATOR care prezintă situații și evenimente cu ceva mai mult decît o minimă mediere naratorială; un NARATOR INTRUZIV (Eugénie Grandet
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
narator exemplar [well-spoken narrator]. Un narator al cărui mod de exprimare este unul standard (sau chiar elegant) și care funcționează ca un model în raport cu care se situează modurile de exprimare ale personajelor. ¶După Hough, contrastul între dicțiunea naratorului exemplar și dicțiunea personajelor este caracteristică pentru roman, în opoziție cu epopeea. ¶Hough 1970. narator expus [overt narrator]. Un NARATOR care prezintă situații și evenimente cu ceva mai mult decît o minimă mediere naratorială; un NARATOR INTRUZIV (Eugénie Grandet, Tom Jones, Tristram Shandy
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
în sumarul volumului de debut. Cartea a stârnit opinii critice numeroase, comentatorii ei căutând însă echilibrul evaluării prin identificarea trăsăturilor proprii unui „poet necomun și incomod”, „talent puternic și febril” (Laurențiu Ulici), greu de fixat într-o definiție. Cronicile consemnează dicțiunea torențială a poemelor, natura frustă a sensibilității, ingenuitatea structurală, un adevărat desfrâu metaforic, vizând frecvent oximoronul. Poetul plănuiește o mitologie proprie, menită să redimensioneze lumea în cheie personală, reunind proiecția cotidianului în topoi arhetipali cu metafora livrescă deseori căutată, artificioasă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286703_a_288032]
-
dramatism; (!!) lipsa detalilor, a verigilor intermediare, etc., fac ciocnirea mai intensă; - conflictul scoate la lumină și stările sufletești ale personajelor; intonația are un mare rol, ea nu caracterizează doar stilul autorului însuși, ci și felul de a vorbi al personajelor; - dicțiunea, mai ales în cazul dramei în versuri, este amenințată să devină mai puțin fireascăl se ajunge la un compromis între intonația firească a frazei și cerințele unei declamații mai mult sau mai puțin teatrale. Alte obiective, de urmărit: 1. interferența
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
de faptul că oratorul se urca pe rostrii, de unde auditoriul îi putea observa cea mai mică șovăială a picioarelor, nervozitatea pașilor, gesticulația dezordonată a mâinilor, mișcări care ar fi putut trăda teama, timiditatea și nesinceritatea. Gesturile oratorului variau în funcție de tonalitatea dicțiunii cu care-și rostea discursul și de caracterul cuvântării sale (întinderea brațului corespundea tonului puternic al vocii, iar îndoirea acestuia tonului mai dulce). Însemnătatea gestului în teatru a fost covârșitoare dintotdeauna, deoarece limbajul scenic s-a desăvârșit prin gest, intensificând
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
dintre cele mai de seamă laturi ale meșteșugului actoricesc constă în educarea organică a suflului, a respirației. Nu se pot spune lesne versuri fără această cunoaștere, nu e posibil un bun debit vocal, adică o ușurință a vorbirii, fără o dicțiune bună, o perfectă pronunțare a fiecărei silabe a cuvântului și nu poți să pornești la obținerea unui debit curgător și a unei dicțiuni clare dacă nu posezi o bună respirație" (Vraca, 1957, p. 37). 32 Gottesman & Mauro, 1999, p. 13-15
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
fără această cunoaștere, nu e posibil un bun debit vocal, adică o ușurință a vorbirii, fără o dicțiune bună, o perfectă pronunțare a fiecărei silabe a cuvântului și nu poți să pornești la obținerea unui debit curgător și a unei dicțiuni clare dacă nu posezi o bună respirație" (Vraca, 1957, p. 37). 32 Gottesman & Mauro, 1999, p. 13-15. Vezi și Sîrbu, 2007, pp. 12-15. 33 Vatamanu-Matei, 2010, pp. 173-174. 34 Héril & Mégrier, 2009, p. 97. 35 Adaptare după Munteanu, 2005, p.
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
a poeziei sale, desfășurată, odată cu revenirea autorului în circuitul editorial, după un sfert de veac de tăcere, prin volumul De n-ar veni noaptea... (1969). Poetul se fixează în ipostaza unui „bard ostenit”, elegiac, meditativ și melancolic. Versurile păstrează solemnitatea dicțiunii, însă într-un registru preponderent confesiv, interiorizat, uneori cu inflexiuni psalmice, atitudinea dominantă fiind aceea, productivă liric, de resemnare senină, ca în poemul Din când în când: „Din când în când mă adumbrește,/ așa din senin,/ câte o pală de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]
-
literar s-a ilustrat îndeosebi în comentarea poeziei, în calitatea lui de cronicar, timp de peste trei decenii, al revistelor „Steaua” și „Tribuna”. F. citește opera ca pe o „existență fraternă”, ținta sa fiind aceea de a aproxima figura spiritului creator, „dicțiunea” care singularizează o experiență poetică. Accentul participativ este mereu vizibil, dincolo de neutralitatea, detașarea aparentă a considerațiilor. Adunate în Dialoguri despre poezie (1965), Reflexii critice (1968), Poezie și critică (1971; Premiul Uniunii Scriitorilor), Secțiuni (1974), Aspecte ale poeziei de azi (I-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
care semnează articole despre icoană și valoarea inimii în isihasm, despre sensul mistic al rugăciunii în ortodoxie ș.a. Încă de la volumul de debut, critica descoperă în versurile lui T. un autor având cultura imaginii intelectuale, pasionat al extazului și al dicțiunii lirice impregnate de erudiție. Poeziile sunt de mici dimensiuni, titlurile concentrează discursul și au menirea de a stimula fiorul întâlnirii cu o imaginație ținută totuși sub controlul numeroaselor simboluri livrești, pe care poetul le evocă învăluindu-le în nostalgia unor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290081_a_291410]
-
de bucurie și de nesățioasă curiozitate îi stârnește băiețașului din Rogojeni plecarea, împreună cu tatăl său, la Galați. Evocările, îngânând expresii cu binecunoscută pecete („Doamne, mult îmi era drag drumul la bunica”, „dragă Doamne”, „o bătăiță ca aceea”), au ceva din dicțiunea Amintirilor din copilărie ale lui Ion Creangă. Un personaj care revine, într-o schiță sau alta, ca partener de „taifasuri” este moș Gheorghe. Un țăran deștept, circumspect, hâtru, cu un bun-simț ce îl face să-și deschidă urechea la argumentele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288944_a_290273]
-
, Dinu (29.V.1905, București - 6.I.1972, București), prozator, dramaturg și traducător. Avocat printre scriitori și scriitor printre colegii de avocatură, B., pledant în Baroul de Ilfov, își citește nuvelele la cenaclul Sburătorul. Cum avea șarm și dicțiune, lecturile lui au reținut atenția, făgăduind un traiect de prozator. Dar, aproape cvadragenar, va încerca să se afirme cu o dramă, Cântecul vieții (O păpușă și alte jucării), pusă în scenă la Teatrul Național din București în stagiunea 1944-1945. Într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285813_a_287142]
-
teatru, ceea ce i-a adus conferirea Legiunii de onoare din partea guvernului francez. În 1934 este inspector delegat cu organizarea teatrului sătesc, iar în 1938 este director al Teatrului Muncitoresc “Muncă și Voie Bună”. A fost profesor suplinitor la catedra de Dicțiune, dramă și comedie a Conservatorului din București, în anul școlar 1943 - 1944. S-a dovedit a fi și un scriitor de mare talent, dar și autorul unor piese apreciate de marele public precum și de critica literară. Amintim lucrări în proză
Victor Ion Popa și comuna Dodești by MIHAI APOSTU () [Corola-publishinghouse/Science/91678_a_93463]
-
frântură de „poveste”, fiindcă e rodul unei crize gnoseologice și nu o poate aminti, fără a schița o narație a ei. Lirica lui B. conține, drept urmare, întotdeauna, ecouri epice îndepărtate, istorisește experiențe existențiale, sub formă de „basm” sau parabolă, lăsând dicțiunii principala funcție metaforică și reducând la minimum descripția. Din cauză că utilizează copios zăcăminte imaginative folclorice, credințe obscure, reminiscențe ale unor practici magice străvechi, în ciuda subiectivității extreme, poezia lui dă o impresie stranie de obiectivitate. Deformarea fabulatorie a realității trimite la reprezentări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
a fost de bun augur. În această „oază de har și repaos”, care este Grecia lui Pericle, plăsmuire a unei fantezii nostalgice, dar și ficțiune „din flori de carte”, și-a cultivat scriitorul visul de frumos. Voluptatea calofilă, solemnitatea gesturilor, dicțiunea ceremonioasă a ideilor sunt constante care îi diferențiază manifestarea în interiorul grupului Criterion, solidar în năzuința de a determina în cultura românească o revoluție, prin reconsiderarea ei dintr-o perspectivă europeană. În scurte glose, propune un jurnal de lecturi din literatura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
Călinescu, Ist. lit. (1941), 780-782, Ist. lit. (1982), 864-866; Negoițescu, Scriitori, 186-198; Oarcăsu, Oglinzi, 204-211; Tomuș, 15 poeți, 210-229; Crohmălniceanu, Lit. rom. expr., 117-124; Crohmălniceanu, Literatura, II, 394-405; Barbu, O ist., I, 30-32; Pop, Transcrieri, 87-124; Martin, Identificări, 178-184; Martin, Dicțiunea, 20-57; Zaciu, Cu cărțile, 229-237; Bucur, Poezie, 96-121; Regman, Noi explorări, 50-52; Grigurcu, Între critici, 79-86; Mircea Martin, Introducere în opera lui B. Fundoianu, București, 1984; Marin Bucur, B. Fundoianu (Benjamin Fondane). Priveliștile poeziei, București, 1985; Craia, Orizontul, 174-180; Micu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
mulțimilor, de tribun și moralist implicat în cotidian, lui C. i-au trebuit două decenii. Inițial, poetul filosofează sceptic, își etalează singurătatea, călătorește pe mare (în Grecia), jertfește erosului, e noctambul, copleșit de „doruri” și obsedat de „cântec”. Notabile ca dicțiune, dintre textele de acum rămân doar câteva sonete. Schimbarea de orizont din Sărbătoarea morții (1915) ținea de experiența de front „în țara în care curge sângele fierbinte”, mai pe scurt, în Italia; discursul abrupt, anticipând versurile de război ale lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
undeva o esență scutită de rumoarea incongruențelor? Polisemia eroului constituie singurul răspuns. Spectacolul ideii, montat cu o inventivă artă a compoziției, e atașant și prin plăcerea vădită a cuvântului presărat cu „mirodenii”, ca și prin farmecul, de subtile unduiri, al dicțiunii. De un pedantism cochet în aria informației, autorul cultivă formularea de efect, cu o slăbiciune pentru mânuirea paradoxurilor. Dramaturgul și poetul intră, în Hamlet sau Ispita posibilului, într-o fericită alianță. Tot astfel în Semnul ironiei (1972), unde sunt analizate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]