6,113 matches
-
ci un mijloc, un instrument al sublimei revanșe asupra dezamăgitorului context universal. Aidoma lui Cioran, Cezar Ivănescu ar putea scrie astfel: Singurătatea va înceta să fie sterilă cînd prin ea lumea va fi a noastră, cînd o vom înghiți în disperatele noastre elanuri. Ce rost are toată singurătatea noastră dacă ea nu e suprema cucerire, dacă prin ea nu învingem totul? - Ne așteaptă, fraților, cucerirea supremă, ultima verificare a singurătăților noastre. Lumea aceasta trebuie să devină a noastră, a celor mai
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]
-
dintîi a renunțat la narcisismul său imemorial și a coborît cu picioarele în lume, iar cel de-al doilea a sesizat cu o mare acuitate că gestul exemplar nu trebuie căutat doar într-un trecut vag sau prin debaralele profeților disperați, ci mult mai aproape, chiar la nivelul privirii noastre cotidiene. Artistul și Muzeul au trecut acum împreună acest dificil examen. Care nu este nici pe departe doar unul local, ci unul care privește în întregime fenomenul și comportamentul artistic din
Semnificația unei aniversări by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17250_a_18575]
-
cu venitul aparent. În realitate, există în toate categoriile sociale mulți oameni care au un venit aparent derizoriu și care trăiesc bine, când nu sunt chiar bogați. În schimb, adevărații săraci, mai puțini decât se crede, sunt într-o situație disperată. Problema sărăciei e mai restrânsă și mai gravă decât reiese din discursul public. O bună parte a populației este măcar la fel de responsabilă de starea proastă a lucrurilor ca și guvernanții ei. Ne învârtim într-un cerc vicios. Oul sau găina
Păreri inconfortabile by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/17259_a_18584]
-
președinte emanat. Logica sa resentimentară de stirpe marxistă, mizînd pe ranchiună, pe instigarea la ură și la dictatura de clasă a fost atunci descalificată brutal. Aruncată de mai toate țările din Europa de Est la gunoiul istoriei, ea își mai caută refugii disperate în zonele gri ale tranzițiilor interminabile, în apele tulburi în care Ion Iliescu și cei ca el se bălăcesc cu plăcere, ca și cu profit. În acești zece ani, Ion Iliescu a reușit abil să compromită o serie de valori
Sechele ale unui trecut bolnav by Monica Spiridon () [Corola-journal/Journalistic/17293_a_18618]
-
se succed (evocarea nonexistenței e aci doar un mod satiric de-a sublinia durerea - simptom al vieții pulsînd cu putere în rana pe care o produce însingurarea): "Un om singur pe stradă nu este însinguratul din casa lui,/ masca soldatului disperat pe cîmpia de funingine, adusă/ ca un trofeu, piele de jivină rară într-un muzeu din oraș,/ mersul lui sigur îl duce spre casa în care-l așteaptă ai lui,/ însinguratului însă nimeni nu-i deschide ușa, nimeni/ nu-l
Un lirism existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17281_a_18606]
-
poeme, în continuarea celor din Viața, viața (1987) și a ciclului de Inedite cuprinse în volumul Locul și ceasul, un florilegiu al cărților lui Ion Horea, sub egida colecției BPT (1994). Eliptice, incisive, prozodic impecabile, versurile dau la iveală un disperat exercițiu cotidian de introspecție și consolare față cu ieșirea din cursă a propriei vitalități, față cu semnele senectuții și ale crepusculului inexorabil. O suită de exorcisme muzicale în contra suferinței și tăcerii așternute în chip de "temniță" scrie Ion Horea în
Via crucis by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17319_a_18644]
-
cu alte două imagini emblematice din carte: obsesia traumatică a lui Maas, soțul Oedipei, și licitația cu care se încheie romanul. Maas e chinuit de imaginea unui enorm spațiu de parcare, unde zilnic vin tot felul de oameni săraci și disperați, sau doar plictisiți și blazați, pentru a schimba între ei singura pasiune colectivă care le-a rămas, aceea pentru mașini, într-un efort zadarnic de comunicare și apropiere. Își vînd mașina. Cînd tranzacția s-a încheiat și fostul proprietar a
Gangsteri de mucava și exilați romantici by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17362_a_18687]
-
Larousse (1995) este menționat ca "violoniste et compositeur roumain". Iar umila lui "ultimă dorință" nu se poate învrednici nici actuala Românie să i-o îndeplinească? Oare cu ce drept a fost uitată dorința aceasta. Mi se asociază "dorința" lui cu disperatele strigăte de durere ale altui mare exilat, Nicolae Bălcescu, care se tortura la Palermo, că nu i se îngăduise măcar să vină să moară pe pământul unde se născuse: "le e teamă și de un cadavru..." (Scrisoarea lui Bălăceanu către Ion
Enescu - între Père-Lachaise și Tescani by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/17348_a_18673]
-
OMUL MIC se străduiește și el să spună ceva. și iată ce spune: își umflă pieptul, caută un loc potrivit pentru discurs. Pune un picior mai în față încercând o poziție napoleoniană. Deschide gura. Nu găsește nici un cuvânt potrivit și disperat începe să sară din nou. Brusc se oprește și se uită la Erou a cărui față nu se mai vede din cauza balonului care a devenit un glob uriaș cu continente, oceane. Se apropie de el pe furiș și scoțând un
TEATRU SCURT... ȘI CUPRINZĂTOR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17388_a_18713]
-
misogin la George Cușnarencu. Sigur, există evaziune din deviații, derapaj și obsesiile prezentului în bucle temporale SF (Ovidiu Bufnilă sau Mihail Gălățanu), în erotodemonie de tip claustral, în scenarii thriller. Nu lipsește autoterapia ironică, virilă, monologul semiserios, aproape detașat, aproape disperat ce motivează povestirea regretatului Mircea Nedelciu, "Alienum est", cu final amânat. Un picarro al damnațiunii postmoderne este personajul lui Răzvan Petrescu, ce n-are nici o reținere în al său monolog excesiv sardonic. Anxietatea benignă a cititorului complice la textul lui
Desant epic pentru 2000 by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17409_a_18734]
-
cu prefăcătoria de rigoare, i s-a așternut Europei la picioare. Căpătînd curaj, fecioara i s-a urcat în spinare, iar zeul, în travestiul taurin, o rupse la fugă peste cîmpuri, apoi se azvîrli în mare și înota, în pofida strigatelor disperate ale Europei, pînă-n insula Cretă, unde mai marele zeilor se uni cu fata. Europa a fost divinizata după moarte. Frumoasele povești care au legănat copilăria omenirii! După imemorialele vremuri preschimbate în legende, iată omenirea ajunsă la o răscruce istorică, stăpînita
Cel dintîi european by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17887_a_19212]
-
ca uimitorul ideal formulat de cel dintîi european, "privind rezolvarea contradicțiilor în spiritul dreptății", ca și mult dorită unire a națiunilor sub semnul unei civilizații comune, a rămas o utopie neîmplinita și poate niciodată realizabila în limitele realității noastre." Gestul disperat al scriitorului austriac, datînd din 1942, în plin conflict armat, mondial, cu Europa că scena principala, pare a fi fost nu numai pecetea tristă, dezarmata, aplicată pe cea din urmă filă a existenței cuplului de sacrificiu, ci și sigiliul incriminator
Cel dintîi european by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17887_a_19212]
-
sufletului meu". * Dorli Blaga a adăugat dosarului consacrat tatălui ei de "Apostrof" și o scrisoare adresată ei în 1982 de cel mai mare epistolier al literaturii contemporane. Scrisoarea e un document excepțional despre atmosferă acelor oribili ani și despre umorul disperat al atît de atasantului I.D. Sîrbu: "...în disperările mele, de aici, din exilul meu barbar, între acești valahi semigloti, de fiecare dată cînd ridic mîinile spre cer și încep a urlă a neputința, a pustiu, si aia-măsii, mă tot aștept
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17901_a_19226]
-
înspăimîntătoare; ea aduce însă cu lumea medievală, bîntuita la rîndu-i de crime și orori, din Andrei Rubliov. În locul pictorului de biserici, la Sînger avem un bătrîn evreu, rabinul Ben Dosa, care se străduiește să aducă seninătatea credinței între acești barbari disperați. Ben Dosa e o figură impresionant de luminoasă în această lume a tenebrelor: de meserie cizmar, el e cel ce vine de departe, de altundeva, eroul civilizator. Le face încălțări femeilor și bărbaților, un gest simbolic, fără îndoială, care presupune
Fascinatia ororii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17939_a_19264]
-
e foarte departe de Academia din Lagado a lui Swift, măcar ca potențial de ridicol dacă nu din alt punct de vedere. Fiindcă e un loc unde nimeni nu face, cu adevarat, nimic, unde toți se plictisesc teribil și încearcă disperat să iși justifice lor înșiși ori celorlați prezenta, ocuparea unui anumit post academic, așa-zisele interese de cercetare. Oxfordul e o lume în esență moartă. Dar impasibilitatea și inactivitatea ei ajung să declanșeze scriitorului nu rictusuri ironice ori glume pentru
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
15 capitole ale proiectului trebuiau să ia în discuție toate "formele golănești", iar la concluzii notase: "golanul are ori misticism vulgar, desantat, festivist etc., ori scepticism vulgar (ătotu-i relativă), ori stiintism exagerat. Apoi, golanul are ori optimism tîmpit, ori pesimism disperat și intermitent/.../ Ce e de făcut. Politică sau pedagogia reinstaurării elitelor în omenire". Proiectatul studiu despre om în comunism - din 1962! - avea drept tema demonstrarea faptului că orînduirea clamata drept "cea mai umană" e contra naturii omului, fiindcă îi ia
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/18031_a_19356]
-
la cunoștința durerea mea și nu mă vet lasă aruncată pe drumuri și fără ajutor, im/ i/ veți scrie că mă poteti ajuta lunar cu ceva anumită sumă". Scriitorul, care tocmai se săltase bine în îndeletnicirile sale, n-a răspuns disperatei scrisori a mamei, încît aceasta a revenit în stăruința ei după bani. Dar, în 1923, învățată fiind, Ludovica l-a vizitat, la București, pe fiul ei mai mare, realizîndu-se, poate, necesarele concilieri. Însă, în aceeași scrisoare din martie 1923, îl
Mama lui Rebreanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18023_a_19348]
-
scriitorului) și chiar în ziua aceea te voi publică înaintea lumei dacă tu nu voiești să mă cunoști". Și, încheia cu formulă ultimativa: "Adio pînă la a doua venire". Să recunoaștem că această scrisoare amenințătoare e scrisă de o femeie disperată, de aceea prea mult agresivă, care îl descoperea pe fiul ei, acum mare scriitor, surd la solicitările ei atît de disperat stăruitoare. E probabil că, de astă-dată, sub tăria amenințărilor, să-i fi trimis ceva bani. Dar mama continuă să
Mama lui Rebreanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18023_a_19348]
-
formulă ultimativa: "Adio pînă la a doua venire". Să recunoaștem că această scrisoare amenințătoare e scrisă de o femeie disperată, de aceea prea mult agresivă, care îl descoperea pe fiul ei, acum mare scriitor, surd la solicitările ei atît de disperat stăruitoare. E probabil că, de astă-dată, sub tăria amenințărilor, să-i fi trimis ceva bani. Dar mama continuă să ceară și în martie 1925, cînd îi reamintea frumos: "tu care ai fost învrednicit să fii născutul de o fecioara curată
Mama lui Rebreanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18023_a_19348]
-
dar care, ciudat, se grăbesc să ți se șteargă (sau să o șteargă) din memorie. Există filme cărora, la fel de ciudat, timpul le consolidează locul în memorie, le amplifica importantă. Din Îngeri căzuți nu uiți o stare (un amestec de tristețe disperată și de umor grațios), nu uiți fragmente de emoție, nu uiți o imagine dintr-un spital, cu o fată citînd, lîngă patul unei necunoscute în comă, fragmente din propriul ei jurnal, ca o rechemare la viață, nu uiți vizită unei
Rezistenta fetelor în floare by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/18074_a_19399]
-
menit?/ Numele uleios, senzual, sau cel de reci ape montane?/ Împărtindu-te generoasă te pierzi cîștigînd/ altă tinerețe, un strat de aur peste cel vechi?// Sporovăiau că adevărații atei și rîdeau de timp,/ numai eu, arhaicul, crestat de scoici, singur și disperat/ tăceam amintindu-mi că peste puțin voi fi un suflet fără trup/ tăceam amintindu-mi viața dinainte și după.// Latin, încercam să mă simt acasă printre greci,/ și totuși ăMartiniă cu gheață mă trădase ușor;/nu labil, vulnerabil cum șunt
Crestinism si păgînism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18066_a_19391]
-
ani administrați lui Cozma sunt multi sau puțini. Judecând că un profan, probabil că el ar fi trebuit priponit pe viață pentru râul pe care l-a facut țării, pentru anii-lumină cu care ne-a dat înapoi, în încercarea noastră disperată de a ieși din bărbărie și de a intra în civilizație. Problema e că, așa cum arată sentința, Miron Cozma e scos țap ispășitor pentru o echipă mult mai amplă (conținând nume sonore, de la Ion Iliescu și Petre Român, la Voican-Voiculescu
Aisbergul ca o cioară vopsită by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/18081_a_19406]
-
sfărîmate. Căsătorit de trei ori. Prima însurătoare, nefericită. A doua, nepotrivită. A treia, perfectă, nevasta respectivă, Atia, fiind, după mama, mătușa lui Octavianus și legată de casa lui Fabius Maximus, unul din favoriții împăratului, căruia Ovidiu îi va trimite scrisori disperate de la Tomis ca să fie iertat. Că și la noi, pe vremuri, din cauza austerității împăratului, care a răbdat cît a răbdat, temele literare se schimbă brusc. Poetul monden, usuratec devine serios. Scrie Metamorfozele, poem în 15 cărți că "o tapiserie sclipitoare
Cînt lucruri triste,fiind trist by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18091_a_19416]
-
îndelungat, până când, în cămăruța sa, cinci copilași, socrul și soacra, porcul și capra, javra, calul și vaca, tot ce avea prin curte, acolo el a adunat. În cele din urmă, după atâta bine, din binele urat, ce-i drept, cam disperat, la tovarășul prim, Titi-Par, s-a prezentat. - N-aș fi crezut! În ruptul capului, n-aș fi crezut, mai ales acum, când mai marele împărat a schimbat guvernul, apoi cu gura sa, la toți el a dictat: „să se facă
Titi - Par omul nou și sclinteala vremurilor. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălașa () [Corola-journal/Journalistic/85_a_447]
-
lor, odată căzuți la pat cu această boală, era de cele mai multe ori pecetluita: moartea, uneori prin blîndă, treptată stingere a pacientului care refuză să mai trăiască privîndu-se de alimente și băutură, alteori prin extremă violență, sinucideri spectaculoase, cu repetate și disperate lovituri îndreptate împotriva propriei persoane. Medicii se temeau de această maladie a memoriei și a imaginației totodată, socotind-o contagioasă și imposibil de vindecat. Cei ce se încumetau totuși să îi caute leacul erau, se-ntelege, fie clasicul spițer al
Nostalgici în masina timpului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18059_a_19384]