433 matches
-
lui Cioran bănuiala mistificării?! Or, autenticitatea acestei naturi poate fi demonstrată prin invocarea unor „cazuri” similare și nu este vorba de situații care să-l fi inspirat livresc. Nu de influențe e vorba aici. Iată-l, astfel, pe Kirillov, personajul dostoievskian din Demonii. Iubește copiii, iubește viața, își îngrijește serios sănătatea, face gimnastică, folosește chiar și o minge în acest sens, cumpărată de la Hamburg Ă aruncând-o și prinzând-o, crede că își întărește șira spinării Ă, dar toate acestea nu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Mediteranei se poate uita existența. // Eu am ajuns la limitele inutilității” (20 februarie 1940 Ă 562). Era aceasta o perioadă în care din inutilitate se nășteau voluptăți secrete ce nu lăsau în urmă zgura amărăciunii. Cât despre soluția muncii, soluție dostoievskiană, este și ea eroina unei odisei, cu gradul ei de spectaculozitate. Îi scrie lui Aurel Cioran, în 1968: „Am fost zece zile la țară unde am lucrat pământul. Nu mai cred decât în munca fizică, cu brațele. Întoarcerea la origini
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
după momentul vitalist al tinereții, Cioran trăiește cu sentimentul acut că nimic nu angajează la modul absolut, căci totul e aparență. Așadar, despre umor la Cioran? Cum să nu fie posibil când, pentru Cioran, umorul e o dominantă a spiritului dostoievskian. Citim: „Din câte știu, nu s-a subliniat îndeajuns importanța sinuciderii la Dostoievski. Totuși, după umor, e aspectul care m-a frapat la el cel mai mult” (II, 114). Așadar, sinucidere și umor la Dostoievski. Cât despre Cioran, nu va
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
chiar spunând în continuare: „Fenomen neromânesc. Așa se face că șeful G. de F. era slav. Un soi de Hatman” (idem), Cioran încearcă parcă să-și salveze neamul de o astfel de tară. Oricum, își plasează tinerețea sub semnul demonilor dostoievskieni, chit că aceia erau de stânga. Finalmente, condamnând decis Garda de Fier, Cioran se neagă pe sine din momentul acela, al identificării cu o cauză, cu o credință, cu un țel. Cum i-e teamă că la originile creștinismului s-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dată Constantin Popa mobilizează cu vînă de dramaturg adevărat lecția marilor absurzi ai secolului XX. Răul, cu atât mai puternic într-o lume pe nepotriva omului normal, adică liber, se insinuează în piesa ce tocmai am văzut-o cu sugestii dostoievskiene. În prezența insului fără nume E la puterea n -, a insului care intră și iese nestingherit diabolic din apartamentul celor doi Ei, se insinuează frigul metafizic, descins dintr-o mașină de vînt simbolic prezentă în spectacol și în text. Răul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mai puțin contextele sociale în care se desfășoară drama, concentrîndu-și întreaga atenție asupra datelor general umane pe care i le furnizau personajele, asupra complexităților psihologice ale acestora, încercînd astfel un dialog al filmului cu literatura universală de tip tolstoian și dostoievskian. Patima mistuitoare a Ancăi de a-și verifica propria convingere asupra vinovăției lui Dragomir și de a răzbuna moartea primului ei soț este potențată la maximum în filmul lui Alexa Visarion; nici o clipă personajul nu se abate de la această linie
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
lume, căutând de fiecare dată să scormone întrebări, să foreze adâncurile negăsind și nevrând să soluționeze marile echivocuri ale existenței. Noi am reușit într-o mică măsură să universalizăm acest text apropiindu-l de marea tragedie elină și de demonismul dostoievskian. Nu și-a pierdut textul, fibra sa națională? Această filiație despre care vorbeam nu înseamnă o pierdere a specificului ci o înțelegere profundă a lui în reperele unui context existențial și cultural care permite o descifrare nuanțată a substanței, o
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Noica, n.n.], sufletul acestei aventuri donquijotești, îi aduci un omagiu pe măsura delirului său admirabil. Am terminat emoționat lectura, mai ales după partea a doua, cea care începe la 3 octombrie 1980 cu observațiile lui și se termină cu scena dostoievskiană de la pagina 232. Portretului care urmează, și care anunță despărțirea și chiar ruptura, nui lipsește, desigur, nota patetică. Prin asta Jurnalul depășește limitele sobre ale unui text filozofic, în schimb își dezvăluie adevărata intenție: căutarea de sine. Crima care i
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
pentru ca toți să o poată înțelege.“ (G. Larroux, Le Réalisme) - Diversitatea modelelor realiste: realismul obiectiv (de observație: Comedia umană de Honoré de Balzac; romanul balzacian Enigma Otiliei de G. Călinescu; realismul dur al lui Liviu Rebreanu - Ion, Răscoala); realismul psihologic (dostoievskian, proustian, Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război); realismul de proiecție lirică, mitică (Baltagul - Mihail Sadoveanu) etc. În secolul XX, se lansează concepte cul tu rale și doctrine raportate explicit la realism. Astfel, suprarealismul tinde să depășească
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
canonului estetic diferențiază romanul medieval de cel romantic, baroc, realist, naturalist, existențialist, modernist sau postmodernist, romanul eroic de cel exotic, fantastic, mitic, satiric, parodic, al absurdului, romanulparabolă, eseistic sau comportamentist, antiromanul etc., romanul de tip balzacian de romanul stendhalian, tolstoian, dostoievskian, proustian etc. Alte criterii sunt: formula compozițională (roman de tip memorialistic sau epistolar, de tipul jurnalului, al cronicii, de tipul romanului în roman, al romanului cu sertare/romanul à tiroirs etc.), întinderea (roman epopeic, ciclic, romanfluviu) sau particularitățile discursului narativ
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
pe care nu o acceptă, pentru că nu a descoperit-o prin efort propriu. Spune Nicolae Țurcan: Îndoindu-se de propria revoltă pe care o consideră "o credință pe care o îmbrățișez fără să cred în ea", precum altădată Stavroghin, personajul dostoievskian, Cioran nu este sigur nici de "nepăsarea față de mântuire", căci spune: "dacă aș fi sigur, aș fi de departe omul cel mai fericit din câți există"58. Cioran nu are încredere decât în ceea ce el însuși descoperă, el verifica totul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
cer stăpânește Binele (Dumnezeu în religie), iar Râul domnește acolo, jos, în măruntaiele pământului. Râul, în văzul tuturor, mai putin Fernando, care are curajul să înfrunte adevărul, guvernează lumea. Obsesia lui Sábato pentru "omul concret" are ca finalitate Tunelul, român dostoievskian despre singurătate, neliniști, comunicare și ironii terifiante. Metafizica speranței pe care o propune Sábato nu exclude, ci chiar presupune cum remarcă hispanistul român Paul Alexandru Georgescu o exuberanta demonologie. În soteriologia lui Sábato, râul constituie marele și obsedantul obstacol, forța
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Castel, pictorul ermetic din Buenos Aires, "oraș rece și străin", dar care implică deja un element de bază surprinzător, pentru că Pablo Castel, amantul dezamăgit ce-și omoară iubita, nu ucide, ca la alți autori de crime pasionale, cartezian, "deși" iubește, ci dostoievskian, "fiindcă" iubește. Și aceasta, precizează Sábato, deoarece, pentru pictorul Castel, a iubi și a ucide "se înșira în continuare pe linia aceleiași sete de absolut"86. Castel își asasinează amantă și își mărturisește faptă, ca și cum ar fi vorba despre cel
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de romanesc, de cursul intrigii, de palpitantul deznodământ. Suspendarea intenționată a acestuia în cele zece povestiri are efectul unei amăgiri tot mai amare, de dragul eternului incipit, aliment și remediu al nemântuitei noastre dorințe de epic, de aventură decameronică, poescă, borgesiană, dostoievskiană, kafkiană, proustiană ș.a.m.d. Dar, vai, toată această suită ilustrată de stiluri, abordări, atitudini existențiale și imaginare reprezintă deja un repertoriu clasat, adică un impas pentru posteritatea narațiunii. Calvino, focalizând acele texte, începe romane pe care are puterea să
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Însemnări din subteranătc "Prefață" Poate cea mai cunoscută sentință dostoievskiană din romanul Idiotul este formula unei utopii estetice : „Frumusețea va mîntui lumea“1. Este una dintre temele „serioase, erudite, sublime“ (cum va spune, cu reproș, Aglaia Epancina peste multe pagini), alături de altele cît se poate de „realiste“, cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
este „prima piatră unghiulară din activitatea literară a lui Dostoievski și ideile expuse aici formează întîia linie fundamentală a concepției despre lume a autorului“3. Aceeași părere, dar nuanțată altfel, o are și Lev Șestov, care susține că întreaga operă dostoievskiană se împarte în două etape : înainte și după Însemnările din subterană ; în momentul scrierii Însemnărilor, spune Șestov, „în sufletul lui Dostoievski a avut loc una dintre cele mai teribile crize pe care este în stare să și le pregătească și
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
mai teribile crize pe care este în stare să și le pregătească și să le îndure sufletul omenesc“1. Șestov își dezvoltă pe larg ideea, dar aceasta se bazează numai pe presupuneri ce n‑au nici o legătură cu vastul supertext dostoievskian. De pildă, nu credem că se susține în vreun fel afirmația că Însemnările sînt o dezicere publică, deși nu pe față, a lui Dostoievski de propriul trecut, mai ales că Șestov își permite să inventeze „nucleul“, niciodată rostit, de la care
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
polemica ascunsă cu Cernîșevski și Nekrasov și faptul că n‑a descoperit la aceștia „sensul revoluționar‑democratic, mai ales în condițiile luptei cu țarismul și cu rămășițele, încă viguroase, ale regimului iobăgesc“3. Ruptura între Însemnările din subterană și antropologia dostoievskiană anterioară nu este chiar atît de spectaculoasă. Fie și numai toposul cămăruțelor întunecoase și sordide în care locuiesc foștii săi visători ne indică o oarecare legătură de rudenie. În Nopți albe, roman scris în 1848, deci cu 16 ani înaintea
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
Subterană seamănă ca două picături de apă în ce privește lipsa de aderență la real și la ideal, ambii sînt măscărici și artiști în felul lor, ambii epatează. La amîndoi este vorba de acel estetism invers, despre care vorbea Bahtin în legătură cu personajul dostoievskian. Spre deosebire de personajul lui Diderot, personajul dostoievskian se transformă într‑o instanță hibridă, care înglobează și calitatea de martor, și pe aceea de judecător. Din această punere judiciară în scenă lipsesc mai multe persoane : acuzatul, partea vătămată, procurorii și avocații. Firesc
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
apă în ce privește lipsa de aderență la real și la ideal, ambii sînt măscărici și artiști în felul lor, ambii epatează. La amîndoi este vorba de acel estetism invers, despre care vorbea Bahtin în legătură cu personajul dostoievskian. Spre deosebire de personajul lui Diderot, personajul dostoievskian se transformă într‑o instanță hibridă, care înglobează și calitatea de martor, și pe aceea de judecător. Din această punere judiciară în scenă lipsesc mai multe persoane : acuzatul, partea vătămată, procurorii și avocații. Firesc, este de presupus că funcțiile acestora
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
și calitatea de martor, și pe aceea de judecător. Din această punere judiciară în scenă lipsesc mai multe persoane : acuzatul, partea vătămată, procurorii și avocații. Firesc, este de presupus că funcțiile acestora sînt preluate de către cei prezenți. Într‑adevăr, personajul dostoievskian este o instanță completă ; singur la propria sa „judecată“ el este lipsit sau, mai degrabă, se lipsește singur de posibilitatea de dialog. Dialogul este simulat din motive literare : confesiunea și‑o numește „nuvelă“, dar în același timp declară cu seninătate
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
același timp declară cu seninătate că n‑o va publica și că, deci, personajul colectiv numit „domnilor“ este doar o convenție ; nimic surprinzător aici, pentru că atunci rolul judecătorului și l‑ar asuma altcineva. Deci, statutul comunicativ transcendent al rostirii personajului dostoievskian nu prevede o instanță receptoare ; aceasta este prevăzută, convențional, doar în statutul comunicativ intern al acesteia. Situația se complică pentru că eroul este construit de un text, care la rîndul lui este construit de un autor (Dostoievski) și acest autor publică
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
Există în el mult romantism vulgarizat, rezultat, firește, din lecturi, poate și din precedenta sa stare de „visător“. Numai relatarea scrisorii neexpediate către ofițerul cu pricina este un mic tratat de romantism ipocrit. S‑a mai remarcat că semnificația Subteranei dostoievskiene scapă dicționarelor explicative 2. Acest lucru l‑am simțit traducînd Soțul etern, în care unuia dintre eroi i se aplică de două sau trei ori atributul de „podpolnîi“ ; n‑am găsit soluții întotdeauna satisfăcătoare, am scris uneori cu strîngere de
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
Subterana ar trebui luată drept un antonim al Zidului, ca o modalitate de subminare, de depășire a acestuia. Se știe că, înainte de apariția armelor de foc, cetățile medievale erau cucerite prin săparea de tuneluri pe sub ziduri. Guralivul din această scriere dostoievskiană încearcă să se plaseze într‑o situație de vorbire care să‑i asigure libertatea absolută. Această libertate, refuzînd lumea, plasîndu‑se în afara ei, rezumîndu‑se la rostire, nu poate s‑o modifice, ea poate doar să modifice sensul existenței 3
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
nenormative, amplasată în subterană, strivită, comprimată, unde se formează mereu același limbaj «incorect» al trupului descoperit, capabil de cele mai uluitoare metamorfoze. Numai devenind șoarece, poți pătrunde în universurile neumane și să înțelegi ce înseamnă să fii «om»“1. Paradoxalistul dostoievskian merge însă și mai departe : își repudiază pînă și mediul firesc, Subterana. „Dar ajunge, își încheie el discursul ; nu mai vreau să scriu «din Subterană»...“ Totuși, nu s‑a ținut de cuvînt și și‑a continuat „pedeapsa corecțională“ pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]