434 matches
-
galben... Mii de osândiți am văzut... Începusem să orbesc... Ori de câte ori auzeam hârști! ochiul meu clipea. Începuse să mi se tocească pleoapa... Erau alte vremuri, domnule, aveau altă aromă... Și nici nu ploua ca acum, în zilele de execuție... Aveam un eșafod imens și o buturugă lucioasă ca o cizmă. Și acum? Ia uitați-vă pe fereastră! Uitați-vă afară! Ce vedeți? ARTUR: Ce? GARDIANUL: Băltește. Cerul băltește. Știți de cât timp băltește? De zece ani. Și s-a umplut și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
a umplut și de fum. Ni s-au tocit acoperișurile, ni s-a înmuiat caldarâmul. Nu mai e ce-a fost. Până și osândiții arătau altfel. Credeți că arătau ca dumneavoastră? Păi știți cum era adus osânditul de la închisoare la eșafod? Păi, știți ce trăsură aurită avea? Păi, știți ce se adunau de dimineață și cum îl mai așteptau cu sufletul la gură? Și cum se mai zbătea mulțimea ca să-l privească măcar o dată în ochi ori să-i rupă măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
stare fizică; e vizibil speriat de manifestările celor doi; ezită.) GARDIANUL și ARTUR (În dans grotesc): Va sta ploaia! Vom salva orașul! Vom salva onoarea! CĂLĂUL (Ascuns după ușă, încercând să le atragă atenția.): Pst! Pst! GARDIANUL: Trompeți! Baldachin! ARTUR: Eșafod! Covor! CĂLĂUL (Bate ușor în canatul ușii.): Pst! Pst! GARDIANUL: Vom ieși cu picioarele ude! Vom deschide ferestrele! Vom asculta muzica! CĂLĂUL (Pătrunde pe jumătate în încăpere.): Pst! ARTUR: Vrem fanfară! GARDIANUL. (Preia formula.): Da! Fanfară! Vrem fanfară! ARTUR și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
domnule, sunteți un osândit norocos... (ARTUR ascute; saliva îi curge și lui în barbă; ochii lui s-au mărit, s-au înroșit; ARTUR nu mai poate clipi.) CĂIĂUL: Noi am înlocuit fanfara cu afecțiunea, covorul roșu cu mila față de osândit, eșafodul costisitor cu un cuvânt bun și sincer. Trăsura aurie am înlocuit-o cu o strângere de mână... Serviciul religios al preotului l-am înlocuit cu serviciul uman al călăului. Osânditul e astăzi ușor ca un fulg, el moare pas cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ajunge pentru câțiva ani. ARTUR: Ai citit-o? GUVERNATORUL: N-am citit-o. ARTUR: Ți-o citesc eu. GUVERNATORUL: Lasă, mai bine spune pe scurt. Ce vrei de fapt? ARTUR (Repede.): Un covor roșu, doi trompeți, doi toboșari, un mic eșafod, o coadă nouă la secure. GUVERNATORUL: Nu pot! ARTUR: Le vreau! GUVERNATORUL: N-am! ARTUR: Nu mă interesează! GUVERNATORUL: Acum îmi dau seama. Nu ești nebun. Ești prost. ARTUR: Vreau și baldachin. GUVERNATORUL: Ne sugi sângele, asta e. Tu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
privește în ochi.) Ce stați? N-ați auzit? ARTUR: Toboșar, covor, trompeți! GUVERNATORUL: Toboșar, covor, trompeți! (Se trece la o improvizație grosolană; fiecare aduce câte ceva; un simulacru de covor, un simulacru de trompetă, un simulacru de toboșar; se improvizează un eșafod, se agață ornamentații jalnice din batistele celor prezenți; toate obiectele dorite de ARTUR au apărut, dar la limita de jos a valorii lor.) GUVERNATORUL (Către ARTUR.): Spune-ți ultima dorință! (ARTUR tace; se apropie de GUVERNATOR și-l privește lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
paradoxal care îi sfredelea timpanele fără să producă durere. Producea, în schimb, teamă. Mi-e frică de Magicianul ăsta, gândi, mi-e al dracului de frică, miros a frică așa cum miroase un condamnat la moarte înainte de a fi dus către eșafod. - De ce neapărat un eșafod? Poate fi dus către un perete, către un scaun electric, către o injecție letală. Ești superficial, ca de fiecare dată. Nu iei în calcul toate posibilitățile. Ți-am mai spus... Tresări. Întoarse capul, iar Magicianul îi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
timpanele fără să producă durere. Producea, în schimb, teamă. Mi-e frică de Magicianul ăsta, gândi, mi-e al dracului de frică, miros a frică așa cum miroase un condamnat la moarte înainte de a fi dus către eșafod. - De ce neapărat un eșafod? Poate fi dus către un perete, către un scaun electric, către o injecție letală. Ești superficial, ca de fiecare dată. Nu iei în calcul toate posibilitățile. Ți-am mai spus... Tresări. Întoarse capul, iar Magicianul îi întinse paharul. În lichid
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pe dracu`, nu mai bei, sunt convins că în alte vremuri beai, fumai marijuana și te dădeai în bărci cu toate fufele, dar acum ai intrat în elita orașului și nu cadrează, vax) - este un călău care te așteaptă pe eșafod pentru a-ți tăia grumazul ( Detectivul făcu ochii mari, la rândul său... Am ajuns într-un cartier de artiști, numai mie mi se putea întâmpla. Moșule, ziceai că nu bei? Ha, ha, ce-ai mai vrea niște uischeane sorbite de pe
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ploioasă, l-am prins, acesta este infractorul, criminalul în serie, admirați-l din față și din profil, nici nu ar merita un avocet, un iepure fricos trebuie dus direct la răcoare, în celulă. Sau, poate, jupuit de viu, pe un eșafod ridicat în mijlocul intersecției. Da, aceasta ar fi o soluție de urgență, iar oamenii ar putea să aplaude spectacolul fără să fie nevoiți să mai plătească și bilete. E drept că iepurele nu este la prima tinerețe, jupuirea va fi oarecum
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
sale anoste de geamantan. Bărbatul simți cum ochii măriți încearcă să părăsească orbitele, apoi deschise gura, ca și cum ar fi dorit să cerșească mila unui călău pe care îl vedea numai el. I se păru că decorul se transformă într-un eșafod imens, iar el - condamnat la gânduri, nu la moarte (sau, poate, și la gânduri și la moartea prin ghilotina gândurilor), se văzu împins către călău. Un joben pus pe o parte îl făcu să tremure, iar ochii călăului sclipiră. A
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
opera-i bună de ars, autorului i se cuvine ștreangul.” Deși opusculul dumneavoastră „Metodica...” se Încadrează perfect În această primejdioasă categorie de lucrări științifice ori literare, totuși nu concep ca vreun legionar autentic să aibă În vedere trimiterea dumneavoastră la eșafod. Personal, cred mai degrabă că ar fi de-ajuns să vă faceți mea culpa În chip sincer, deschis și În public (prin intermediul, de pildă, al Gazetei de Vest, pe care ați compromis-o enorm). N-ar fi mare lucru să
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
în cartea lui de apologie a papei, pe care, citind-o, ai dori să fii papă măcar o secundă pentru siguranța teoretică în lume, spune că sânt trei încercări la care, dacă rezistă o instituție, dovedește o vitalitate durabilă: silogismul, eșafodul și epigrama. Cum instituțiile par a nu fi pierdut mare lucru de pe urma acestor atacuri, de ce nu le-am recunoaște prezența lor pe întreaga dimensiune a istoriei? Anarhiștii au împotriva lor până și devenirea, singura care i-ar putea legitima metafizic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de teatru despre Revoluția franceză mă atrag și acum și le devorez, în ciuda faptului că teoretic lupt împotriva ideilor revoluției. Mă fascinează figurile oamenilor Convenției, agitația acelor ani și, trebuie să spun, primejdia la fiece moment de a merge la eșafod. Îmi plac personajele cele mai detestate: Robespierre, Marat, Saint-Just, eroii absurzi, făcând o politică aparent lipsită de bun-simț, descreierată. (Ioanide: "Robespierre voia ceva onorabil: să doboare despotismul monarhic!") O paranteză: Bunul-simț n-are succes în istorie. Spre pildă, Napoleon. Toate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nemiloasă a proletariatului care a decapitat‐o și la propriu și la figurat. 10 Poporul român nu a fost compus numai din răscul ații de la 1907. El avea o clasă mijlocie, urbană și ru rală, pe care se baza întregul eșafod al statului și care a fost capabilă să mute granițele țării pe vechile ei albii. Fascinația cărții, nebănuită din titlu, emană din evocări. Dincolo de descoperir ea unui oraș în plină efervescență politică, economică, dar mai ales literară, cititorul va descoperi
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
credință sau orice lipsă de credință are o dimensiune personală, ele sunt greu transmisibile altora și se pot schimba. Pe de altă parte, aceste cunoștințe sunt mai intense decât știința, implică mai mult existența. Nu suntem gata să urcăm pe eșafod pentru legea compresibilității gazului, dar ne putem da viața pentru credință sau dragoste. Totuși, ar fi greșit să pretindem că aceste domenii ar fi afectate de iraționalitate sau incoerență. Dragostea are logica sa, dar aceasta este diferită de cea a
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
sultanului. În loc însă a-l înfățișa sultanului, paznicii l-au oprit în piața palatului. L-au dezbrăcat, l-au descălțat și i au pus o cămașă albă; cămașa osândiților la moarte. Apoi l-au urcat pe un pod înalt, numit eșafod. Aici se afla călăul cu o secure mare și grea, lângă un trunchi gros, îndată au fost aduși și cei patru feciori ai lui Brâncoveanu, toți desculți și îmbrăcați în cămăși albe. După vreun ceas a apărut și sultanul, în
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
orbește tăind la întâmplare și mădulare sănătoase care din nefericire s-a aflat în fața tăișului ei. Cred că Napoleon nu ar fi fost posibil dacă un Robespiere, Saint Just, Danton, Desmulins și alte mii asemenea lor, nu ar fi înroșit eșafodul cu sângele lor. Fără cei căzuți în ghearele neiertătoare al teroarei revoluționare niciodată un grăjdar nu ar fi ajuns mareșal al Franței și ginere al împăratului, urmașul unui măcelar din halele Parisului devenit general nu ar fi ajuns niciodată regele
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
ridicându-și glasul de protestatare împotriva fatalității istorice": "în vremurile acelea eram singurul român din Regat care aveam putința și dreptul să vorbesc în numele Basarabiei românești", cu vulnerabilitatea de a bea "până la fund paharul umilinței", de a fi trimis la eșafod, sfâșiat în bucăți, "fiindcă prin mine grăiau toate generațiile stinse în robie și nemângâiere, memoria fraților de luptă pieriți în furci și în ocnele uitate ale Siberiei."194 A rămas să-și ducă blestemul și sub ocupația germană din București
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
lege mai mult de cauze, decât de efecte, să se intereseze de origini, mai mult decât de consecințe. El trebuie să se întoarcă la izvoare, să reia legătura cu trecutul sau cu familia. Vezi Climă pentru Ploaie, Potop, Val seismic. Eșafod, eșafodaj Eșafodul are în mod evident o semnificație negativă. Loc de pedeapsă, el instituie teama de a fi condamnat, de a fi pedepsit. Este deci revelator în sensul unei vinovății mărturisite ori ascunse. Eșafodajul oferă o semnificație mai pozitivă. Instrument
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
mult de cauze, decât de efecte, să se intereseze de origini, mai mult decât de consecințe. El trebuie să se întoarcă la izvoare, să reia legătura cu trecutul sau cu familia. Vezi Climă pentru Ploaie, Potop, Val seismic. Eșafod, eșafodaj Eșafodul are în mod evident o semnificație negativă. Loc de pedeapsă, el instituie teama de a fi condamnat, de a fi pedepsit. Este deci revelator în sensul unei vinovății mărturisite ori ascunse. Eșafodajul oferă o semnificație mai pozitivă. Instrument al construcției
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
cea mai importantă a decorului în fosa de orghestră (sala Teatrului Național din Cluj fiind construită și pentru spectacole de operă, este dotată și cu o astfel de fosă) publicul fiind în felul acesta covârșit de dimensiunile monumentale ale unui eșafod în lemn de brad, o schelă de mari dimensiuni care acoperea toată deschiderea portalului scenei. În acest dispozitiv, obligam publicul să privească ansamblul construcției de jos în sus, asigurând pentru acțiunile scenice un ascedent marcat și ofeream spectatorului un impact
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
lărgit spațiul marii scene-pinten de care dispune teatrul Universității Wisconsin. De fapt, modul lui de a proceda ar trebui să constituie un model pentru orice regizor chemat să lucreze într-un astfel de teatru: trei rampe pornind dintr-un simplu eșafod, o imensă coroană atârnând deasupra acestea devin pe rând Drum al regilor, Tronul, Palatul, Turnul, Câmp de luptă și un coșciug. În loc să considere avanscena o simplă prelungire a scenei, el a utilizat tot spațiul disponibil (cu excepția scaunelor spectatorilor) inclusiv culisele
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
făcut ca nucleele implozive ale Generației 27 să devină explozive după 1935. Deceniul patru a însemnat Hitler, Stalin, dar și eșecul atât al dreptei, cât și al stângii. La mijloc s-au situat intelectualii. Generația 27 s-a urcat pe eșafodul istoriei într-o semiconștiență "provenită, în egală măsură, din propria-i narcoza, auto-otrăvitoare, dar și din euforizantele injectate din afara"22. Lui Cioran i s-a amintit "păcatul originar" comis în acea perioadă, adeziunea să la ideologia cea mai extremistă național-bolșevismul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Louise, undeva la țară, în ținutul Arcis. Conflictul cu Robespierre e însă ireconciliabil, anticipă și acceptă ca o fatalitate cuțitul ghilotinei, singurul regret fiind legat tocmai de existența tihnită, solară: "Danton: Că în clipa când voi pune piciorul pe scara eșafodului, să nu te văd (halucinat) pe tine venind la Arcis pe potecă, (respiră greu) prin soare, să mă chemi la masă..."33 Procesul în desfășurare al desfacerii din increat traduce, în termeni filozofici, prelungirea devenirii. (De ce nu? a devenirii întru
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]