434 matches
-
abține să cred că poveștile lui Platon sunt altceva decât un roman... — Sau un riman... — Cum vrei. Și întrerupând brusc voluptatea conversației, plecă. Pe stradă, se apropie de el un cerșetor, spunându-i: „Dați-mi de pomană, pentru numele Domnului, domnișorule, am șapte copii!...“ „N-aveai decât să nu-i fi făcut!“ - îi răspunse prost dispus Augusto -. „Aș vrea să vă fi văzut pe dumneavoastră în locul meu - replică cerșetorul, adăugând -: Și ce vreți să facem noi, săracii, dacă nu mai facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
bine! Imediat după plecarea lui Mauricio, Augusto o strigă pe Liduvina. — Ia spune-mi, Liduvina, cine-a fost aici cu mine? — Un tânăr. — Cum arăta? — Păi e nevoie să vă spun eu? — A fost într-adevăr cineva aici cu mine? — Domnișorule! — Nu..., nu..., jură-mi că a fost aici cu mine un tânăr despre care te rog să-mi cum arăta...: înalt, blond, nu-i așa?, cu mustață, mai curând gras decât slab, cu nasul acvilin... A fost aici? Zău, don
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tău!“ Mai erau trei zile până la nuntă. Augusto plecă îngândurat de la logodnica sa. Abia izbuti să doarmă în noaptea aceea. A doua zi de dimineață, când abia se trezise, Liduvina intră la el în cameră. — A venit o scrisoare pentru domnișorul, a fost adusă adineauri. Mi se pare că e de la domnișoara Eugenia... — Scrisoare? De la ea? O scrisoare de la ea? Las-o aici și du-te! Liduvina ieși. Augusto începu să tremure. O neliniște stranie îi agita inima. Își aminti de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
neguri, figurile însoțitorilor și însoțitoarelor vieții sale, se simțea târât spre moarte. Ajunse acasă, sună la poartă, iar Liduvina, care ieși să-i deschidă, se făcu albă la față când îl văzu. — Ce-i, Liduvina, de ce te sperii? — Isuse Cristoase! Domnișorul pare mai mult mort decât viu... Arătați ca o ființă de pe lumea cealaltă... De pe lumea cealaltă vin, Liduvina, și-n lumea cealaltă mă duc. Și nu sunt nici mort, nici viu. Dar ce, v-ați pierdut mințile? Domingo! Domingo! — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o ființă fictivă, ca un personaj de roman... — Ptiu, povești din cărți! Luați un întăritor, culcați-vă, înveliți-vă bine și nu mai dați atenție închipuirilor ăstora... — Dar tu ce crezi, Liduvina, eu exist oare? — Haide, haide, lăsați palavrele astea, domnișorule; la masă și la culcare! Și mâine o să răsară iar soarele! „Gândesc, deci exist - își spunea Augusto, adăugând în sinea-i -: Tot ce gândește există și tot ce există gândește. Da, tot ce există gândește. Exist, deci gândesc.“ La început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
idee este totdeauna nemuritoare...“ — Sunt nemuritor! Sunt nemuritor! - exclamă Augusto. — Ce ziceți? - dădu fuga Liduvina. — Să-mi aduci acuma..., ce știu eu..., șuncă de Paris, răcituri, foie-gras, orice ... Am o poftă de mâncare feroce! Așa-mi place să vă văd, domnișorule, așa. Mâncați, mâncați, cine are poftă de mâncare înseamnă că-i sănătos și cine-i sănătos trăiește! — Liduvina, dar eu nu trăiesc! — Ce ziceți? Evident, eu nu trăiesc. Noi, nemuritorii, nu trăim, și eu nu trăiesc, supraviețuiesc; eu sunt idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
apetit turbat. Pentru că și corpul află ce-l așteaptă. Da, e vorba de trupul meu, de trupul meu care se apără. Mănânc cu lăcomie, deci am să mor!“ — Liduvina, adu-mi brânză și paste... și fructe... Mi se pare exagerat, domnișorule, e prea mult. O să vi se facă rău! — Păi nu ziceai că cine mănâncă trăiește? — Da, dar nu așa, cum mâncați dumneavoastră acum... Știți doar vorba aia, „pe mai mulți i-a ucis cina decât a vindecat medicina“. Pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cina decât a vindecat medicina“. Pe mine cina nu mă poate ucide. — De ce? — Pentru că nu trăiesc, nu exist, ți-am mai spus-o. Liduvina se duse să-l cheme pe bărbatul ei, căruia-i zise: — Domingo, mi se pare că domnișorul a înnebunit... Spune niște lucruri foarte ciudate... chestii din cărți..., că nu există... Ce știu eu! Ce e, domnișorule? - îi spuse Domingo, intrând -. Ce-ați pățit? — Ah, Domingo - răspunse Augusto cu glas fantomatic -, n-am ce face: simt o groază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
am mai spus-o. Liduvina se duse să-l cheme pe bărbatul ei, căruia-i zise: — Domingo, mi se pare că domnișorul a înnebunit... Spune niște lucruri foarte ciudate... chestii din cărți..., că nu există... Ce știu eu! Ce e, domnișorule? - îi spuse Domingo, intrând -. Ce-ați pățit? — Ah, Domingo - răspunse Augusto cu glas fantomatic -, n-am ce face: simt o groază nebună să mă culc!... Păi nu vă culcați. — Nu, nu, trebuie neapărat; nu mă pot ține pe picioare. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Domingo, intrând -. Ce-ați pățit? — Ah, Domingo - răspunse Augusto cu glas fantomatic -, n-am ce face: simt o groază nebună să mă culc!... Păi nu vă culcați. — Nu, nu, trebuie neapărat; nu mă pot ține pe picioare. Eu cred că domnișorul trebuie să facă o plimbare după cină. Ați mâncat mult prea mult. Augusto încercă să se ridice în picioare. — Vezi, Domingo, vezi? Nu pot sta în picioare. Sigur, după ce v-ați îndopat stomacul atâta ... — Dimpotrivă, cu lest stai mai lesne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu pot sta în picioare, vezi? — E drept. Vino să mă sprijin de tine. Vreau ca peste noapte să dormi în camera mea, pe o saltea pe care o s-o punem pentru tine, ca să mă veghezi... — Mai bine-ar fi, domnișorule, să nu mă culc, ci să stau acolo, pe un fotoliu... — Nu, nu; vreau să te culci și să dormi; vreau să te aud că dormi, să te aud sforăind, și mai bine... Cum doriți. Și-acum uite ce, adu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să te aud că dormi, să te aud sforăind, și mai bine... Cum doriți. Și-acum uite ce, adu-mi o coală de hârtie. Am să scriu o telegramă, pe care o s-o trimiți la destinație de îndată ce o să mor... Păi, domnișorule!... Fă ce-ți spun! Domingo se supuse, îi aduse hârtia și călimara, și Augusto scrise: Salamanca. Unamuno. Ați avut câștig de cauză. Am murit. Augusto Pérez — De îndată ce voi muri o trimiți, da? Cum vreți dumneavoastră - răspunse valetul ca să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Se duseră amândoi în dormitor. Bietul Augusto tremura în așa hal pe când încerca să se dezbrace, încât nu izbutea nici să-și apuce hainele ca să și le scoată. — Dezbracă-mă tu! - îi spuse lui Domingo. Da’ ce-i cu dumneavoastră, domnișorule? Parcă l-ați fi văzut pe dracu’. Sunteți alb și rece ca gheața. Vreți să chem doctorul? — Nu, nu; e inutil. — O să vă-ncălzim patul. — La ce bun? Lasă-l. Și dezbracă-mă detot, detot; lasă-mă așa cum m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
chem doctorul? — Nu, nu; e inutil. — O să vă-ncălzim patul. — La ce bun? Lasă-l. Și dezbracă-mă detot, detot; lasă-mă așa cum m-a făcut mama, cum m-am născut... Dacă m-oi fi născut! Nu mai vorbiți așa, domnișorule! — Acum întinde-mă, întinde-mă tu în pat, că nu mă pot mișca. Bietul Domingo, îngrozit și el, îl culcă pe sărmanul său stăpân. — Și acum, Domingo, spune-mi la ureche, încetișor, Tatăl nostru, Ave Maria și Salve. Așa..., așa..., încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
irigă cu ele capul și stomacul ca să funcționeze, iar capul conduce mișcările stomacului și-ale inimii. Și ca atare, acest domn don Antonio a murit din cauza celor trei organe, din cauza întregului corp, prin sinteză. — Eu una cred - interveni Liduvina - că domnișorul meu își pusese-n cap să moară și, sigur, cine ține morțiș să moară, până la urmă moare. — Evident - zise medicul -. Dacă n-am crede că murim, nici chiar când suntem în agonie, poate n-am muri. Dar de cum ne cuprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
urmă moare. — Evident - zise medicul -. Dacă n-am crede că murim, nici chiar când suntem în agonie, poate n-am muri. Dar de cum ne cuprinde cea mai mică bănuială că nu se poate să nu murim, suntem pierduți. Întâmplarea cu domnișorul meu a fost sinucidere, nimic altceva decât sinucidere. Și-a făcut damblaua! — Neplăceri pesemne. Și încă mari, foarte mari! Femei! — Înțeleg, înțeleg! Dar, ce mai, situația n-are altă rezolvare decât să-i pregătiți înmormântarea. Domingo plângea. XXXIII Când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
prag cu o cârpă neagră în mână. „Zice că s-a răzgândit”, țipă matahala către curva chioară de peste drum: „nu-i dau nici haina nici cravata până nu-mi plătește!” „Am achitat camera hotelului, deși m-am răzgândit”, răspunde un domnișor ieșit din întuneric, și trage de haină. O scoate apoi sfâșiată din mâinile muierii și dispare grăbit la prima cotitură, de teama scandalului și de rușine. Privesc de sus femeile și mă gândesc la cealaltă. Mai e una care profesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cu vedere la stradă, răsfoind ciornele pentru piesă, Împrospătându-și memoria. Tosca, splendida cățea șoricar Încovrigată la picioarele lui, ciuli urechile și lătră, percepând sosirea oaspetelui, iar câteva clipe mai târziu Smith deschise ușa și anunță: — Domnul Edward Compton și domnișorul Compton. Smith pronunță numele cu sonoritatea ușor exagerată pe care o deprinsese În serviciul contelui, tonalitate care Îi amintea Întotdeauna lui Henry de un majordom de pe scenă. Poate tocmai de aceea, Edward Compton nu păru nici mirat, nici intimidat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
hîrtia-monedă și sperăm pentru viitorul socialismului în Orient, că și de astă dată atât meșterul cât și ucenicii din Strada Doamnei n-au să se spânzure de rușine. [20 septembrie 1878] ["CRONICILE NOASTRE VECHI... "] Cronicile noastre vechi vorbesc despre niște domnișori, adecă pretendenți la coroană cari turburau vreun colț al țării, își puneau cizme roșii în picioare și cucă în cap, distribuiau după placul lor în ținutul uzurpat moșiile și veniturile domniei, se ridicau apoi cu oaste de strânsură asupra domniei
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
trei armate de invazie intrate în același timp în Moldova: polonă, tătară și turcească. Întâmplările sale, în vremea fugii în Ardeal, a petrecerii în cetatea Ciceului, a mergerii la Țarigrad, formează un roman întreg în cronicele noastre. În timpul lipsei sale domnișori ilegitimi ocupară tronul, până ce fiul leului se arătă din nou la marginea țării. Unii boieri, pentru a câștiga favoarea lui Petru Vodă, auzind că sosește, uciseră pe domnișorul ilegitim după vremuri și alergară înaintea lui {EminescuOpXII 105} Petru să i
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
la Țarigrad, formează un roman întreg în cronicele noastre. În timpul lipsei sale domnișori ilegitimi ocupară tronul, până ce fiul leului se arătă din nou la marginea țării. Unii boieri, pentru a câștiga favoarea lui Petru Vodă, auzind că sosește, uciseră pe domnișorul ilegitim după vremuri și alergară înaintea lui {EminescuOpXII 105} Petru să i se închine, espunîndu-și meritele ce le aveau în a lor părere. Petru Vodă era de felul lui un om blând precum se știe. Mulțumitu-le-au el trădătorilor
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
într-o zi mijloace mai energice de îndreptare, cari să nu fie tocmai pe placul roșiilor, nici pe acela al oamenilor de ordine. [24 septembrie 1881] ["LA CONGRESUL LITERAȚILOR... "] La congresul literaților din Viena am văzut reprezentată România de un domnișor, anume Djuvara, care nici literat e, nici vrun om acătării, un biet omușor de pe la Brăila, iată tot. Dar se vede că, de vreme ce în acel congres avea să se facă nițică politică socialistă, trebuia un mic fanariot care să asiste la
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
Ion vine în casa familiei Herdelea și astfel luăm parte la frământările familiei, suntem martorii acțiunilor diplomatice ale dăscăliței spre a- și mărita fetele, asistăm la lupta surdă dintre învățător și popa Belciug “Pămătuful”, cunoaștem visurile de tinerețe și amorurile “domnișorului” Titu. Ion a adus în literatura noastră o temă deosebit de nouă și interesantă. Pentru întâia oară “antagonismele de clasă din lumea satului erau împinse cu îndrăzneală în primul plan. Romanul lui Rebreanu arată satul despărțit, țărănimea diferențiată. De altfel,întregul
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
-l vei avea este această bulimie a cărții tipărite. De unde o ai, cine, ce capricioasă Parcă distrată, zăpăcită, ți-a aruncat-o În leagăn, Clotho sau Ananke, cu vocea ei metalică, spunând: Iată, să-i dăm ceva „sunător”, „pipăibil”, copilului, domnișorului popii, singurul nostru dar, mai puțin decât o adevărată profeție, dar mai consistent decât orice materie, deoarece nu se va uza, nu-și va pierde luciul „moneda” aceasta, prin oricâte buzunare ale puberului, ale adolescentului, alefalsului și realului matur, adult
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
noi doi mai tineri gemenii cumințeniei, copiii cresc așa, tare-s proastă! fata de dincolo de noi, fantomă stîlpul de susținere, din cozorocul de metal scurge apăsarea pe loc, acceleratul Timișoara Iași golește gara, în sens invers vagoanele-cisternă, biciclete, repetiții de domnișori fără somn în vacanță, cei ai locului dorm ori au alte traiectorii, precise, răcoarea nopții, îți urlă copilul în brațe, bluza neagră nu are mîneci, nici guler, foaie de ceapă! vreau să o ajut, că merge în partea mé și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]