4,260 matches
-
picioarele i s-au înfipt în pământ, în jur se așterne o tăcere de mormânt. Este la doi pași de gardul de sârmă. Inima începe să îi zvâcnească în piept. El o așteaptă. Ea se apropie. Lumina este tot mai difuză, dar chipurile lor radiază lumină. Îi vede fiecare mușchi al feței. Are o figură blajină, sub caschetă se aprind doi ochi cărora nu le poate distinge culoarea, are și ochelari cu lentile groase, dar simte că sunt cei mai calzi
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
un fascicol, un snop de voințe paralele, ci este rezultanta tendințelor adesea contradictorii, o sinteză de voințe care se Întâlnesc Într-un mediu comun. O distincție unanim asumată relevă faptul că: În vreme ce morala pozitivă se manifestă viabil Într o modalitate difuză și Își exercită autoritatea asupra oamenilor dintr-o societate fără a avea nevoie de o structură și organe speciale, dreptul pozitiv (adică acela care este aplicabil și se aplică efectiv Într-o comunitate oarecare) se organizează Într-o formă concretă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
și-ți inspira nu numai respect, ci și monotonie. A, era să uit: și resemnare. Venind dinspre ușa de la intrare a bibliotecii, adică intrând odată cu fascicolul de lumină ce tăbăra gata decupată, pe fereastra ușii ciocnindu-se de lumina grea, difuză din interior, parcelată în umbre aproape obosite și vâscoase, soția directorului Sima părea coborâtă din rama unui somptuos tablou, ca un personaj din lucrările lui Van Gogh, Edward Munch sau Carl Shagall. Nu. Iozefina nu poate veni de aiurea-îmi murmuram
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
de a te distra într-un oraș mort ca acela (de televizor nici nu mai vorbesc, urma să-mi achiziționez unul Lux, în rate, după vreo câțiva ani). Așadar stăteam cu Mona sorbind liniștiți cafeaua, într-o lumină cât mai difuză, obținută prin camuflarea becului veiozei cu un ziar îngălbenit, aproape maroniu de atâta căldură, și gândul mă ducea la chipul Iozefinei și la degetele ei delicate, de pianistă. Avea degete mult mai fine decât Mona. Mi se părea, pe parcursul întâlnirilor
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
seara când mă reîntorceam acasă năuc de obosit, abătut și poate însoțit de cineva de care Mona n-ar fi trebuit să știe, sau cu o poftă nebună de a parcurge o carte deosebit de interesantă. Când vedeam lumină în cameră, difuză, cu penumbra produsă de camuflarea becului cu un ziar și când mai constatam că ea pregătise deja, între timp, și cina și mă aștepta cu muzica preferată, cu un vin deți săreau plombele, strâmbam din nas, a glumă, foarte scurt
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
suport, simțeam că nu mai pot. Aveam nevoie de ajutor, de o schimbare, de ceva aveam nevoie, dar nu știam de ce. Obosisem și nu mai reușeam să-mi revin. Era îmboln vire totală. Se crease o tensiune internă cu dureri difuze în tot ă semnalul corpului meu că ceva nu era în regulă, dar eu nu aveam timp să-l ascult. În mintea mea era acea dorință de a merge înainte cu ritmul și condițiile care le aveam la acel moment
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
dădeam ocol și nu știam de unde s-o apuc. Învelișul străveziu dezvăluia câte ceva din decolteul profund al plăcii de bază, mister susținut și alimentat de baretele cablurilor SATA. Ventilatorul sursei susura o chemare, dar, În ciuda muchiilor rotunjite și a luminii difuze pe care lumânările o revărsau asupra noastră, tot nu reușeam să văd În ea un obiect al dorinței. În fine, după câteva Încercări timide de chat despre vreme, care n-au reușit să dezghețe atmosfera, am făcut primul pas. Fără
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
iar pe urmă cel de oboi. Ceva clipocește dedesubt și mă descalț discret, pipăind podeaua cu vârfurile degetelor. E udă. Lanternele supraveghetorilor Încep din nou să se-agite și cei doi se Îndepărtează, astfel că sala rămâne cufundată În lumina difuză, gălbuie, a lămpilor de veghe. Privesc În jos. Pe podea, firele de apă subțiri și tremurătoare se unesc Într-un pârâiaș. Mă uit la Édouard. Aidoma celorlalți, plânge. În sală, câțiva oameni au sărit În picioare și, asemenea mie, trag
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
a fi, curios și pisălog la culme. De el nu puteai ascunde nimic, pentru că vedea practic prin tine. „Iar te-ai jucat cu fotonii“, Îmi șoptea, clătinând mustrător din cap când mă vedea intrând În casă, scăldat Într-o lumină difuză pe care numai el o putea zări, „treci repede și te spală!“ Într-adevăr, aruncarea fotonilor era joaca noastră favorită, În primul rând pentru că străluceau ca licuricii și, neavând masă, Îi puteam azvârli cât de departe voiam, iar În al
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
filmat îl proiectează printr-o mică fantă pe ecranul alb. Privirea înecată în lacrimă a lui Noodles este aparatul de filmat și istoria se desface lent în fața spectatorului învăluită în lacrima nostalgiei. Toate aceste rupturi de nivel induc o stare difuză, de imprecizie, aparent ele sunt semnul unei indecizii care a marcat montajul dificil a unui film foarte lung, însă, ajungi pe parcurs să-ți dai seama de precizia și finețea acestor decupaje, de relația dintre ele mediată emoțional, ca și
America, odată ca niciodată... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9191_a_10516]
-
favorizînd deplasarea centrului de greutate spre episod și detaliu. Kawabata povestește pe o linie unică, pe un singur plan, în care evenimentele sunt nivelate sub raport valoric, iar un conflict propriu-zis nu se constituie. Elementul-cheie, momentul-surpriză lipsesc, deși o tensiune difuz răspîndită în text par să-l cheme". Chiar dacă propune, în spirit postmodernist, trei posibile Epiloguri, cartea are un Final previzibil, de roman realist: cloșardul Antoniu este găsit mort în pivnița unui cinematograf, iar Psalmii și cele două caiete cu poveștile
"Poezia" ghetoului by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/9202_a_10527]
-
primar este responsabil de 5-15% din cazurile de HTA secundară, cu o frecvență chiar mai mare la pacienții cu HTA rezistentă la tratament. Cauza este fie un adenom suprarenal hipersecretant de aldosteron (sindromul Conn), fie hiperplazia suprarenală unilaterala sau bilaterală, difuză, micronodulara sau macronodulară. Deoarece tratamentul este diferit în cele 2 situații (suprarenalectomie pentru adenom și tratament medicamentos cu antagoniști de aldosteron în hiperplazie), este importantă diferențierea între cele 2 forme etiopatogenice. Investigațiile minime necesare în acest sens sunt: dozarea aldosteronului
Revista Medicală Română by A. Ghemigian () [Corola-journal/Journalistic/92281_a_92776]
-
se Înțepe cu ironii mai mult sau mai puțin izbutite și, pe măsură ce disputa lor se prelungea, Christina simțea cum alunecă Într-o stare asemănătoare panicii, un tremur tot mai fierbinte Îi cuprindea Întreg corpul, Însoțit de o Îndîrjire la Început difuză, apoi tot mai ascuțită și care se alimenta singură, pînă cînd ajungea un fel de exaltare nevrotică, o beție autodistructivă. Atunci suferea cumplit și voia să sufere și mai mult. O dureau nu atît cuvintele lui nedrepte, cît mai ales
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
se Întorcea pentru a privi peisajul, sau urmărea cu gîndul un raționament complicat, În timp ce bicicleta cobora o pantă lină, și abia Într-un tîrziu observa că trebuie să frîneze. Însăși ținta călătoriei sale, inițial bine determinată, dobîndise Între timp caractere difuze și un sens mai degrabă metafizic. Străbătu cele cîteva sate Întîlnite În cale cu o curiozitate de vilegiaturist de-a dreptul sincer. Casele vechi, cu geamuri mici și prispe Înguste, cu acoperișul din paie sau carton bitumat, mărturiseau sărăcia celor
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
termină cu o ploaie de cuvinte murdare pe care i le aruncă hohotind de râs. Dispar În hăul metroului, derbedei descreierați ai unei Europe unite. O liniște grea, apăsătoare, cuprinde deodată orașul. Soarele pare printre norii alburii, o pată uriașă, difuză, pe o piele bolnavă. Pentru câteva clipe Antoniu e dezorientat și confuz , și creierul lui nu mai dă ordine limpezi. Însfârșit, se urnește cu greu, simțind pe sub boarfele care-i acoperă trupul slab, cum sângele se zbate să-și urmeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
deplasarea centrului de greutate spre episod și detaliu. Kawabata povestește pe o linie unică, pe un singur plan, În care evenimentele sunt nivelate sub raport valoric, iar un conflict propriu-zis nu se constituie. Elementul-cheie, momentul surpriză lipsesc, deși o tensiune difuz răspândită În text par să le cheme. Kawabata a fost fiul unui om cultivat. Deoarece a rămas singur la vârsta de trei ani, a fost separat de singura lui soră și crescut de bunici. Evenimentele tragice din copilăria lui Kawabata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
sunt în același timp încătușat, dar și protejat, sentiment pe care mi-l dădea fiecare întoarcere la vechea noastră casă; iar acum mi se părea că durerea născută din despărțirea de Antonia devenise identică, însă mai intensă, cu acel malaise difuz provocat de revenirea acasă. Poate că era într-adevăr aceeași durere, o umbră incertă ce plutea peste destinul meu de la un capăt la altul. Încă nu aprinseserăm luminile și stăteam toți pe bancheta de la fereastă, fără să ne privim, întorși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
rece și înecăcios de afară. Am privit pe fereastră. Mult sub nivelul meu, Lowndes Square dormita în ceața felinarelor prin care se înălțau, ajungând până aproape de fereastra mea, trunchiurile negre ale copacilor. Nu reușeam să-mi dau seama dacă lumina difuză prin care întrezăream formele de jos era a amurgului sau dacă era doar lumina felinarelor alungând noaptea. Cerul era acoperit și întunecat. M-am întrebat cât o fi ceasul. Ceasul meu stătuse și telefonul încă nu era conectat. Din ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
era și faptul că această panică, indiferent de sursa din care provenea, era acum indestructibil legată de pasiunea mea pentru Honor, dându-mi senzația că ținta dorințelor mele era, de fapt, sora mea. În timpul discuției cu Palmer percepusem în mod difuz prezența lui Honor undeva în apropiere, ca pe o vibrație a aerului care nu devenise sunet, dar care, dacă s-ar fi putut auzi, ar fi avut intensitatea unui țipăt. În prezent, după ceva timp, gândurile mele îndreptate către ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
capul meu atunci, ceva mai pretențioasă decât proza (acum îmi pare doar mincinoasă: de exemplu, de ce naiba n-am adăugat că neoanele alea pâlpâiau stins, ca în baie, în așa fel încât simțeam cum se naște spaima ca o amenințare difuză și greoaie? Și de ce am spus „dincolo de marginile prăpastiei“ când în vis era vorba clar de o poieniță cu iarbă sfrijită la marginea prăpastiei?). Oricum, nu cred că mai are sens să mă învârt prea mult în jurul acelui vis. Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nevoie de nici un cuvânt, e de ajuns să existe o mână, un braț, să se desfacă o palmă, iar degetul mare și cel arătător să-l înșface pe general, să-l rotească de jur împrejur, să-l obișnuiască cu lumina difuză, cu împrejurimile, cu el însuși, să-l facă să înțeleagă rostul lui în acel loc straniu, să-l învețe să privească, va fi menirea lui, singurul scop pentru care i-a fost îngăduit să se afle acolo, iată binoclul, iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cu băgare de seamă, să ai grijă să nu stârnești Bau-Bai sau alte spirite care-și au culcușul acolo în ceață (nu atât înfricoșătoare, cât necunoscute și, tocmai de-asta, cu mult mai înfricoșătoare), să-ți obișnuiești ochii cu lumina difuză, lăptoasă, grea, să reciți vreo strofă dintr-o poezie cu șoimi ai patriei ca să prinzi puțin curaj: „Noi suntem viitorul/ Și-n țara ce-o clădim/ În zborul către mâine/ Ca șoimii o să fim“. Ciudat. Poate că în momentul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pe Coșuță oprit în mijlocul străzii, târșâindu-și piciorul drept prin praf, până când praful se va da la o parte și nu va rămâne decât asfaltul. Sunt aproape convins, fără vreun argument de bun-simț, ci mai mult pe baza unor intuiții difuze, că există o atracție bizară (sau măcar o simpatie îngăduitoare) între luminițele fistichii nenumite și troleibuzele Bucureștiului. Aș putea chiar, dacă s-ar afla vreun foc la îndemână, să-mi pârjolesc puțin degetele doar ca să vă demonstrez că, deși R.A.T.B.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
becului nu mai părea chiar atât de înfricoșător, putea fi învins, putea fi aruncat pe geam, putea să încaseze un ditamai pumnul în bot, clipa aceea părea să fi trecut, pentru că dintr-odată Matei se așezase lângă mine în lumina difuză, liniștitoare și verde a veiozei, îmi cerea să-l iert pentru tot felul de lucruri nemaiauzite, o carte și un capitol cinci, încerca, nu știu de ce, să mă înduioșeze, îmi vorbea scriind despre dragul meu Filip (care părea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mare parte proprietatea soțiilor de avocați și de producători executivi de film care locuiau în bloc. Spațiul rezervat pentru mașina mea era încă gol, desenul familiar al petelor de ulei marcând cimentul. M-am uitat cu ochii mijiți prin lumina difuză la tablourile acelea de bord costisitoare. O eșarfă de mătase stătea pe marginea unui geam din spate. Mi-am amintit cum descrisese Catherine propriile mele obiecte personale împrăștiate pe podeaua și pe scaunele mașinii după accident - un itinerar de vacanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]