308 matches
-
am sublimat mirajul în spirit? Timpul își va spune cuvântul. S-a întâmplat ceva ciudat și destul de supărător. Stăteam și scriam afară, pe pajiște, așezat pe banca mea de stâncă, lângă jgheabul meu cu pietre. Cum soarele dimineții începuse să dogorească, m-am gândit să intru în casă pentru a-mi lua pălăria de pai. Mă încearcă o ușoară migrenă, poate că ar trebui să-mi schimb dioptriile ochelarilor. Am intrat în casă și când am urcat scara, clipind ca să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ți toarce fiorul de fulgi și ți se pare că, de când lumea, Iarna îți povestește basmul, căci de frunze nici urmă nu-i. Iarna povestește înainte basmul început de o frunză, căci gura vetrei cu flăcări și cu jar îngână dogorind basmul de aur al Toamnei. AMURG DE TOAMNĂ În pădurea de la marginea drumului, amurgul lasă umbre înfricoșătoare. Sunt zeci, chiar sute de arătări negre, cu brațe urâte și lungi. Fiecare arătare are ceva pe brațe. Dau impresia a fi niște
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
la linșarea, uneori în efigie, a unor cărturari și, atunci când ele se dovedesc măsluite, e foarte dificil de șters pata de notorietate rău famată din memoria colectivă? În fine, în acest context tensionat, al suspiciunilor induse interesat, mai pâlpâie, uneori dogorește intens, cazul marilor scriitori precum Sadoveanu, Călinescu, Arghezi, care, dacă nu au adus ei comunismul în România, măcar l-ar fi cauționat moral. Am în față un cearceaf decupat din ziarul "Adevărul", care reprezintă un fel de panou al rușinii
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
important document privind cultul dionysiac. Tema "rezistență, persecuție și triumf' își găsește cea mai strălucită ilustrare 13. Pentheu se opune lui Dionysos pentru că este "un străin, un predicator, un vrăjitor [.] cu frumoase bucle blonde, înmiresmate, cu obrajii trandafirii și ochii dogorind de harurile Afroditei. Sub pretextul că le învață dulcile și frumoasele taine evoe, el corupe fecioarele" (233 sq.). Femeile sunt stârnite să-și abandoneze casele, să alerge noaptea prin munți, dansând în zgomot de timpane și flaute. Pentheu se teme
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
trubadurului e folosit și aici, " Doamnă, aceasta e cea din urmă floare pe care mi-o arunci/ și de balcon îmi agăț pielea ca pe o cămașe deoparte -/ sunt Soarele ce-și găsește lăncile aduse din spelunci/ în pulpele dumitale dogorind ca niște orașe incendiate". Imaginile tind spre grotesc fără însă să provoace repulsie, căci senzualitatea se amestecă aici cu mortuarul ca de atâtea ori. Prin aceeași tehnică a ștergerii contururilor, a fluidizării imaginii, se reface și imaginarul tradițional religios, spiritual
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
crivățul durerii neștiute./ Mă troienesc privirile pline și mute,/ Mi se'ncâlcesc în pletele sufletului lilieci/ Îmi fac din străfunduri poteci.../ ... Îmi spun, că cuprinzător, golan!/ Ce le pasă că-mi strivesc degetele sub ciocan,/ Ce le pasă că-mi dogoresc sufletul în iadul cuptoarelor/ Că-mi strig robia în golul ponoarelor!...// Mi-a murit mila în pragul iernii.../ Ce simt ei din negura inimei!/ Furnalele brațelor mele/ Le umplu cerul cu stelele,/ Cu fumul tămâiei de aur/ Din pacostea vieții
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Negruzzi - pentru că la el se ținea acea ședință a Junimii - împreună cu Eminescu, roșii la față și cu ochii cam tulburi, râzând liniștiți fiindcă ați trecut pe la „Borta Rece”, cum mai era numită atunci vestita crâșmă, ați intrat în sala plină, dogoriți de zâmbetele curioase ale junimiștilor. Fețe subțiri, ce mai? Dar când le-ai citit „Soacra cu trei nurori”, aceleași fețe și-au schimbat atitudinea. Da’ mai bine să-l lăsăm pe Iacob Negruzzi să continue povestirea: „Creangă venea regulat la
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
ne determina să scriem în 1930 (Gândirea, Decembrie, anul X): „Ce este arta decât o schimbare la față pe muntele Taborului? Puterea ei transformă realitatea particulară într-o făptură nouă, în trăsăturile căreia recunoaștem imaginea a ceea ce a fost, dar dogorită cu înțelesuri vaste de lumina misterioasă a înălțimilor. Arta e salvarea particularului în universal, a vremelnicului în etern. Mările își trimit respirația aburoasă văzduhului și acolo sus, ea se aprinde în curcubeie și plutește în formele și în culorile norilor
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
aceea de frumusețe îngerească, din vis, streină de lumea noastră: Un mort frumos cu ochii vii Ce scânteie-n afară. Apariția lui extraordinară „îngheață” pe cine o vede. A doua oară apare într-o înfățișare contrară: înveșmântat în negru și dogorind de flacăra cerului. După simulacrul îngeresc, simulacrul demonic. Impresia pe care o face e de astă dată într-adevăr demonică, în supranatural nu există o mijlocie între fierbinte și rece, între flacără și gheață. Amestecul acestor două elemente, despre care
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
retrag treptat de pe fiecare făptură ce asfințește în negură. Lumina s-a absorbit în adânc și nimic nu se mai vede. Orice amurg seamănă cu sfârșitul acestei lumi Dar inima îngrozită de spaimele beznei vrea soare, soarele marii amiezi, care dogorește ființa toată, care nimicește impresia începutului și tristețile amurgului și îneacă orizontul lumii în reverberații de larguri infinite. Arta nu e, fără îndoială, această mare amiază fără început și fără sfârșit, a veșniciei. Dar precum în materia din care e
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ceresc șapte îngeri dintre cei întunecați aduc pe capul pămîntenilor șapte nenorociri pentru că nu voiau să se pupe cu Satana. A patra nenorocire este incendierea soarelui astfel ca prin dogoarea mărită cum scrie la 16,9: ,,Și oamenii au fost dogoriți de o arșiță mare și au hulit numele lui Iahwe care are stăpînire peste aceste urgii și nu s-au pocăit ca să-i dea slavă.” Cred că este vorba de seceta din vara anului 377 care a dus la o
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
ci ne a făcut program. Să culegem cânepa de vară căci e întrecută de coaptă. Așa că ne-am schimbat hainele și-am aterizat în cânepă. Am început să facem mănunchiuri după mănunchiuri și spre prânz când soarele a început să dogorească, mirosul cânepii ne-a doborât. Pe mine m-a luat amețeala și n-aveam curajul să mă retrag. Nu vroiam nici în ruptul capului s-o supăr pe mama, care era și așa destul de necăjită. Cel de Sus a ținut
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
încă mai dormea în lumina umedă și nehotărâtă a dimineții. Am început să urcăm ținându-ne de mână până în vârful dealului. Sub noi zarea se lărgea. Mi-a zis să privesc spre răsărit. Am amuțit. Am observat cum cerul se dogorea, ca de bătaia unei flăcări. O pulbere fină de aur se ridica din spatele merilor și se împrăștia în sus. Câțiva nori, ce pluteau în albastrul cerului, au prins a se rumeni pe margini. M-a strâns de mână și m-
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
Bogăția e avantajul pe care îl are un prost asupra unui om de talent. Aceștia nu sunt prietini, ci umbre: când e soare apar, când e nour nu se văd. A pus să se strămute soba mai înapoi, pentru că-l dogorea focul în fotoliul în care ședea. Cu pieptul înstelat ca un firmament. Aud umblând moara: dar nu văd curgând făină. Ca și Esop, am făcut dobitoacele să vorbească. Je demande pardon des maux que j'ai souffert. Valul care-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Dem. Teodorescu are o legătură directă cu natura, augmentată de semnificația numelui: naramză înseamnă poame. Frumusețea excepțională a fecioarei este protejată de elementele primordiale: „Când ieșea ea la plimbare,/ era lucru de mirare:/ nici vântul nu adiia,/ nici soare nu dogorea,/ părul să nu-i descrețească,/ fața să nu i-o pârlească;/ păsări nu mai ciripeau,/ ape-n cale se opreau/ și cu drag la ea priveau/ stând pe loc/ ca turta-n foc!”. Aceasta este însă faza preliminară a inițierii
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
a născut la 22 martie 1921 în comuna Giurgiulești, județul Izmail (republica Moldova), într-o familie de funcționari modești. Tatăl său a fost mulți ani secretarul liceului bolgrădean, iar mama sa a fost MAMA tuturor elevilor de la Internatul liceului când dogoreau sub boala nemiloasă. Studiile: școala primară (între anii 1928-1932) și liceul (1932-1940) le-a urmat în orașul Bolgrad, unde între timp s-au stabilit părinții săi cu serviciul. Bacalaureatul l-a sustinut tot în anul 1940 la Bolgrad, în mod
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]
-
pe munte. Era spre seară și nu se Îngăduia urcarea pe munte. Este foarte pietros, stâncos și chiar periculos. M-a dus gândul la Domnul Iisus cât a suferit acolo, În pustiul arzător fără pic de vegetație, fără apă. Soarele dogorea, caniculă mare. Și nici gura să o uzi cu apă nu puteai. Greu de suportat. El, Domnul Iisus așa a suportat nemâncat și Însetat. Și pe deasupra mai vine și diavolul să-L ispitească și-L Încearcă de mai multe ori
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
se părea că mă simt mai bine printre cei morți. După patru zile însă, mă birui și pe mine căldura caniculară de atunci, nu mai puteam ieși din casă decât între orele 4 și 5 dimineața, chiar la 10 seara dogorea dealul. Pe de altă parte, zilnic mă zorea Eliza să sosesc la Cumpăna, unde i se ura singură. Am petrecut patru zile foarte plăcute acolo. Frumusețea locului, cele trei ape care veneau vâjâind pe văile Capra, Cumpăna și Buda se
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
totuși energia, cantitativ, dar degradând-o calitativ; căci acele corpuri vor radia o energie cu lungime mare de undă, infraroșii, adică o energie entropizată. Dar dacă lemnul acela e viu? Adică face parte dintr’o pădure? Indiferent cât de tare dogorește Soarele, În pădure e răcoare. Vegetația primește și ea tot atâta energie cât și plaja expusă direct; și o absoarbe, folosind-o Însă Într’un proces biologic: Viața. S’o disecăm. Prea puțină energie va fi degradată fizic Într’o
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
în timpul vieții. De bună seamă că în cer nu trebuie să le meargă mai bine ca pe pământ, altminteri moartea n-ar mai putea fi o pedeapsă mai mare decât, să zicem, munca anevoioasă pe un câmp îndărătnic, când soarele dogorește sau când e ger. În primii ani de la oraș, cerul nu m-a preocupat: era prea îmbucătățit, iar eu - bucuroasă de-a fi scăpat de fanteziile unui copil ce n-avusese acasă nici o singură carte de basme și-și făcuse
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
să moară. Problema e cum Îl privim și ce urmări morale are admirația noastră, deoarece e mult mai simplu să murmuri În barbă eppur, si muove și să pleci nestingherit decît să stai pe un munte bătut de ploi și dogorit de soare, legat În lanțuri și sfîșiat de un vultur. Dacă l-am crede pe Hesiod, Zeus l-ar fi trimis el Însuși pe Heracles să-l dezlege pe Prometeu ca recompensă pentru că l-a avertizat totuși, pretinde autorul Teogoniei
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
În lumina ei, Ulise care-mi vorbește mereu despre memorie și sfinxul care mă Învață numele fericirii. În centrul universului acum pășești tu, zeiță, nobilă și virginală, fluturîndu-ți părul În care apa mării nu s-a uscat Încă. Soarele Îmi dogorește trupul și ce rost are să dau nisipului alt Înțeles, cînd nicăieri nu ne Încîntă mai mult o palmă omenească transformată În clepsidră? Tălpile tale, zeiță, se Înfioară de plăcere atingînd nisipul umed și cald și dacă trebuie să Învățăm ceva
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
sfinxului...) Tiresias, bătrîn nebun și complice cu zeii, Întinde toiagul și separă ceea ce e ascuns În lucruri de aparențe (...M-am mai Întors pe muntele Cyllene, dar niciodată n-am mai dat peste șerpi. Muntele era tăcut și simțind cum dogorea soarele mi l-am Închipuit scăldat de lumină pînă În vîrf. Ultima dată m-am așezat pe o stîncă și am stat astfel multă vreme. M-am gîndit la toate, pe urmă am ațipit și atunci În vis mi-a
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a afla În ea un adevăr care se răsfrînge și asupra celor Întîmplate Înainte. În conflictul cu monștrii, Heracles n-are nimic divin În Înfățișare și mijloace și tocmai aceasta ne satisface rațiunea. Mă uit la linia tremurată a coastei, dogorită de flacăra albastră a mării, și nu Întîmpin nici o dificultate să Înțeleg ceea ce-l mînă Înainte În aventurile sale. El corespunde nevoii noastre de claritate. CÎndva mi-l Închipuiam ca un munte de mușchi În care abia lucea o fărîmă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Îmi amintesc, era o iarnă grea, cu viscole, cu zăpadă multă... Șuiera vântul alergând pe coridoarele castelului Hunedoara. Noi eu, Iancu și vărul meu, Vlad Drăculea, alt pribeag, fugit din chezășia de ostatic la Stambul stăteam în fața căminului în care dogorea jăratecul, beam vin de Târnave și puneam țara la cale, ce spun eu? Europa! Lumea o orânduiam! Marele Iancu, "mare" și la trup și la faptă, umbla de colo-colo și castelul duduia sub pașii săi îndesați, dădea din mâini, despica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]