1,016 matches
-
este "obiectiv": necesitatea creării capitaliștilor și la noi. Corupția tinde să fie un flagel al acestor timpuri. Sunt multe sisteme politice în care una sau mai multe persoane din instituțiile de conducere ale unei țări practică spălarea banilor pentru a disimula bogățiile adunate. Pe lângă buget și fondurile de pensii și sănătate, o sursă a acestor bogății rămâne exploatarea materiilor prime, petrol, gaze naturale, diferite minerale sau diamantele din Africa și din țări ale fostei URSS. Asemenea sisteme politice se mai numesc
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
de poezie. Negru pe negru (1993) și Negru pe negru. Alt poem (2005) sunt aduse la numitorul comun, într-o imagine ce amintește de suprematismul lui Kazimir Malevici. (Ar fi fost interesantă o copertă care să respecte întru totul imperativul disimulat în titlu). E clar că poetica lui Pântea se folosește de avantajele indescifrabilului. De aceea, în măsura în care există în prezența antologie bucăți asamblate confuz (și există, în special în prima parte), alibiuri se găsesc. Interferențele ar putea fi deliberate. Scrise negru
Retori și limbuți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6924_a_8249]
-
de reacție la anistorismul antrenat de postmodernism. Pe de o parte, se manifestă ceea ce am putea numi recursul la subistorie. Refractară la gravitatea solemnă a pedagogiei istorice, la umanismul său înghețat, creația postmodernă cultivă o abundență de forme anxioase care disimulează nonsensul cu ajutorul ludicului, "un carnaval exuberant și neliniștitor în același timp", după cum spune Mircea Cărtărescu. Milenarismul nu mai este alienant, terifiant, ci relaxat prin joc și ironie, prin factorii parodici ai scriiturii. Totodată se conturează un "nou umanism", care pleacă
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
pe care Sfoara de întins rufe o respectă. Volumul oferă virtualități, latențe, nu explicații. Toate traumele și toate tramele sunt, la rigoare, posibile, dar activarea fiecăreia dintre ele depinde de instrumentarul de lectură. Întocmai ca în finalul cărții (care poate disimulează un vademecum), Alice Popescu practică o poetică a sincerității pasive: „și acum ce facem, alice ?/ Eu zic să tăiem puțin unghiile, să îndepărtăm cuticulele/ și să lăsăm lucrurile/ așa cum sunt” (p. 68). Ca aluzii, adică, la îndemâna speculației, dar excluzând judecata
Tablou de familie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3876_a_5201]
-
în lungi campanii de promovare a principiilor morale în evaluarea istoriei literare române din perioada regimului comunist. În paralel cu critica, Gheorghe Grigurcu n-a încetat să scrie și să publice poezie: de factură modernistă, concentrată, metaforică și conceptualizantă, subtil-livrescă, disimulând teribile fervori existențiale și intelectuale. Nu întâmplător compune, mai ales în ultimele perioade, aforisme. [Categorie:Oameni din județul interbelic Soroca]]
Gheorghe Grigurcu () [Corola-website/Science/299159_a_300488]
-
și Criticos, până la Simplițian, Politicos ori preoții Evlaviosu, Sfântoevici, Ortodoxos ș.a., furnizează un vast material pentru o specializată antropologie culturală. Și n-am enumerat aici decât câteva nume din suita de 34 personaje, prezumtivi glosatori ai poemei, în care se disimulează, în șagă, autorul. Numele ne spun ceea ce sunt ele ca nivel de cultură și de înțelegere. Opera îi provoacă să se spună pe sine. întreagă această galerie de comentatori aparține mai mult de ficțiune decât de maniera științifică de a
Adnotările "Țiganiadei" by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11543_a_12868]
-
Derrida. Carnavalul este legat în mod vital și de ideea de identitate temporară, asumată prin actul de a purta o mască, având, pe de o parte, rolul de a ascunde adevărată identitate, dar, pe de altă parte, de a o disimula, de a experimenta posibilitatea unei alte identități care, foarte adesea, este un clișeu. Există, într-adevăr, măști instituționalizate ca atare, măști ce pot fi recunoscute că, de exemplu, cele din spațiul commediei dell^arte. Într-adevăr, după cum se poate observa
Carnavalesc si cultură de masă by Maria-Sabina Draga () [Corola-journal/Journalistic/18125_a_19450]
-
nu mă interesa nici autorul lor și nici compozitorul, ele deveniseră pentru mine folclor autentic. Întelegeam altfel lumea, percepeam altfel folclorul, iar zecele de pe carnetul studențesc mi se părea acum fals, cật se poate de fals... Încercam inutil să-mi disimulez dorința de a-l iubi pe omul acesta. Inteligența lui nativă, cu care rostise scurt și categoric: Dacă nu acum, cậnd? mă scotea din minți. Mă simțeam umilită, falsă, credulă, inutilă... N-aș fi vrut ca el să sufere, dar
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
nu știa decât shanghaineză. Odată, Nobel ne-a adus la cunoștință că terierul nostru Bedlington, pe care Mama Scumpă Îl ura, Îi lăsase un mic suvenir În cameră - „Il a fait la merde sur le tapis“ - și cum modelul covorului disimula proaspetele depuneri fecale, mama noastră vitregă nu a reușit să-și dea seama ce puțea În toate camerele din casă decât când a fost prea târziu. Băieții aveau o plăcere deosebită În a adăuga elemente surpriză În flacoanele ei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
răzbesc prin ceață și sunt vizibile. Așadar, cum cunoșteam remediul efectiv în situația dată, mi-am permis să conduc mașina cu o viteză rezonabilă, dar bietul Chouraqui, care nu vedea decât ceață peste tot, a prins o frică greu de disimulat și a început să mă îndemne zicând: "Domnule Palmor, să știți că, deși ora este târzie, eu nu mă grăbesc și te-aș ruga mult să nu conduci așa de repede!". După o pauză de câteva minute, Chouraqui repetă aceeași
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
că mi-am format o sensibilitate aparte care mă face să descopăr și să recunosc oriunde, aproape în orice act și în orice atitudine, cât de verosimile și de logice ar părea, eroarea pe care ar închide-o sau ar disimula-o, fie că eroarea aceasta ar fi aiurea, în actele sau spusele altora, fie că ea ar stărui în mine însumi. O cred cel puțin... (Nu sunt însă oare prea prezumțios?) O cred, pentru că, atât cât pot să-mi dau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de părinții mei, de frații mei, de prietenii mei, de casa mea, de grădina mea, de munții mei, de Bistrița mea, de libertatea mea, mă simțeam inundat de o așa de chinuitoare tristețe, încât numai cu greutate reușeam s-o disimulez și, cu mai multă greutate încă, s-o înving. Mă văd și acum în tren; în minusculul tren, care străbătea cu așa copilărească vioiciune valea Bistriței până la Bacău. O adevărată jucărie, trenul acesta format dintr-un samovar care servea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
din romanele sale mai nouă (relativ mai nouă) "La vie secrète". Suferința și ambițiunea, iată cele două probleme de care el pare cu deosebire preocupat în toată opera sa. Dar suferința și ambițiunea sunt lucruri pe care omul demn le disimulează cât poate. E explicabil de ce autorul "Solitudinilor" ajunge la concluziile romanului de care am amintit: Noi nu suntem ceea ce părem sau ceea ce se poate ști despre noi, conchide el. "La vraie vie est secrète!" zice unul din personajele cărței. "Toți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și aleasă a spiritului critic. Ironia aceasta e făcută din spirit, din îngăduință, din zâmbet, uneori impregnate de înduioșare. Există o alta însă, care n-are numaidecât strânse raporturi cu inteligența, și care cele mai multe ori servește de mijloc pentru a disimula insuficiența, sau jena, sau lipsa de autoritate. Ironia aceasta e un amestec de intoleranță, de vulgaritate, de lipsă de înțelegere și de omenie. E atitudinea prostului care persiflează pe omul timid, a bogatului care sfidează pe sărac, a parvenitului care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și toți cei cari-i însoțiseră acolo admirau, în aerul limpede al dimineții, incomparabila panoramă a Iașului. Nu se mai gândea nimeni la drumul făcut, la urâciunile pe care le-ntâlnise... Nimeni, în afară de mine, care făceam eforturi supraumane pentru a disimula indispoziția de care mă simțeam cuprins și aerul de om vinovat pe care-mi dădeam bine seama că-l port în figură și în privire. De prisos să remarc că, îndeobște, sărăcia, izolarea, lipsa de igienă și alte triste condițiuni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
hallul otelului Bristol, când din ziarele dimineții am aflat vestea morții lui Daudet. Strângerea de inimă pe care am resimțit-o a rămas clară în amintirea mea, cum mi-a rămas și mișcătoarea scenă din "Petit chose" în care copilul disimulează instinctiv, mamei lui, telegrama care-i aducea vestea că tatul său murise. În momentul acela am văzut că Daudet nu era pentru mine un scriitor oarecare, nici chiar un scriitor preferat și iubit; sau nu era numai un scriitor, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Titulatura aceasta a pro-vocat întotdeauna confuziune. Căci nici antise-mtizmul nu presupune în mod neapărat ceea ce se înțelege prin naționalizm nici naționalizmul nu implică în mod necesar xenofobia. În tot cazul, fie că eticheta nu corespundea cu marfa, că ea o disimula chiar, pentru a o face să treacă mai ușor; fie chiar că lupta contra "pericolului jidovesc" constituia o parte a acelei doctrine, fapt e că naționalizmul politic, printre exponenții căruia d. Cuza figura la loc de onoare, a apărut, acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
rezultatele priincioase țării câștigate de predecesorii politici. Dar atitudinea unui cabinet Gladstone sau Hartington se va reduce în ultima linie la mănținerea celor câștigate și nu va mai fi atât de accentuată ca acea a lordului Beaconsfield, care nu mai disimula înclinarea de a se apropia, chiar fără foloase garantate în scris, adecă fără tractat, de alianța austro-germană. Nu zicem asemenea că alianța de doi, sporită prin al treilea, ar fi avut numaidecât un înțeles războinic. Precum la cumpănă două greutăți
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
1880, tipărite de noi mai sus, p. 416 - 418. {EminescuOpXI 425} REZUMATUL INFORMAȚIILOR NOASTRE ÎN AFACEREA CONTA-PANU Efectele publicării noastre de sâmbătă sânt până acuma destul de însemnate. D. Conta e adânc zdruncinat; d-sa voiește, fără mult succes, a-și disimula dezolarea și ar fi bănuind că festa i-a venit din sânul familii d-sale adoptive. În conciliabulele onorabilei familii i se dau cu oarecare stăruință sfaturi să se retragă D-sa nu voiește a le pătrunde înțelesul și astfel
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
lor delicatețe de sentimente și cu geniul lor poetic, au personificat pe acest parvenit al soartii într-o admirabilă alegorie mitologică, care a străbătut veacurile și a ajuns până la moderni. Este Midas, care, sub splendorile coroanii regești, nu-și poate disimula urechile de asin; este ființa comună, vulgară, pe care soarta a azvîrlit-o pe un scaun regesc și care nu-și poate domina deprinderile rele, vițiile originale, nu-și poate uita aplecările naturii sale. El voiește să fie rege ca toți
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
realegeri dacă nu vor să renunțe de la mandatul lor legislativ. Fără a exagera însămnătatea acestui vot, [î]l putem considera totuși ca un semn ce indică o tendență de dezagregare a majorității. Un bun număr de deputați ai stângei nu disimulează nemulțumirea lor cu remaniarea ministerială, care a făcut să intre în cabinet nu doi membri luați din rândurile partidului înaintat, ai cărui șefi sânt d-nii Rosetti și Brătianu, ci pe d-nii Teriachiu și Conta, ce aparțin grupului liberal-moderat din Moldova
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
care mă ținea cu brațul după umeri, traversam podul medieval din Lucerna, cu tablouri pline de scenele dansului morții. Podul despre care Arthur Schopenhauer a scris atât de entuziast - despre dansul morții în lumina clară a vieții, de puterea ei disimulată în jocurile iluziei. Apoi am mers mai departe și ne-am așezat în iarbă, privind cum pășteau liniștit turmele. Munții se vedeau în depărtare, albăstrui, deasupra lacului din care se înălțau aburi de răcoare. Aveam senzația că puteam ieși și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
se întorc epuizați la casele lor, simt și eu aceeași oboseală mortală, ca și cum, în mod psihologic, aș fi muncit cot la cot cu ei. Apoi îmi vine ideea că „accidentele” n-au fost accidente, ci au fost provocate de rasismul disimulat în complezență al lucrătorilor. Sunt plină de suspiciune, de gânduri negative. Mă trântesc pe sofaua rece, cu ochii fixați în tavan, privind teatrul umbrelor create de mișcarea pupilelor mele. E un film în care lumea se agită intens, exact ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
ca în Belgia, unde deși a trăit o viață și a creat o familie numeroasă, e mereu „suedeza” care vorbește franceza, dar trebuie mereu interpretată, în secret sau deschis, cum se face și în Franța, cu acel accent de rasism disimulat în amabilitate. La Biskops-Arnö, cu prietenii mei: Birgitta (Trotzig), Marianne (Eyre), Agneta (Pleijel), Maciej (Zaremba) și alții. Sunt „dusă” cu mașina în acel loc în care se va vorbi despre cărțile anumitor scriitori străini care trăiesc în Suedia. Am vorbit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
conjuraților. Se uită din nou spre mica scenă de pe tabla de șah. Amara folosise o piesă albă ca să interpreteze rolul asasinului și tot albă era a doua femeie. Poate că albul simboliza pe cineva străin de curte, care se infiltrase, disimulându-și propria natură. Într-acestea, simți cum cineva Îl Înșfacă de mânecă. Muta Încerca să Îi atragă din nou atenția asupra tablei de șah. Arăta spre micul pion, Încă ascuns după veșmintele reginei albe. Îl luă ușurel și Îl depuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]