2,734 matches
-
arată P. Stewart și A. Strathern (2004), atribuirea vrăjitoriei este strâns asociată mecanismelor comunicării interpersonale, ale fabricării unor versiuni distorsionate prin selectarea unor elemente sau exagerarea altora. Imaginea celor două femei este obiectul zvonurilor și al bârfelor comunitare - apariția tribunalelor ecleziastice accelerează acest proces și conduce la transformarea unor comentarii din interiorul colectivității (care doar marginalizează persoanele vizate) În delațiuni publice. Același mecanism a funcționat și În alte fenomene sociale de tip „vânătoare de vrăjitoare”, precum prigoanele evreilor din perioada nazistă
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și o anumită practică (K.M. O’Connor, 1997, vol. II, p. 521; vezi și I.P. Culianu, 2003; A. Faivre, 1987, vol. XI, p. 36). În tradiția europeană Îndeosebi, după speculațiile gânditorilor Renașterii și, mai ales, după „demonizarea” vrăjitoriei de către oficialitățile ecleziastice, magia a fost ipostaziată Într-o expresie a anormalității, a tot ceea ce se opune firescului vieții, echilibrului social și dezvoltării spirituale raționale. Mulți antropologi consideră că modelul canonic european, produs al unei istorii culturale specifice, a influențat categoriile științifice de
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
personaj sau simbol; b) instrumentale: urmăresc Îndeplinirea unor scopuri concrete, pământești (Însănătoșire, penitență); c) normative: sunt asociate și impuse de sistemul riturilor de trecere, legate fie de schimbările calendaristice, fie de cele ale vieții; d) obligatorii: sunt impuse de autoritățile ecleziastice sau laice ca formă de pedepsire; e) de căutare: nu au un scop precis, ci sunt efectuate În speranță găsirii unui loc care va aduce un răspuns la Îndoielile sau aspirațiile individului; f) inițiatice: orice pelerinaj care are ca scop
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
inversarea atât a ordinii sociale, cât și a celei cosmice. La fel, În Evul Mediu catolic, Între Crăciun și Epifanie avea loc (În Anglia) Sărbătoarea Nebunilor sau (În Franța) Sărbătoarea Măgarului. Acestea ofereau un interval de derizoriu În care ierarhiile ecleziastice și practicile bisericești erau luate În râs: clericii de rang mic deveneau stăpânii abațiilor și alegeau un Rege al Nebunilor (respectiv un Rege al Măgarilor). O procesiune mascată parcurgea orașul până la catedrală, unde se ținea o parodie a slujbei religioase
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
mănăstirești. Activează constant, luând măsuri reformatoare, pentru emanciparea și culturalizarea clerului prin intermediul școlilor (fondate, reorganizate sau conduse de el), al tipăriturilor și presei. El scoate primele reviste religioase românești: „Vestitorul bisericesc” (Buzău, 1839-1840, în colaborare cu Gavriil Munteanu) și „Eho eclesiastic” (București, septembrie 1850 - august 1852), cu suplimentul editorial „Biblioteca religioasă-morală”. A redactat, când n-a adaptat sau tradus, manuale pentru seminariile teologice sau pentru învățământul laic elementar, ca, de pildă, Biblioteca tinerilor începători sau Culegere de întâile cunoștințe trebuincioase pentru
DIONISIE ROMANO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286790_a_288119]
-
I-III, 1851). Se adaugă Proverbele lui Solomon (1852) și Ecclisiastul (1852), traduceri modernizate lingvistic ale vechilor texte biblice. Încercând să împace monahismul cu viața societății, asceza cu slujirea nației, D.R. a cultivat numeroase relații cu pesonalități culturale, politice și ecleziastice sau cu diplomați străini, bine reflectate în bogata lui corespondență. SCRIERI: Principii de retorica și elocuința amvonului, I-II, Iași, 1859; Principii generale de înțelepciune și datoriile tinerilor, Buzău, 1871; ed. 2 (Vrei să fii înțelept?), îngr. și pref. Onisifor
DIONISIE ROMANO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286790_a_288119]
-
creștină, niceeană un episod semnificativ este acela din 368-369, când Valens, arian convins, aflat la Tomis în drum spre Constantinopol, încearcă să-i convertească pe locuitorii cetății la arianism. Are loc chiar o înfruntare cu episcopul Tomisului, Bretanion, după istoricul ecleziastic Sozomenos. Impresionat neplăcut de atitudinea episcopului, Valens l-a exilat pentru o vreme, apoi l-a repus în scaun. Aici existau mai multe basilici creștine. După martirizarea Sf. Sava Gotul, în nordul Dunării, în 372, Sf. Vasile, arhiepiscopul Caesareii (Capadocia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în jurul apostolului Andrei: sfințirea de apostolul Andrei a primului episcop de Constantinopol, legendarul Stachys. Această legendă a sfințirii acestuia a avut drept rezultat reluarea legendei despre misiunea Sf. Andrei în Scythia. Tradiția scythică revine, din secolul VIII, constant în scrierile ecleziastice sau istoriografice bizantine, Sf. Andrei ar fi hirotonit ca episcop, la Odessos (Varna), pe Ampliat, însă Zeiller a arătat că nota din Sinaxarul Bisericii din Constantinopol este nulă, lipsită de orice valoare. În continuare, inspirați de literatura apocrifă și cultă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dobrogea (Scythia) în anii 364-381, aici păstorea episcopul Bretanion, adept al credinței niceene, care l-a înfruntat pe împăratul Valens, arian. În acest timp, Biserica s-a organizat în parohii, conduse de preoți, dioceze (eparhii), conduse de episcopi și provincii ecleziastice, coordonate de mitropoliți. Pe vremea lui Teotim I (390-407), se situează începutul dependenței canonice a unei părți a pământului românesc (Dobrogea, sudul Moldovei, sud-estul Munteniei) față de centrul bisericesc al Constantinopolului și consolidarea raporturilor dintre episcopia Tomisului și nucleele creștine din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sub aspectul organizării, după 275, nu știm care era situația, nici un episcop nord-dunărean n-a participat la conciliile (sinoadele) de la Niceea, Constantinopol și la cele locale, dar trebuie să fi fost. Limba română a moștenit două vocabule referitoare la ierarhia ecleziastică: "piscup" (episcopus) și "preut" (presbyter) o dovadă că în așezările daco-romane funcționau elementele fundamentale ale ierarhiei bisericești. Pe de altă parte, secolul al IV-lea a fost epoca de aur a chorepiscopilor, episcopi itineranți de țară (sate) și periodeuți (misionari
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bisericile din afara statului roman (neamurile barbare) să se conducă după normele instituite de Părinți, lucru posibil în sudul Daciei, aflate în contact nemijlocit cu centrele episcopale de pe linia Dunării. Dar în celelalte (majoritatea) biserici daco-romane, situate în afara structurilor civile și ecleziastice imperiale, adică în centrul, nordul și estul Daciei, aflate departe de dezbaterile teologice și dominate de o cultură orală, circulația ideilor a fost mai limitată, tradiția mai puternică, disciplina mai relaxată. Astfel, în aceste teritorii românești sau în cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunăre l-a avut implicarea directă a autorităților imperiale în propagarea religiei noi printre triburile germanice, fapt cu urmări importante și pentru populația autohtonă getică și daco-romană. Istoricii au subliniat motivația politică a convertirii și prioritatea puterii laice în fața celei ecleziastice în misiunile creștine printre barbari. În nordul Dunării, acțiunea de convertire la creștinism a fost deschisă de Constantin (306-337), care, după ce îi învinge pe goți și pe sarmați, cu "ajutorul trofeului creștinismului ", în tratatul (foedus) din 332 prevedea libertatea credinței
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-lea, în Scythia Minor, era atestată viața monastică, în mediul acesta s-au afirmat o serie de personalități: Ioan Cassian (360-435), Dionisie Exiguu (470-527), Leonțiu Monahul (†543), Ioan Maxențiu (sec. VI). Monahii din Scythia Minor erau elemente incomode pentru autoritățile ecleziastice și civile, prin rigorismul lor dogmatic, ei au sfidat puterea episcopilor. Astfel, ei au susținut formula teophasită: unul din Sfânta Treime s-a întrupat pentru noi "fără a fi antiortodoxă, nu era totuși ireproșabil niceeană și chalcedoniană" (I. G. Coman
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
naturii lui Hristos, adică "doctrina neochalcedoniană". Acțiunea "călugărilor sciți" a reprezentat o importantă contribuție a creștinătății din această provincie romană la păstrarea valorilor Bisericii universale, o cale de afirmare a culturii latine danubiene în fața celei grecești orientale. Progresele evanghelizării, organizarea ecleziastică și amploarea vieții creștine în Scythia Minor au avut drept urmare construirea de biserici numeroase, în secolele V-VI. Astfel, la Tomis, metropola provinciei, erau șase biserici, la Histria, cinci, la Callatis, Bizone, Tropaeum Traiani, șase, iar alte biserici la Ulmetum
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sudul Dunării își încetaseră, în cursul secolului VII, existența după secole de activitate. Astfel, tăvălugul slav, după 602-614, a provocat o bulversare de proporții, o adevărată dislocare, în sudul Dunării și zona Pontului, cu consecințe etno-demografice, religioase și instituționale: organizarea ecleziastică, ruperea creștinătății dunărene (veche de secole), un reflux al romanității care avea să influențeze negativ evoluția creștinismului din spațiul carpato-dunăreano-pontic. Aflat într-o situație foarte gravă, creștinismul n-a fost șters cu desăvârșire din regiunile sud-est europene (dar s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pe teritoriul dacilor liberi și 22 pe cel al fostei provincii romane. În ceea ce privește organizarea instituțională, în secolul al IV-lea, existau episcopii în regiunile din sudul Moldovei și nord-estul Munteniei-nume precum Teofil, Wulfila, Godas, Silvanus-de unde rezultă existența unor centre ecleziastice organizate. În nord-estul Munteniei, existau două orașe cu o viață creștină organizată. În plus, în secolele IV-VII, existau instituții ecleziastice și în restul țării, descoperirea unor biserici la Slava Rusă, Tomis și Histria (Dobrogea), apoi Slăveni, Drobeta, Sucidava, Dierna, Porolissum
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
existau episcopii în regiunile din sudul Moldovei și nord-estul Munteniei-nume precum Teofil, Wulfila, Godas, Silvanus-de unde rezultă existența unor centre ecleziastice organizate. În nord-estul Munteniei, existau două orașe cu o viață creștină organizată. În plus, în secolele IV-VII, existau instituții ecleziastice și în restul țării, descoperirea unor biserici la Slava Rusă, Tomis și Histria (Dobrogea), apoi Slăveni, Drobeta, Sucidava, Dierna, Porolissum. Existau apoi două episcopate în Banat, la Lederata și Recidiva. Trebuie menționată episcopia de la Tomis, ajunsă mitropolie, în secolul al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
plină ofensivă odată cu decăderea Bizanțului. Papalitatea a urmărit ca regele Ștefan cel Sfânt să înființeze noi scaune episcopale în regatul "apostolic" al Ungariei, inclusiv Transilvania. Concomitent, biserica apuseană a trecut la creștinarea în masă și la împlantarea unei întregi ierarhii ecleziastice, bine organizateîn 1001, întemeierea arhiepiscopiei de Strigoniu (Esztergom) și, în 1008, a arhiepiscopiei de Kalocsa. De acestea depindeau episcopiile de pe teritoriul Transilvaniei, înființate în secolul al XI-lea, la Alba Iulia, Oradea, Cenadprimul episcop aici a fost Gerardus, martirizat în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
roadele: călugării dominicani din regatul Ungariei au contribuit la înființarea unui "episcopat catolic", în frunte cu Teodoric, în Milcovia, localizarea sa este incertă, undeva în apropierea Țării Bârsei, în nord-estul Munteniei și sud-vestul Moldovei. A fost o înjghebare politică și ecleziastică distrusă de invazia tătară din 1241. Regalitatea ungară și papalitatea urmăreau extinderea prezenței lor în teritoriile românești extracarpatice, adică în ceea ce se numea "Cumania". În 1222, posesiunile cavalerilor se extind dincolo de munți, probabil la cotul Carpaților. În felul acesta, coroana
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
carpatic, dar nu numai acolo. Papa se arată îngrijorat de fragilitatea episcopatului catolic cuman, împlântat pe teritoriul extracarpatic, ce părea un pământ al nimănui. De mare însemnătate se dovedește faptul că această societate românească era organizată sub aspect politic și ecleziastic. Indirect, acei "pseudo-episcopi" (ortodocși) îi anunța, ca existență istorică reală, pe exponenții politici ai acesteia, alături de care și pentru care oficiau, adică voievozii și cnezii. Asemenea structuri politice aveau să răzbată în documente cu multă putere la mijlocul secolului al XIII
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
meșteșugărești urbane. În ceea ce privește dreptul de judecată la sași, regele și-a rezervat acest drept numai în cauzele care nu puteau fi rezolvate în cadrul obștilor, a scaunelor sau districtelor, în rest, sașii aveau propriile lor reglementări juridice, adăugate autonomiei administrative și ecleziastice (alegerea preoților). Reglementările prevăzute în "Diploma andreiană" (1224) și alte privilegii ulterioare au întărit nu numai autonomia obștilor săsești, dar au fost create condițiile pentru ca, în secolele XIII-XIV, pe domeniul regal să se aplice o "constituție" comparabilă cu cele ale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a încredințat apărarea trecătorii unui palatin, care a solicitat urgent ajutor militar, dar oștile nu erau concentrate și, la 12 martie, garnizoanele ungare de la frontieră au fost nimicite, iar mongolii au năvălit în țară. Regele a cerut aristocraților laici și ecleziastici să urgenteze concentrarea trupelor, iar el și-a stabilit cartierul general la Pesta (pe Dunăre). Între timp, armatele lui Batu au înaintat adânc în regat, neîntâlnind o rezistență puternică. Cu o rapiditate uluitoare, în doar patru-cinci zile, trupele mongole de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
tentativele anterioare de supunere a lumii ruse autorității sale, a urmărit să-și extindă influența cât mai departe în răsăritul Europei. Această viziune integratoare a fost limpede exprimată în scrisoarea din 1207 a papei Inocențiu III adresată ierarhiei seculare și ecleziastice din "Rutenia" (Rusia apuseană). Întemeiat pe faptul suprimării schismei în centrul ei, ocuparea Constantinopolului (1204), menținerea rupturii de Biserica apuseană în regiunile periferice ale lumii ortodoxe nu mai avea sens, credea el. Ca o consecință a acestui fapt, papa îi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
erorile" derivate din aderența la Biserica răsăriteană ("schismatică"), pricina nenorocirilor abătute asupra lor prin invazia mongolă, considera papa. În 1231, se constată contacte între Roma și cnezatele Vladimir și Suzdal, pentru ca, în anii următori, să-și facă apariția și ierarhia ecleziastică latină în teritoriile ruse apusene, prin numirea de către papa Grigore IX a unui "episcop al Rusiei". Reușitele catolice în aria cumană și rusă, pătrunderea misionarilor dominicani până în regiunile Niprului și instalarea lor la Kiev, în 1229-1230, au purtat "avangărzile" misionare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
obștilor sătești tradiționale, prin încălcarea lor de marii stăpâni de pământ, mai ales în Transilvania. Prefaceri au loc și în rândul cnezilor și juzilor sătești, îndeosebi în regiunile mărginașe și în zonele muntoase. Puterea centrală, sprijinită de feudalii laici și ecleziastici, a urmărit să știrbească autonomia și libertatea obștilor-pământurile lor au fost încălcate și dăruite unor nobili, bisericii sau cnejilor în Țara Hațegului, Banat, Maramureș. Desprinși din sânul obștilor, cnejii obțin un act de danie și intră în rândurile nobilimii mici
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]