877 matches
-
limbajul bolnavilor somatici care exprimă suferința acestora, limbajul bolnavilor psihici exprimă atitudinea acestora față de nefirescul transformărilor pe care ei le resimt. Limbajul bolnavilor psihici disimulează, relatează sau elaborează fabulativ ceea ce aceștia simt ca nefiresc în raport cu propria lor persoană. În cazul disimulării, bolnavii caută ca prin cele relatate să ascundă, să mascheze sau cel puțin să estompeze pe cât le este posibil, nefirescul pe care-l resimt ca urmare a unor „transformări” ale persoanei lor. În aceste cazuri relatările sunt sărace, simple, caută
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
identitatea și securitatea. Stările de dezechilibru psihic se caracterizează prin câteva trăsături majore, care le sunt specifice din punct de vedere psihopatologic. Acestea sunt următoarele; 1) un stil de existență specific, caracterizat prin următoarele: instabilitate, impulsivitate, inadaptabilitate, tendință de mitomanie, disimulare, conduită labilă și imprevizibilă; 2) o anumită evoluție psihobiografică, caracterizată prin existența unor frustrări, psihotraumatisme, devianțe etc., așa cum se poate vedea în continuare: a) copilărie tulburată în cere semnalăm: alternanță de apatie și surexcitare, activitate școlară neregulată și indisciplinată, crize
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Este caracterizată prin neîncrederea, senzitivitatea, restricția deliberată a afectelor exprimate, hipertrofia Eului, exagerarea dificultăților, refuzul criticii altora, așteptarea permanentă de a fi înșelat sau de a fi victima răutății altora, punerea sub semnul îndoielii a cinstei altor persoane, neîncrederea sau disimularea. B. Personalitatea antisocială Este caracterizată prin aspectul impulsiv și imprevizibil al actelor și comportamentelor sale cu caracter: autodistructiv, la care se asociază alte diferite forme de tulburări de comportament. C. Personalitățile schizotipă și schizoidă Acest grup reunește două sub forme
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
caracteristici proprii, după cum se poate vedea în continuare. Atitudinea de negare, constă în ignorarea bolii, în refuzul bolnavului de a accepta sau de a recunoaște existența bolii și a faptului de „a fi bolnav”, ca fiind ceva imposibil și inautentic. Disimularea, este încercarea pe care o fac unii bolnavi de a ascunde prezența bolii, de a masca sau diminua simptomele existente, vizibile, căutând, în felul acesta să apară cu o „imagine de sine” normală, de persoană sănătoasă, nealterată de existența unei
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
crescute de băuturi alcoolice, cu caracter periodic. Discordanță: stare psihopatologică particulară caracterizată prin bizarerii, contradicții și manifestări paradoxale, creând un aspect general de dizarmonie între simptomele clinice, acestea dând impresia, într-o anumită privință, că sunt independente unele de altele. Disimularea: tendința la diminuarea sau mascarea fenomenelor psihopatologice de către bolnav. Este opusul simulării. Dismorfofobie: impresia patologică cu caracter obsedant, a unor diformități legate de aspectul fizic al unei persoane. Este o tulburare de schemă corporală sau a imaginii de sine. Disociația
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Carență afectivă Catalepsie Cataplexie Catatonie Cenestopatie Ciclotimie Claustrofobie Cleptomanie Colecționarism Comă Complex Confabulație Confuzie mintală Constituție Contagiune psihică Coprolalie Criză Culpabilitate Degenerescență Déja vu Delir Demență Demență precoce Demonopatie Dependență Depersonalizare Depresie Derealizare Deteriorare psihică Dezechilibrul psihic Dezorientare Dipsomanie Discordanță Disimularea Dismorfofobie Disociația Dispoziție Dromomania Ecolalie Ecomimie Ecopraxie Encoprezis Endogenie Enurezis Epilepsie Erotomanie Euforie Excitație Exhibiționism Exogenie Extaz Fabulație Fetișism Fobie Frigiditate Frustrare Fuga Fuga de idei Gatism Glischroidie Halucinație Heautoscopie Hiperestezie Hiperstenia Hipnagogice Hipnapompice Hipoestezia Hipomanie Hipostenia Homosexualitate Iatrogenie Idee
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
idealurile” încorporate în etapa formării și conservă practicile sociale învățate, care le marchează în continuare interacțiunile. Deși contextul social global s-a schimbat decisiv, mulți dintre actorii sociali conservă nu numai gesticulația colectivă, ci și strategiile de evitare, practicile de disimulare, stilul adaptativ. După schimbările din 1989, deși s-au creat noi condiții sociale, politice și economice, un mare număr de actori sociali au răspuns printr-o rezistență neașteptată la noile practici. Chiar după 15 ani, ei operează cu structurile cognitive
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
personală, pătrundea în viața privată, în relațiile cu cei din jur. Treptat, individul își pierdea eul, renunța la propria personalitate, modelându-se după dorința celor care dețineau puterea. Format într-un asemenea climat social, el și-a însușit tehnici de disimulare și mijloace de apărare. Cu timpul însă, se identifică cu modelul încurajat. Identitatea sa psihosocială (conceptul a fost propus în 1973 de Marisa Zavalloni) reprezintă o sinteză între formația sa individuală și caracteristicile culturii comune, sinteza dintre eu și context
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Laurențiu Ulici, Povestiri cu tâlc, RL, 1977, 25; Mircea Moga, „Întoarce-te să mă vezi”, CNT, 1977, 25; M. N. Rusu, Personajul numit destin, AFT, 1977, 6; Nicolae Ciobanu, Vocația pentru proza scurtă, LCF, 1977, 37; Valentin Dumitrescu, Lirism și disimulare ironică, LCF, 1978, 1; Florența Albu, Poet și prozator, VR, 1978, 4; Emil Manu, Poeme de dragoste, SPM, 1978, 374; H. Zalis, „Hibernale”, „Întoarce-te să mă vezi”, ST, 1978, 10; Doina Uricariu, „Ninsoarea care ne trebuie”, LCF, 1979, 15
NEAGU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288386_a_289715]
-
Se străduiește să rămână închisă și să propună puținilor străini care ajung acolo un chip împietrit, blocat într-o etichetă și un ceremonial inamovibil, un chip riguros ierarhizat („fiecare își cunoaște rangul”) și un mental impenetrabil. De aici, poate, și disimularea pe care chinezii o practică în diferite feluri („sunt însă șireți, mincinoși, vicleni, înșelători, bănuitori în orice lucru și întotdeauna bucuroși să-i amăgească pe străini, ca să le arate acestora cu cât întrec ei în înțelepciune toate celelalte popoare”), ca
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
dori oamenii să fie”. Perspectiva părea extrem de tentantă, punând sociologia pe o direcție care a asigurat succesul științelor naturii. Curând, o asemenea atitudine a început să-și releve îngustimile. Ea s-a dovedit a fi mai mult un mod de disimulare a unei ideologii conservatoare, contravenind fundamental specificului obiectului său. Realitatea socială nu poate fi considerată ca dată. Ea este într-o permanentă schimbare. Și oamenii sunt aceia care o schimbă: o evaluează și acționează continuu asupra ei. Sociologul trebuie, la
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
dezinteresul față de pacienții suferind de fobie socială. Pe de o parte, aceștia nu deranjează pe nimeni, nici vecinii, nici societatea, și tulburarea lor rămâne neobservată, deoarece simptomul principal este evitarea socială, iar eforturile lor cele mai importante sunt dirijate spre disimularea acesteia (pacienților le este rușine să vorbească despre această problemă, chiar și celor care le sunt apropiați sau celor care se ocupă de îngrijrea lor). Pe de altă parte, terapeuții nu acordau nici o atenție acestei suferințe pe care Freud n-
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Isabelle este invitată de către terapeut să se antreneze pentru a putea vorbi despre anxietatea sa socială în diferite circumstanțe și cu diferiți interlocutori. Exercițiul este important deoarece: - Isabelle nu vorbește niciodată despre tulburarea sa și încearcă să o ascundă; - aceste disimulări consumă multă energie și amplifică nivelul global al anxietății și insecurității; - ele reprezintă un obstacol suplimentar în calea stabilirii de relații sociale normale; - ele validează menținerea credințelor disfuncționale de tipul „dacă ești perceput ca vulnerabil, ceilalți te resping sau profită
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
poate fi observată fără ca acest lucru să aibă consecințe sociale grave asupra relației cu ceilalți sau părerii pe care o au aceștia despre ea. Confortul său cotidian s-a amplificat în mod evident în comparație cu sentimentele de insecuritate și eforturile de disimulare considerabile care au precedat terapia. Tabel 5. Evoluția scărilor în cazul Isabelle Inainte de terapia individuală După terapia individuală Inainte de grupul de expunere După grupul de expunere Control după șase luni Scara de anxietate socială a lui Liebowitz, scor
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
complet este obținut după opt pâna la douăsprezece săptămâni, chiar dacă primele beneficii se observă mai devreme (adesea după o săptămână). Tratamentul trebuie continuat timp de șase până la douăsprezece săptămâni după remisia completă, și uneori chiar mai mult. Regăsirea libertății Evitările, disimulările și renunțările pe care le provoacă fobia socială netratată generează adevărate patologii ale libertății. Scopul unei terapii cognitiv-comportamentale a fobiei sociale este acela de a reda libertatea pacientului: libertatea cuvântului, a mișcării, a spontaneității, libertatea de a fi fragil și
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
ceea ce a fost, pot fi afectate de cadrajul ideologic infiltrat adânc În ființa noastră valorizatoare. Cu toate că s-a schimbat contextul, ne avertizează universitarul ieșean, „mulți dintre actorii sociali conservă nu numai gesticulația colectivă, ci și strategiile de evitare, practicile de disimulare, stilul adaptativ” (p. 45). O explicație pentru ceea ce Încă mai sesizăm la tot pasul. Andrei Cosmovici, În următorul capitol, rememorează viața universitară pe care a cunoscut-o din interior În perioada instalării și evoluției comunismului. Ne sunt aduse secvențe de
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
e doar un sport al inteligenței, cât mai ales o insistentă incursiune printre și dincolo de aparențe. Interesantă este teatralitatea acestor scrieri. În Procesul manechinelor se desfășoară o „înscenare”, un „joc de-a tribunalul”, în care participanții interpretează cu talent al disimulării „roluri” mai mult sau mai puțin apropiate de adevărul întâmplărilor din realitate. Sub masca romancierului se simte omul de teatru atent la modulațiile vocii, la gesturi și fizionomii. În piesele lui O. lirismul generează fie fantasmaticul alegoric (ilustrat prin personaje
OPREA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288553_a_289882]
-
creator. El cercetează cu minuție și reordonează nuanțat documentele și actele oficiale, unele inedite, ajungând la definirea unei psihologii creatoare și la schițarea etapelor unui destin uman adesea derutant pentru istoricii literari. Se demonstrează că „sucitul” Creangă a avut darul disimulării, acoperindu-și protector fondul său grav și chiar tragic (nicicum „jovial”) cu „măștile inocenței”. Acest cod al măștilor, detectabil la eul empiric, este folosit de povestitor și retrospectiv în Amintiri din copilărie, analizate aici ca operă de ficțiune propriu-zisă, iar
PARASCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288688_a_290017]
-
și de apartenența la grupul oniric, onirismul înnodând într-un fel cu suprarealismul, chiar dacă prin negare. Totuși, diagnozele de acest gen erau de regulă însoțite de precizări atenuatoare: poetul utiliza doar procedee suprarealiste, fără radicalism, mai mult ca stratagemă de disimulare a unui subtext confesiv, melancolic și sentimental. S-a mai opinat, pe de altă parte, că M. ar fi un „poet de limbaj”, cu discursul poetic extrem de elaborat, înclinat către exacerbarea artificiului, dar nu pentru obținerea unor efecte zgomotoase, prin
MAZILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
ce lipsește din Gândirea captivă e cel al lui Mißosz însuși: ketman-ul hegelian sau istoriozofic. Se poate să fi fost o omisiune „tactică” (vezi ed. rom.: Gândirea captivă. Eseu despre logocrațiile populare, traducere de Constantin Geambașu, Humanitas, București, 1999). Despre disimulare sub comunism, vezi Ken Jowitt, New World Disorder. The Leninist Extinction, University of California Press, Berkeley, 1992 (capitolele despre cultura politică, neotradiționalism și moștenirea leninistă). Pentru cazul particular al ketman-ului în România în contextul unei dure analize a natalismului ceaușist
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
violent, individual sau ca grup, în relația cu beneficiarii (folosirea de injurii, amenințări, jigniri, loviri) sau în relațiile de muncă (refuzul de a face anumite lucruri, demotivarea celorlalți, nerespectarea programei, a altor reguli cu repercusiuni asupra activității colegilor etc.). Ascunderea, disimularea sau mușamalizarea acestor agresiuni de către instituție constituie o altă formă de violență instituțională. Să nu pierdem din vedere violența exercitată de beneficiarii serviciilor, care se poate manifesta asupra personalului sau asupra altor beneficiari (lovituri, încăierări, distrugere de bunuri - scris pe
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
doar cele trei elemente citate ar fi conștiente, și nu activitatea psihică subiacentă, adică mecanismul de apărare. O dată ce scopul vizat (unul defensiv) sau pulsiunea ori afectul subiacente devin conștiente, apărarea în cauză încetează a mai fi utilă, funcția sa de disimulare dispărând. În sfârșit, să mai spunem că, pentru Wallerstein, manifestarea comportamentelor de apărare - care nu trebuie confundată cu mecanismele de apărare - este constituită din comportamente, afecte sau idei specifice, puse în slujba unor scopuri defensive. Aceste manifestări pot fi conștiente
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
7a), reducerea sau evitarea unor stări negative, cum sunt conflictul, frustrarea, anxietatea și stresul (8). Să spunem, în sfârșit, că doar una dintre aceste definiții (9) nu face referire clară la mediul intern sau extern; finalitatea este în acest caz disimularea, evitarea sau modificarea amenințărilor, conflictelor sau pericolelor. Dezacordul dintre aceste definiții este adeseori legat de originea exclusiv internă sau mixtă (internă și externă) atribuită pericolului care declanșează apărarea. Evocând această chestiune în dialogurile sale cu Sandler (1985/1989), A. Freud
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
apărare să-și atingă finalitățile: - făcând unul dintre elementele conflictului să devină inaccesibil conștiinței (2); - printr-o remaniere a realităților interne și externe (6a); - printr-o deformare temporară a realității din cauza unor gânduri, sentimente și comportamente (6b); - îndeplinind o funcție de disimulare (5); - ca mediatori ai reacției subiectului la conflictele emoționale și la factorii de stres interni sau externi (7b). În privința modului de derulare a mecanismelor de apărare evocate, caracterul inconștient revine în mai multe definiții: în (3), (5), (6), (9), (1
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
copilului lor: «Trăim de pe o zi pe alta... nu mă gândesc prea departe... trebuie să ne mulțumim cu ce avem»”. În legătură cu alți părinți aflați într-o situație similară, Futterman și Hoffman (1974) remarcă: „O fațadă de calmă acceptare servește la disimularea angoasei, la protejarea celuilalt, la propria protecție și la prezervarea funcționării personalității”. Dar deși înlăturarea este uneori binefăcătoare pentru individul care trăiește apropierea propriei morți sau a unei persoane apropiate, ea poate antrena două perturbări grave ale relațiilor sale cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]