376 matches
-
inimă de rechin. Nimic nu pare a fi digerabil" îmi spun, înciudat, dar chiar în clipa aceea ochii îmi cad pe două căpșuni mari și coapte, care escortează, ca un cuplu de paji fideli, trupul pântecos și aburind al unei dihănii oceanice necunoscute. Tot acest ceremonial gastronomic poate fi experimentat în aproape orice loc de pe coasta de est a Japoniei, însă niciunde el nu are, parcă, strălucirea calmă degajată de "Perla cea Verde", cum a numit Oshima un poet aproape uitat
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
degetele celeilalte mâni, dar stânga însângerată nu mai apucă să prindă coada securii: moș Avram căzu leșinat, de-a dreptul în brațele unui vecin care tocmai trecea spre fântână. Trenul sosea la amiază. Îl așteptam pe puntea șubredă de lemn. Dihania gâfâia obosită și horcăia cât ținea panta. Trecea pe lângă mine la pas. Porneam alături de locomotivă, până când mașinistul întorcea o rotiță de alamă și trăgea de un mâner. Armăsarul, înhămat în curele și paftale de arabă, necheza înăbușit, scuipa aburi fierbinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ulița cu fete și iubeam de două ori la rând, plătind numai o dată. Așa le-am păcălit pe toate. Și iar mă duceam pe maidan să trag la semn, să văd „mireasa”, și iarăși mă întorceam în ulița cu fete. ...Dihania asta de golan s-a născut să mă ucidă, izbucni mânios Zaharia coșciugarul cu spuma balelor pe buza crudă. Câteodată, îl mai iau cu binișorul, zicându-i: „Scoală, băiatul tatii, să-ți dau bani din ladă, să ai cu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cu legănări de creștete. Zigzagul fulgerător galben crapă pânza cenușie și trage după el o imensă prăvălire de tunet necăjit. Cerul albăstrit rămâne locului. Ultima cârpă zdrențuită și murdară de nor cenușiu, gonește la vale, împinsă de vânt. Trenul suie. Dihania de metal își trage sufletul, cu horcăit în respirație. Când coboară, însă, alunecă hoțește, ca un șarpe negru. Zgomotul de tăvălug al roților îmbucate fier în fier se confundă cu fâșâitul pârâului ce curge paralel, până când locomotiva se dă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cu mine și lumea întreagă (încochiliată), și cea mai ascunsă odaie a sângelui meu. Poetul cu killer instinct trebuie să fi avut măcar cognitiv experiența morții ori a nebuniei. Apoi mai cred că poetul trebuie să fie o bestie. O dihanie. Tăria lui să fie o namilă. Cu jumătățile de măsură nu merge. Cu focurile de artificii și lucrușoarele fade nu merge. Cu sângele subțiat nu merge. Cu sângele apos e zadarnic. Cu slăbănogeala automiloasă nu merge. Mai cred în incantații
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
prezis nici un deces în familie, în schimb glorie și onoruri din belșug: „Norocul are să însoțească la dumneavoastră...“ Noi locuiam într-o cameră mare și aveam acces la bucătărie. Dar în același timp, ori poate în vreme ce eu scriam catrene sau desenam dihănii și Anna dansa desculță pe muzica lui Bartók ori eram la cinema și vedeam filme franțuzești din anii ‘30, mama mea, departe, murea încet. Eram de față în timp ce, o dată în Est, o dată în Vest, aveau loc discuții în fața unui public
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a cumpărat îndată pentru iubita lui o fustă și pentru el un palton. De acum încolo credea că este poet. Și iată cum a continuat basmul: Poetul, care pe lângă asta era și sculptor și plămădea găini, păsări, pești, precum și alte dihănii, a dat curs, cu poeziile în geantă, unei chemări telegrafice care i-a fost trimisă în primăvară în locuința lui din pivnița unei vile în ruine. În grădina sălbăticită a vilei înflorea liliacul. Seara, vântul aducea țânțarii dinspre lacul aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
exagerată și mobilă și cu o privire așa de ștearsă din ochii decolorați că părea orb. Un chip străin și ciudat, un fel de ebauche, sau, dimpotrivă, ultima stampă a unei încercări omenești. O caricatură istovită a tipului saxon! O dihanie în orice fel, care, ciocnind mut oase dizlocate, ascunse subt o jachetă lungă, neagră, urca spre mine; un oberchelner de noapte! încă plecată peste balustradă ca pe un reazăm al beției care mă înfășură, îl lăsam să urce, când simții
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
un măr. Aproape că nici nu mai putea fugi, săracul, de cît se zbătuse în nămol. Ș-avea niște coarne, măi frate, cum nu s-au mai pomenit altele! Nea Pintilie zicea că, dacă l-ar fi găsit rupt de dihanie, l-ar fi tăiat, să nu se mai chinuie. Dar așa cum era a zis că nu-l omoară nici dacă i-ar da cineva un milion de lei. Cînd o să treceți pe-acolo, o să vedeți, poate, locul unde-a căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
întunecoasă. Lumina farurilor mașinii a dispărut de mult. Își aude propria respirație, amplificată de bătăile inimii, care îi pulsează în urechi și îi trimite valuri de adrenalină în tot corpul. Respiră cu gura deschisă. Gâfâie. Mai mult ca sigur că dihania care îl pândește acum din întuneric simte cum frica iese prin toți porii lui. Sunt om în toată firea. Mai rămâne doar să fac pipi pe mine și-atunci tacâmul e complet. Asta a fost o încercare de a fi
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
al dealului. Zidurile și contraforturile erau clădite din blocuri mari de piatră, puse în planuri diferite, astfel că formau un desen ciudat de lumini și umbre. Desenul se schimba într-una, în funcție de mișcarea soarelui. Castelul părea că viețuiește, ca o dihanie la poalele dealului, permițându-și răgaz doar în nopțile fără lună. Conform legendelor din ținut, castelul rezistase atâta amar de vreme împrumutând magic puterea și eternitatea soarelui. Ogiva intrării se termina într-un blazon închipuind o mână armurată strângând o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și fibroasă. Dar cea mai ciudată vânătoare la care asistase graful era cea practicată de un trib din Ceylon, care nu folosea forța armelor sau șiretenia capcanelor. Indianul neînarmat hăituia animalul, fugind după el zile și nopți în șir, până ce dihania cădea moartă de epuizare. Lupta era perfect echitabilă și rezultatul ei niciodată bănuit, căci în multe cazuri omul era cel care ceda primul, murind la capătul puterilor și oferind astfel animalului hrană pentru câteva zile. Unidirecționalitatea vânătorii tradiționale era în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de dorință, alerga prin pădure în căutarea dragostei, dar moartea era cea care îl întâmpina. Pândise, în ținuturile Cirenaicei, Basiliscul, a cărui suflare usucă iarba și copacii, iar privirea îi e atât de otrăvită că omoară pe loc omul sau dihania și numai oglinda, ce-i întoarce ocheada înveninată, îi poate veni de hac. Vânase păsări Phoenix în pădurile de cedri ale Libanului, ichneumoni în Eghipet, gadinile Rokh și Simorgh în munții Kaf, surde aspide în Palestina și cerbul Macli în
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cu toate că mădularele îi sunt dintr-o singură bucată, nearticulate. De aceea, când vrea să doarmă nu se culcă, ci se sprijină de un copac. Jordan, după metoda ilustrului Leonardo, știind dinainte după îndelungată pândă, locul pe care și-l alege dihania, tăia trunchiul arborelui aproape cu totul și când venea cerbul de se rezema de copac ca să doarmă, cădea o dată cu el... Noaptea era pe sfârșite și Bătrânul trebuia să plece. Vroia să iasă din sat pe întuneric ca să nu-l recunoască
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
curtat. Aici și-a vârât Necuratul coada! grăi moașa și trimise după baba Sempronia, mare meșteroaie, care stătea afară din târg, sus pe dealuri, și despre care se spunea că mănâncă șarpe fiert în șapte ape, de poate desluși limba dihăniilor și poate citi ursita omului ca într-o carte. Le era cam frică de ea și n-o chemau decât arareori, să gonească din târg ciuma sau să țină grindina departe. Se spunea că mă-sa a încercat să se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Vino mai aproape, dacă ai curaj, țap logodit... Marele Dregător: N-am curaj eu? (Cotoșman scoate de la brâu un săculeț cu prafuri de scărpinat și îl aruncă peste Marele Dregător). Marele Dregător: Aoleu, mi-a dat cu prafuri de scărpinat, dihania, aoleu, cum mă mănâncă...Aoleu, crăp, plesnesc! Cotoșman: (către slujitori) Legați-l pe ăsta, dar într-un fel cât se poate de muzical... Slujitor I : Cum muzical? Cotoșman: Cobză! În lanțuri, să vadă și el cum e! Domnița: A, dumneata
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
În negru și moșnegi cu barbă gălbuie, stând pe lavițe și privind În gol, cu gândurile duse parcă pe altă lume. Cimitirul altădată foarte Îngrijit se transformase Într-o pădurice de nepătruns, unde se aciuaseră dihorii, vulpile, bursucii și alte dihănii. Crucile fuseseră furate și puse pe foc, iar În morminte colcăiau șerpii. Iazurile se acoperiră de mătasea broaștei și se transformaseră În mocirle urât mirositoare. Băile de abur, ca și șurile ce străluceau altcândva În soare, se transformaseră și ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Sunete incandescente se desprind din trupul viorii, claia neagră de păr i se aprinde în reflexe albăstrii, toată femeia pare cuprinsă de flăcări. Zinzin și Sandei, perechea perfectă, Zinzin sfâșiind cerul cu sunetele viorii, Sandei posedând pianul ca pe o dihanie scoasă din minți, în sală, Aide, spectatoarea fidelă, topită în beznă, cina în trei, poveștile deocheate, somnul din zorii zilei, senzația de ieșire din timp, revenirea la treburile zilnice ca după o amnezie îndelungată, lucrurile din jur par învechite, casa
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
toți) Vra să zică te-ai întors. Tare bine! Ei, ai isprăvit treaba pentru care ai plecat la târg? DĂNILĂ: Am isprăvit-o de tot! Bieții boișorii mei s-au cam dus ca pe gura lupului. ISPAS: Cum așa? Vreo dihanie a dat peste dânșii sau ți i-a furat careva? DĂNILĂ: Nu mi i-a mâncat și nu mi i-a furat nimeni, i-am dat eu, cu mâna mea. I-am schimbat întâi pe-un car, carul l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
în casă. Efect descendent) DĂNILĂ (din culise): Nu vă temeți, dragii tatei! Nu te speria, Smarandă, că eu îs! Intră urmat de Codârlic, acesta pune sacul jos.) SMARANDA: Da' ce plocon se mai cheamă ș-aista, Dănilă? De unde-ai agonisit dihania asta? DĂNILĂ: N-am acuma vreme de povestit. Unde-s copiii? SMARANDA: În casă, unde-ai vrea să fie? DĂNILĂ: Tare bine! (strigă spre casă) Ei, măi gloată, stați pe loc. Numai suflecați-vă și scuipați în palmă, că vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
accent puternic țigănesc) Ai venit, Pâșpâlică? PÂȘPÂLICĂ (se oprește din cântat): Am, ține-te-ar Dumnezeu, Dănilă, că picoteam și eu, ca omul, sub un copac, și numa' ce-aud pe sus un vâjâit și, când deșchid ochii, văd o dihanie zburând într-a-ncoace. Și lăsa în urmă o putoarea de n-am mai putut adormi. Apoi, zic, ici-șa s-a-ntâmplat poznă mare! Ia hai să vedem unde-o fi fost, poate-i nevoie de minea... DĂNILĂ: Aici a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
amar îți umbrește zilele și nopțile? (Intră grăbită Fata.) FATA: Măria Ta, iertare. A sosit sol de la slăvitul împărat, care a și intrat pe poarta cetății. Vine cu grabă și cu supărare: calul lui Brăduț-Voievod s-a speriat de-o dihanie și, sărind fără veste, voievodul a căzut și și-a vătămat un braț. S-au oprit, în drum, la baba Lina, să-i tragă brațul și să i-l pună în lopățele. Porunca spune să-i pregătim așternut și pahar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
vedere a! creaturii, se-nțelege. Parker strângea în mâini arma. Și brusc, furios, o izbi cu toată puterea de zid. Datorită șoculului, tubul se îndoi și căzu cu zgomot. Urmară câteva pârâituri, apoi ― liniștea. ― Eu zic că trebuie să ardem dihania asta cu laserul, să terminăm odată! Dacă o ținem așa, nu mai avem nici o șansă. ― Te-nțeleg foarte bine, Parker, zise Dallas compătimitor. Noi îl iubeam pe Brett.. Dar nu trebuie să ne pierdem capul. Dacă creatura este acum atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
am ști de hârca putredă, de care va fi să ne izbim, de parcă am mai fi în stare să ținem strâns ghidonul. Minciuna promisiunea iluzia, ceea ce melodramele numesc cavalcada juventuții, înfrunta soarele și luna, de parcă, de parcă... n-ar mai exista dihania Orest și bordelul TRANZIT și măștile negrei memorii. Nici că ne pasă, doctore: un imens scuipat pe toate regulile și rutina voastră! Suferința jubilează mai simplu și mai complicat decât în tratatele voastre terapeutice, decât în sufletul dumitale vaccinat, frater
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
păduri făr’ uscături, Nici state fără lepre; La noi atâtea secături Au prins adânc în vetre. 3 august 2004 Azi, mulți înghit răbdări prăjite Și sosuri beau de amăgiri; Puțini, în schimb, pe „necăjite”, Se-ndoapă, și-n zadar te miri. Dihania, dar nu-i așa În țara care-i țara mea; E luptă surdă dintre-a vrea Cu fapta oarbă de-a avea. * Azi, mare lucru-i să fii om În lumea ce mustește-n rău, Precum e forța în atom
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]