770 matches
-
fusese ucis, iar în jurul cadavrului său se stârnise o învălmășeală furibundă, căci vizigoții, care până atunci păreau a fi în superioritate, se adunaseră acum în dispozitiv de apărare și nu aveau de gând să lase rămășițele sale pământești în mâinile dușmane. Balamber tocmai discuta cu Odolgan despre asta, când sosi la el un trimis al lui Atila cu ordinul de a se înfățișa imediat înaintea regelui. în sfârșit! Inima porni să-i bată într-un ritm nebunesc. Cu o iuțeală incredibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
său sub un torent de săgeți și javeline, putu chiar să arunce o privire neliniștită către coastă, unde mingan-ul lui Atila continua să înainteze lent printr-o puzderie de dușmani. Era cumplit: păreau la un pas de a străpunge liniile dușmane, dar această străpungere, în loc să le aducă victoria, ar fi dus la înfrângerea cea mai dezastruoasă. Ajunse, în sfârșit, lângă scutierul său și, scuturându-l de un braț, îl obligă să se oprească și să fie atent la el: — Ostrogoții au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Sau ce altceva? Nu se mai simțise astfel din ziua în care-și pierduse părinții. Copleșit, o strânse în brațe pe copilă și o liniști: — Nu, Go-Bindan. N-o să te mai părăsesc. 30 Se sfârșise. încremenit, Sebastianus urmărea ultimele unități dușmane îndepărtându-se peste câmp, precum refluxul unei imense maree. Mâna sa alergă la încheietoarea coifului, dar îi veni greu să desfacă nodul: un tremur nestăpânit i-o străbătea, astfel că fu obligat să lase să cadă sabia, roșie de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-i dea de urmă în mulțimea de trupuri ce zăceau pe câmp, astfel că reușiseră să-l găsească numai la lumina zilei. îl duseseră pe brațe pe un catafalc, într-un lung și îndurerat cortegiu, care defilase și prin fața liniilor dușmane, intercalând corurile de doliu cu frenetice amenințări de răzbunare, la care hunii răspunseseră cu coruri provocatoare. în sfârșit, în mijlocul câmpiei fusese aprins rugul funerar. Sebastianus, care făcea parte din suita lui Etius, se afla, împreună cu Chilperic, imediat după personalități eminente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
reprezintă un pericol pentru noi. Așa că e inutil să-mi mai țin armata aici. Noi acum plecăm. La cuvintele, acelea Etius se îndreptă în șa, ca și cum l-ar fi biciuit peste față. — Ce? Dar... e absurd! întinse mâna către tabăra dușmană. — îl avem pe Atila în mână, ți-o spun! Putem să-i zdrobim pe huni o dată pentru totdeauna, să-i spulberăm de pe fața pământului, și tu te gândești la recoltă! — De acum, Atila e problema ta, nu a mea! replică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
într-o singură direcție: marele număr al celor căzuți de ambele părți. Fără prea multă grabă, începuseră să se organizeze pentru a-i îngropa, mai ales fiindcă, după cât se părea, armata se pregătea să rămână în zonă pentru asediul taberei dușmane; cel puțin aceasta fusese intenția până în acel moment. De-a lungul drumului până la tabăra lui Ambarrus, Sebastianus trecu printre multe grupuri de soldați ce porniseră să sape mari gropi comune, în care urmau să fie azvârlite pur și simplu, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la Editura Piemme: Il legato romano, ale cărui drepturi au fost cedate peste hotare, La legione invincibile, L’onore di Roma îpremiul Selezione Bancarellaă și Il centurione di Augusto. Coperta 4 De la parapetul bastionului, Sebastianus putu cerceta, în sfârșit, tabăra dușmană. Ceea ce văzu în îngrozi. Până unde putea distinge cu ochiul, câmpia mișuna de oameni înarmați. Dinspre corturile câtă frunză și iarbă, dinspre hoardele în marș pe câmpie sau aflate în așteptare la locurile lor, se înălța un ecou ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
marșuri forțate cu pași de paradă și În final instructorul striga căt Îi permiteau plămânii: aviația inamică...! Atunci tot plutonul se arunca la pământ indiferent dacă era noroi ori băltoace și urma să ne adăpostim de bombele aruncate din avionul dușman, făcând târâși pe coate Într-o așa manieră Încât, ne amestecam cu noroiul și apa ce intra prin toate Încheieturile posibile ale vestimentației iar dacă se nimerea și vremea să fie capricioasă atunci instrucția se putea declara temporar Însușită: pe
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
în lume... S-a măritat Ileana cu cel ce nu-i era drag și s-a măritat și de tânără... Și-i plăcea și ei viața... dacă era tânără, ș-avea suflet... Da’ vezi că bărbatul parcă i-a fost dușman... Este-o babă, acolo, în sat la Solomonești, una Gahița, care stătea lângă Ileana, numai gardul o despărțea de dânsa... Și cum ieșea femeia - și se ducea ba la nevastă, ba pân’ la crâșmă - baba dădea de știre bărbatului, sara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
alina, când se învârtejea sunând în pădurea de brad și stropind acum ace înghețate. Asta-i vremea înfricoșată a muntenilor, în vremea iernii cresc singurătățile până la cer și pân’ la capătul lumii. Căzute pentru totdeauna par amintirile soarelui. Un zeu dușman a mânat cu harapnic de furtună turmele de veacuri în prăpastia sfârșiturilor - și nu ducem și noi după ele, cei din urmă. Vai de bietele noastre ființi! peste noi nu vor mai odrăsli flori! — Ce facem? ce facem, oamenilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai puțin violente. Călăreții și pedestrașii Granadei, decimați la fiecare dintre ieșirile lor de către artileria castiliană, nu mai cutezau să se aventureze în masă departe de metereze. Se mulțumeau cu mici lovituri în cursul nopții pentru a ataca vreo căprărie dușmană, a șterpeli arme sau a pune mâna pe niscaiva vite, acțiuni temerare, dar fără perspectivă, căci nu erau de ajuns nici pentru a slăbi împresurarea, nici pentru a aproviziona orașul și nici măcar pentru a-i da curaj. Deodată, un zvon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
primesc, dar un alt neguțător, țâșnind lângă urechea mea, îmi propuse cu glas scăzut o mie de burnuzuri. Neavând nici un soi de experiență, mi-a trebuit ceva timp până să mă dumiresc de motivul unei asemenea solicitudini: la apropierea armatei dușmane, locuitorii nu se gândeau decât la o modalitate de a se descotorosi mai repede de toată cantitatea de produse, spre a o feri de inevitabilul jaf ce avea să urmeze după cucerirea orașului. Pe deasupra, armele pe care le transportam nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aleseseră alți comandanți, părăsiseră Hostilia și se îndreptau spre Cremona, să se alăture legiunilor întâi Italica și a douăzeci și una Rapax. Îl duceau pe Caecina în lanțuri. Din nou, Antonius Primus alese să acționeze imediat. Nu voia să aștepte ca trupele dușmane de la Hostilia să se unească cu cele de la Cremona și, în plus, era sigur că Flavius Valens, care îi era credincios lui Vitellius și aflase despre trădarea lui Caecina, avea să se grăbească să intervină. După cum aflase de la curierii numizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lăsau singuri în mijlocul dușmanilor. Era prezent pretutindeni. Se deplasa de-a lungul liniilor, încurajând soldații, dându-le sfaturi, împingându-i în față pe cei care dădeau înapoi... Se năpusti spre un signifer care fugea, cuprins de panică la vederea armatei dușmane, cu signum-ul ridicat; urmărind steagul colorat, centuria lui întorsese spatele dușmanului. Antonius luă lancea unuia dintre expediti și-l străpunse pe signifer-ul laș, apoi luă signum-ul și-l întoarse spre vitellieni. Îi încurajă pe soldați, și în scurtă vreme rândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lume. Antonius ordonă să se dea foc caselor din apropierea zidurilor, iar pe acoperișurile celorlalte îi instală pe soldații lui, înarmați cu bârne, țigle și torțe. Trecea în galop de la o legiune la alta, continuând să lupte. Părea invulnerabil, căci săgețile dușmane treceau pe lângă el fără să-l atingă. Pe când ridica un pilum spre ziduri, simți o durere cumplită în umărul drept. Simți sângele curgându-i sub armură și înțelese că vechea rană se deschisese. Îi încurajă pe soldați până când dușmanii cedară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
istoria Imperiului Roman. Glosar și note istorice Acies: termen latin ce denumea frontul. Înseamnă, de asemenea, „lamă“, indicând funcția tactică a alinierii romane care, prin sistemul de manipul, putea să separe, să izoleze și să „taie“ în bucăți mici trupele dușmane. Acrocheirismos: termen grecesc format din cuvintele („sus“ sau „întins“) și cheiros („braț“ sau „mână“). Ca substantiv, desemnează exercițiul în care se împinge cu ajutorul brațelor, sintetizând perfect tipul de eschivă întâlnit în vechime atât în luctatio, cât și în pugilat. Aedui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ce desemnează locul unde au loc activitățile sportive. În epoca clasică, aici se desfășoară și activitățile didactice, muzicale și filosofice. Hoplit: infanterist grec din falangă. Strâns lipit de tovarășii săi, acest soldat aleargă cu o viteză impresionantă, izbind (othismos) linia dușmană în încercarea de a o rupe. Hydraulus: orgă al cărei nume provine din grecescul hydros, „apă“. Presiunea exercitată prin intermediul unor pompe manuale sau al unei pedale permite introducerea aerului și emiterea sunetului prin tuburi. Multe mozaicuri redau acest instrument, în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Bavariei. Retiarius: clasă de gladiatori înarmați cu trident, plasă, pumnal și un manșon protector, cu o aripă metalică pentru apărarea feței, pe brațul stâng. Rostri: astfel era numită tribuna oratorilor din Forul roman, împodobită cu ciocurile de metal ale corăbiilor dușmane pe care romanii le incendiaseră în anul 338 î.Hr. la Antium, capitala volscilor înainte de a fi cucerită de romani; aceștia au salvat ciocurile de metal, pe care le-au păstrat în For pentru a celebra acea victorie. Roxolani: populație sarmată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ajută pe geniști să se apropie de ziduri și să scoată bolovani din pământ, să verifice starea porților și să sape galerii. Ordinea de luptă în câmp deschis are drept unic scop să protejeze legiunea în timp ce se apropie de frontul dușman. Thraex (trac): forma substantivului se datorează asemănării dintre armamentul acestei categorii de gladiatori și cel al soldatului din falanga macedoneană, înarmat cu un scut mic, rotund și o lance. Macedonenii purtau adesea un coif militar numit „trac”, de unde vine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prin focul inamic, fiecare pe cont propriu, În pădurea din partea de sud a comunei. Treceam prin curțile oamenilor, ne mai ascundeam pe după case, șuri și cotețe, săream garduri. În drum au căzut mulți ostași de-ai noștri loviți de gloanțele dușmane. Dintre ei mi-i amintesc pe... Fumigena este lăsată să se Împrăștie de la sine, cascadorii Își șterg sudoarea de pe față și-și aprind țigările pe ascuns să nu fie văzuți de profesorul-antrenor. Cineva spune că aici nu mai sunt necesare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
mine, Colți de mistreți, rupându-mi azurul din decor; Ce-mi mai servesc acele profunde legi divine Când cântece de bufniți, cobesc asurzitor?... Mă-ncumet ca să judec, o judecată seacă, Sleindu-se ca seul, dintr-un opaiț orb Și înțelesul dușman din rațiune pleacă Lăsându-mă în bezne, vâscoase, ce mă sorb; Străfulgeră în juru-mi surâsuri veninoase, Tentaculare brațe de hidră mă cuprind Un crivăț, ca prin orgă, îmi șuieră prin oase Și ochi de răpitoare, în calea mea se-aprind
GROAZ? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83802_a_85127]
-
parcă Întinderi nesfârșite. - Ambuscadă la pod! ordonă voievodul, Îmbrăcat cu cămașă de zale și platoșă de oțel, purtând la centura cu diamante spada genoveză de două mâini, cu mânerul Încrustat cu zimbrul Moldovei. Săgeata roșie zbură peste cețuri, spre oastea dușmană. Se auziră tropote. Avangarda spătarului Pop ocupă ieșirea podului cu trei rânduri de arcași, În spatele cărora două mii de călăreți așteptau clipa atacului. Iar clipa sosi repede. Avangarda de spahii lansată de Soliman trecu podul la trap (galopul era imposibil fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
spațiu, dar se ivise deja la orizontul simțurilor lui. Părea inevitabilă, dar pentru un Ninja inevitabilul nu exista. Undeva, departe, Începuse o goană spre el. Și mai departe se simțea o imensă așteptare. Iar el trebuie să ajungă În ținuturile dușmane cât mai repede. Își spusese că o oră sau mai puțin nu contează În toată această ciudată mișcare de destine, Într-un drum care avea să dureze luni de zile. Dar senzația de grabă se intensifica odată cu fiecare secundă. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
excepționali, care, spre deosebire de voi, au arme și au libertatea de a ucide pe oricine vă amenință. Au sosit aici cu două luni Înaintea voastră și până acum n-au făcut nimic altceva decât să vă aștepte. Supravegherea lor de către forțele dușmane a Încetat. Imediat ce ați făcut primul pas pe cheiul turcesc, intrați sub protecția lor. Alexandru zâmbi. Umbra tatălui său Îl urmărea pretutindeni. Avusese Îngeri păzitori la Veneția. Iată că-i avea și la Istanbul. Cu toate astea, Îi chinuise luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
trupele sultanului se aflau În garnizoana de la Adrianopole și În cea de la Nicopole, ambele suficient de Îndepărtate de țărmul moldovean. Ștefan socotise că deplasarea tuturor Apărătorilor era o măsură exagerată, odată ce țara nu se află În război și nici o forță dușmană nu e amplasată la mai puțin de patru zile călare față de hotarele țării. Și, teoretic, căpitanul Îi dădea dreptate. Erau primele sărbători de iarnă după bătălia de la Vaslui. Țara avea nevoie de liniște și de bucurie. Chiar și Apărătorii aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]