514 matches
-
moașă din vecini, care n-a fost de acord să se deplaseze decât după un ceas de implorări și plătită cu bani grei: doi dinari dacă e fată, patru dacă e băiat. Când a văzut fragila brazdă trandafirie dintre coapsele dolofane ale pruncului, mi-a strigat foarte înciudată: — Doi dinari! La care i-am răspuns: — Dacă totul se termină cu bine, o să capeți totuși patru! Copleșită de atâta mărinimie, a făgăduit să se întoarcă peste câteva zile pentru excizie, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mare, de dincolo de Shahkot, aflase de el. — Uite, până și oamenii din Suedia și-au amintit să-i trimită un cadou de ziua lui. Și: — Hai să-i punem numele Sampath, spuneau ei. Noroc. Pentru că, fără să fi fost foarte dolofan sau foarte gingaș, era, la modul triumfător și indiscutabil, băiat. Extrem de bine dispuși că scăpaseră de foamete, sărbătoriră în lumina unei camere pline de lumânări, căci, firește, curentul se luase. 2 Douăzeci de ani mai târziu, în aceeași casă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
reînvie obrajii rozalii care-i păleau, dar nimic nu părea a avea vreun efect... Nici micii pești de râu care-i plăceau atât, nici ardeii iuți de temut, din propriul ei arbust de ardei iuți, deosebit de puternici, nici porumbeii cei dolofani și somnoroși, cu carnea lor cea fragedă care se topea în gură, nici peștele auriu enorm pe care îl prinsese în iazul ornamental din grădina mănăstirii. Nu contează... nu contează. În curând avea să-i ofere ceva cu totul nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
mașinilor prinse în blocaj, care urlau și se ghemuiau ca niște animale ce se zvârcoleau îndurerate în grajd sub izbitura de bici. Ne-am apropiat. Prin cacofonia bubuitoare se strecura acum chițăitul, ciripitul excitat al sirenelor, și iată doi polițiști dolofani care traversau strada în fugă. Și-au făcut apariția, ținându-și armele strâns. Maestrul lanțului a rămas neclintit, descriind cercuri largi cu zalele uruitoare. Polițiștii și-au coborât armele șovăitori. Erau și ei impresionați de această întâlnire tulburătoare, ei, cărora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
bodyguard de data asta. Al doilea tip era un abțibild, un figurant, ceea ce dovedea că și Fielding, ca orice om de bani, făcea uneori economii. Totuși, șoferul avea arma la el: i-am văzut umflătura la subsuoară, ca un portmoneu dolofan. — Cine ți-a pus gând rău, amice? l-am întrebat eu pe Fielding în timp ce ne plimbam. — Oamenii săraci, a răspuns el ridicând din umeri. Așa că i-am pus o a doua întrebare - de ce limuzina? M-a privit cu ochi goi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pătratele îndepărtate. Nu mai întâmpinam nici o rezistență. Martin a continuat să mă preseze calm cu pionii din partea reginei, aparent neimpresionat de arsenalul exploziv pe care i-l masam din stânga. Acum nebunii mei corelați își îndreptaseră lanternele spre regele lui, iar dolofanele mele ture erau gata să dea cu el de pământ pe singurul culoar liber. Și timpul era de partea mea. — Concepția originală a lui Fielding putea să fie cam așa. Te-ai uitat pe hârtii? E clar că nu. Legat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ei deloc cu loțiune; fața lui era destul de roșie de la soare. Totuși, era mai bine decât David Stronge de lângă el, a cărui chelie începuse să se cojească, adăugându-se la mătreața deja existentă. Era însoțit de soția lui, o femeie dolofană într-o rochie ca un sac cu imprimeu floral, cu o talie lăsată care să se asorteze cu a ei. Cei doi bărbați, în costume de vară gri deschis, transpirau extraordinar de mult, amândoi fiind supraponderali și obișnuiți cu aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
după perdea și s-a întors cu o hârtie de douăzeci și cinci. Mi-a întins-o, oftând încurcată. — Tot ce am. Ți-aduc și votca. Și o savarină? Știa că-mi plăceau savarinele. Fără savarină, am gemut. Simpla rostire a numelui dolofanei prăjituri, cu moțul ei de frișcă, mi-a întors stomacul pe dos. Într-o străfulgerare de amintire am văzut cum, pe la miezul nopții, la petrecere, intrase în sufragerie ochelarista pirpirie cu tortul de frișcă. — Mai bine două votci, am icnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
avânturi. Nici măcar nu sufăr. Să duc - așa cum am auzit, sau am văzut, sau am citit - o luptă teribilă cu mine însumi. Să am coșmaruri, halucinații, să fiu în stare de orice pentru un strop de băutură. Visez, e drept, câteodată dolofane sticle de whisky, printre care mă plimb țanțoș, alegând câte una ca și cum aș rupe minunate flori din cine știe ce mirifică grădină. Visez bodegi - culmea, nici una dintre cele pe care le frecventam! - în care lâncezesc fără nici un gând, fără nici o dorință. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rămas undeva în hău de timp, în acea noapte pierdută. Poate încă nici nu s-a ridicat de la masa petrecerii, urmărind absent cum pirpiria ochelaristă înaintează cu tortul în brațe. Poate cel care mă narează așteaptă ca Veturia să taie dolofana felie de tort și el, puțin absent, să-și înfigă lingurița și să se lase dus de plăcerea siropoasei prăjituri. Urmărește poate cum femeia de până atunci, femeia unor ani tineri, întâlnită întâmplător în acea seară, îl privește din chenarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
locul ăsta era cu adevărat intimidant. Înainte să reușesc măcar să mă bâțâi, am fost copleșită de aceleași frici ca În clasa a șasea. S-a Întâmplat Într-o fracțiune de secundă, dar sentimentul că toată lumea se holba la corpul meu dolofan și la bretele se Întoarse În forță. Simțeam nevoia să plec sau cel mult să mă Întorc la masă și să evit dracului dansul, dar tocmai când mă hotărâsem să evadez, am simțit o mână pe spate. Bună, spuse un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
singur. La fel și maiorul Privett-Clampe. Vesey și De Souza au dispărut, lăsându-l singur, învăluit într-un întuneric colcăitor, de catifea. Are senzația că lumea lui a fost suptă de larve, lăsându-l suspendat în spațiu, ca o muscă dolofană și roșie prinsă într-o plasă de păianjen. Așa i se par crengile încrucișate. Un cuib de păianjeni. Terorarea se face simțită în colțul ochilor săi și nu se poate uita imediat în jur. Numai privind fix și concentrându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
fel, pot să fiu luată în stăpânire de un spirit ostil. Acum voi intra în transă și voi chema spiritele care mă conduc. Cu toate că nu voia asta, Bobby nu se simțea prea confortabil. Pe de o parte, îl apăsa mâna dolofană și asudată ca o șuncă a doamnei Pereira, pe de alta gheara ascuțită a lui Mabel. Sub palmele sale, simțea lemnul dur al mesei. Respirația greoaie și neregulată a mediului în întuneric. — Blue Pearl? Blue Pearl? Mă auzi? Sunt eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
măcar o dorință viscerală; dar nu este așa. Domnul Muskett mai ridică vocea la dactilografe, dar asta pare să fie din cauza hranei prea consistente și a lipsei de exercițiu fizic, nu a unui caracter emoțional. Trece iulie, începe august. Albine dolofane se lovesc de ferestrele murdare și, treptat, legislația îl lasă fără suflare, iar pielea i se îngălbenește, luând culoarea testamentelor și a documentelor funciare. Într-o după-amiază, tânărul Muskett se învârtește prin birou, îmbrăcat ca de obicei în hainele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mai mult. Toate zburătoarele fugiseră spre alt munte, mai pașnic, lăsând locul în seama oamenilor. Ieyasu părea să fie prea adus de umeri. După patruzeci de ani, devenise prea trupeș și, chiar când îmbrăca armura, avea spatele rotunjit și umerii dolofani; capul său părea aproape înfipt între umeri, sub coiful cu decorațiuni bogate. Își rezema pe genunchi atât mâna stângă, cât și dreapta, în care ținea bastonul de comandă. Așezat pe scăunelul de campanie, cu coapsele depărtate, stătea cocoșat înainte într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
i se vadă ochiul lipsă, zâmbea, zâmbea și tânăra doamnă, își strângeau mâinile. Asistenta ridică o clipă privirea de pe pagină și reluă, iritată: „La ora când scriem aceste rânduri, apartamentul cutare... din strada cutare... arată ca după bombardament, incendiu, cataclism“... Dolofana asistentă Ortansa se roti spre doctor, fără a se uita la vizitatoare. Își țuguie buzele groase, date cu roșu uleios. Rețineți, a fugit de acasă! Victima doarme pe la prieteni și pe la rude, așa scriu ăștia la gazetă. Victima se teme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
i se întâmplase. Tom ieșise din rândul celor aleși, iar prăbușirea lui părea să le clatine încrederea în ei înșiși, deschizând o perspectivă nouă, mai pesimistă, asupra propriului viitor. Nu ajuta nici faptul că Tom se îngrășase, că silueta lui dolofană tindea acum spre o rotunjime jenantă, dar încă și mai neplăcut era faptul că părea să nu mai aibă planuri, că nu vorbea niciodată despre cum avea să îndrepte răul pe care și-l făcuse singur și să se repună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
în timp ce lumea rostea scurte discursuri vorbind despre Harry și, apoi, în timp ce Tom deschidea cutia și răspândea cenușa pe pământ. Părea că treaba noastră aici se încheiase, dar, până să ne întoarcem pe călcâie și să plecăm, un băiețel negru și dolofan, de vreo doisprezece anișori, s-a desprins de la marginea păduricii și s-a apropiat de grup. În brațele întinse ducea un CD player, pe care îl purta ca și cum ar fi dus o coroană pe o pernă de catifea. Băiatul, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
-i? Străbat ograda prin troscotul gros și gras, răcorit de umbra lungită a asfințitului; trec pe lângă o căruță fără cai, cu hulubele puse pe umeri, aducând a tunurile gemene de sub sălcii de la noi, de la Mana; ocolesc un stog de fân dolofan și bineparfumirositor. Și mă opresc. Drept În fața mea: poarta larg deschisă, iar În uliță: drapelul. Nici În copilărie, cu atât mai puțin În adolescență (ca să nu mai vorbesc de maturitate) nu m-am Împăcat cu „parada” cum le spunea tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și plânge. Când plânge mai cu foc, o podidește râsul: - Dar tu copil ești, cu ce-o să șăzi cu mine? - Cu ce se șede, zic și-i arăt cu ce. Ea scuipă de trei ori peste sânii goi și destul de dolofani (ai Teclei erau mai mititei și mai Întunecați) și-și face cruce peste crucița de la gât. Și plânge. Și râde. Așa că o ducem bine. Trăim bine de tot, o ținem Într-un râs-plâns și luat-dat la ciuboțele. Când mama e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
reînvie obrajii rozalii care-i păleau, dar nimic nu părea a avea vreun efect... Nici micii pești de râu care-i plăceau atât, nici ardeii iuți de temut, din propriul ei arbust de ardei iuți, deosebit de puternici, nici porumbeii cei dolofani și somnoroși, cu carnea lor cea fragedă care se topea în gură, nici peștele auriu enorm pe care îl prinsese în iazul ornamental din grădina mănăstirii. Nu contează... nu contează. În curând avea să-i ofere ceva cu totul nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
din America, o bicicletă de cameră. Signor Giovanni era leoarcă de sudoare și prietenos ca de obicei când am intrat în locuința lui din subsol. Deasupra televizorului atârna un tablou cu Madonna. Ea ținea un copil în brațe. Copilul era dolofan și avea ochi de adult. Mai târziu îl vor pironi pe cruce, mi-a explicat Pietro, vecinul. La televizor vorbeau despre o scrisoare de la Brigate Rosse. Aceia luptau pentru ca în Italia totul să se schimbe și să fie la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
am depărtat îndată de ceilalți și ne-am pitit în lanul de grâu din apropiere, în speranța că o vom vedea pe Lea cum își pune costumul de baie. Bărbații și-au împins mașinile, care cum au putut, dezgolind funduri dolofane, femeile au deschis mai întâi umbrelele de soare, prichindeii și câinii s-au dus fuguța la plopi ca să facă pipi, câteva fete au alergat la râu chicotind, au încercat apa, să vadă cât e de caldă, au umflat mingi mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
a pus altă piatră-n praștie și i-a azvîrlit-o-n coaste. Celelalte păsĂri și-au luat zborul În timp ce David alerga să le prindă pe cele două. Juma se uită Înapoi, de data asta zîmbind, În timp ce David luă de pe jos păsĂrile dolofane, calde, acoperite cu pene catifelate și le lovi În cap cu mînerul cuțitului său de vînĂtoare. După ce așezară tabăra, taică-său Îi spuse: — N-am mai văzut bibilici din astea atît de sus pe munte. Ai fost foarte bun, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și-l privește pe Baronul între ochi: ce spui tu, păsărel? Auzi, păsărel! chicotește sala. Spun că ai niște bulane cu care n-ar trebui să ieși fără un pitbull la tine. Și de cine să mă tem? de un dolofan ca tine? în loc să te uiți pe geam mai bine te-ai holba într-o oglindă. Baronul simte că îi sar ochii din cap: băăi, tu știi cu cine vorbești? tu vezi ce brațe are tăticu’? Și ce să fac eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]