586 matches
-
manipularea vinovată a privitorului. Mentalitatea colectivistă, sentimentul de siguranță lașă pe care ți-l dă adăpostul la umbra mulțimii, statutul existențial vag și starea morală ambiguă, generate amîndouă de acea prezență discretă, la limita irelevanței, într-un organism redundant și diform, erau atunci, în tăietură proaspătă, evidențe de-a dreptul traumatizante. Cu atît mai mult cu cît toți artiștii momentului, fără excepție, aveau încă plămînii îmbîcsiți de respirația exclusivă în atmosfera unui propagandism cultural osificat pînă aproape de abstracțiune. Chiar și artiștii
Salonul Oficial, între memorie și proiect by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10690_a_12015]
-
au trei copii, cei doi fii Ionas și Șmarie și pe frumoasa Miriam. Romanul începe însă odată cu producerea unui eveniment în familia lui Mendel, care va marca indirect viața tutoror membrilor ei: nașterea unui copil bolnav de epilepsie. Menuhim, pruncul diform, devine nu doar povara familiei, ci un fel de cutie de rezonanță a tuturor spaimelor și regretelor fiecăruia dintre ei. Debora, mama, se socoate vinovată pentru nașterea lui, fiindcă pe vremea cînd îl purta în pîntece făptuise păcatul de a
Religia suferinței by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17202_a_18527]
-
mintea. Răsfoind această minunată carte nu se poate să nu te întrebi oripilat ce se întâmplă astăzi cu Bucureștiul? Cum este permis ca în preajma unor edificii construite cu dragoste, sacrificii materiale și infinită grijă pentru detalii să se înalțe mastodonți diformi, al căror loc, se poate constata și de pe lună, nu este acolo. Dacă nu se va întâmpla nimic și diversele comisii de urbanism și de protejare a monumetelor istorice vor continua să activeze la standardul din ultimii ani, identitatea arhitectonică
Radiografia unui miracol by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8424_a_9749]
-
a ultimilor ani de comunism, nici a familiei oarecum înstărite, matriarhale, din satul românesc. Nu este o imagine a tinereții sau, cu atât mai puțin, a iubirii. Parohia este cartea personajului central, e poemul absurd al unei minți spectaculos de diforme. Haosul determină fie situații hilare, fie grotești, ba nu de puține ori, ambele deopotrivă. Episodul în care personajul fuge din cabinetul dentistului, după mai multe zile de dureri insuportabile de dinți, cel în care redactează după dictare un raport pentru
Un pact de lectură pe dos by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/4501_a_5826]
-
crezi că ar fi să te trezești într-o zi că poți vedea evoluția intrauterină a fătului, nu prin intermediul ecografului, din afară adică, ci alături de el, de embrion, în lichidul amniotic, privind la transformările în toate fazele informe sau aparent diforme ale unui om în construcție: schița viitoarelor membre mișcînd haotic pe-acolo, urîciunea capului care încă nu folosește la nimic, cordonul ombilical atît de gros și de scîrbos la privit prin care se întîmplă ce știi că se întîmplă, primele
A murit Luki... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11136_a_12461]
-
toată vraiștea asta vitală și, deopotrivă, morbidă, pe multe planuri, nu-i nimic altceva decît reacția la control. Există celule în arhitectură, cum există în biologie. Doar că unele sînt rectangulare, ordonate, fără greș și fără pericol, pe cînd celelalte, diforme față de orice standard votat în vreun congres, își au furiile lor, viețile și morțile la altă comandă. La asemenea celule vii, invizibile vacuole fezandate, la suprafață, de ideologie, dar încă pline cu sucurile lor ,reacționare", rămîne Cela Varlam, încercînd să
A murit Luki... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11136_a_12461]
-
avea Victor Hugo de a folosi o retorică romantică pentru a-i înduioșa pe cititori. O altă dificultate derivă din faptul că personajul joacă și rolul de narator, că romanul este scris, deci, la persoana întâi, din perspectiva unui pitic diform, marginalizat de oamenii normali. Îți trebuie multă imaginație ca să te substitui unui asemenea personaj. Și totuși, Stelian Țurlea câștigă pariul. Mai mult decât atât, el participă dezinvolt la această cursă (narativă) cu obstacole, creând impresia că nimic nu e mai
UN PROFESIONIST AL SCRISULUI by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16348_a_17673]
-
cu obstacole, creând impresia că nimic nu e mai simplu decât să le depășești unul după altul și să treci surâzător linia de sosire. Personajul-narator ni se prezintă singur, de la început, într-un stil direct și șocant: " Sunt mic, urât, diform, ghebos. Și rău. Mi s-a spus întotdeauna, aproape de când reușesc să-mi amintesc despre mine, că sunt urât și rău. Am început să cred că este așa. Mai ales că niciodată n-am fost în stare să răspund, nici
UN PROFESIONIST AL SCRISULUI by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16348_a_17673]
-
sau, așa cum a spus odată memorabil Billy Harrison, chitaristul formației Them - când Morrison începe «să arunce cu cuvinte în melodie» - îți dai seama pentru prima oară că până atunci n-ai auzit nicio vorbă. Brusc, ceea ce fusese haos, o gură diformă, amenințătoare, înfiorătoare, gigantică, larg deschisă - e acum o poveste. S-a ivit un cântăreț care vrea să-ți povestească ceva, ceva despre felul cum s-a plimbat prin vechiul cimitir privind în ochii morților...” Fiecare cântec spune, așadar, o poveste
Van the Man (5) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5929_a_7254]
-
lumea e atît de frumoasă încît simt că nu o mai pot suporta!" Băiatul din film nu are nici un defect fizic, nu e prin nimic respingător celorlați, dar revelația lui este aceeași cu a eroului lui Mishima. Mizoguchi nu e diform (ca alt personaj din carte, prietenul său), ci bîlbîit: de îndată ce încearcă să spună ceva, să comunice, pe fețele celor din jur se așterne mirarea, confuzia, neliniștea neînțelegerii, se zugrăvesc, ca într-o oglindă malițioasă, toate rictusurile și contorsionările grotești ale
Despre frumusețe și singurătate by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16937_a_18262]
-
un păcat suprem. Protagonistul nu e însingurat în handicapul său, cum am crede conform unui mod de gîndire occidentală, ci aparent dimpotrivă, copleșit de prea multa atenție a celorlalți, pe care știe că nu o va putea niciodată satisface. Oamenii diformi, ca și femeile prea frumoase, remarcă la un moment dat în roman un personaj, sînt priviți prea mult, captivi ai curiozității mereu reînnoite, pironiți de o nouă pereche de ochi mirați. Sub această veghe permanentă se petrece ceva pur și
Despre frumusețe și singurătate by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16937_a_18262]
-
tocmai încurajatoare. În fond, ce a făcut Matei? Un lucru foarte simplu: a încercat să demonstreze, printr-o înscenare simbolică, faptul elementar că incompatibilitățile sînt în noi, în mintea noastră, în sensibilitatea și în educația noastră, în lumea deformată (și diformă!) a construcțiilor noastre abstracte și că, în esență și în realitatea vie orice întîlnire este posibilă și orice formă comunicare, fie ea și la nivelul însemnelor majore, firescă și legitimă. Ce a făcut, în fapt, Matei? Păi în fapt, el
Victimele tricolorului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16262_a_17587]
-
unul de mare expresivitate. Unele idei vor fi reluate în mult mai cunoscutul monolog al aceluiași personaj, cu care începe piesa Richard al III-lea („Azi iarna dezbinării s-a schimbat...”). 5 Elisabetanii credeau că puii de urs se nasc diformi și își capătă aspectul firesc doar după ce sunt linși de ursoaică. În limba română există expresia echivalentă „ciugulit de bărzoi”, adică adus pe lume (de barză) incomplet sau diform. Expresia fiind mai puțin răspândită, am preferat-o pe cea din
William Shakespeare Henric al VI-lea – Partea a treia by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/3061_a_4386]
-
a schimbat...”). 5 Elisabetanii credeau că puii de urs se nasc diformi și își capătă aspectul firesc doar după ce sunt linși de ursoaică. În limba română există expresia echivalentă „ciugulit de bărzoi”, adică adus pe lume (de barză) incomplet sau diform. Expresia fiind mai puțin răspândită, am preferat-o pe cea din original, cu ursul nelins. Varianta era: „...ca pe pruncul / Pe care ciugulit l-aduce barza.” 6 Margareta de Anjou, soția lui Henric al VI-lea al Angliei, fica lui
William Shakespeare Henric al VI-lea – Partea a treia by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/3061_a_4386]
-
Gogh și al luminii Tanger-ului, Bacon, pictorul agoniei și al disperării, renunță la monocromatismul cenușiu și movurile posomorâte, descoperind - Henrietta Moraes (1966), Triptic în memoria lui George Dyer (1971) - impactul pe care-l poate avea contrastul dintre figuri "lichide", diforme și mari suprafețe pictate în culori saturate: portocaliu, verde, roz... Pasul de la inovație la manieră nu este prea mare. În ultimele decenii de viață, artistul continuă să se repete. Imaginile, în toată grozăvia lor, devin cumva aseptice tocmai pentru că sunt
Centenar Francis Bacon by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/7091_a_8416]
-
atât mai confuză cu cât se trezește locuind la o femeie de treizeci de ani, cu care are un copil și de care se simte legat mai degrabă prin forța mizeriei decât prin cea a dragostei. Cei trei, această familie diformă, se scufundă în datorii și sunt nevoiți să se mute la Frăsineni, satul prin care Robert și-a petrecut tinerețea vreme de un roman (în Îngerul încălecat), devenit acum un orășel aflat la periferia zonelor industriale. De aici înainte, ce
Povestea continuă by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/4138_a_5463]
-
mișcăm cât să nu facă escare. O porni apoi într-acolo, urmată în tăcere, ca într-o procesiune, de ceilalți. În cameră, singura lumină era cea a veiozei de pe noptiera aflată lângă pat, suficientă însă pentru a desena niște umbre diforme pe capul scheletic al bătrânului care zăcea în așternut, cu fața între două pernițe. Bărbatul părea că doarme. - De cât timp e așa? întrebă accabadora, apropiindu-se de pat. Într-o mișcare spontană ceilalți se așezară în jur. - Săptămâna viitoare
Michela Murgia: ACCABADORA by Gabriela Lungu () [Corola-journal/Journalistic/3884_a_5209]
-
Convoiul). Aici, în aceste răscumpărări (nici ele definitive, fiindcă în destule episoade un detaliu sordid, aruncat ca poantă, împrăștie vraja abia țesută) stă, cred, diferența semnificativă față de modelul adesea citat, acela al Florilor răului. Frumusețea pe care, dintr-o lume diformă și îndrăcită, o culege Baudelaire, stă, într-adevăr, în felul de a privi. La Arghezi, însă, cât un vârf de creion, frumusețea există. E vorba doar de o disponibilitate anume pentru ea, pentru a etala, ca pe o pânză de
Flori primite by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4013_a_5338]
-
vorba de carnea care cade de pe oase, ca în Crucificarea din 1962 și cea din 1965. Oasele se strevăd prin piele, urlă în noi șira spinării. Sub efectul gra-vi-tății, carnea se dezorganizează, trupurile întinse pe paturi devin pachete de carne diformă, semănând, bizar, cu hălcile ce atârnă în măcelării. Odihna devine inerție, somnul, moarte. Seringa din brațul personajului din Figură întinsă pe pat, 1969, întărește această senzație de carne amorfă, țintuită pe patul ovoidal. La Picasso căderea nu e totală, odihna
Viața imaginilor, dialogul imaginilor (pe marginea unei expoziții Bacon - Picasso) by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/9712_a_11037]
-
și de autorul său. Tocmai acest lucru îl subliniază Dragomir când spune: ,Altceva se întâmplă când încerc să înțeleg însăși existența mea" (Crase banalități..., p. 36). Citindu-le pe Caragiale, ne înțelegem pe noi înșine, în amestecatul și deformatul (sau diformul) periferiei ce ne caracterizează. Or înțelegerea de sine - cu alte cuvinte ,cunoaște-te pe tine însuți" - este scopul constant al filosofiei. De aceea, în măsura în care interpretarea dragomiriană a piesei lui Caragiale trimite în fond la această auto-înțelegere, ea este în mod
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
susținuseră până atunci consideră decizia sa ca o trădare a idealurilor avangardiste. Astăzi, amplasate unul lângă altul, alături de desene pregătitoare, tablourile au fost punctul de vârf al expoziției de la Muzeul de Artă Modernă. De mari dimensiuni, intitulate simplu „Femeie”, trupurile diforme cu chipuri feroce sunt inspirate atât de imaginile concepute de Picasso după despărțirea de Olga Koklova, prima sa soție, cât și de expresionismul lui Soutine și forța strigătelor mute ale modelelor sale. Sunt imagini respingătoare pictate însă cu suavitate. „Frumusețea
Între figurativ și abstract: Willem de Kooning by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4827_a_6152]
-
clipă m-am zărit într-o oglindă și am întors capul... O femeie în halat alb mi-a apărut în față. I-am vârât sub ochi legitimația de ziarist. Am urcat la etajul doi. Pe palier, niște femei în halate diforme fumau. - Unde îl pot găsi pe șeful spitalului? - Mai sus, vizavi de lift. Intru. În fața ferestrei deschise, un eston de vreo șaizeci de ani face gimnastică. Îi recunosc imediat pe estoni. Nimic țipător, nimic neglijent în ținuta lor. Nelipsita cravată
Compromisurile by Margareta Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/14448_a_15773]
-
vom bea pe săturate”; un Abțibild, reține, cu un surâs acid, un moment cotidian banal - „în seara asta minunată / citesc un roman de gară / îngân melodii ebraice / arunc toate pixurile pe fereastră / scriu un poem / cu negru de purcari”; „noapte diformă / precum un corp de femeie bătrână // în seara asta vom visa / melci despuiați și câini nenăscuți”; admirat de șoferul feminin al unui camion în care invitat să urce, tânărul ajuns în fața oglinzii de acasă, constată autoironic că „tanti mințise”... Pe
Debutul unui poet: Virgil Botnaru by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/2383_a_3708]
-
spus: "De ce mă lepezi?" : Iar Mumei sale: " O, nu mă boci!..." 2 Magdalena se zbătea pierdută, Ucenicul drag părea-mpietrit, Iar la Muma unde sta tăcută, Nimeni a privi n-au îndrăznit. EPILOG 1 Eu am văzut cum fețe se diformă, Cum de sub gene spaima cată mut, Cum aspre pagini scrise-n cuneiformă Lipește chinul pe-un obraz bătut. Cum plete negre, castanii sau blonde Trec în argint, și într-o clipă trec, Cum pier surâsuri vii de Gioconde Și tremură
Anna Ahmatova: RECVIEM 1935-1940 by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Journalistic/7188_a_8513]
-
asemeni unei spade, deosebit de primejdioasă pentru cel ce nu știe să o folosească. Iar trupul fenomenului sonor este unul gol, pe care n-ai de unde să-l apuci, nici cum să-l supui; un trup de multe ori monstruos, schimbător, diform, imposibil de reținut, de legat ori de răpus. în epoca modernă, muzica savantă s-a cuibărit la nivelul funcțiilor digestive, manifestîndu-se ca un stomac imens ce a mistuit sumedenie de ipoteze și de demonstrații, pe care apoi le-a prelucrat
Coborîrea aurei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11773_a_13098]