648 matches
-
după Festinger, cel puțin opt „implicații operaționale”; ele pot fi considerate fără reținere ca fiind aplicabile în practica instruirii și educației. Pentru a evita neînțelegerile provocate de concizia exacerbată a lui Festinger, însoțim enunțurile sale cu scurte exemplificări. 1. „Magnitudinea disonanței postdecise (post decision) este o funcție crescătoare a importanței generale a deciziei și a atractivității relative a alternativelor nealese” (Festinger, 1957, p. 262) Altfel spus, disconfortul cognitiv provocat de alegerea unei alternative este cu atât mai mare cu cât alternativa
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
atât mai puternică cu cât suntem nevoiți să optăm pentru ceva ce este necesar, abandonând altceva mai plăcut; de pildă: „Mi-ar plăcea să privesc un film interesant, dar trebuie să învăț pe dinafară cinci strofe din Coșbuc”. Aici, magnitudinea disonanței cognitive este foarte mare! 2. „Magnitudinea disonanței postdecise descrește în funcție de numărul de elemente cognitive ce corespund identic cu caracteristicile alternativelor alese; ea crește însă în funcție de caracteristicile alternativelor ce nu au putut fi alese” (ibidem) De exemplu: „Nu îmi place să
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
să optăm pentru ceva ce este necesar, abandonând altceva mai plăcut; de pildă: „Mi-ar plăcea să privesc un film interesant, dar trebuie să învăț pe dinafară cinci strofe din Coșbuc”. Aici, magnitudinea disonanței cognitive este foarte mare! 2. „Magnitudinea disonanței postdecise descrește în funcție de numărul de elemente cognitive ce corespund identic cu caracteristicile alternativelor alese; ea crește însă în funcție de caracteristicile alternativelor ce nu au putut fi alese” (ibidem) De exemplu: „Nu îmi place să memorez versuri din Coșbuc, dar la fel de neplăcut
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
De exemplu: „Nu îmi place să memorez versuri din Coșbuc, dar la fel de neplăcut ar fi fost să memorez versuri din Vlahuță; mă enervează însă faptul că nu am putut să aleg o lectură splendidă despre viața lui Eminescu”. 3. „Magnitudinea disonanței rezultate din încercarea de a solicita încuviințarea forțată este maximală dacă această încercare a fost promisă anterior sau dacă este urmată de o pedeapsă aspră. Magnitudinea disonanței este maximă chiar dacă solicitarea încuviințării este respinsă” (ibidem) De exemplu: „Mi s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
am putut să aleg o lectură splendidă despre viața lui Eminescu”. 3. „Magnitudinea disonanței rezultate din încercarea de a solicita încuviințarea forțată este maximală dacă această încercare a fost promisă anterior sau dacă este urmată de o pedeapsă aspră. Magnitudinea disonanței este maximă chiar dacă solicitarea încuviințării este respinsă” (ibidem) De exemplu: „Mi s-a promis că voi putea să văd un film interesant, dar, ulterior, promisiunea a fost încălcată; ba chiar mi s-a promis că voi fi pedepsit să memorez
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
s-a promis că voi putea să văd un film interesant, dar, ulterior, promisiunea a fost încălcată; ba chiar mi s-a promis că voi fi pedepsit să memorez zece strofe din Coșbuc”. 4. „Dacă este solicitată încuviințarea forțată, magnitudinea disonanței descrește în raport cu magnitudinea recompensei și crește în raport cu magnitudinea pedepsei” (ibidem) 5. „Dacă încuviințarea forțată nu poate fi obținută, magnitudinea disonanței crește în funcție de magnitudinea recompensei și a pedepsei” De exemplu: „Nu mi s-a dat voie să vizionez acel film interesant
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
s-a promis că voi fi pedepsit să memorez zece strofe din Coșbuc”. 4. „Dacă este solicitată încuviințarea forțată, magnitudinea disonanței descrește în raport cu magnitudinea recompensei și crește în raport cu magnitudinea pedepsei” (ibidem) 5. „Dacă încuviințarea forțată nu poate fi obținută, magnitudinea disonanței crește în funcție de magnitudinea recompensei și a pedepsei” De exemplu: „Nu mi s-a dat voie să vizionez acel film interesant. Mi s-a promis o recompensă, dar mă simt și mai frustrat; mi s-a promis o pedeapsă, mă simt
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
și a pedepsei” De exemplu: „Nu mi s-a dat voie să vizionez acel film interesant. Mi s-a promis o recompensă, dar mă simt și mai frustrat; mi s-a promis o pedeapsă, mă simt la fel de frustrat”. 6. „Magnitudinea disonanței produse ca disconfort de către alții descrește în funcție de numărul de elemente cognitive existente, care sunt în consonanță cu opinia aflată în creștere; aceste ultime elemente pot corespunde unor obiecte, informații, probleme sau cunoștințe despre care și ceilalți au aceeași opinie” (ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
Aceste noi persoane îmi sunt dezagreabile; nu mă simt deloc bine în mijlocul lor; dar, iată, aflu că au păreri similare cu a mea; nu-i chiar așa de rău, încep să mă simt mai în largul meu și, pe măsură ce comunicăm, disonanța cognitivă scade”. 7. „Magnitudinea disonanței produse ca disconfort de alții crește și descrește în funcție de importanța opiniilor față de acele persoane, de aflarea opiniilor lor, privind lucrurile care le sunt dezagreabile sau agreabile” (ibidem) Exemplul de mai sus rămâne valabil. Apare în
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
dezagreabile; nu mă simt deloc bine în mijlocul lor; dar, iată, aflu că au păreri similare cu a mea; nu-i chiar așa de rău, încep să mă simt mai în largul meu și, pe măsură ce comunicăm, disonanța cognitivă scade”. 7. „Magnitudinea disonanței produse ca disconfort de alții crește și descrește în funcție de importanța opiniilor față de acele persoane, de aflarea opiniilor lor, privind lucrurile care le sunt dezagreabile sau agreabile” (ibidem) Exemplul de mai sus rămâne valabil. Apare în plus aspectul că înseși opiniile
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
opiniilor față de acele persoane, de aflarea opiniilor lor, privind lucrurile care le sunt dezagreabile sau agreabile” (ibidem) Exemplul de mai sus rămâne valabil. Apare în plus aspectul că înseși opiniile pozitive despre ceilalți și acordul de idei duc la reducerea disonanței. 8. „Maxima diferență dintre opinia unei persoane și opinia altei persoane dezagreabile determină cel mai mare număr de elemente disonante; în consecință, disonanța dinăuntrul cuplului corespunde celor două opinii și atinge nivelul maxim. Acest nivel este dat de opinia cea
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
Apare în plus aspectul că înseși opiniile pozitive despre ceilalți și acordul de idei duc la reducerea disonanței. 8. „Maxima diferență dintre opinia unei persoane și opinia altei persoane dezagreabile determină cel mai mare număr de elemente disonante; în consecință, disonanța dinăuntrul cuplului corespunde celor două opinii și atinge nivelul maxim. Acest nivel este dat de opinia cea mai disonantă” (ibidem) Exemplele care pot fi date sunt atât de numeroase și de des întâlnite, încât nu are rost să evocăm vreunul
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
de opinia cea mai disonantă” (ibidem) Exemplele care pot fi date sunt atât de numeroase și de des întâlnite, încât nu are rost să evocăm vreunul. Merită însă subliniată ultima propoziție din formulare: opinia cu cel mai înalt grad de disonanță, susține Festinger, dă măsura disonanței. Certărețul cu cele mai violente „opinii contra” pare a fi întotdeauna cel care declanșează conflictele deschise. Se pot da multiple exemple în acest sens. Ne putem totuși întreba dacă întotdeauna, în mod universal, agresorul este
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
ibidem) Exemplele care pot fi date sunt atât de numeroase și de des întâlnite, încât nu are rost să evocăm vreunul. Merită însă subliniată ultima propoziție din formulare: opinia cu cel mai înalt grad de disonanță, susține Festinger, dă măsura disonanței. Certărețul cu cele mai violente „opinii contra” pare a fi întotdeauna cel care declanșează conflictele deschise. Se pot da multiple exemple în acest sens. Ne putem totuși întreba dacă întotdeauna, în mod universal, agresorul este „agentul”, și nu „victima” disonanței
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
disonanței. Certărețul cu cele mai violente „opinii contra” pare a fi întotdeauna cel care declanșează conflictele deschise. Se pot da multiple exemple în acest sens. Ne putem totuși întreba dacă întotdeauna, în mod universal, agresorul este „agentul”, și nu „victima” disonanței cognitive maximale. 7.6. Teoria minimizării disonanței cognitivetc "7.6. Teoria minimizării disonanței cognitive" Festinger a considerat, de cele mai multe ori tacit, dar uneori și explicit, că disonanța cognitivă este un fenomen natural, o caracteristică originală a lumii umane. Din subcapitolele
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
contra” pare a fi întotdeauna cel care declanșează conflictele deschise. Se pot da multiple exemple în acest sens. Ne putem totuși întreba dacă întotdeauna, în mod universal, agresorul este „agentul”, și nu „victima” disonanței cognitive maximale. 7.6. Teoria minimizării disonanței cognitivetc "7.6. Teoria minimizării disonanței cognitive" Festinger a considerat, de cele mai multe ori tacit, dar uneori și explicit, că disonanța cognitivă este un fenomen natural, o caracteristică originală a lumii umane. Din subcapitolele anterioare s-a putut deduce că el
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
care declanșează conflictele deschise. Se pot da multiple exemple în acest sens. Ne putem totuși întreba dacă întotdeauna, în mod universal, agresorul este „agentul”, și nu „victima” disonanței cognitive maximale. 7.6. Teoria minimizării disonanței cognitivetc "7.6. Teoria minimizării disonanței cognitive" Festinger a considerat, de cele mai multe ori tacit, dar uneori și explicit, că disonanța cognitivă este un fenomen natural, o caracteristică originală a lumii umane. Din subcapitolele anterioare s-a putut deduce că el a realizat o teorie psihologică a
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
totuși întreba dacă întotdeauna, în mod universal, agresorul este „agentul”, și nu „victima” disonanței cognitive maximale. 7.6. Teoria minimizării disonanței cognitivetc "7.6. Teoria minimizării disonanței cognitive" Festinger a considerat, de cele mai multe ori tacit, dar uneori și explicit, că disonanța cognitivă este un fenomen natural, o caracteristică originală a lumii umane. Din subcapitolele anterioare s-a putut deduce că el a realizat o teorie psihologică a cunoașterii și învățării, fundamentând-o pe realități ale afectivității umane. Formulările sale voit pozitiviste
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
ale afectivității umane. Formulările sale voit pozitiviste nu pot estompa această credință nemărturisită după care raporturile omului cu semenii și cu lucrurile au o componentă emoțională și pulsională „inextricabilă”. În 1957 a formulat două ipoteze centrale (de fapt, teze!) ale disonanței cognitive: I. Prezența disonanței produce o creștere a presiunii de a reduce această disonanță 1. II. Forța presiunii de reducere a disonanței este în funcție de magnitudinea disonanței existente 2. Aceste ipoteze cu căutat timbru pozitivist-fizicalist nu trebuie să ne păcălească. Festinger
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
sale voit pozitiviste nu pot estompa această credință nemărturisită după care raporturile omului cu semenii și cu lucrurile au o componentă emoțională și pulsională „inextricabilă”. În 1957 a formulat două ipoteze centrale (de fapt, teze!) ale disonanței cognitive: I. Prezența disonanței produce o creștere a presiunii de a reduce această disonanță 1. II. Forța presiunii de reducere a disonanței este în funcție de magnitudinea disonanței existente 2. Aceste ipoteze cu căutat timbru pozitivist-fizicalist nu trebuie să ne păcălească. Festinger nu credea că disonanța
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
care raporturile omului cu semenii și cu lucrurile au o componentă emoțională și pulsională „inextricabilă”. În 1957 a formulat două ipoteze centrale (de fapt, teze!) ale disonanței cognitive: I. Prezența disonanței produce o creștere a presiunii de a reduce această disonanță 1. II. Forța presiunii de reducere a disonanței este în funcție de magnitudinea disonanței existente 2. Aceste ipoteze cu căutat timbru pozitivist-fizicalist nu trebuie să ne păcălească. Festinger nu credea că disonanța cognitivă, deși naturală, este o „realitate neagră” a lumii. Numeroasele
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
au o componentă emoțională și pulsională „inextricabilă”. În 1957 a formulat două ipoteze centrale (de fapt, teze!) ale disonanței cognitive: I. Prezența disonanței produce o creștere a presiunii de a reduce această disonanță 1. II. Forța presiunii de reducere a disonanței este în funcție de magnitudinea disonanței existente 2. Aceste ipoteze cu căutat timbru pozitivist-fizicalist nu trebuie să ne păcălească. Festinger nu credea că disonanța cognitivă, deși naturală, este o „realitate neagră” a lumii. Numeroasele fenomene de incomunicabilități și ignoranța care o atestă
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
și pulsională „inextricabilă”. În 1957 a formulat două ipoteze centrale (de fapt, teze!) ale disonanței cognitive: I. Prezența disonanței produce o creștere a presiunii de a reduce această disonanță 1. II. Forța presiunii de reducere a disonanței este în funcție de magnitudinea disonanței existente 2. Aceste ipoteze cu căutat timbru pozitivist-fizicalist nu trebuie să ne păcălească. Festinger nu credea că disonanța cognitivă, deși naturală, este o „realitate neagră” a lumii. Numeroasele fenomene de incomunicabilități și ignoranța care o atestă indubitabil nu sunt considerate
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
disonanței produce o creștere a presiunii de a reduce această disonanță 1. II. Forța presiunii de reducere a disonanței este în funcție de magnitudinea disonanței existente 2. Aceste ipoteze cu căutat timbru pozitivist-fizicalist nu trebuie să ne păcălească. Festinger nu credea că disonanța cognitivă, deși naturală, este o „realitate neagră” a lumii. Numeroasele fenomene de incomunicabilități și ignoranța care o atestă indubitabil nu sunt considerate de Festinger ca fiind fatale. Dimpotrivă. El a căutat să găsească modalități și căi de „micșorare a disonanței
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
disonanța cognitivă, deși naturală, este o „realitate neagră” a lumii. Numeroasele fenomene de incomunicabilități și ignoranța care o atestă indubitabil nu sunt considerate de Festinger ca fiind fatale. Dimpotrivă. El a căutat să găsească modalități și căi de „micșorare a disonanței”. A dezvoltat în acest sens o teorie a „reducerii disonanței” (reduction of dissonance) care poate fi considerată, în mare măsură, o teorie secundară a învățării. Expresia „reducerea disonanței” este echivalentă cu „învățarea parțială”. Nici învățătura, nici cunoașterea nu pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]