1,217 matches
-
ședințele ordinare și extraordinare, obligație extinsă și asupra participării la corul ce funcționa în cadrul societății. La una din ședințele festive (24 aprilie 1894) au fost recitate poezii de Vasile Alecsandri, George Coșbuc ș.a. Cu același prilej elevul Iancu Stan prezintă disertația Momente care au contribuit la renașterea literaturii române. Cu alte ocazii corul a interpretat cântece patriotice de Ciprian Porumbescu și Ion Vidu. În aria de preocupări a societății intra și ajutorarea financiară a elevilor săraci și suferinzi. Gazeta editată sub
SOCIETATEA DE LECTURA „IOAN POPASU”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289749_a_291078]
-
lumină creșterea interesului locuitorilor orașului pentru manifestările culturale ale societății. La întruniri elevii și profesorii își prezentau scrierile (poezii, schițe, nuvele, fragmente de roman), multe inspirate din trecutul de luptă al românilor. Documentele societății vorbesc despre ecoul suscitat de o disertație a lui Atanasie Tulucescu, Despre datinile poporului român mai ales din Crișana, prezentată în iunie 1870. Chiar în 1861 o echipă de diletanți prezintă comedia Iorgu de la Sadagura a lui Vasile Alecsandri, iar în 1874, pentru a răspunde interesului față de
SOCIETATEA LITERARA „SAMUIL VULCAN”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289760_a_291089]
-
extinde razele încălzitoare, după putință, peste întregul public român din Cluj și dimprejur”. Se organizează ședințe ordinare și publice. În ședințele ordinare se discută și se citesc scrieri literare românești și străine, se prezintă „elaborate proprii” în poezie, proză, precum și disertații pe teme de istorie, drept, economie, medicină. Grigore Șilași ține un ciclu de conferințe intitulat Despre originea poeziei populare românești (1876-1877), Petre Dulfu citește versuri proprii (Speranța, Jalea unei florioare, Rugăciunea), cât și traducerile făcute din Horațiu, Schiller, Petőfi. Teodor
SOCIETATEA DE LECTURA „IULIA”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289750_a_291079]
-
coasa, secera 606), nu aparțin unor programe de calmare, ci încearcă să-i stârnească pe privitori (neștiutori de carte, la fel ca ascultătorii predicilor) să-și pună întrebări și să se frământe. Cei ce aveau acces la texte găseau și disertații despre moarte, despre întâmpinarea și semnificațiile ei într-un inventar literar aflat, în scrisul românesc vechi, în continuă ramificare și diversificare: orațiile funebre, „verșurile la morți”, propovedaniile și cuvîntele la îngropăciune, consolațiile, epitafurile, testamentele. Pene meștere ale scrisului românesc vechi
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pune în pagină astfel de construcții, dar nu m-aș grăbi să elimin „amestecul” unor înrâuriri străine. Căci, iată, în „propovedaniia a cincea” („Când moare omul vestit sau destoinic, cu nume bun”), unde niște apoftegme latinești încheie semnificativ trei scurte disertații, aceste formulări sunt „transcrise” cu chirilice potrivit rostirii maghiare (să nu-l bănuim prea tare că nu le-a „simțit” și ale sale): „Virtuș poșt funera vivit” (p. 58)610, „Morș non eșt ultima linea rerum” (p. 59), „Școla cruțiș
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ca drastică „ruptură” - era o „încheiere” cu destule încorporări în meditațiile asupra omenescului sfârșit din veacul al XVIII-lea românesc (în „consolații”, în epitafuri), pentru care Antim Ivireanul găsește suportul scripturistic (obișnuit, căci Biblia și scrierile Părinților Bisericii asigurau temeiul disertațiilor de această factură) cel mai potrivit: „Așa ni-o adeverează nemincinoasa gura lui Hristos la sfânta Evanghelie: «Cela ce créde întru Mine, nu va muri în véciț”. Cu „moartea vécinică”, reală, vor fi sancționați cei ce „n-au credință, jidovii
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cultura mai înaltă și în estetică, prin lecturi de cărți și ziare românești”, mijloacele fiind „adunarea unei biblioteci mai cu seamă din producțiile literare românești, apoi germane, maghiare și alte producții”. Reuniunile aveau loc sâmbăta și în cadrul lor se prezentau disertații pe teme literare, scrieri proprii, urmate de discuții însuflețite, se recitau poezii. Revistele preferate erau „Speranța”, „Foaia literară”, „Părpărița” (o foaie umoristică). În 1868 sosește de la Năsăud tânărul Ioan Baciu, care propune crearea unei secțiuni teatrale pentru diletanți. Sprijinit în
SOCIETATEA ROMANA DE LECTURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289768_a_291097]
-
astfel formulat: „deprinderea în limba maternă prin prelucrarea diferitelor opuri originale, imitațiuni, traduceri și declamări, excluzând dezbaterile politice”. Curând membrii vor deveni mai numeroși, vor spori și acțiunile țintind solidarizarea tinerilor prin cultură: citirea și discutarea unor scrieri literare originale, disertații, declamări, seri de teatru și poezie, concerte, coruri, dansuri sau baluri. Cele mai așteptate erau serile literare și cele „de cunoștință”, când studenții luau contact cu colegi de alte naționalități. S-a înființat și un cabinet de lectură, mai ales
SOCIETATEA ACADEMICA „PETRU MAIOR”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289744_a_291073]
-
două direcții: una „activistă” și alta „pasivistă”, dar în 1873, când statutele sunt aprobate oficial, ele se reconciliază pe planul acțiunii culturale. Dispunând, încă din 1871, de un local propriu, studenții români se adună la discuții și lecturi de „operate” (disertații). Din 1876, la insistențele repetate ale lui Lazăr Petrovici Petrinu, apare și o foaie manuscrisă, „Rosa cu ghimpi”. Foaia a fost scoasă fără întrerupere până în 1894, trecând prin mai multe modificări. Așezată sub deviza „Cultura va salva românimea”, gazeta ieșea
SOCIETATEA ACADEMICA „PETRU MAIOR”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289744_a_291073]
-
mai multe modificări. Așezată sub deviza „Cultura va salva românimea”, gazeta ieșea de două ori pe lună, scrisă de mână, cu excepția frontispiciului care era tipărit. Cuprinsul este mai ales „literar și umoristic”; s-au publicat și numeroase poezii, povestiri și disertații. Selectarea materialelor se făcea de o „comisie critizătoare”, alcătuită din trei-cinci persoane, foarte activă în perioadele când în fruntea ei s-au aflat Ilarie Chendi (1894-1897) și Octavian Goga (1901-1904). Chendi propune transformarea „Rosei cu ghimpi” într-o foaie publică
SOCIETATEA ACADEMICA „PETRU MAIOR”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289744_a_291073]
-
care membrii asociației se angajează la slujirea limbii române și a istoriei țării, este atras și Mihai Eminescu. Până în septembrie 1871 numărul membrilor era de peste o sută. Societatea își mai propunea organizarea de demonstrații publice la locurile istorice, lecturi și disertații etc., acționând și în plan politic, pentru eliberarea de sub dominație străină a provinciilor românești și unirea lor cu Țara. În aprilie 1870 apare oficiosul „Foaia Societății Românismul”, care continuă până în august 1871. Colegiul de redacție era format din B. P.
SOCIETATEA ROMANISMUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289769_a_291098]
-
Române, iar Iosif Vulcan rostește discursul De ce voim să avem un teatru național?. Adunările generale anuale, ținute pe rând în aproape toate orașele importante din Transilvania, erau evenimente de seamă în viața culturală a acestor centre, prilejuri de solidaritate națională. Disertațiile, conferințele, pregătite fie de membrii comitetului, fie de alți intelectuali din societate, prezentau probleme de artă teatrală, țintind spre educarea auditoriului, sau sinteze asupra evoluției mișcării teatrale românești: Schițe din istoria teatrului, Limba și scena, Literatura noastră dramatică, Pregătiri la
SOCIETATEA PENTRU FOND DE TEATRU ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289765_a_291094]
-
ani că, fiind „foarte tânăr, resimte irezistibila chemare a Orientului”. Irezistibilă avea să fie și biografia sa asiatică. În jurul datei la care tânărul spițer Honigberger ajunge În București, și despre care nu avem decât amănunte vagi, doi doctori români susținuseră disertații doctorale medicale: Ioan Serafim 4, la Paris, și Teodosie Gheorghiade, la Halle, ambele publicate În 1815, având o evidentă legătură cu molima bucureșteană de ciumă din 1813-1814, de care Honigberger nu avea cum să nu afle. De aceea putem identifica
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
și apoi doctor la Cluj, este autorul unei lucrări latine cuprinzând elemente ale chimiei metalurgice (Cluj, 1794) În care se arată un prim difuzor și apărător al ideilor lui Lavoisier În Transilvania 1. Luând mai demult ca exemplu 23 de disertații doctorale de științe naturale susținute la Uppsala În primul rând sub direcția lui Linné, pe parcursul altor patruzeci de ani (1728-1767), am putut evidenția cercetările lui Alexandr Karamiscev (1762) asupra florei asiatice, care au fost anticipate de altfel de unele observații
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
noastră „zânelor parnasiene”, iar Maicii Domnului îi schimbă numele în „Matrea Domnului”. În manuscris s-au păstrat Tratații poetice, cu o introducere intitulată Despre istoria literaturei și a poeziei ghintelor, numeroase fabule și versuri cu un caracter variat, precum și o disertație, Discurs asupra distincției în stat și societate, în care se combate ideea egalității între oameni, sunt contestate Revoluția franceză și „comunismul”. În 1837 S. publica cea dintâi lucrare arheologică scrisă la români, Descrierea istorico-gheografică a cetăței Caput Bovis, Capul Boului
SAULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289514_a_290843]
-
pseudonimele Arald, Brândușă, Narcis, Nayr, poate și Trad. O parte din intervențiile publicistice ale lui S. e strânsă în volumele Anecdote literare (1930), Carnaval literar (1930), Figuri din Junimea (1936), Caragiale în anecdotă (1937), Mușchetarii literaturii române moderne (1939). O „disertație”, Sărutarea (1903), cuprinde o suită de reflecții cam romanțioase asupra sărutului („divină senzație”) și a felului cum se oglindește el în literatură, iar Pictorul Octav Băncilă (1930) e o micromonografie în care autorul se dovedește a nu fi lipsit de
SATEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289507_a_290836]
-
întâi la Iași, frecventând cursurile Seminarului de la Socola și cursul superior al Academiei din Iași (fosta Academie Mihăileană). În 1860 pleacă la Torino, continuându-și studiile la Universitate, unde urmează teologia și dreptul, luându-și doctoratul în 1864 cu o disertație de drept civil. Este ales secretar al Societății Internaționale Neolatine din Torino. Revenit în țară la începutul anului 1865, se prezintă la un examen pentru Catedra de procedură civilă și penală la Universitatea din Iași, dar fără succes. Procuror la
SCRIBAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289575_a_290904]
-
profesie (preoți, juriști, medici), promotorii Renașterii ardelene, îmbinând acțiunea edifiantă prin viu grai cu cea scriptică, s-au întrecut în a alcătui atât tomuri științifice, cât și cărți și broșuri de popularizare (compilații, prelucrări, adaptări), majoritatea cu finalitate utilitară imediată. Disertații de teologie, filosofie, logică, etică alternează cu lucrări ca Învățătură firească spre surparea superstiției norodului (Gheorghe Șincai), Învățătură pentru prășirea pomilor (Petru Maior), Economia stupilor (Ioan Piuariu-Molnar), Despre apele minerale de la Arpătac, Bodoc și Covasna (Vasilie Popp). Sfaturi practice conțin
SCOALA ARDELEANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
de țară nepermițând memorialistului o documentare riguroasă. În străinătate și-a încercat condeiul și în proza propriu-zisă, în romanul Vulpea roșcată. Apărută la București, în 1996, cartea este o evocare romanțată a Elenei Lupescu, ticsită de comentarii ale autorului, de disertații despre literatură și muzică. Stilul lui Ș., observă Alex. Ștefănescu, „nu are totuși fluența, superficialitatea antrenantă, capacitatea de a crea rapid impresia de viață proprii scrisului lui Cezar Petrescu”. SCRIERI: Imagini și cugetări duminecale, București, 1930; La ribellione di un
SEICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289605_a_290934]
-
istoria artei și arheologia la München și Berlin (1893-1896), unde predau mari autorități, ca Ernst Curtius și Adolf Furtwängler. În vacanțe vizitează muzee din toată Europa. Devine doctor în filosofie, specialitatea istoria artei, în 1896, la Universitatea din München, cu disertația Simon Vonet, Hofmaler Ludwigs XIII. La Berlin, în același an, este numit asistent benevol pe lângă Direcția Generală a Muzeelor Regale, având o valoroasă recomandare de a lucra în muzeografie. Tot acum audiază cursuri la Școala de Arte Frumoase din Paris
TZIGARA-SAMURCAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290320_a_291649]
-
de pastel însuflețit de acordul „unsunător” al cereștii mișcări: „Toate se deștept, simt, cere/Magnetul însuflețit/ Ce va prin împărechere/Sufletul a fi-nnoit”. V. încearcă și struna liricii de idei. Prieteșugul, Imaginația, Simpatia trădează, chiar din titlu, artificiul, caracterul de disertație versificată pe teme morale, dar și strădania de înviorare a abstracțiilor prin personificare. În Ceasornicul îndreptat i se cere timpului să întârzie când înfloresc valorile morale (frăția, dreptatea, iubirea) și, dimpotrivă, să alerge fără oprire când relele (nelegiuirea, discordia) îl
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
își joacă până la capăt partitura de „bufon”. În fond, el e cel care „se scălâmbăie”, face năzbâtii, vorbește în dodii. Dar asta nu îl împiedică să rostească uneori „adevăruri pline cu praf de strănutat”. De aceea, unele poeme sunt mici disertații etice în care, sub aparența ludicului inocent și a imagisticii incontinente, S. uzează din plin de resursele subversiunii: „Coboară în fântână nu zăbovi însă prea mult în răcoarea oglinzilor / la secretele întâlniri ale grădinarilor pune-ți mustăți de mărar / existența
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
o particularitate a actualității deformate de progresul nevoii de frumos, iar reforma fundamentală ar consta în disocierea între artă și simțul de proprietate, care dăunează frumosului. Altă „categorie relativ recent apărută, odată cu începuturile individualismului pe care îl presupune” este prostia (Disertație asupra prostiei), definită ca „rivalitatea dintre ceea ce-i individual și ceea ce-i social în personalitatea umană, cu triumful celui din urmă element [...], victoria lozincilor gregare asupra gândirii proprii”. Racordarea la ceea ce însemna noutate în viața culturală a Europei caracterizează și
SUCHIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290006_a_291335]
-
le solicitau. Dar cum se face că ele ajunseseră în peisajul, altminteri străin, al mesei mele de studiu? Aflasem din unele trimiteri găsite în reviste de filosofie că modul de gândire al lui Husserl fusese determinat de Franz Bretano. Iar disertația acestuia din urmă Despre semnificația multiplă a ființării la Aristotel (1862) era, începând din 1907, călăuza mea în încercările neajutorate de a pătrunde în filosofie. Eram preocupat, într-un mod destul de vag, de întrebarea: dacă ființarea este spusă în semnificații
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
destul de vag, de întrebarea: dacă ființarea este spusă în semnificații multiple, atunci care este semnificația întemeietoare, conducătoare? Ce înseamnă ființa? ș...ț Speram ca Cercetările logice ale lui Husserl să mă ajute în mod decisiv în lămurirea întrebărilor sugerate în disertația lui Bretano ș...ț” (apud W. Biemel, Heidegger, traducere de Thomas Kleininger, Humanitas, București, 1996, p. 25). În studenție, cel care a exercitat asupra lui Heidegger o puternică influență a fost profesorul său Heinrich Rickert, vestitul filosof. El i-a
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]