438 matches
-
opera-i bună de ars, autorului i se cuvine ștreangul.” Deși opusculul dumneavoastră „Metodica...” se Încadrează perfect În această primejdioasă categorie de lucrări științifice ori literare, totuși nu concep ca vreun legionar autentic să aibă În vedere trimiterea dumneavoastră la eșafod. Personal, cred mai degrabă că ar fi de-ajuns să vă faceți mea culpa În chip sincer, deschis și În public (prin intermediul, de pildă, al Gazetei de Vest, pe care ați compromis-o enorm). N-ar fi mare lucru să
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
Între aceste presupuse paternități, numele lui Nabokov, care pe atunci semna cu mai multe pseudonime, printre care Sirin, este invocat cu cea mai mare insistență. Certe afinități stilistice și motivaționale între Romanul cocainei și scrieri nabokoviene, între care Invitație la eșafod, Glorie sau Mașenka, există, așadar; după cum observa D. Merejkovski, pot fi identificați la Agheev și indici stilistici caracteristici lui I. Bunin. Adăugând acestei liste și numele foarte cunoscutului în Occident Mark Aldanov, nu vrem să sugerăm cu aceasta că Romanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
atârna în mocirlă. I se văd gleznele acum, dar ea merge nepăsătoare mai departe, în timp ce tu continui să o aștepți și să-i oferi zâmbetul tău neliniștit. Zâmbetul unui aristocrat slab de înger, care încearcă să se ducă demn spre eșafod, într-o proaspătă dimineață de iunie ! Ea însă, fiind cu spatele, nici măcar nu ți-l vede ! Picioarele ți-au amorțit în poziția neprielnică și în răstimp încerci să-ți amintești dispoziția catului de sus : așezarea camerelor ale căror ferestre dau
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
sângele romeilor, cruzime ce se-nrădăcinase adânc în toată ființa lui, atât prin firea sa iute și pornită cât și prin legăturile și înrudirea cu sălbatecii cumani. Nemesis ajunse curând și pe acest stăpânitor, care-și înjosise tronul, prefăcîndu-l în eșafod, pe care a trebuit să-l împle apoi cu sângele său propriu. Daca în sălbatică energie era de-o samă cu cei doi frați ai lui, Petru și Asan, în barbarie, asprime și cruzime îi întrecu cu mult. Neașteptata schimbare
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
o mașinărie, ghilotină îi spune, cade greu, cu putere... Capul sare atât de repede, încât nici n-apuci să clipești din ochi. Pregătirile sunt grele. Uite, când omului i se citește sentința, când îl îmbracă, îl leagă, îl duc la eșafod, atunci e groaznic pentru el! Lumea aleargă să vadă, chiar femeile, deși francezilor nu prea le place ca femeile să se uite la așa ceva. — Nu-i treaba lor. Desigur! Desigur! Chinul e-atât de mare!... Criminalul era om deștept, neînfricat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
așa ceva. — Nu-i treaba lor. Desigur! Desigur! Chinul e-atât de mare!... Criminalul era om deștept, neînfricat, puternic, în floarea vârstei. Legros îl chema. Ei bine, dacă vrei să crezi, bine, dacă nu - nu crede, dar, când a urcat pe eșafod, plângea și era alb la față precum coala de hârtie. Oare se poate una ca asta? Oare nu-i îngrozitor? Cine plânge de frică? Nici n-am crezut că poate plânge cineva care nu mai e copil, un om care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
crescuse în dreptul ferestrei... Dar mai bine vă povestesc despre altă întâlnire a mea cu un om. Aici a fost o împrejurare foarte ciudată, ciudată prin faptul că asemenea cazuri sunt foarte rare. Acest om, împreună cu alții, a fost dus la eșafod și i s-a citit sentința de condamnare la moarte prin împușcare, pentru o crimă politică. Peste vreo douăzeci de minute i-a fost citită și grațierea, care îi fixa o altă pedeapsă; totuși, în intervalul dintre cele două sentințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de atunci, și de câteva ori am început iarăși să-i pun întrebări. Își amintea totul cu o claritate neobișnuită și spunea că niciodată nu va uita nimic din ceea ce trăise în clipele acelea. La vreo douăzeci de pași de eșafodul înconjurat de mulțime și soldați, fuseseră înfipți în pământ trei stâlpi, întrucât erau mai mulți condamnați. Primii trei au fost duși la stâlpi, au fost îmbrăcați pentru execuție (cu niște halate lungi și albe), peste ochi li s-au tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
repede și că este credul), într-adevăr m-am gândit, când mi-ați cerut un subiect pentru tablou, să vă dau subiectul: să desenați fața condamnatului cu un minut înaintea loviturii de ghilotină, când încă mai stă în picioare pe eșafod, înainte de a se întinde pe scândura aceea. — Cum fața? Numai fața? întrebă Adelaida. M-da, subiectul e ciudat, și ce tablou ar ieși? — Nu știu, dar de ce să nu iasă? insistă prințul cu înflăcărare. Nu de mult am văzut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fie această față? — Exact cu un minut înainte de moarte, îi răspunse prințul cu deplină solicitudine, pasionându-se de amintirea lui și, după toate aparențele, uitând de restul, exact în momentul când a urcat scara și de-abia a pășit pe eșafod. În clipa aceasta s-a uitat în direcția mea; i-am privit chipul și am înțeles totul... Dar cum să povestești așa ceva? Grozav, grozav de mult aș vrea ca dumneavoastră sau altcineva să picteze această scenă! Mai bine ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o cruzime, dar, pe de altă parte, zău, acești oameni nevinovați o fac din toată inima și sunt siguri că fac un act de omenie), apoi toaleta (știți ce înseamnă toaleta unui criminal?), în sfârșit, este dus prin oraș spre eșafod... Cred că și acum i se pare că, atâta timp cât drumul nu s-a sfârșit, mai are infinit de mult de trăit. „Mai e mult, mai am de trăit cale de trei străzi, uite, trec de asta, mai rămâne cealaltă, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
adunată, țipete, zgomote, zece mii de chipuri, zece mii de ochi - toate acestea trebuie suportate, dar, ceea ce e mai important, trebuie să reziști gândului: „Iată-i, sunt zece mii și nu-i ucide nimeni, iar eu sunt ucis!“ Ei bine, astea-s preliminariile. Eșafodul are o scară; aici, în fața scării, a izbucnit în plâns, și doar era un bărbat puternic, curajos, mare tâlhar, după cum ziceau oamenii. Lângă el fusese preotul tot timpul, mersese cu el în căruță tot drumul și-i vorbise mereu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să urce scara; picioarele îi erau legate și de aceea urca cu pași mici. Om inteligent, preotul încetase să-i mai vorbească, doar îi întindea crucea ca s-o sărute. Jos, înaintea scării, fusese foarte palid, însă de îndată ce urcă pe eșafod deveni alb ca hârtia, exact ca hârtia albă de scris. Cred că picioarele îi erau slăbite, le simțea ca de lemn, și-i era greață, ca și cum i s-ar fi pus un nod în gât, din care pricină parcă îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu se poate să nu auzi! Și, imaginați-vă, există inși care și acum susțin că, poate, capul, după ce a zburat, știe cam încă o secundă că a zburat, știe deci ce înseamnă asta! Dar dacă-s cinci secunde?... Pictați eșafodul astfel încât să se vadă de aproape numai ultima treaptă; condamnatul a călcat pe ea: capul, fața albă precum hârtia, preotul întinde crucea, celălalt își întinde lacom buzele vinete și privește și- știe tot. Crucea și capul - iată tabloul, fața preotului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Citesc pe fața ta că nu știi! Hai, spune, cum a murit? Răspunde, dacă știi. — Cară-te! Nu mă bate la cap. A murit, și uite cum: după asemenea onoare, pe această suverană, fără vreo vină, a târât-o pe eșafod călăul Samson, spre distracția poissardes-lor*** pariziene, iar ea, de spaimă, nu pricepea ce se întâmplă cu ea. Vede că el o apleacă sub cuțit, că o împinge cu ghionturi - toți râd -, și a început să strige: „Encore un moment, monsieur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
moarte și i s-a anunțat comutarea pedepsei cu câteva minute înaintea execuției. Mai târziu, scriitorul avea să afle din ziare că și altor condamnați li s-a aplicat această procedură „educativă“ inumană. Motivul pentru care Dostoievski a ajuns în fața eșafodului a fost participarea sa la întrunirile unui cerc de liber-cugetători (unde se dezbăteau mai ales ideile socialismului utopic, care circulau în Franța contemporană). Întemeietorul acestui cerc, Mihail Vasilievici Petrașevski (1819-1867), a murit în surghiun, refuzând amnistia acordată (după ce se constatase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în cartea lui de apologie a papei, pe care, citind-o, ai dori să fii papă măcar o secundă pentru siguranța teoretică în lume, spune că sânt trei încercări la care, dacă rezistă o instituție, dovedește o vitalitate durabilă: silogismul, eșafodul și epigrama. Cum instituțiile par a nu fi pierdut mare lucru de pe urma acestor atacuri, de ce nu le-am recunoaște prezența lor pe întreaga dimensiune a istoriei? Anarhiștii au împotriva lor până și devenirea, singura care i-ar putea legitima metafizic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un martir. Dante se face ecoul indignării multora față de persecuția templierilor. Aici se sfârșește istoria și Începe legenda. Unul dintre capitolele ei pretinde că, În ziua În care Ludovid al XVI-lea a fost ghilotinat, un necunoscut a sărit pe eșafod și a strigat: „Jacques de Molay, ai fost răzbunat!” Aceasta este, mai mult sau mai puțin, istorisirea pe care am relatat-o În seara aceea la Pilade, Întrerupt În fiecare clipă. Belbo mă Întreba: „Dar ești dumneata sigur că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
altceva. Numai că nu era așa. Acum, purtând o uniformă de tehnician medical, strecură ambulanța pe care o conducea pe poarta de serviciu a cortului care găzduia Renumitul la Nivel Mondial, Medaliatul Internațional, Aclamatul și Criticatul Cirque Fantastique. Parcă sub eșafodul cu loje, coborî și încuie portiera. Nimeni dintre muncitorii din spatele scenei, polițiștii și numeroșii paznici nu îi acordă vreo atenție lui sau ambulanței. După sperietura cu bomba de mai devreme, era perfect normal ca un vehicul de urgență să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
la intrare? - Nu, nu mă întorsesem. Rhyme se întoarse către Kara. - Dar tu erai acolo? - Mda. Am văzut cum ambulanța întrând. Nu mi-am dat seama despre ce este vorba la momentul respectiv. - Și exact unde a parcat Loesser? - Sub eșafodul cu loje. - Nu sub zona cu locurile scumpe, totuși? îl întrebă Rhyme pe Kadesky. - Nu, spuse bărbattul. - Deci lângă ieșirea principală de incendiu, cea pe care ar fi urmat să o folosească cei mai mulți oameni în caz de evacuare. - Așa e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
mic și îngrijit, muiat în cerneală violetă, un pumn de cuvinte alese care cel mai adesea făcuseră asistența să freamăte și pe jurați să cumpănească adânc în răstimpul cât nu dormeau. Erau de ajuns câteva cuvinte pentru a clădi un eșafod în doi timpi și trei mișcări, mai repede și mai sigur decât doi tâmplari într-o săptămână. Nu avea nimic cu condamnatul, nici nu îl mai cunoștea. Am văzut cu ochii mei dovada pe un hol, la sfârșitul unui proces
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Ploua întruna. Judecătorul Mierck își înghițea desertul, Belle de jour moțăia în apropierea vetrei, legănată de oboseală și de dansul iute al flăcărilor. Procurorul zăbovea în ascunzișurile visului său languros. Undeva se ascuțea deja o lamă și era ridicat un eșafod. Mi s-a spus că talentele lui Destinat și averea lui l-ar fi putut duce foarte departe. În schimb, a rămas toată viața la noi. Adică nicăieri, adică într-un ținut în care, pentru mulți ani, zgomotul vieții a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
spus chiar că un astfel de sfârșit, ca victimă a unui asasinat barbar, este o întorsătură justă a lucrurilor, căci printre toate sentințele de condamnare la moarte pe care le obținuse, unele erau ale unor nevinovați care fuseseră conduși la eșafod cu mâinile și picioarele legate, în timp ce își strigau neputincioși nevinovăția. Ajung la poarta Castelului. Care este deschisă. Cu părul încă ud, cămașa în dezordine, pantalonii descheiați la câțiva nasturi și inima bătând nebunește. Iar aici, îl zăresc deodată pe scări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu ceva dacă sînteți martor la dispariția mea definitivă?... SÎnt sigur că dumneavoastră credeți că iar vă păcălesc... Bine... Ascultați numai pînă vă beți ceaiul. — Beau cafea. — Cu atît mai bine. Vi se potrivește. Ascultați! Se aude ? SÎnt sus pe eșafod... un geamantan... Îmi pun funia de gît... Ba nu, Îmi bag capul În nod... — Ai lăsat vreun bilet? — Nu. M-am gîndit... dar dacă mă apuc să scriu, nu mai termin... Pe un bilet mic n-aș scrie decît „La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
aceea pe care o pregătește acum, va fi Într-o zi o bună temelie pentru istoria culturii naționale. L-am cunoscut pe Ilie Dodea, și m-a cucerit. Știe atâta marxism omul acesta, Încât, scăpat din lesă, are să dărâme Întregul eșafod de iluzii și minciuni. Singurul care a reușit - Dumnezeu știe cum - să coaguleze un nucleu de intelectuali luminați este părintele Paul Mihail. Basarabia creștină, așa cum o dezvăluie el din documente, este calea cea mai sigură de a ajunge la inima
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]