311 matches
-
de pagină, dar prin el învățase scurtăturile limbii, argoul și vorbirea de gang, ba chiar înjurăturile celor care îi veneau la garaj cu mașinile ferfeniță. Îl deschise la mijloc și îl desfășură larg, pe bordul mașinii, să citească anunțurile. Soarele dogorea prin parbriz și, așa, scăldat în lumină, încercă să parcurgă literele, dar, deodată, vederea i se umbri și apoi rămase în beznă, o secundă sau două, ca împins într-un puț. „Ăsta e un atac cerebral“, gândi brusc pe când literele
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
vreo mișcare, să nu distrugi clipa în care ai putea să fii cel despre care îți amintești ― Știi la fel de bine ca mine că viața nu se reduce la asta. ― Dar ceea ce simt eu când stau pe pietre și soarele îmi dogorește obrazul poate să semene tot atât de bine cu fericirea sau cu deznădejdea tocmai pentru că am trecut prin niște întîmplări care m-au învățat sau m-au silit să simplific . Înainte, nu aveam timp să mă bucur că trăiesc, din pricina vanităților și
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
stradă. Și, tot mergând eu, m-am izbit de un zid. Am luat-o de-a lungul lui și am nimerit afară din cetate, într-un pustiu, unde m-am culcat, ca să-mi treacă sila. Când m-am trezit, soarele dogorea nemilos și tot trupul meu ardea ca o rană. M-am sculat și am vrut să pornesc spre colinele care se vedeau în zare, dar m-am izbit de același zid. Am mers până mi-am însîngerat picioarele prin nisipul
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
cumplită care usca iarba și o înroșea, făcea ca frunzele arborilor să capete gust de cenușă, iar animalele să înnebunească de sete. Izvoarele secau în pământ, pământul crăpa, pe cer nu era nici un nor și nici o speranță de ploaie, aerul dogorea și, din loc în loc, de prea multă uscăciune, izbucneau incendii care pustiau ceea ce mai rămăsese. Mi-am dat seama după îmbrăcămintea unor oameni care, ceva mai departe de locul unde mă aflam eu, invocau mila zeilor, că erau romani. Înainte de
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
M-am împotrivit cât am putut. ― Și, din păcate, Inchiziția e ca lepra. Se ia și nu-ți mai trece. ― Am coborât azi în vale, m-am uitat la casele risipite de-a lungul râului . Îmi plăcea, era soare, pietrele dogoreau. Am văzut un băiețandru care căuta ceva în iarbă. "Mă cunoști?" l-am întrebat. Și i-am spus numele. Nu auzise niciodată de numele meu. ― Mai ai, totuși, vanități, Galilei. ― Am oprit și un bărbat. "Ascultă, i-am zis, îți
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
nene Mitică, o vreme ca asta, criglă... Înfloriseră pomii, und' te uitai, frumusețe... A mea, în rochie albă... Și lui Dumitru i se păru o clipă că împrejur înfloriseră pomii, că în crengile lor cântau păsările cerului și că-l dogorea soarele. Nu mai simțea frigul. Din tălpi urcau arsuri plăcute, ca și când cineva i-ar fi plimbat o flacără de-a lungul picioarelor și le-ar fi dezmorțit. Așa-i ținea iarna țiganca lui picioarele toată noaptea în brațele ei, ca să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a prietenului meu. Credeam că o rescriu. Nu simțeam decât cum textul se revărsa peste mine, înghițindu-mă. Începuse coborârea. O simțeam, fără să o pot încă numi. Venea doar spre mine, molcomă, unduitoare, cu boare de gheață și amețitoare dogori, ademenitoarea, învăluitoarea, plina de liniștite spaime, minunata suflare a Morții. Acolo, la Karanphilou, am simțit, fizic, nu doar ca o părere, Moartea pornită spre mine, definitivă, fără gând de întoarcere. Poate mersese chiar, câteva stații, în același tramvai cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ca iarba de boi bătrâni, 172 {EminescuOpVI 173} Și mîncatu-s de dușmani Ca iarba de bolovani, Și mîncatu-s de ai mei Ca iarba de mielușei; Căci mila străinului Ca și umbra spinului, Când vrei să te răcorești Mai tare te dogorești. .......................... De-aș trăi ca bradu-n munte N-aș ave necazuri multe, Da trăiesc ca piatra-n vale Tot cu lacrimi și cu jale. .......................... 115 Cântecul străinătății Jalnică străinătate, Mult ești fără direptate: Ocolii țările toate Și de bine n-avui
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mă ardă. Singură sunt vinovată Că m-am cerut măritată, Să fiu de bărbat mustrată Și de soacră judecată. Că mila de la bărbat Ca frunza de păr uscat, 182 {EminescuOpVI 183} 10 Când voiești să te umbrești, Mai tare te dogorești; Și miluța de la soacră Strugurel de poamă acră, De s-ar coace cât s-ar coace, 15 Că dulce nu se mai face; Dar mila de la părinți Multă vreme n-ai s-o uiți. Când eram la mama fată, Mâncam
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mai suculentă, fără pic de zăpadă deasupra ei. Se afla sus de tot, pe cel mai mare dintre toate igluurile din jur. Chiar deasupra capului, mult mai mic și mult mai fierbinte, pe un cer senin fără urmă de nori, dogorea Soarele. Din cauza căldurii excesive care îl înnebunea, transpirase în prostie. Cu alte cuvinte, era ud leoarcă. Se gândea numai la zăpadă. Un singur bulgăre cu care să se frece l-ar fi salvat măcar pentru început. Dar de unde bulgăre, de unde
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
simțind cum i se clatină mintea. Un val de furie, devastatoare, se năpusti și împotriva lui, a neputinței lui... „ O, Doamne, cât de nevolnic sânt!“ Se lăsă în genunchi la marginea patului, iar palma aspră i-a atins ușor obrazul dogorit de arșiță, care acum era neted și rece. Se cutremură, și își șterse pleoapele, din care se prelinse câteva lacrimi pe obraji, apoi, vorbi parca și-ar fi continuat un gând... „ O, Doamne, cât sânt de nevolnic și neputincios!“... Durerea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
zâne, neînchipuit de frumoase, care‟și pieptănau pletele cu piepteni de aur... de aur, înțelegeti voi...cu piepteni de aur! - Tț..tț..tț..! di aur! murmurară ei, uimiți. După o clipă de tăcere, apasătoare, se auzi glasul stins al Frăsânică-i, dogorit de fierbințeală: - Chiar, le‟i văzut, tatai... pi zâni, așa, cum ti văd eu pi mata!? Pădurarul tresări, avu o ezitare pentru o clipă, apoi, ca să n-o dezamăgească, își luă inima în dinți și-i spuse privind-o în
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și de nepătruns se află întrun suflet omenesc, care se chinuie! Acum, însă, iată o scenă casnică. Era vară, prin chiar primele zile ale lunii august. Ziua se găsea pe sfârșite, cu soarelen crepuscul, dar zăpușeala tot nu mai contenea, dogorind tot. Luiza, vecina Adrianei, era acasă. Ea băgă de seamă surprinsă că a rămas fără făină de grâu în casă. I se poate întâmpla oricui. Luiza nu avea încredere deloc în pâinea care se găsește prin magazinele alimentare și, fiindcă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
avea să face drumul mult mai scurt decât era în realitate. Și acum se afla acolo, uscându-se de soare, dându-i lui Gacel o lecție pe care acesta și-o însușea. Se făcu după-amiază și, când soarele încetă să dogorească, ieși din umbra adăpostului și umplu un sac cu monede grele de aur și diamante mari. Nici o clipă nu avu senzația că-i prăda pe morți de avuțiile lor. Potrivit legilor nescrise ale deșertului, toate câte se aflau acolo aparțineau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
realitate, nu vederea ei în sine ți-a produs această stare, ci acea frântură de gând că aleargă spre tine gata să-ți cadă în brațe... Și îi vei simți căldura trupului, îi vei auzi bătăile inimii și te va dogori jarul buzelor ei” - m-a luat în primire gândul de veghe. “Da’ de când îți dă ție târcoale romantismul?... Ție, un... un Neica Nimeni” - l-am contrat eu. “Iaca că am călcat și eu într-o urmă de poet. Adevărul e
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
pământul... Unde sunt? — În drum spre Santa Marta. Și de acolo, la Santa Cruz. Lucrările au fost suspendate pentru moment... — Și ce-i cu minunea asta? — E o poveste lungă... Mai bine să căutăm unde să ne adăpostim, soarele ăsta dogorește. José Correcaminos se alătură grupului, salutându-i pe noii veniți. Luară loc în jurul mesei mari din bucătărie și Inti Ávila începu să pregătească micul-dejun pentru părintele Carlos și jurnalist. — Mă temeam că nu vom ajunge la timp, spuse preotul, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mă țineam treaz scoțând așchii din podeaua de lemn vechi, ascultând vâjâitul imprimantei și supraveghind mișcările oceanului în căutarea unei umbre, a unei mișcări. M-am uitat și m-am uitat până când ochii mei își pierdură complet simțul perspectivei. Soarele dogorea. Pielea mea mirosea neplăcut și puntea păstra mirosul de mai an al algelor și sării. Într-un târziu, doctorul își părăsi scaunul de pescar. Se întoarse cu câteva sendvișuri prost încropite, niște beri și bucăți de carne pentru Ian. Scout
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
palme pe spatele rănit, apoi și pe pulpe, în jos, până la glezne. Masaj delicat, ațâțător. Refuză să-și întoarcă fața, primi doar vocea plină, încărcată, ritmările trupului svelt, încetinit de-o lene grea și fierbinte, dar proaspăt și mătăsos. Pielea dogorea, îl strângea... totuși simți când Lucian, parcă lovit, se ridicase. Reuși să-l vadă depărtându-se, încovoiat, singur, până la dunga apei. Trase una din revistele de alături. Manole lipsea, și sora, acum Vera parcă dormita, întinsă pe spate, cu brațele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cadă. „Îl cunoști pe Gigi, frate-miu, doctorul ?“, se aude vocea Luminiței. „Acum, și pentru un zâmbet, doctorul primește bacșiș. Nu se mai dau țigări sau băuturi, ci carne, brânză. Auzi, mâncare !“ Somnambulul nu mai aude, doborât de arșița care dogorește planșetele, ferestrele, tranzistoarele, dulapurile. Lotomanul calculează unghiurile conductei, Vera primește din mâna osoasă a lui Caropol tema proiectului de automatizare a drenajelor și Programul de societate multilaterală al omului nou, și Nalbandu lucrează, Stork și Cornea la fel, dereglările sunt
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
dar Aban ne spuse că o s-o sorbim În deșert mai abitir decât cea mai bună apă pe care am băut-o vreodată. Am mai mers o vreme, trecând peste un șir de dune Înainte ca soarele să apuce să dogorească și am ajuns la poalele unei stânci, sub o scobitură uriașă sub care era mereu umbră. Erau și niște smocuri de iarbă pe acolo, amestecate cu câteva tufe de ciulini. Ne-am Întins, am ridicat o casă din aceea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pentru Unu și Runa. Cât despre burțile de apă, nu mai erau de găsit nicăieri. N-am mai spus niciunul nimic. Hârciogul ăla blestemat... Știuse dar nu zisese nimic! Ticălosul! Măcar pentru Unu s-o fi făcut! Soarele nu mai dogorea la fel de tare, dar căldura era parcă și mai aprigă decât În zilele trecute. Nisipul frigea. Nu se auzea nimic. Nu se vedea nimic. Am Început să-i cântăm pe rând lui Unu. - Nani pui, nani pui... Unu a fost primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
grabă și alergară cu el la vale. Nu știam unde, căci Încă nu vedeam nimic. Runa mormăi ceva, iar oamenii aceia o scoaseră și pe ea din adăpost și-o târâră iute prin nisip... ... m-am trezit din cauza durerilor - soarele dogorea din nou, iar eu zăceam pe burtă Într-o luntre ce luneca pe o apă care curgea mereu. Când și când, adia o boare răcoroasă. După cât de lânced era mirosul din jur, cred că apa era verde și mâloasă. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
clienților din magazinul de mărunțișuri; te caut în buzunărelul din colț... e plin, încărcat de cuvinte speriate țâșnind de-a valma valsând imperfect; pătrund mai departe țintind adânc între cele două ovale cu axele intersectându-se instantaneu în infinitul apropiat; dogorești și ți se scurge clocotind limfa din ansamblul rănit de copilul minune, zâmbind năstrușnic și misterios... vreau să-ți fur lanțul ce mi l-ai dăruit ca să fim dezlegați de toate frământările; m-aș destăinui, m-aș confesa, ți-aș
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Și Petrache a ajuns în arestul de la Țibănești, dar cum dovezi nu erau, a fost trimis acasă după trei zile, că nu avea ce le da de mâncare la deținuți pentru că erau mulți, de nu mai încăpeau. Zile fierbinți Soarele dogorea tot mai tare de la o zi la alta, lanurile își schimbau înfățișarea, colorându-se din ce în ce mai mult. Arșița zilelor de vară grăbea cu fiecare clipă ce trecea coacerea spicelor de grâu. Bărbații și femeile se pregăteau pentru secerișul grâului. Toată suflarea
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
pentru apă era gol. „Am să văd eu cum ai să te descurci acolo, unde o înțărcat 60 dracul copchiii, domn’ sărjănt”... Mergeau de vreo două ceasuri. Pâlcul de pădure - ținta misiunii lor - se vedea undeva în dreapta. Soarele începea să dogorească cu tărie. Cercetașii umblau destul de des la bidoanele cu apă. Limbosu - se vedea limpede pe chipul lui - ar fi vrut și el să înghită măcar o gură de apă, dar... Toaibă nu s-a putut abține, luându-l peste picior
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]