382 matches
-
am. Da’ de ce mă întrebi? ― Fiindcă nu mai am răbdare... ― Poți să fii mai limpede? ― Lasă pe altă dată. Acum trebuie să fug, să nu mă prindă părintele aici. Ultimul cuvânt l-a rostit în clipa când îi simțeam deja dogoarea buzelor... Până să-mi revin, ea se afla cu mâna pe clanța ușii. ― Rămâi cu bine, dragule. Te iubesc! - a rostit în timp ce a dispărut dincolo de ușă. M-am repezit la geam, s-o văd. Mergea cu pas grăbit spre chilia
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
câțiva pași și m-am pomenit pe un țărm. Luna strălucea, dezvăluindu-mi o plajă cu un nisip foarte fin și marea care foșnea stins, plină parcă de comori barbare de aur ale căror reflexe urcau până la suprafață ca o dogoare. Am simțit cum mă cuprinde un fel de vrajă, m-am dezbrăcat și am făcut o baie gol. La un moment dat m-am speriat crezând că am văzut prin apă umbra unui rechin. Am ieșit imediat pe țărm. Îmi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
plouă întruna de zile întregi! Din fericire, există păhărelul cu rachiu de ienupăr, singura lucire în bezna care ne înconjoară. Simțiți lumina aurie, lumina arămie, pe care o aprinde în noi? îmi place să străbat orașul, seara, când mă pătrunde dogoarea rachiului de ienupăr. Merg așa nopți întregi, visez sau îmi vorbesc întruna. Ca în seara asta, da, și mă tem că v-am cam năucit, mulțumesc, sunteți prea amabil. Dar simt nevoia să vorbesc și, de cum deschid gura, frazele încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
Își Închipuiseră În copilărie, altfel decît În cărțile lui Walter Scott și William Gillmore Sims. Au văzut că groapa nu era nici clară, nici mică și nici În frontul principal, iar cîmpia nu era verde, nici Îngrădită, nici iarba cosită. Dogoarea tremurătoare a amiezii strălucea peste pămîntul veșnic și nesfîrșit, peste lanul răscolit cu brutalitate, transformat Într-un morman de vreascuri, iar cu fiecare cîmpie, cu fiecare viroagă, povîrniș sau vad, pămîntul Înainta Într-o zvîrcolire brutală, dulce, nesfîrșită. Atunci Garfield
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
din mânia celui pe care, cândva, pe când sufletul lui era pur, îl slujise și îl adorase: „Te voi recunoaște drept sfânt și puternic, Ormuzd, atunci când mă vei ajuta cu mâna cu care tu împarți plățile pe care le dai, prin dogoarea Focului tău, păcătosului ca și dreptului - și când puterea Cugetării Bune va veni pân’ la mine“. Prima oară când o văzuse era în biroul Organizației, în decembrie, când militarii americani trimiteau rapoartele. Din Kabul, tot la acea dată, venise și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
a anunțat că în curând voi primi o scrisoare de mulțumire de la direcția Bibliotecii și că dumnealui va scrie un articol referitor la volumul III. Sâmbătă, 31 iulie, încă de dimineață e multă lumină și un soare ce-și anunță dogoarea. Sun la Brăila și aflu că mâine, 1 august 2010, la ora 12, are loc slujba de înmormântare. Voi fi astfel cu gândul la trista ceremonie, când Grigore se desparte de lumea aceasta, unde timp de 94 de ani a
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
Vânturi și valuri” și că va apărea în „Academia Bârlădeană”, în septembrie curent. Mi-a spus că așteaptă de la mine apariția volumului următor. Dacă Dumnezeu mă ajută, sigur că și eu vreau. Afară e un soare orbitor de luminos, anunțând dogoarea de mai târziu. Am înregistrat local la umbră plus 33 grade, însă în câmp deschis se apropie de plus 50 grade. Pe la orele 19 m-a sunat din Brăila îndurerata soție a colegului Grigore Negură, care-mi mulțumește că am
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
precum cireșii, merii, perii ori prunii - ceva mai leneși dintr-o anumită prevedere, își sporesc nemăsurat bogăția frunzelor care-și iau în serios rolul de protector al fructelor contra unor brume întârziate ori mai ales în a le feri de dogoarea soarelui. Având asigurată protecția se dezvoltă fructele mult dorite în diferite etape ale verii ce-și face apariția la timpul ei. Dacă privesc și mai atent observ un alb nuanțat pigmentat cu maroniu și roz în atmosferă, cu zborul tot
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
de opinii dintre momentul 1923 („Revista Sburătorul își anunță decesul după ce a luptat timp de trei ani cu indiferența publicului”, cf. nr. 24) și momentul 1927 („Intermitent, apare Sburătorul, plouat, mirosind a buhă udă. În realitate e deghizat. În cenaclu dogoare de duș cald, limoniu, echivoc. În revistă, spectacol: la mijlocul menageriei, maestrul cu bici cursiv își dresează prinșii. Numai F. Aderca simulează controversa, strigînd prin colivie: «Eu sînt independent... În fiecare zi mă cert cu Lovinescu...» Și, în același timp, insensibilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vi-e dor de vieață, și-otravă când vreți să-mi urmați! - Veniți după mine, tovarăși. VARA La orizont - departe - fulgere fără de glas Zvâcnesc din când în când ca niște lungi picioare de păianjen - smulse din trupul care le purta. Dogoare. Pămîntu-ntreg e numai lan de grâu și cântec de lăcuste. În soare spicele își țin la sân grăunțele ca niște prunci ce sug. Iar timpul își întinde leneș clipele și ațipește între flori de mac. La ureche-i țârâie un
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
asemănător cu noi. Nu suntem niște eroi care n-au avut ocazia să-și demonstreze eroismul. Suntem niște biete ființe înfricoșate. Ne temem pentru viața noastră atât de tare încît n-am fi riscat să ajungem, ca tine, să simțim dogoarea rugului. Ne-am fi dat înapoi mult înainte. Dar, undeva în sinea noastră, am crezut tot timpul că există oameni puternici, și azi, care au un spirit de sacrificiu mai mare decât al nostru și un orgoliu care să nu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Gimnazială Băișești Comuna Cornu Luncii, județul Suceava profesor coordonator Ilica Paula Nu e loc de poezie Primăvară... Să nu-mi spui mie Că învii cu albul ghioceilor, Că unul este Martie și-atât! Nu e loc de poezie... Ce vară! Dogoarea vestejește întreaga câmpie, Cununa e prea grea și totuși Nu e loc de poezie... Toamna e abia la început Și-mi pare atât de timpurie C-ai vrea să pieri și tu odată cu mărul Căci nu e loc de poezie
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de verdeață și flori vopsite în pensule muiate în curcubeu îi erau culcuș știut numai de ea. Când umbra rece a pădurii cobora odată cu amurguri roșii, pași cuprinși de-nfiorare o alungau spre casă. Fructe dulci-amărui o desfătau în zile cu dogoare năucitoare, la popasuri de sfat cu Regina furnicilor sau cu Melc codobelc. Ierni cu omături de diamant îi sărutau obrăjorii rotunjori, mușcați de viscolul năprasnic. Și timpul își torcea molcom anii prin lume. Și copila s-a trezit deodată... alta
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
din ațică. Câteva furnici alergau pe pamblica lată, rozulie. Parcă rătăciseră drumul și zoreau în neștire spre niciunde. Cu bidineaua Ramurile, dese, ale castanilor înalți, dinspre bisericuța de lemn, triau, parcă, razele soarelui. Le lăsau să cadă molșeșite, lipsite de dogoarea vipiei, chiar peste cele cinci cabine ale toaletelor ecologice de pe aleea ducând spre capătul celălalt al părculețului, spre stația autobuzelor pentru stadion. De pe banca pe care se așezaseră, singura mai ferită de duhoarea răzbind dinspre cabinele acelea, urmăreau cum vidanjorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și băteau din palme. Se auzi și trompeta unui clovn, iar de undeva (de peste tot) veni miros de porumb fiert... Se chirci pe fundul pălăriei și începu să plângă. 16 Se spărsese orizontul în milioane de cioburi... Căldura infernală picura dogoare pe obrajii nebărbieriți, iar bărbatul își spuse drace, aș da orice pentru o cișmea. Să-mi pun ceafa sub șuvoi, apoi să mă întorc cu gura deschisă și să înghit în neștire. Ce dracu’, nici țâșnitori nu mai există... E
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
zăpada se va topi și apa va urca În seva lemnului. lemnul va crește nervos spre cer, iar vârfurile lui Îndrăznețe, dornice Adina Dabija 144 să străpungă cerul plin de mistere vor fi pedepsite pentru curajul lor, aprinzându- se de la dogoarea soarelui. Focul ! El va separa din nou apa de materia grea. Cenușa va cădea pe pământ și va Îngrășa mai departe materia, hrănind visul acesteia de a condensa În adâncurile ei aurul lumii. Sfârșit maiestuos al aven- turii materiei, metalul
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
materiei. La primăvară zăpada se va topi și apa va urca în seva lemnului. Lemnul va crește nervos spre cer, iar vârfurile lui îndrăznețe, dornice să străpungă cerul plin de mistere vor fi pedepsite pentru curajul lor, aprinzându- se de la dogoarea soarelui. Focul ! El va separa din nou apa de materia grea. Cenușa va cădea pe pământ și va îngrășa mai departe materia, hrănind visul acesteia de a condensa în adâncurile ei aurul lumii. Sfârșit maiestuos al aventurii materiei, metalul va
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
un pic de destrăbălare Îi mai făcea să uite alte mizerii, destule. Asta ar mai fi lipsit, să afle Thomas și, dintr-o altă pornire de neoprit a simțurilor, ca În dimineața aceea la Amsterdam, acesta să-i stingă Antoniei dogoarea dinlăuntru! CÎnd s-ar fi dezmeticit, ar fi strigat chiar el: Doamne, aprinde tot! N-ar fi făcut o. I-ar fi fost destul, măcar pentru o combustie internă spontană, povestea cu Ann, dacă s-ar fi gîndit intens, măcar
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
munți, nu existau În țara lui. Dintr-un incendiu, un copil; nimic eroic, o treabă de pompier. Pompierii, socotea, nu erau eroi, pentru că erau plătiți, Îndrăzneala lor deosebită era profesională, aveau și polițe de asigurare. Unii se jertfeau, probabil că dogoarea și lipsa de oxigen - găsise Thomas o explicație - le Întunecau mințile; dacă ar fi ars el Încercînd să salveze din flăcări copilul, sacrificiul său nu ar fi avut nimic Înălțător și, cu atît mai puțin, purificator, și-a zis, totul
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
lor, numai picioare și rîs. Bert chiar s-a Întors cu fața spre ele. Cu spatele la Thomas. Cei doi se uitau de aproape un minut unul la celălalt. Soarele Încinsese deja trotuarul În dimineața aceea. Din toate părțile se simțea o dogoare. „Ești fiul meu!“, a zis Thomas. Ar fi putut să spună: SÎnt tatăl tău!, ceea ce ar fi Însemnat același lucru, dar formularea ar fi avut ceva dominator, puțin brutal chiar, ținînd seama de situație. Și de faptul că Bert avea
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
și luaseră oameni în cuțit. Lumina apusului se stingea în apa bălții. Flăcările ușoare, roșcate ' ale focului jucau în unda ei verde. Spre margini, acolo unde rămânea numai un noroi pierdut, subțire, cu o iarbă deasă și întunecată, fiartă în dogorile verii, alunecau într-o parte și-o alta cutii de tablă ruginite, scufundate în clisa vânătă. Peste capul lor trecură muștele, o pânză de bîzani, albaștri și grași cât greierii. Aerul suna sub lamele aripilor. 50 - Cu suriul știi să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
te-arunci? Ori n-ai marafeți? -Ba am. Îi făcură loc. Gheorghe strânse leii de aramă și-i aruncă în fundul nădragilor. Oacă își perpelea nepăsător tălpile la para focului Prin genunchii sparți ai pantalonilor soldățești i se vedea pielea negricioasă. Dogoarea plăcută u făcea somn. Începu să cânte ca să-și sperie lenea: Foaie verde trei spanace, Fă-mă, Doamne, ce moi face, Fă-mă raza stelelor, Deasupra cazărmilor, Ia patagda, patagda, patagda... Mai scuipă două semințe și o luă de jos
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ușă, intrai într-o încăpere cu pereții acoperiți de rafturi șubrezite. Mirosea greu, a făină acrită. Înăuntru, despuiați până la brâu, roboteau lucrători, cu fețele albite, slabi și palizi, purtând pe cap scufe de pânză, să nu-și pârlească părul la dogoarea cuptoarelor, în care ardea un foc neostenit. Jupânul cobora pe la trei, când încă nu se lumina de ziuă, îmbrăcat numai într-o cămașă de noapte, încerca maiaua cu degetul, striga la slugi să se grăbească și urca iar scările întunecoase
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
focul le dădea viață, adunându-le într-un stâlp orbitor. Apoi, la fel de brusc cum izbucniseră, limbile de foc se traseră înapoi între buzele cenușii. Petrache stătuse atât de aproape de rug, încât acum fața lui strălucea. Nu știa că obrajii păstraseră dogoarea ca pe o pojghiță, atâta doar că, dintr-odată, înțelese mai multe lucruri care i s-ar fi părut de necrezut cu câteva clipe mai înainte. În loc să coboare spre oraș, urcă din nou spre castel. Cum trecuse de al șaselea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dar Coltuc nu îi spusese niciodată Melaniei ce îi mărturisea poștașul. Poate că făcuse rău, se gândea, privind-o cum se căznește cu surcelele pentru a înteți focul în sobă. Melania își întoarse fața spre el, avea obrajii înroșiți de dogoare. Cu ochii ei verzi, cu părul moale și lung, strâns la spate cu un ciorap, cu rochia de casă abia acoperindu-i genunchii și umerii, era foarte frumoasă și Coltuc îi zâmbi. Ia zi, frate-miu, a ce miroase ? — A
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]