5,416 matches
-
multe părți din Vechiul Testament în care divergențele dintre greacă și ebraică să fie atât de întinse precum în cartea profetului Ieremia”. Într-adevăr, se știe acum (grație unui manuscris-martor) că versiunea greacă are un cu totul alt substrat decât cea ebraică. Pe lângă faptul că LXX numără cu 2.700 de cuvinte mai puțin decât TM, ordinea în care sunt dispuse anumite fragmente diferă enorm. Biblia românească a urmat versiunea masoretică fără nici o justificare. Bilanț și verdict Mă opresc aici cu exemplele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Părinților Bisericii. Excepție fac numai câțiva Părinți antiohieni - Diodor, Teodor al Mopsuestiei -, adepții unei interpretări „istoriste”, mai aproape de literalitate a Sfintei Scripturi, spre deosebire de Părinții alexandrini, creatorii și propagatorii metodei de interpretare numită „alegorică”. Părinții n-au resimțit nevoia să învețe ebraica șexceptându-i pe antiohieni și, desigur, pe Ieronim - n.n.ț. Ei aveau doar câteva cunoștințe rudimentare ale acestei limbi, ca și Philon din Alexandria: două-trei cuvinte de tipul manna, pascha, sabbata. Chiar cei mai savanți dintre ei nu sunt în stare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
desigur, pe Ieronim - n.n.ț. Ei aveau doar câteva cunoștințe rudimentare ale acestei limbi, ca și Philon din Alexandria: două-trei cuvinte de tipul manna, pascha, sabbata. Chiar cei mai savanți dintre ei nu sunt în stare să compare greaca cu ebraica: ei se mulțumesc să confrunte diferitele versiuni grecești între ele șprecum Origen, creatorul vestitei Hexapla - n.n.ț și-și dau seama, de pildă, că versiunea lui Aquila șo altă traducere în greacă a Vechiului Testament, mai literală - n.n.ț, fidelă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dus prin apă și apa era până la glezne (opsayim)”. LXX: „Un om a ieșit înainte și ținea în mână o măsurătoare și a măsurat câteva mii cu acea măsurătoare, apoi a trecut prin apa iertării (apheseos)”. Omofonia celor două cuvinte (ebraic și grec) a determinat schimbarea sensului. Dar nu numai atât! Noua semnificație se înscria în universul de așteptare al teologiei creștine, întreg contextul (Iez. 47,1-12) trimițând la ideea botezului și a „iertării/răscumpărării” baptismale. Epistola lui Barnabeu oferă o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mea de lucru numără sute de exemple): lipsa cărții a IV-a a Macabeilor; situarea pasajului Exod 38,8 în capitolul 39, după TM, nu după LXX; în 1Regi 17, episodul luptei dintre David și Goliat, se păstrează dubla sursă, ebraică și greacă; în Ieremia, versetele 17,1-4, absente în LXX, sunt prezente în Anania; la fel, Ieremia 29,16-20. Ordinea este amestecată pretutindeni, unul dintre cazurile cele mai flagrante fiind episodul binecuvântărilor lui Iacob din Geneză (Î.P.S. Bartolomeu Anania
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a simțit nevoia imperioasă de a transpune Torah în limba oikoumenei, greaca. La origine, Septuaginta nu-i decât traducerea Torei iudaice, adică a Pentateuhului. De ce această nevoie, spuneam, imperioasă de transpunere? Pentru că o bună parte din comunitate nu mai utiliza ebraica. În plus, exista o presiune și o atracție foarte puternică din partea mediului elenistic. Trecerea textului sacru ebraic în limba greacă a fost simțită ca un pas deopotrivă decisiv și primejdios. Vedem chiar astăzi toate discuțiile purtate în jurul traductibilității Coranului. Musulmanii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
decât traducerea Torei iudaice, adică a Pentateuhului. De ce această nevoie, spuneam, imperioasă de transpunere? Pentru că o bună parte din comunitate nu mai utiliza ebraica. În plus, exista o presiune și o atracție foarte puternică din partea mediului elenistic. Trecerea textului sacru ebraic în limba greacă a fost simțită ca un pas deopotrivă decisiv și primejdios. Vedem chiar astăzi toate discuțiile purtate în jurul traductibilității Coranului. Musulmanii neagă traductibilitatea Cărții lor sfinte, dat fiind că mesajul Profetului și limba aleasă de el, araba, fac
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
legitimitate sacră, atunci toată opera sa exegetică ar fi automat invalidată. Dacă Septuaginta nu-i realmente cuvântul lui Dumnezeu, ce sens ar mai avea atunci comentariile și tratatele lui Philon însuși, făcute exclusiv după Septuaginta? Philon, deși evreu, nu știa ebraică decât la un nivel elementar. De fapt, autonomizarea deplină nu s-a realizat efectiv decât în mediul creștin. În mediul iudaic, textul Septuagintei a fost mereu contestat, validat, invalidat, admirat, refuzat etc. După apariția creștinismului, care transformă Septuaginta în Vechiul Testament
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
adâncimea textului biblic fără calitățile înșirate de Luther. Dar ce ne facem cu tabăra „adversă”, a pioșilor semidocți, a aflătorilor în treabă, care se apucă să traducă ori să îndrepte Biblia fără să fi învățat cum trebuie nici greaca, nici ebraica, nici latina, fără să fi văzut în viața lor un manuscris, fără să știe exact cu ce se mănâncă patristica sau exegeza biblică? Traducătorii Septuagintei din cadrul Colegiului Noua Europă nu sunt numai creștini, ci sunt și serios școliți într-ale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
e un singur nume, de ce noi trebuie să creăm două în românește? Logica înaintașilor merge împotriva respectului față de textul sfânt. Noi nu avem dreptul să umblăm cu fofârlica prin textul biblic. Nici românii, nici BOR n-au tradus Torah din ebraică în greacă. Au tradus-o rabinii din Alexandria. Prin urmare românii și BOR au obligația morală să respecte acest text, așa cum l-au respectat toți Părinții Bisericii. Că sunt într-însul lucruri ciudate, unele chiar respingătoare sau absurde, cu care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
știe că și Ieronim s-a lovit de aceeași bună și sfântă inerție atunci când a trebuit să traducă psalmii. Până la urmă, tot după LXX i-a lăsat, pentru că așa pătrunseseră în sufletul fiecărui monah sau credincios. Îi tradusese și după ebraică, dar versiunea aceasta n-a prins deloc. Problema sunt celelalte lecturi, care nu fac parte din zestrea colectivă, lecturi pe care un credincios le ascultă o dată sau de două ori pe an, la liturghie sau pe care le savurează singur
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Isaac, același cu Dumnezeul lui Moise. Odată cu apariția primelor comentarii creștine ale LXX (cele paulinice, apoi ale marilor apologeți, în special Iustin), LXX începe să fie contestată de iudaism, care, încetul cu încetul, va redescoperi și repune pe tapet Biblia ebraică. Dar, atenție, textul masoretic este mult mai recent decât LXX. Există azi o adevărată confuzie cronologică, pe care mi se pare important să o limpezim. Importanța textului masoretic este indiscutabilă, dar ea nu trebuie să umbrească specificul, importanța și mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pe lângă traducerea noastră trebuie pusă la punct cu profesionalism și o traducere a textului masoretic. În privința tradiției patristice, iarăși se cuvin nuanțe. Mai ales antiohienii - dar nu numai, lucrurile pornesc tocmai de la Origen - foloseau ca termen de confruntare și textul ebraic al VT. E drept, nu-i acordau aceeași importanță ca Septuagintei, dar nu le era străin. În comentariile lor, ei fac mereu trimiteri la variante, forme originale, particularități stilistice, gramaticale etc. Eu nu văd cum o traducere modernă și serioasă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Dumnezeu; Iacob < Ya`akob = ebr. = Dumnezeu să ocrotească; Tadeu < Todday = aram. = inimos, cu suflet mare; Șimon < Shim(e)`on = ebr. = Dumnezeu a ascultat; Iuda < Y(e)hudah = ebr. = preamărit este Dumnezeu. 10 Expresie tradițională de condoleanțe în ritul funerar ebraic. 11 Luca, 8, 41-56 12 Animal fabulos, imaginat sub forma unui cal cu un corn în frunte; era caracterizat prin sensibilitatea sa deosebita față de puritate și frumusețe, el însuși pur și frumos. 13 Antoine de Saint-Exupéry 14 Continuare la "Lumânarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dat într-o parte din calea noastră și am găsit în cele din urmă drumul spre limanul izbăvirii și al fericirii... Tot așa și acum!... Ridicându-se din ungherul său, bătrânul Zalman continuă să li se adreseze celorlalți vorbind în ebraică, precum un profet. Toți îl ascultară într-o tăcere pioasă și plină de respect, iar Stelian își plecă la rându-i fruntea și ascultă cu atenție alături de toți ceilalți, deși graiul celui care cuvânta îi era complet necunoscut. Când sfârși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
din Israel cele mai noi ediții dintr-un șir de lucrări lexicografice, între care câte u Webster și un Larousse, de care avea mare nevoie în cercetările sale filologice, și, dacă era cu putință, o mașină de scris cu caractere ebraice. Medicul înălță mirat din sprâncene, promițându-i să facă tot ce era posibil pentru a-i îndeplini și această din urmă dorință. Remarcând că Aronică lipsea, Stelian vru să-l întrebe pe Mișu Leibovici dacă fiul său avea cumva vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nu-i răspunse, dar, înclinând puțin capul în semn de nedumerire, în ochii ei se putu zări repede curiozitatea mare, ce-i sticlea. El spuse mai departe: - Maria este un nume foarte vechi, un nume biblic. El provine din limba ebraică, de la cuvântul Miriam, care are o semnificație dublă: pe de o parte, înseamnă amărăciune, dar, pe de altă parte, înseamnă stea de mare. Nu-i așa că-i minunat?! - Ah, într adevăr, asta înseamnă?! Dar este minunat, desigur! Chiar că este
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
săi. Despre ceea ce Mozart definește ca fiind profunda fericire interioară am discutat câțiva ani în urmă cu scepticul Wolfgang Hildesheimer, biograful lui Mozart și probabil unul dintre cei mai sensibli scriitori de muzică germană din zilele noastre. Hildesheimer, de origini ebraice și cu un pesimism de înțeles, voia să vadă în Mozart din ultimile luni un nefericit care, din cauza dificultăților evidente atât profesionale, cât și financiare, dar și a condițiilor precare de sănătate, și-ar fi pierdut speranța în Dumnezeu și
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
culturilor, care condusese prin urmare la nașterea civilizațiilor și religiilor evoluate. În acele vremuri normele erau formulate sub formă de fraze și trecute în scris. În unele civilizații erau atribuite voinței divinităților sau după exemplul celor Zece Porunci din Biblia ebraică unui singur Dumnezeu. Aceste porunci s-au transmis din generație în generație de-a lungul mileniilor. Astăzi însă, mi se aduc obiecții deseori că întotdeauna s-a acționat și se acționează împotriva poruncilor. Eu zic că e adevărat, dar cum
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
acest punct de vedere, "umanitatea" ca "artă" sau "muzică" este un concept ce necesită o definiție precisă pentru a fi actualizată. Prin "umanitate" nu se înțelege o anumită "concepție despre om". "Concepțiile omului" derivă întotdeauna dintr-o determinată perspectivă: creștină, ebraică, musulmană, socialistă sau liberală, biologică sau economică... Sunt adesea în conflict între ele. "Umanitate" semnifică acel patrimoniu comun fundamental de valori și de standard etic împărtășit de toți oamenii, independent de concepțiile lor. Iată-mă ajuns la unul dintre aspectele
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
mă determinase să decid pentru o a treia posibilitate, asupra căreia meditasem îndelung. Scurtul meu sondaj la masă avusese ca rezultat un consens empiric fundamental: sunt patru imperative etice, care nu se regăsesc doar în Cele Zece Porunci ale Bibliei ebraice, confirmate în Noul Testament și Coran, ci și în Patanjali, fondatorul yoga, în canonul budist și în tradiția chineză: "Să nu ucizi, să nu furi, să nu minți, să nu comiți fapte impure". Faptul că această coincidență nu era o întâmplare
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
încolo. Decât să mă lungesc în meditații asupra sensului întrebării despre sens, mi se pare important a clarifica repede un lucru: multe secole oamenii nu și-au pus absolut deloc întrebarea despre sensul vieții în acest mod. Pentru oamenii Bibliei ebraice, cei ai Noului Testament și chiar a Evului Mediu, întrebarea despre sensul vieții era irelevantă. De ce? Pentru că plecau de la premiza că o astfel de întrebare avea deja un răspuns dintotdeauna. Sensul vieții era clar: Dumnezeu și observarea poruncilor sale. Iar
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
iar numele de Dumnezeu conține toate urmele degetelor și sângelui lor. Unde aș putea găsi un cuvânt care să i se asemene pentru a indica Preaînaltul?"17. Prima cerere a lui Isus în Tatăl nostru, în totală potrivire cu spiritul Bibliei ebraice: "Sfințească-se numele tău" (Mt., 6, 9: în forma aramaică originală folosită de Isus: jit kaddaš šēmak). "Numele" (haššēm) pentru orientali nu este doar o definiție exterioară, ci partea esențială a personalității și deci, în acest caz, însuși Dumnezeu. Cererea
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
cu realitatea ultimă și supremă, Absolutul înțeles ca Dumnezeu, Brahman, Dharma sau Nirvana. Este prezentă în special în spiritualitatea indiană în Vedănta, în yoga samkhya și în budismul mahăyăna, dar și în taoismul chinez. Se regăsește chiar și în Kabala ebraică, sufismul musulman și curentele creștine îndeosebi monahale. Eu însumi cred într-o Realitate primordială și ultimă care conține și stăpânește totul. Și totuși mă întreb: unire cu Dumnezeu... este posibilă atingerea unirii cu Dumnezeu care să fie mai mult decât
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
diferite ale aceleiași experiențe mistice, ci de experiențe diferite, așadar de diferite genuri de religiozitate. De fiecare dată când vorbesc cu persoane de profundă religiozitate indiană, îmi dau seama că religiozitatea mea este profund înrădăcinată în tradiția profetică, precum cea ebraică și musulmană în general. Indiferent că ne referim la Avraam, Moise, David, profeții israeliți sau la Isus, Mesia (Cristos) al creștinilor sau la profetul Mahomed, evidențiem aceeași caracteristică: pentru ei toți nu există nici o unitate între Dumnezeu creatorul și creatura
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]