298 matches
-
conștiințe din care se naște poezia. Se concretizează spaima că sufletul va muri înaintea trupului, că inspirația va îmbătrâni prematur. A doua fază a creației este pregătită prin cristalizarea unor întrebări, îndoieli. E evidentă abandonarea aproape totală a epicului și discursivității în favoarea unei lirici confesive directe. În Lupta cu inerția se concretizează unele schițe ale unor mari proiecte de poeme alegorice, de meditație filosofică în stil eminescian. Se prefigurează o reală adâncire a lirismului, prin îmbogățirea registrului de atitudini spirituale
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
Aplecându-se asupra acestei hermeneutici, Sergiu Al-George observă că ea poate fi înțeleasă mai degrabă din perspectiva culturii indiene, decât a celei occidentale. Argumentul său este că, la Mircea Eliade, descifrarea limbajului sacru și simbolic "presupune un demers diferit față de discursivitatea conceptuală ce stăpânește spiritul occidental și o intrare în logica de adâncime a fantasticului"541, în logica imaginarului, a mitului și simbolului. Structurile simbolice ale imaginarului scot gândirea din logica elementară, pentru că ele fac trimitere la "modalități excepționale ale conștiinței
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
logica obișnuită nu mai are nici o putere. Datorită acestui lucru, hermeneutica lui Mircea Eliade are puține afinități cu hermeneutica occidentală. Aceasta din urmă "este în primul rând o hermeneutică a "textului", căruia îi subsumează și simbolul, deci o hermeneutică a discursivității, care își propune o ieșire din ambiguitatea în care se află în mod funciar orice structură simbolică. Aspirația către univocitate constituie în consecință caracteristica sa esențială..."543. Această scoatere din ambiguitate prin univocitate a simbolului nu consonează deloc cu hermeneutica
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
protagoniști pe Lucian Blaga și Ștefan Lupașcu, curent "care repune în drepturi gândirea antinomică". El va ajunge la concluzia că "Orice hermeneutică a gândirii simbolice trebuie să accepte aprioric o logică antinomică, să rupă cu tradiția logicii aristotelice; univocitatea aparține discursivității și gândirii empirico-raționale. Hermeneutica nu trebuie să fie deci o ieșire din incertitudine, ci tocmai o instalare deliberată în zona incertitudinii și ambiguității, zonă în care își află rădăcinile nu numai poezia și fantasticul, ci însăși filosofia și chiar știința
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
la doi termeni (A și non-A), ci la trei (A, non-A și T) ce coexistă în același moment al timpului"642. În această interpretare, logica clasică a non-contradicției continuă să funcționeze, observ eu, regizând un anumit plan de discursivitate fără de care înțelegerea și comunicarea nu mai sunt posibile. Logica terțului inclus nu tinde să înlocuiască logica non-contradicției în zonele ei de valabilitate. De asemenea, această logică "nu suprimă logica terțului exclus". Tot ce face este să-i restrângă domeniul
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
celor trecătoare? A treia și ultima încercare le împlinește pe cele anterioare, recapitulându-le printr-o revenire superioară (parousiacă) la ceea ce le-a făcut cu putință, cuprinzându-le în acolada unei singure mișcări: vederea nelimitată. Acum cuvântul - smuls din materia discursivității, golit de rostirea ce-și egalează rostitul, căzut în binecuvântarea propriei orbiri - vorbește în numele luminii, vede nelimitat. Cuvânt care nu mai poate fi închis, căci despovărat, imponderabil, absorbit de darul noii vederi, el rămâne veșnic deschis precum ochiul în care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
scleroza unui timp, altădată potrivit și necesar, ajuns Însă „azi” - acel azi În care tinerii revoluționari, cum o spuneam, iau act de absurdul și injustiția socială! - obsolet și reacționar, „ucigaș” de vise și elanuri. Nu vreau să intru aici În discursivitatea unei filosofii a istoriei, dar trebuie să consemnez - propunând „variante muzicale” la un același motiv al disputei Între „tineri și bătrâni”! - că, pentru mine, modernitatea - concept Încăpător și pe care eu Încă Îl folosesc, deși alte minți, mai nerăbdătoare, vor
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
o stilistică în măsură să definească struc- tural opera lui Caragiale ? În sensul unei deformări remar- cate, H.-R. Patapievici postulează existența unei stilistici identitare care se lasă cercetată tocmai prin stilistica ope- rei lui Caragiale, o stilistică deopotrivă a discursivității și a gesticulației personajelor caragialiene transpozabilă ori- când personajelor empirice ale oricărei secvențe temporale ulterioare. Iar acestei stilistici îi corespunde la nivel struc- tural hiperbola, pentru că nu este vorba de a identifica figuri de stil în opera scriitorului, ci practici
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
l-ar fi înspăimântat cumva, făcându-l să lase postumele în stare „pre-poetică”. În orientarea spre neptunic, adică în retragerea pe poziții mai liniștitoare, poetul ar fi cedat și îndemnurilor lui Maiorescu, cărora exegetul le atribuie și lunecarea spre o discursivitate filozofică preponderent schopenhaueriană. I. Negoițescu minimalizează influența lui Schopenhauer, socotind că Eminescu ar fi avut afinități mai profunde cu alți gânditori, bunăoară și cu un Fechner pe lângă cei pomeniți mai înainte. Dar oricâte asemenea afinități cu diverși gânditori s-ar
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
de pildă Luceafărul, precumpănitor neptunic dar nu exclusiv (de altfel, nu numai din consecvență ci și, credem, dintr-un spirit de contradicție nu lipsit de virtuți stimulatoare, I. Negoițescu acordă poemului o destul de redusă stimă). Există în postume mai multă discursivitate decât în antume și mult mai mult romantism elocvent, de tip hugolian, de exemplu în Memento mori, în Mureșanu, în altele, precum și, virtual, în proiectele dramaturgice. În postume, Sarmis, e mai curând neptunic, în schimb Gemenii, urmarea sa purtând aceeași
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
sursă legitimă de inspirație. N-aș putea spune precis de ce nu m-a satisfăcut însă deplin. Placheta are o compunere unitară, programatică, ceea ce bineînțeles că nu e câtuși de puțin un defect, dimpotrivă, dar mi s a părut de o discursivitate cam artificială, de o abstracție fără suficientă acoperire latentă. Poate nu aveam dreptate, probabil că nu aveam, fapt e însă că nu am izbutit să-i acord mai mult decât stimă. Nu mă uimise îndeajuns, cum mă uimesc de regulă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
imaginarului, pentru că, așa cum poate fi el înțeles, este o lume interioară a memoriei, o proiecție ordonată în mentalul colectiv, în baza principiului de unificare și a celui de diferențiere de care dă dovadă "simțul comun" identificat de Aristotel; el enunță (discursivitatea), gândește (raționalitatea) și simte (perceptibilitatea). Senzația, condamnată la Platon, este și la Aristotel o alterare a cunoașterii raționale, dar pozitivă, care actualizează astfel o "putere" ("potență"). În perceperea culorii și a luminii, ființa nu se poate înșela niciodată, în timp ce imaginația
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Pasărea Rok etc. În volumul din 1982, Scrisori de acreditare, lirismul, de asemenea unul interiorizat, se cerebralizează, spațiul poemului se modifică, în sensul citadinizării optzeciste, adesea cu inserții metaforice surprinzătoare, de tip expresionist. Tema trecerii, din ce în ce mai obsedantă, conferă, dincolo de camuflajul discursivității, un tragism melancolic: tragismul neputinței de a fixa emoția sau de a ieși definitiv din „lumea” culturii în adevărata lume a vieții. Substituiri (1983) este o culegere eteroclită, în care se întâlnesc mai multe influențe sau tipuri de discurs practicate
TARTLER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
Călătorie de noapte). Apropiindu-se de Ileana Mălăncioiu prin prezența filonului moral și de Gabriela Melinescu prin impulsul vitalist, T. se distinge în contextul poeziei actuale prin rafinamentul unui discurs liric foarte bine dozat, pe muchia dintre simbolismul neomodernist și discursivitatea poetică postmodernă. SCRIERI: Apa vie, București, 1970; Chorale, București, 1974; Hore, București, 1977; Astronomia ierbii, București, 1981; Scrisori de acreditare, București, 1982; Substituiri, București, 1983; Melopoetica, București, 1984; Târgul de animale mici, București, 1985; Achene zburătoare, București, 1986; Școala de
TARTLER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
sunt naivi, Aici a trăit poetul ș.a.). Alteori gândul extincției e transpus într-o imagistică astrală: „Numai o dată, mineralizat, / voi atârna de stea, balast ciudat, / și ochii se vor auri pe rând / de colbul stelei ruptă din pământ...” (Numai o dată). Discursivitatea și tonul colocvial din prima carte se accentuează în Ierburi și raze (1974), unde Ț. conversează, ca alți confrați postbelici, pe diverse teme lirice, cu o emoție stăpânită. El își pune întrebări asupra rostului lumii, într-o frazare fluentă, uneori
ŢION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290191_a_291520]
-
poetul cântător absolut, autorul însuși fiind conștient, în chip dramatic, de predarea busolei valorice: „Am și hulit, / și mi-am sculptat din clipă zei, / voi știți mai bine ce-am iubit, / prieteni, prietenii mei” (versuri apărute postum). Din mormanul de discursivități teziste se salvează imaginile terifiante din poemul Războiul (1954), poemele finale din Vis planetar și elegiacele versuri din Șarpele fantastic (1965), poezia locurilor natale din Poveștile bălții (1959), ca și un număr remarcabil de erotice, cutreierate de himera Neranțulei și
DRAGOMIR-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286855_a_288184]
-
figurat) care amenință planeta. Herald al luminii și al albului (simboluri centrale), poetul încearcă totodată să restituie Cuvântul, glorificând harurile salvatoare ale poeziei. Paranteza Lunii (1985) continuă și mai patetic această revoltă împotriva agresiunii răului și absurdului, uneori cu primejdia discursivității și a tezismului, și tot astfel Stelele strigă (1988), unde logica naturii e instituită ca model: „Pildă să-ți fie zorii / Care nu absentează nicicând, / Firul de iarbă / Cu legile lui.” Ambivalența acestui univers e potențată în Timp răstignit (1991
GOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
cu cuțitul”. Accentele argheziene de împotrivire și revoltă se transformă, într-o conștiință anticonformistă și dezabuzată, în viziuni cinice, terifiante, dominate de imagini ale descompunerii și putrezirii ce amintesc de universul poetic bacovian. Ceea ce îl deosebește însă pe C. este discursivitatea, tonul voit prozaic - semne lingvistice ale unei atitudini antipoetice, în care tresăririle vitalității („Poeți! Voi trebuie să agitați lumea”) sunt repede înghițite de un scepticism atotcuprinzător: „Lebedele nu-mi știu zarea. / Cerul nu mă mai conține. / Când și când, doar
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
în orizontul harului oferit de Dumnezeu. Să vedem, mai întâi, ce este rugăciunea și care este finalul ei? Sfântul Isaac Sirul nu utilizează termenul lărgit, utilizat de Evdokimov, ci un termen restrâns, după care rugăciunea ține în mod esențial de discursivitate. Același lucru pare susținut și de Evagrie. Privitor la definiția ei, Evagrie consideră că „Rugăciunea este comuniunea minții cu Dumnezeu.” Pentru el, deci, nu este legată strict de discursivitate, ci de întreaga comunicare a omului cu Dumnezeu, de la primele cuvinte
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
un termen restrâns, după care rugăciunea ține în mod esențial de discursivitate. Același lucru pare susținut și de Evagrie. Privitor la definiția ei, Evagrie consideră că „Rugăciunea este comuniunea minții cu Dumnezeu.” Pentru el, deci, nu este legată strict de discursivitate, ci de întreaga comunicare a omului cu Dumnezeu, de la primele cuvinte rostite către El, până la descoperire sau răpire mistică. Să vedem care sunt etapele cele mai importante ale parcursului comuniunii. Nu există o concepție unică în ceea ce privește numele sau numărul treptelor
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
existențe materiale și simbolice. Așa cum sculptura, în speță forma, se naște ca un act simbolic în vădită opoziție cu amorful substanței pe care o absoarbe spre a o redefini, fotografia este vehiculul prin care lumea reală, ezitantă și perisabilă în discursivitatea ei cotidiană, se proiectează în spații incoruptibile, înfrînge temporalitatea și respiră vizibil aburul transcendenței. Dacă prin această sculptură, ingenuă sau pură - adică lăsată aproape de starea genuină a materiei sau, dimpotrivă, distilată formal pînă la obținerea unor geometrii infailibile și a
Peter Jacobi - schiță pentru un portret by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11350_a_12675]
-
gîndirea și în acțiunea lor artistică. Ceea ce îi diferențiază, însă, și asta nu are nici o relevanță valorică, este faptul că ei aparțin unor alte lumi, că, asemenea formelor naturale, sînt purtătorii, adică agenții și victimele, unui adevărat determinism genetic. În discursivitatea epocilor, a experiențelor colective și a civilizațiilor permanent sprijinite pe noi materiale și pe tehnologii avansate, lemnul, fie el ax al lumii sau creangă, așchie, parchet și rumeguș, este un element unificator, un permanent obiect de patrimoniu al memoriei colective
Arta și morala lemnului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16670_a_17995]
-
tuturor scrierilor sale de maturitate. Textul metafizic și enigmatic al nuvelei ar oferi astfel accesul către sacralitate prin cultură, adâncind conceptul de coincidentia oppositorum și transfigurând creator momentul istoric. Filologul Mihai Gheorghiu afirma că nuvela „Podul” este foarte reușită datorită „discursivității excesive” și a guvernării strategiilor narative ale fantasticului de către coincidentia oppositorum, dar nu reușește totuși să-și dizolve teza metafizică în substanța epică și intelectuală a prozei. Dialectica conceptului de coincidentia oppositorum este prezentă în nuvelă atât implicit, cât și
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]