2,465 matches
-
în revistele S.F. și anunțate ca posibile mașini ale viitorului. Peste tot domnea cu putere un simțământ de perfectă înțelegere care mă determinase să mai întreb încă o dată unde mă aflu. Și răspunsul veni tot așa de blând și de duios: Suntem o civilizație paralelă cu a Terrei, suntem o civilizație care luptă pentru a vă proteja. După aceea aprinse o luminiță mică și mă rugă să privesc. Într-adevăr, lumea din care veneam era lângă mine, dar mult mai mare
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
cinci și cînd era de joacé se juca, dar cînd era de Învéțat, Învéța. Da, a fost copil și Lenin. Da, a fost și el școlar. Și În geantă să pe vremuri A purtat abecedar. A rostit cuvîntul mamé Și duios l-a repetat Iar din mijlocul pédurii Mamei flori i-a adunat. Șasa Își aminti aceasté poezie și o repeté de cîteva ori În gînd. Lenin stétea deasupra clasei și vedea tot. Șasa a vézut de mai multe ori cé
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
asta-l și păstrez acolo. Ce talent la imitat avea! Îl imita pe Iordan, o imita pe Etta, mama mea, o imita pe Liselle, maică-sa (femeile din vremea de dinainte, cum îmi place s-o numesc, aveau cele mai duioase nume). În vacanțele de la Mănăstirea Neamț, îi imita pe cei doi motani ai bucătăresei, sumbri și vărgați, Avacuc și Avacum; părea că are pîntecul cu greutate și barba părintelui stareț, chemîndu-l pe tata de peste gard. Haideți domnu' profesăr, la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
A treia a fost Daisy. Sau Daisy se numea cățeaua? "Jugul căsniciei, glumea Iordan, se duce mai bine-n trei". El, ea și Daisy. Și-i povestea tatei ("Nu asculta la uși, Dințișor, nu-i frumos!") cum se trezise lîngă duioasa lui nevastă și întinsese mîna s-o alinte. Parcă nu mirosea cum se cade: "are prea mult păr femeia asta". Era boxerița albă, tandra cățelușă, vibrînd sub degetele lui. "Dă-te, javră!" Nu mă-njura că te iubesc ca proasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
dacă adoptam în mod durabil acest stil de viață, nu voi întârzia să devin mâța grasă prefigurată de Biscuit. Această meditație anxioasă favoriză alunecarea mea în somn. Când mă trezii, Sigrid era așezată pe jos lângă canapea și mă contempla duios. M-am întins și am spus primul lucru care mi-a trecut prin minte: -Mi-e foame. Izbucni în râs. -Să dormi și să mănânci. O să-ți spun Biscuit Doi. -E straniu că-mi spui asta. E tocmai la ce mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
farfurii ceramice, pentru toți... Fiecare primea câte patru-cinci raci, Va, neînțelegând metamorfoza prin care racii verzi și Înfricoșători deveniseră cuminți și roșii, o privea Întrebător pe Mamaia. Aceasta, cu o sclipire șăgalnică În ochi, Îi spunea, privindu-l fix cu duioasă dragoste, că s-au Înroșit de rușinea adusă tagmei racilor cuminți de către nevolnicul semen al lor care atentase la degețelul nepotului său, cumințel-foc. Și uite-așa, timpul trecea ca În basmele românilor, Soarele continua să se rotească zilnic În jurul Pământului
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
și prinzând, cu gingășie și delicatețe, două steluțe strălucitoare, așezându-le, cu iubire dureroasă, În părul mamei sale. Apoi, legănat de bunul moș al tuturor copiilor, Învelit de aripile ocrotitoare ale somnului copilăriei, Va se trezea pe tărâmul celui mai duios vis al vieții sale, când frumoasa-i mămică, Viorița, se plimba prin livada cu pomi Înfloriți, sub ninsoarea florilor alb-roze, iar el, fericit În brațele mamei sale, se desfăta privindu-i ochii căprui,Încărcați până la lacrimă cu de nedescrisa dragoste
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
de bunicu’ Ghiorghi de multă vreme, pe când era Victor de seama lui Va : Să mulțumim Domnului pentru atâta și să lăsăm și altor săraci! În răstimpuri, Victor spărgea câte două-trei alune culese din copăceii care mărgineau drumul pădurii, alimentându-și, duios, copilul cu aceste fructe crude, ce aveau coajă albă, miez maroniu și frunzulițe Încă verzi. Din alte locuri cunoscute, tatăl culegea „zdrele” curate, răcoroase și tremurânde, cu care Își Îndemna puiul spunându-i: Mânâncă, mânâncă! Sânt bune-bune! După aspect și
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
și durere ce urca de la simplu la complex, de la scâncet și până la un plâns sugrumat. Ajuns la faza de apogeu nedorit, intervenea Vizanti cu două „ham-ham-uri”, adică „taci-taci!”, apoi cu patru, opt și finaliza cu un urlet subțirel, copleșitor și duios, de participare afectivă, un semnal care o aducea pe Aneta de oriunde era! De oriunde se afla, fie cu treabă lăsată de către părinții plecați cu oale „la târg”, fie de unde era chemată de către un văr mai mare al ei! Niță
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
succesive se ajungea Învariabil la momentul când Va scotea prima porțiune de cap, cu o chică răvășită și plină de cenușă, cu fața, fruntea și urechile mânjite de tăciune și Întindea o mânuță la fel de colorată către Vizante, rostind cele mai duioase vorbe și rugăminți de a fi prieteni: -Vi’anti vrei să vin la tine? Vrei să ne jucăm? Ești un câine mare și frumos, de ce ești rău? ... dar nu reușea niciodată să-și finalizeze discursul pentru că Vizanti izbucnea violent, „bătând
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
imperceptibil „miau!”. Va mângâia pisoiul uriaș și supus, Îi spunea În gând câteva cuvinte de iubire și apreciere a frumuseții sale deosebite și a bunătății sale sufletești și pe nesimțite gândurile copilăriei se Îndreptau către Cățălești, mânuța sa grăsuță mângâia duios alunița mare din obrazul admirabilei sale bunicuțe, care Îi lua căpșorul În palme, Îl strângea la piept și-i acoperea obrajii bucălați cu calde sărutări, iar când o lacrimă izvora tainic din ochii pe care Îi ascundea de privirile copilului
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
un cântec? -Te rog foarte mult!, zise Va supraveghinduși vocabularul din cel puțin două motive: respecta cuvântul lui Victor și Începea să-i placă să vorbească „orășănește”, făcea impresie, pe ici, pe colo. Fata a Început să cânte frumos și duios, vocea sa semăna cu cea a unei vecine foarte frumoase, venită, tot din Bogdana, să locuiască pentru o vreme la sora sa căsătorită În Poiană. „Juna Rodica”, „Zise mama către mine...” și alte cântece vesele și În mare parte cunoscute
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
pentru un mod de exprimare. Autorul - ne sugerează propriile lui texte - se chinuiește să respecte cu strictețe prozodia sonetului. El pare pedepsit de cineva să nu comunice cu cititorii decât prin intermediul celor 14 versuri. Indiferent dacă este exuberant sau visător, duios sau sarcastic, Adrian Munteanu își obligă discursul să ia mereu aceeași formă. Dacă măcar unul dintre sonetele din volum ar fi fost imperfect din punct de vedere tehnic, lipsindu i un vers sau având unul în plus, poate că întregul
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
să deschidă o carte semnată de un autor de azi și să găsească în ea versuri scrise parcă acum o sută cincizeci de ani. Descoperirea șochează cu atât mai mult cu cât nu este vorba de parodierea sau de evocarea duioasă a unui stil de altădată, ci de o preluare ingenuă a lui. Asemenea țăranului francez care pe la 1900, în satul lui din Alpi, a „inventat“ bicicleta, fără să știe că mii de biciclete circulă de multă vreme pe străzile Parisului
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
și de prezentarea semnată de Mircea Micu, care o ridică în slăvi pe autoare. El ne asigură că vom descoperi „o poetă în adevăratul sens al cuvântului“ și că această poetă, indiferent de ipostaza în care apare, „stăpână sau sclavă, duioasă sau ironică, realistă sau dubitativă“, ne propune o nouă viziune asupra iubirii. Nici vorbă de așa ceva. Viziunea este, dimpotrivă, flagrant demodată. Poeta își alintă iubitul în văzul lumii, copleșindu-l cu drăgălășenii: „Iubitule, ascultă ce-ți spun: / tu ești un
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
găsim acest gen de retorică... După cum se vede, și Ionuț țene, și cei care îl combat seamănă cu personajele lui Caragiale, mai mult chiar decât bucureștenii. Așa stând lucrurile, ar fi bine, totuși, să mutăm capitala înapoi, la București... Critica duioasA Miron țic poate fi considerat inventatorul unui nou gen de critică: critica duioasă. Recenziile din cartea pe care a publicat-o nu demult - Sufletul bolnav de carte, Amurg sentimental, București, 2006 - sunt expresia unei iubiri romanțioase față de fiecare autor supus
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
care îl combat seamănă cu personajele lui Caragiale, mai mult chiar decât bucureștenii. Așa stând lucrurile, ar fi bine, totuși, să mutăm capitala înapoi, la București... Critica duioasA Miron țic poate fi considerat inventatorul unui nou gen de critică: critica duioasă. Recenziile din cartea pe care a publicat-o nu demult - Sufletul bolnav de carte, Amurg sentimental, București, 2006 - sunt expresia unei iubiri romanțioase față de fiecare autor supus atenției. Despre obscura poetă Valeria Manta Tăicuțu, Miron țic scrie impresionat până la lacrimi
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
precise și pricepute, și precum nu cresc florile în ea repezind asupra ei un val de bunăvoință, ci purcezând de fiecare dată la lucrări amănunțite și delicate, așa și în domeniul sufletesc; n-ajunge să-i spui omului în cuvinte duioase să viețuiască după voia lui Dumnezeu, ci trebuie să-l îndrumezi pas cu pas cum să se isbăvească de „uriașii” păcatului, care îi pun tot felul de piedici și cum să procedeze pentru a se întări în viața virtuoasă, care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și făcuse să se aplece capetele florilor nici măcar roua serii nu se mai așezase pe-acolo pe unde cursese tristețea. Știa ce-o să se întâmple: copilul o să se trezească înspăimântat și obosit, mama n-o să mai cânte (și ce glas duios avea!...), n-or să vorbească unul cu celălalt, iar ceea ce este acum doar cenușiu, o să se întunece încet-încet, dar noaptea durerii nu are niciodată bunătatea catifelată și dulce a nopții adevărate... Și el era acolo, ca să-i ajute. Dar cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
erau și m-a luat de mână. Mergeam toți patru, iar străinul le povestea de Moise și profeți și ce spun scripturile despre Mesia și că așa trebuia să se întâmple, exact așa, totul. Glasul Lui era când puternic, când duios și blând ca adierea primăverii, când plin de mânie ca vântul care sfărâma corăbiile din Tarsis, când... nu știu să vă spun, parcă toate glasurile și toate sunetele și zvonurile pământului și cerului erau în el... Îl ascultam toți fermecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
degetele pianistului, care par prelungiri ale clapelor albe, aidoma reverberațiilor date de razele de soare când sărută zăpada. Melodia se sfârșește într-un ropot scurt care pare a opri curgerea timpului. Dragoș închide deja capacul pianului. Mișcările lui sunt lente, duioase, de parcă ar dori să protejeze un ceva fragil, cuibărit în intimitatea instrumentului. Dora îl privește și este tulburată de paloarea chipului lui. Atât ? Doar atât ? Întrebările a trei spectatori curg, insistente, nemulțumite. Doar Dora tace. A înțeles că impromptu-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ridicăm și noi la înălțimea lumii sufletelor. Nu îți fie teamă ! E o lume mai bună ca a noastră." Este ciudat cum puținele cuvinte de încurajare pe care le percepe o liniștesc. Neliniștea se preface într-un fel de așteptare duioasă. Percepe din nou vocea Teodorei : "Spirit al lui Simion, vrei să vii în seara asta la noi ? Spirit drag, te așteptăm amândouă, eu și fiica ta, Dora. Doreai de multă vreme să o întâlnești. Poți veni ?" Dora percepe un parfum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
gospodine. Iar anii au trecut și trec ca apa pe ulucul de la Iazul Morii și oamenii s-au schimbat după vreme și după vremuri. Pentru mulți Ropcea a rămas doar un simplu toponim înscris în actele de identitate sau o duioasă și dureroasă amintire a unei cruci de stejar de pe care timpul a îndepărtat toate înscrisurile, dar a conservat cu grijă numele de Emanoil. * * * Da' ce-i cu tine, bărbate, tu nu mai dormi? că de-aseară și până în miez de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
imediat, în pauza următoare dintre dansuri, au vibrat câteva acorduri ale unor piese corale din anii tinereții. Celor de la mese li s-au alăturat și dansatorii. S-a lăcrimat cu voie și fără voie că melodiile au adus în actualitate duioase aduceri aminte, amplificate de ambientul feeric și de ecoul tainic al pădurii. Se părea că undeva, departe, mai cântă un cor pe patru voci "S-au scuturat toți trandafirii... Plângea pădurea și zefirii... Să-mi fie somnul lin/ Și codrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Și când fata, cu mica ei bocceluță în mână, pășea pe treapta autobuzului, mamă-sa i-a mai șoptit la ureche ceva ce câțiva dintre pasagerii din față au auzit destul de bine, în timp ce alții credeau că este vorba de o duioasă sărutare: Drum bun și ia seama la chiroșcă, fata mamei... fiind sigură că fiica nu o mai poate dojeni. În schimb fătuca, observând un zâmbet abia schițat în colțul gurii la o doamnă de-alături, s-a îmbujorat până în vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]