1,129 matches
-
pentru noi ceea ce cehii pretind pentru ei? Tranzacțiuni în drepturi naționali nu se încap, împăcarea cu ungurii ori cu nemții nu se încape până ce nu vor cede ei ceea ce voim noi; căci față cu sistemul constituțiunal de astăzi, față cu dualismul trebuie să fim ireconciliabili. Starea de față a lucrurilor e de natură ca să inspire orișicui neîncredere și să-l facă îngrijit asupra marilor schimbări ce se prepară a trece preste imperiu. Oricare bun cetățean are de datorie de a se
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
e proprie, vor a localiza reforma Austriei și uită intenționat că este și o Transilvanie care cere aceeași autonomie pre care o cere Boemia ori Galiția. Opiniunea publică a Austriei s-a pronunțat pentru căderea constituțiunei, pentru răsturnarea complectă a dualismului, care nu are nici o rațiune de a fi. Dacă suveranul s-ar învoi să-și cercuie fruntea cu coroana Boemiei, el ar trebui prin consecință să reprimească autonomia marelui principat al Transilvaniei. Afară de ceea ce crează arbitraritatea omului nu esistă nimica
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
iese un rezultat neapărat, ce nu se poate schimba fără amestecarea unui element arbitrariu ori nerațiunal. Acest element arbitrariu, nerațiunal și de aceea barbar e asemenea sabiei lui Brennus din cumpăna cu aur. Să vedem rațiunea de a fi a dualismului. Sunt cauze ce au trebuit să-l producă sau această formă e numai o ficțiune diplomatică, o variantă a eternului "divide et impera", o formă arbitrarie care să nu. rezulte din ideea ce naturalminte o conține în sine materialul ei
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
să îngenunche și sub jugul unui rege rău; astfel credința cea adâncă către unitatea Austriei și către tron a fost cauza indirectă, deși principală, care i-a făcut pre români să primească tăcând, cu o rezistență mai mult pasivă, umilirea dualismului. Al treilea mod e cel mai simplu, deși cel mai greu și mai nedrept. Ți-arogi cu insolență drepturile altuia și te susții în proprietatea lor prin puterea brută, proprie ori străină. Să cercetăm aceste trei puncte, unul după altul
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
apoi e redus la valoarea unui simplu semn mort și fără înțeles. Simbolul nu ne poate obliga decât până când ne mai obligă ideea; dea Dumnezeu și prevederea celor mari ca să nu ni devină odioasă. Ideea - pretinde ea neapărat dualismul, ori dualismul nu e decât un abuz cu credințele noastre seculare? Nu, unitatea Austriei nu cere esistența unei Ungari[e] cum este ca astăzi; Ungaria cum este nu e condițiune a Austriei. Noi am putea uza de drepturile noastre prin propria noastră
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
soluțiune e cu totul imposibilă. Prin favorizarea ei s-ar crea o nouă Austrie, în care elementul grecesc ar juca acelaș rol ca și germanii în Cislaitania - ba, considerând slăbiciunea grecilor, s-ar putea naște în urmă un fel de dualism greco-romîn, adică o copie a dualismului germano-maghiar contra slavilor. Prin urmare nici una din soluțiunile propuse nu e bună, ci numai aceea care va dezlega deodată atât cestiunea austriacă cât și cea orientală, "căci și statul austriac și-au pierdut înțelesul
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
favorizarea ei s-ar crea o nouă Austrie, în care elementul grecesc ar juca acelaș rol ca și germanii în Cislaitania - ba, considerând slăbiciunea grecilor, s-ar putea naște în urmă un fel de dualism greco-romîn, adică o copie a dualismului germano-maghiar contra slavilor. Prin urmare nici una din soluțiunile propuse nu e bună, ci numai aceea care va dezlega deodată atât cestiunea austriacă cât și cea orientală, "căci și statul austriac și-au pierdut înțelesul ca și cel turcesc". Această soluțiune
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
Germania de a ieși din rezerva ei va fi numai atunci când Austria va fi amenințată în cele mai vitale interese ale ei. Dealtmintrelea ar fi o mare eroare de a nesocoti forța interioară a Austriei la caz de pericol. Dificultățile dualismului sunt esagerate. Pentru persoana sa, este încredințat că, dacă împăratul Austriei ar pune uniforma de honved și ar apare astfel în Pesta, poporul întreg ar trece peste toate Dificultățile constituționale și s-ar grupa cu entuziasm în giurul împăratului. Presa
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
vede cari erau adevăratele lui simțiri. În faptă mitropolitul {EminescuOpIX 323} transilvan, politic de la creștet pîn-în tălpi, își cunoștea așa de bine poporul, oamenii, inteligența, încît nu i-au crezut capabili de-a resista la 866 cu efect la introducerea dualismului. Ca toți politicii de talent, Șaguna era pesimist, ș-a calculat totdeauna cu împrejurările cele mai rele, nu cu cele mai bune. îndealtfel lipsa lui de încredere nu în energia, dar în judecata sănătoasă și oarecum realistă a conluptătorilor săi
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
ar fi poate mai rele ca ale Turciei. Căci, într-adevăr, cine ar și intra în luptă pentru {EminescuOpIX 377} monarhie în forma ei de astăzi? Spăriosul norod al lui Israil de la bursa din Viena și - maghiarii, par nobile fratrum, dualismul în senz propriu, singurele clemente turcofile și slavofage din Austro-Ungaria. Dacă vom mai adăogi cu oarecare restricțiune polonii din Galiția, locuitorii aproape esclusivi, de orașe, am mântuit elementele susținerii morale a luptei. Maghiarii. Iată într-adevăr singurul element istoric care
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
de iertare pe cititor dacă-i dau osteneala de-a se familiariza cu scrierile a căror cuprins mi-au adus numirea de cosmopolit. În articolul "Ecuilibrul", publicat m Federațiunea (no. 38 și 39 - mai 1870), am susținut autonomia Transilvaniei, fărâmarea dualismului, a unei forme ce contrazice naturei obiective a monarhiei, dreptul ce-l are fiece popor de - a - și determina voința prin legi și de-a avea un propriu organ pentru formularea acestor voințe, o legislatură. Acest articol a dat însă
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
mă cita la judecătoria de instrucțiune. Tot în acea lună am publicat un articol asupra conchemării unui congres, care se sfârșește în modul următor: "în caz dacă opiniunea publică și popoarele Austriei ar cere schimbarea sistemei constituționale de azi (a dualismului) [1] românii, spre a fi factori eminamente activi întru formarea imperiului, să provoace conchemarea unui congres general al lor, care să decidă atitudinea națiunii românești față cu situațiunea cea nouă ce împrejurările para i-o impune imperiului. 2) Congresul să
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
celui care ne strigă pe nume, fiindcă Lui îi aparținem... și cu cât aflăm mai repede asta cu atât nu ne mai temem de despărțiri, fiindcă despărțire nu există... Uite, ținuse minte asta. NU există moarte, nici durere, nici despărțire... dualismul este aparent, singura realitate este Sufletul, unul și același în corp și în cosmos" îi răsăriseră deodată în gând cuvintele unei cărți vechi citite cândva, pe ascuns... Înseamnă că imaginile noastre lunecă pe acel "ceva", acel "ceva" descoperindu-se abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
permite, într-adevăr, unele confruntări în ceea ce privește definițiile plăcerii, desigur, dar și în ceea ce privește metoda - scenografia gestului sau cea a verbului -, cunoașterea - senzuală sau intelectuală -, natura realului - material sau imaterial -, scopurile înțelepciunii - practică sau teoretică, ori chiar mistică -, trupul - prieten sau dușman -, dualismul - adevăr sau eroare -, intersubiectivitate - celibatar sau comunitar -, politica - a refuza sau a susține puterea -, precum și alte chestiuni referitor la care Platon și Aristip propun două lumi ireconciliabile. Se putea angaja realmente o discuție fecundă fie și numai despre plăcere. Subtitlul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
lasă să alegi între două imposibilități îo viață de plăceri fără reflecție, o viață de reflecție fără plăceri), un hedonist autentic, un veritabil adversar al lui Platon, pe o scenă filosofică reală, și nu trucată, ar recuza maniheismul, ar respinge dualismul reducționist și ar revendica pentru sine această opțiune a unei terțe vieți. El n-ar lăsa să i se fure ideea uitându-se cum o șterge șmecherul zeflemitor și flecar: ar angaja niște discuții asupra părților ce ar trebui lăsate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
dușman. După ce Eudoxiu fusese refuzat în tinerețe la conducerea Academiei, episodul geometriei aplicate contează poate ca o ocazie de reconciliere... -2Un platonician hedonist! Platinician și hedonist! Performanța merită să zăbovim puțin... Evident, platonismul lui Eudoxiu nu poate fi ortodox: nu dualism maniheist, nu ură față de trup dublată de o glorificare a sufletului, nu pasiune pentru pulsiunea de moarte, nu desconsiderare a cărnii senzuale, ci o poziție ontologică și metafizică cu totul diferită. Ceea ce se cunoaște ca esențial pentru înțelegerea articulării acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
material de trupul material ca definiție a morții. Un asemenea material de construcție permite o adevărată soteriologie, în special în problema morții. -6- Moartea morții. în opoziție cu fabula din Phaidon al lui Platon care susține nemurirea sufletului, imaterialitatea acestuia, dualismul, separația dintre trup și suflet, pe principiul distincției nete dintre inteligibil și sensibil, dintre cer și pământ, Epicur își bate joc de cei care afirmă inconsistența materială a sufletului. Căci, pentru a imagina infernuri și paradisuri, damnațiuni și păcate, pedepse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
a ne convinge, să nu neglijăm nici biografia lui Epicur, nici textele lui Aristip, în vreme ce tradiția ignoră viața primului și cunoaște prost teoria celui de-al doilea... Numai voința de a reproduce categoriile clasice ale istoriei platoniciene a filosofiei justifică dualismul care opune plăcerile stabile epicuriene plăcerilor dinamice cirenaice. Epicur nu s-a putut mulțimi cu această dimensiune negativă a hedonismului, nici Aristip doar cu măsura instantanee a jubilării. Practica Grădinii ateniene și corpusul doctrinal transmis la Cirene interzic această opoziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
a trupului asupra părticelei de divinitate puse de zei în oameni. Epicur consideră că plăcerile cele mai mari se află de partea sufletului; Aristip... de partea trupului! Pentru a avansa astfel de argumente, trebuie să pleci de la considerentele obișnuite ale dualismului, care opune cele două instanțe ireconciliabile: un trup material, un suflet spiritual. Așa ceva e valabil pentru pitagoricieni și platonicieni, la care, într-adevăr, cele două ordini există separate, distincte, fiecare dintre ele ținând clar de lumea sa. Creată, coruptibilă, constrângătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
căci numai acesta, prin alcătuirea sa atomică și prin funcția sa organică, face posibilă conștientizarea lor, deci existența lor. Știm prea puține despre teoria aristipeană pentru a putea afirma clar un monism, dar nu există nici o dovadă în sensul unui dualism, al existenței a două instanțe separate, și mai ales a unui suflet imaterial, etern și aflat în relație cu divinul, cu cerul inteligibil... La cirenaici, totul aduce mărturie în favoarea unității imanente a realului. Și atunci, cum altfel, dacă nu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
poate cineva vorbi de plăceri ale trupului separate de plăcerile sufletului? Ceea ce înregistrează carnea epicuriană este decodat de sufletul atomic: dorințe, plăceri, suferințe, chinuri, jubilări... Doar un artificiu retoric și o poziție antinominalistă permit recurgerea la cele două momente ale dualismului pentru a le face să funcționeze în sensul unei creditări și al unei discreditări: elogierea sufletului, condamnarea cărnii. Aici regăsim firul călăuzitor al unei scrieri platoniciene a istoriei filosofiei, incapabilă să redea corect ceea ce nu se supune legii sale: imanența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
învățarea unui mod de a trăi bine. Filosofia permite acest demers exaltant. Cum? Tocmai învingând spaimele. în ce fel? Activând o înțelepciune materialistă. Chiar dacă nu citează niciodată numele lui Platon, Lucrețiu se situează pe poziții radical antiplatoniciene: el recuză idealismul, dualismul și nemurirea sufletului, concepții dragi filosofului Peșterii la care creștinii țin atât de mult - se înțelege de ce. Phaidon oferă într-adevăr un text care inaugurează opțiunile catolice asupra chestiunii morții și a ceea ce se întâmplă cu trupul după moarte: mântuire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pagină. A se vedea și Michel Onfray, Cynismes. Portrait du Philosophe en chien, Grasset, 1990, Livre de Poche. * ** Platon, un luptător rău intenționat. Nici vorbă să examinăm statutul plăcerii în filosofia lui Platon, un subiect cât se poate de vast... Dualismul său, elogiul adus de el sufletului, detestarea trupului, desconsiderarea vieții, a sensibilului, a realului, tropismul său pentru pulsiunea de moarte - amintiți-vă de Phaidon î64, 6): „Filosofii cu adevărat filosofi sunt dornici de moarte”! - fac din el un gânditor emblematic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Observăm cu ușurință că tot ceea ce este bun pentru om în construcția socială capitalistă, din neatenție sau din rea voință, sau din lipsă de educație, se poate transforma în ceva rău. Întreg Occidentul și întreaga noastră viață stă sub semnul dualismului, a celeilalte fețe. Ideea de libertate este specifică Occidentului 232. Individul uman se depărtează încet, dar sigur de mediu și devine o ființă autonomă, cu propria sa personalitate. Acesta este și un rezultat al triumfului economiei capitaliste, dar și rezultatul
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
este una subiectivă și extrem de personală 11. Nu putem discuta practic despre o regulă generală pe care oamenii ar trebui să o aplice pentru a fi fericiți. Dubla reprezentare a fericirii, fenomen interior, dar și unul exterior este unul dintre dualismele în care trăiește omul occidental. Este motivul pentru care în cărțile de economie nu vom găsi asemenea capitole sau încercări de dezbatere, deși finalitatea oricărei acțiuni umane, a oricărui gest sau acțiune economică o constituie satisfacția de ordin material. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]