1,410 matches
-
care le urmăresc activitatea. La Încheierea lecturii acestei cărți, unii ar putea obiecta că ea nu trece cu mult dincolo de metodologia structuralismului, În măsura În care se poate spune că principala ei realizare constă În a demonstra că ideile diverselor curente ale gnozelor dualiste - de la gnosticism la cathari, la poeții romantici și la filozofii ori biologii secolului douăzeci - au o coeziune În virtutea faptului că aparțin aceluiași sistem, generat de premise similare. Aceste curente de idei nu pot fi privite ca derivînd unul din celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a lumii, și nu ca o pe dimensiune de care ne putem dispensa. Principalul obiectiv al cercetării mele Îl formează o serie de curente religioase occidentale - de la gnosticism pînă la catharism (erezia cathară) din Provența și Lombardia - numite de obicei dualiste. O anume asemănare generică dintre aceste curente a fost sesizată Încă de ereziologii din Evul Mediu. Ea a fost confirmată fără prea mare entuziasm de știința modernă (Înclinată, În mod explicabil, să respingă referințele ereziologiei), Începînd de la Ignaz von Dőllinger
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
catharism); Însemna că vechile ideologii ascetice fuseseră, pur și simplu, reluate de unele mișcări medievale regenerative. În același timp, se pornise o insistentă căutare a invarianților „dualismului”, care a dus, cel puțin În anumite cercuri, la convingerea că ideologiile occidentale dualiste aveau un număr de trăsături comune, de pildă - anticosmismul, adică ideea că lumea e rea, antisomatismul, adică ideea că trupul e rău, encratismul, adică ascetismul Împins pînă la condamnarea căsătoriei și procreației. Se distingeau adesea la aceste mișcări și alte
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
din diverse perioade, inclusiv din perspectivă romană, ebraică și creștină, aceste curente au fost descrise drept antinomice, adică potrivnice ordinii obișnuite (nomos). O dată ce respingem drept iluzorie căutarea unor origini „precreștine” ale gnosticismului - cronologic, prima dintr-o lungă serie de mișcări dualiste ale Occidentului -, căutare ce animă școala germană, de acum complet compromisă, de istorie a religiilor (religionsgeschichtliche Schule), atunci devine legitimă Întrebarea dacă dualismul occidental este altceva decît o prelungire extremistă a creștinismului. O atare soluție, avansată de repetate ori și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
gnosticismului au de obicei formație de filologi și de teologi, dar nu prea sînt la curent cu modul În care antropologii definesc și analizează mitul. Prin urmare, ori de cîte ori li se atrage atenția asupra rădăcinilor pur și simplu „dualiste” ale mitului gnostic, ei rezolvă chestiunea afirmînd cu mîndrie că, și dacă ar fi adevărat că gnosticii au „Împrumutat” unele povești populare asupra facerii lumii, au făcut din ele ceva cu totul superior și aproape filozofic. Și totuși, se mai
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
care fiecare reprezintă transformări ale celorlalte și poate să ia naștere În mod independent din lucrarea unor minți omenești, În orice spațiu. În acest sens, mitul gnostic este o transformare particulară ce aparține unei vaste serii de mituri cunoscute drept „dualiste” (vezi capitolul 1). Căutarea neîncetată și frustrantă a unor „origini” stabilite fără echivoc ale mitului gnostic este, În acest fel, refuzată ca fiind redundantă, din moment ce oricare din transformările prin care trece mitul are, prin definiție, o origine cognitivă. O deplasare
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
o lume inferioară, atîta timp cît ignorăm că locul nostru este Într-una superioară.) Comparat cu acele curente majore care definesc cultura, gnosticismul este cu siguranță un fenomen de contracultură și situația rămîne, În linii mari, aceeași pentru toate curentele dualiste occidentale pe care le vom analiza În continuare. Sistemul gnosticismului este extrem de complex, implicînd nenumărate transformări. În comparație cu el, celelalte curente dualiste sînt mai simple. Marcion (vezi capitolul 5) adoptă regulile exegezei gnostice fără a fi el Însuși un gnostic. Maniheismul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cultura, gnosticismul este cu siguranță un fenomen de contracultură și situația rămîne, În linii mari, aceeași pentru toate curentele dualiste occidentale pe care le vom analiza În continuare. Sistemul gnosticismului este extrem de complex, implicînd nenumărate transformări. În comparație cu el, celelalte curente dualiste sînt mai simple. Marcion (vezi capitolul 5) adoptă regulile exegezei gnostice fără a fi el Însuși un gnostic. Maniheismul (capitolul 6) reprezintă o transformare ulterioară a unui anumit tip de gnosticism. În cadrul mișcărilor medievale, situațiile se diferențiază pe o gamă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cealaltă - o transformare a origenismului din secolul al IV-lea; sinteza lor s-a operat, fără Îndoială, În cercul unor călugări răsăriteni, adepți ai renașterii vechilor credințe. Va fi evident că, dincolo de Înfățișările variate pe care le iau, toate curentele dualiste occidentale pot fi privite drept diverse fațete ale unui unic sistem mai cuprinzător. De la Începutul secolului al XV-lea și pînă la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, dualismul pare să existe doar ca o curiozitate În cărțile ereziologilor și enciclopediștilor
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de gnosticism Într-un fel pe care Hans Jonas - cu care am avut privilegiul de a mă Întîlni personal de multe ori, mai tîrziu - l-ar fi numit „cu rădăcini existențiale”. Acum, la capătul unei analize imparțiale a tuturor curentelor dualiste ale Occidentului, cred că modul meu de a privi lumea În acea perioadă deriva cu siguranță din cei douăzeci și doi de ani pe care i-am petrecut Într-una din cele mai totalitare țări comuniste: România. Am evadat de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În prezent. (Au fost remarcate și mai Înainte analogii Între aceste ocurențe, dar ele n-au fost toate studiate, pînă acum, În legătură una cu alta.) Înainte de a porni să conturăm mecanismul complex al sistemului a ceea ce vom numi gnozele dualiste ale Occidentului, ar trebui să ne oprim asupra unui exemplu ceva mai simplu, cu rolul atît de a arăta În mod explicit ce sînt obiectele ideale și de cîte feluri sînt ele, cît și de a ne pregăti pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
zoroastrism cele două Spirite sînt răspunzătoare, fiecare, de o creație separată, iar realitatea devine astfel obiectul unei clasificări duale: cîinele este un animal bun, măgarul un animal rău. La Platon este rău trupul; În platonismul tîrziu - materia În general. Miturile dualiste ale creației sau doctrinele asupra lumii abundă În toate religiile și filozofiile omenirii. Uneori hotarul care le desparte de viziunile monarhiene (care conțin un unic principiu, arche) este greu de trasat, pînă Într-atît Încît unele dezvoltări dualiste pot caracteriza mituri
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În general. Miturile dualiste ale creației sau doctrinele asupra lumii abundă În toate religiile și filozofiile omenirii. Uneori hotarul care le desparte de viziunile monarhiene (care conțin un unic principiu, arche) este greu de trasat, pînă Într-atît Încît unele dezvoltări dualiste pot caracteriza mituri monarhiene sau doctrine monistice. În general, Încetăm de a mai considera dualistă o doctrină În care al doilea principiu este creat de către cel dintîi și nu deține o putere reală asupra acestuia, Însă e vorba adesea de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
filozofiile omenirii. Uneori hotarul care le desparte de viziunile monarhiene (care conțin un unic principiu, arche) este greu de trasat, pînă Într-atît Încît unele dezvoltări dualiste pot caracteriza mituri monarhiene sau doctrine monistice. În general, Încetăm de a mai considera dualistă o doctrină În care al doilea principiu este creat de către cel dintîi și nu deține o putere reală asupra acestuia, Însă e vorba adesea de o chestiune de interpretare. Astfel, de pildă, cu Începere din creștinismul timpuriu, mitul căderii lui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
asupra acestuia, Însă e vorba adesea de o chestiune de interpretare. Astfel, de pildă, cu Începere din creștinismul timpuriu, mitul căderii lui Lucifer a fost utilizat pentru explicarea tuturor relelor - inclusiv a păcatului originar, după Augustin. Definind acest mit drept dualist. J.B. Russel consideră că, În Întregimea lui, creștinismul medieval a fost dualist 2. Dar nu vom zăbovi asupra etichetărilor mai mult decît este strict necesar. Fie că a fost dualist, fie că nu, creștinismul se deosebește de gnosticism prin aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de pildă, cu Începere din creștinismul timpuriu, mitul căderii lui Lucifer a fost utilizat pentru explicarea tuturor relelor - inclusiv a păcatului originar, după Augustin. Definind acest mit drept dualist. J.B. Russel consideră că, În Întregimea lui, creștinismul medieval a fost dualist 2. Dar nu vom zăbovi asupra etichetărilor mai mult decît este strict necesar. Fie că a fost dualist, fie că nu, creștinismul se deosebește de gnosticism prin aceea că n-a considerat niciodată că lumea aceasta ar fi fost creată
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
inclusiv a păcatului originar, după Augustin. Definind acest mit drept dualist. J.B. Russel consideră că, În Întregimea lui, creștinismul medieval a fost dualist 2. Dar nu vom zăbovi asupra etichetărilor mai mult decît este strict necesar. Fie că a fost dualist, fie că nu, creștinismul se deosebește de gnosticism prin aceea că n-a considerat niciodată că lumea aceasta ar fi fost creată de altcineva decît Dumnezeu Însuși. Un poem ca Paradisul pierdut al lui Milton, care accentuează, Într-o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
submina creația lui Dumnezeu, nu pierde niciodată din vedere că Satan este doar un subordonat. Unui mare cunoscător al dualismului, Harold Bloom, nu i-a scăpat observația: „Milton”, scrie el, „care respingea orice dualism, este... citit Într-o manieră total dualistă de către autorii care alcătuiesc tradiția dominantă a interpretării operei sale, printre ei C.S. Lewis Înscriindu-se ca un reprezentant de frunte”3. Oricît de sofisticat a putut deveni Între timp, dualismul este În esența lui o soluție extrem de simplă pe
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
după ea (uneori chiar din Ființa Primordială Însăși), deteriorează creația, din pricina neîndemînării sale sau, mai frecvent, din pricina pornirii sale irezistibile de a face pozne. Într-adevăr, acest personaj e cunoscut drept un Poznaș, un șarlatan - un Trickster 5.) Antropologii numesc dualiste acele mituri În care Tricksterul apare ca antagonist al Ființei Primordiale 6. 2. În căutarea originilor Atunci cînd s-a descoperit masiva prezență a miturilor dualiste În Europa, istoricii au crezut, poate mai mult decît li se pare astăzi, că
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
acest personaj e cunoscut drept un Poznaș, un șarlatan - un Trickster 5.) Antropologii numesc dualiste acele mituri În care Tricksterul apare ca antagonist al Ființei Primordiale 6. 2. În căutarea originilor Atunci cînd s-a descoperit masiva prezență a miturilor dualiste În Europa, istoricii au crezut, poate mai mult decît li se pare astăzi, că principala sarcină a disciplinei lor este de a descoperi originea fenomenului. În consecință, „originilor” le-au fost conferite o forță și o prestanță aproape mistice. Îndelungata
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a disciplinei lor este de a descoperi originea fenomenului. În consecință, „originilor” le-au fost conferite o forță și o prestanță aproape mistice. Îndelungata căutare a originilor dualismului a Început cu A.N. Veselovski (1872), care a atribuit apariția legendelor dualiste slave răspîndirii bogomilismului. Descurajat de savantul finlandez Julian Kron, Veselovski s-a convertit În 1889 la ipoteza acestuia: legendele dualiste sînt fino-ugrice și uralo-altaice la originea lor. Doi ani mai tîrziu (1891), descoperind că antropologul francez De Charencey a publicat
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
prestanță aproape mistice. Îndelungata căutare a originilor dualismului a Început cu A.N. Veselovski (1872), care a atribuit apariția legendelor dualiste slave răspîndirii bogomilismului. Descurajat de savantul finlandez Julian Kron, Veselovski s-a convertit În 1889 la ipoteza acestuia: legendele dualiste sînt fino-ugrice și uralo-altaice la originea lor. Doi ani mai tîrziu (1891), descoperind că antropologul francez De Charencey a publicat o serie de mituri dualiste nord-americane, Veselovski a ajuns la concluzia prudentă că geneza dualismului trebuie să fi avut loc
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de savantul finlandez Julian Kron, Veselovski s-a convertit În 1889 la ipoteza acestuia: legendele dualiste sînt fino-ugrice și uralo-altaice la originea lor. Doi ani mai tîrziu (1891), descoperind că antropologul francez De Charencey a publicat o serie de mituri dualiste nord-americane, Veselovski a ajuns la concluzia prudentă că geneza dualismului trebuie să fi avut loc, În mod independent, În arii geografice diferite 7. Chestiunea ar fi putut fi considerată lămurită - și poate era mai Înțelept - dacă nu s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
dat naștere gnosticismului. Prin maniheism (o formă de gnosticism) mitul a ajuns În Asia Centrală; prin intermediul armenilor paulicieni a revenit În Europa și a influențat bogomilismul. În cele din urmă, Dragomanov a realizat neputința teoriei sale de a explica prezența miturilor dualiste În America de Nord. În consecință, fără să dea impresia că e conștient de acest lucru, s-a contrazis cu desăvîrșire, recurgînd la afirmarea unei „geneze independente” În arii diferite 8. Oskar Dähnhardt (În anii 1907-1912) a făcut distincție Între două variante
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
reîntrupării, metensomatoza 22. Contrar acelora care, asemenea lui Arthur Darby Nock, fac din gnosticism un fel de platonism „ieșit din matcă”, Bianchi e de părere că gnosticismul se află atît de aproape de platonism deoarece ambele Își au originea În speculațiile dualiste de felul celor Întrupate de orfism 23. Cu acesta din urmă, gnosticismul mai are În comun și ideea alegerii și consubtanțialității cu divinitatea, căci În mitul orfic omenirea ia naștere din cenușa Titanilor izbiți de fulgerul lui Zeus În chip
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]