964 matches
-
a evita suferința, o moarte mai rea ori dezonoarea, acest expedient păgân oferă un adevărat întăritor. Chiar aceasta este ideea avansată de epicurieni. Epicur primul, Lucrețiu mai târziu. Iar Montaigne îi cunoaște bine pe ambii autori, ca și pe poeții elegiaci din perioada celui de-al doilea epicurism, roman, mai puțin auster decât cel al originilor. Cu mult înaintea lui Gassendi, dar cu un secol după Lorenzo Valla, și apoi Erasmus, el reabilitează memoria lui Epicur evocându-i morala austeră, principiile
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
al III-lea î.Hr. Filosofia materialistă și hedonistă găsește adepți și la vârful ierarhiei statale: anturajul lui Cicero, Cezar însuși, precum și unii ofițeri din garda lui - dar și Cassius, unul dintre asasinii săi; la o anumită distanță, de asemenea, poeții elegiaci; în păturile de jos, oameni de rând, neînsemnați. Epicurismul a pătruns în toate mediile. -4- Elogiul vieții filosofice. Nimic din ceea ce intră în alcătuirea acestei case filosofice nu se sustrage proiectului unei exprimări și întrupări a epicurismului. Forma arhitectuală obligă
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
celuilalt. Dacă sirianul acționează în consecință, poemele lui pot aduce informații și mărturii de bună credință. Biblioteca acestei vile funcționează ca un creier, o inimă și o inteligență a locului. în ea se găsesc textele canonice și fondatoare, gândirile esențiale. Elegiacii, retorii, filosofii se odihnesc aici, așteptând o consultare, o lectură. Oaspeții intră, citesc, meditează, iau notițe, reflectă, își confruntă punctele de vedere, își compară propriile viziuni asupra lumii cu cele ale marilor gânditori ai Antichității. Teoria epicuriană este decorticată aici
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
interior, să-ți reduci nevoile la elementar, să frecventezi o Venus care să nu te înstrăineze de tine însuți. Autobiografia poetică a lui Catul, în sfârșit, este presărată cu locuri comune epicuriene ale momentului. Filosofia iese din cadrul ei, invadează poezia elegiacă și contaminează viața cotidiană. Epicurismul ascetic al Magistrului atenian cunoaște o nouă viață sub trăsăturile unui epicurism hedonist roman. Philodemos, sirianul educat la Atena și stabilit în Italia, devine autorul și actorul acestei transformări. Vila Papirusurilor funcționează în geografia acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
emancipeze față de critica epicuriană originară vizând artele, cultura, cunoașterea marginală sau exterioară în raport cu efortul de asceză filosofică. Nici poezia nu prezintă un interes esențial pentru a ajunge la ataraxie. în schimb, ea oferă ocazia unor forme frumoase pentru idei frumoase: elegiacii romani își vor aminti de acest lucru - Horațiu, Catul, Tibul, Properțiu -, dar și Philodemos, care scrie pentru protectorul său Piso un text politic în versuri, Despre foloasele pe care le poți obține de pe urma regelui după Homer, precum și Epigrame, sau Lucrețiu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și în ciuda lui. Pentru o prezentare generală a lui Epicur și a epicurismului: Geneviève Rodis-Lewis, Epicure et son Ăcole, Idăes Gallimard, 1975 îprima mea întâlnire cu Epicur...), și Jean-François Duvernoy, L'Epicurisme et sa tradition antique, Bordas, 1990. Despre poeții elegiaci - Catul, Tibul, Properțiu -, dar și despre Vergiliu, Ovidiu și formulele lor epicuriene, a se vedea Paul Veyne, L'Elăgie Ărotique romaine. L'amour, la poăsie et l’Occident, Seuil. Demontare inteligentă și strălucită a procedeului elegiac: femeia ca pretext al
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Bordas, 1990. Despre poeții elegiaci - Catul, Tibul, Properțiu -, dar și despre Vergiliu, Ovidiu și formulele lor epicuriene, a se vedea Paul Veyne, L'Elăgie Ărotique romaine. L'amour, la poăsie et l’Occident, Seuil. Demontare inteligentă și strălucită a procedeului elegiac: femeia ca pretext al textului... Foarte puține lucruri despre Philodemos din Gadara! Nimic despre Metrodoros... Nicio traducere franceză din unul sau din celălalt... Textele primului sunt editate în germană, italiană, dar nu și în franceză... A se vedea Marcello Gigante
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ca niște mișei)/ și să vă fure din brațe nevasta”. Influența lui Bacovia poate fi trasată nu doar în atmosfera și imagistica versurilor, dar și în supralicitarea lirismului prin sarcasm, patetism și expresivitate excesivă. Oscilând între poza damnării și tonalitatea elegiacă, poetul rămâne programatic contestatar, fixând în notații dramatice - chiar dacă adesea teatrale - o dureroasă marginalizare: „În fuga lor, toți oamenii Cetății/ Călcau, nepăsători, pe trupul meu bubos,/ Lăsându-mă, sfârșit și rupt, pe jos./ Îngrozitoare, ghearele singurătății/ Rupeau din răni fâșii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286417_a_287746]
-
și traducerea Poeme de Rainer Maria Rilke (1938). În anii 1938 și 1939 anunța volumele Iarbă mare și Drumul robilor, care însă n-au mai apărut. Debutul editorial al lui F. se relevă a fi prematur. Câteva texte, în registru elegiac, năzuiesc să prindă, pe urmele lui Radu Gyr și ale altora, și ceva din specificul oltenesc, însă lexicul e sărac, iar sintaxa uneori greoaie, la eșec contribuind și câteva „inovații” în notă modernistă. Mai târziu, experiența acumulată, inclusiv prin tălmăciri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287067_a_288396]
-
ruptă din sufletul meu,/ să le ocrotească de-această ucidere” - Prima brumă). Tema cântărețului și a cântecului este cea mai frecventă, în timp adăugându-i-se nuanțe noi, cu accente de gravitate a interogației. Dicțiunea se cristalizează pe o dimensiune elegiacă, preluând cadențe și asimilând rezonanțe din poezia lui G. Bacovia, Tudor Arghezi, V. Voiculescu, Ion Minulescu, Ion Pillat. În Premise, de pildă, un poem elocvent în privința schimbărilor de gestică și atitudine lirică, imaginile câștigă în concretețe și pregnanță plastică, incantația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290693_a_292022]
-
au alimentat-o. Poetul nu se va despărți de tradiționalismul în formula promovată la „Gândirea”. Pictura de gen din Troița și Hora continuă în Timp sonor, odată cu regăsirea satului natal și a icoanelor copilăriei. Versurile din Acolo sus, steaua celebrează elegiac iubirea dintotdeauna pentru Domnița, soția sa, lângă care a trăit patruzeci de ani. G.-V. a tradus din Carducci (Boul) și D’Annunzio (Secerișul), dar și din Baudelaire, Verlaine, Valéry. SCRIERI: Drum lung, Craiova, 1928; Amvonul de azur, București, 1933
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287247_a_288576]
-
accentul căzând pe ritualul iubirii curtenești. O astfel de dragoste nu poate dura, de aceea cavalerul se simte neconsolat în ciuda intenției binevoitoare a naratorului de a-l sprijini în durerea resimțită acut, și plânge pierderea femeii iubite pe un ton elegiac („Eu cel prin moarte văduvit,/ De fericire jefuit,/ Suflet stingher, surpat, urând/ Zilele, nopțile la rând!/ Viața-mi urăsc, și orice desfături,/ Zvârl tot ce-i bucurie-n lături. Credea-va cine m-a zărit/ Că jalea însăși a ntâlnit
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
din Chișinău. A debutat editorial în 1961, cu placheta Patima izvorului, care cuprinde esența evoluției viitoare a lui B. Lirica lui, îndatorată modelelor folclorice, cultivă simbolistica rurală, într-un metaforism original. Balada și pastelul, specii predilecte, sunt dominate de puseuri elegiace. Plasticitatea și insolitul imaginilor sunt rodul unei imaginații uneori excesive și nesupravegheate, precum o demonstrează unele poezii din volumele Cântarea ființării mele (1968), Trestienii (1975), Amurguri verzi (1978). Alteori, versul este îndatorat reportajului conjunctural și propagandistic (Toboșarii, 1974, De vorbă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285804_a_287133]
-
versurile cu accente sociale, și în lirica erotică, prezente în volumul Aliquid (1933), B. eminescianizează. Pe alocuri, câte o notă bacoviană. Serenada, romanța nu formează registrul liric cel mai potrivit pentru acest spirit zbuciumat, captiv al unor stări de anxietate. Elegiacul alternează cu grotescul, litania alunecă în umor negru. Lui B. îi place, evident, să filosofeze. Dar cugetările lui, amare, nu evită ponciful și viziunile nebuloase, versul nervos fiind răsucit și frânt, într-o violentă mișcare prozodică, tentată de ritualul abscons
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285672_a_287001]
-
au plecat, asemenea unei interpretări actoricești adecvate rolului asumat (repartizat), dar cu accentul personal necesar și firesc. „Parodia” devine, astfel, adeseori, un mod, indirect, al propriei expresii lirice, pe o paletă largă, de la inflexiunea satirică la aceea fantezistă sau, chiar, elegiacă. Poetul se raportează în manieră originală, printr-o lectură artistică, la poezia românească de azi, luând în vizor nume ca Romulus Vulpescu, Nina Cassian, Gheorghe Grigurcu, Emil Brumaru, Cezar Baltag, Mircea Ciobanu, Horia Bădescu, Mircea Cărtărescu, Adrian Popescu. Încă două
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286084_a_287413]
-
serii de parodii, Parodii optzeciste (2000) și Noi parodii optzeciste (2001), au în vedere poeți congeneri, de la Viorel Mureșan, Ion Cristofor și Gheorghe Iova la Traian Ștef și Dumitru Chioaru. Dar C. se manifestă și ca un liric original, un elegiac a cărui melancolie este filtrată printr-o fină sită ironică, în Victoria cotidiană (1994) și Mesaje pe robot (1999). Nu lipsesc din înscenările sale lirice, fie și în formulă aluzivă, accentele tragismului, ca în poemul Într-o bună zi. C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286084_a_287413]
-
le decanta în „raza gândului etern”. Gândește însă cu simțurile. Mai exact, ocolește conceptul, transmițând - nu ca atare, ci distilată, sterilizată prin idee - frenezia simțurilor. Piesele exemplar-antologice sunt, de departe, Requiem și Pietà, un fel de ode meditative (în tonalitate elegiacă), una către „bărbatul cu numele Gheorghe, / copilul cu numele tată”, cealaltă către Mamă, care posedă atributele mamei absolute, ale Geei. Cu Octombrie, noiembrie, decembrie (1972), poeta ancorează în mitologic; mai propriu spus, își mitologizează meditația lirică, își proiectează în mit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
ultimul ei volum pot figura în orice antologie a acestei teme atât de fertile pentru meditația lirică de totdeauna. Din perspectiva ei, polaritatea viață-moarte, terestru-spiritual capătă un relief memorabil. Particularitatea acestei rostiri este că într-o formă echilibrat melodioasă, calm elegiacă, de felul unui blând și inofensiv murmur abia dacă muzical, spune lucruri deloc temperate, neliniștitoare, dureroase. Materialitatea percepțiilor directe se filtrează în sunete de o mare puritate. Înăbușirea conținutului dramatic într-o formulare dulce somnolentă este de un neașteptat efect
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
Revista Fundațiilor Regale”, „Universul literar”, „Tribuna poporului”, „Familia”, „Orizont” ș.a. Semnează și Ieromonahul Grigorie, Ghiță Tac, Gheorghe Tărăban, Țic-Țic. Primul volum de versuri al lui T., Flori de lut (1920), dezvăluie predilecția pentru o poezie a simbolurilor, pentru atmosfera melancolică, elegiacă, dar și pentru „lirica de idei”. Următorul, Râsul apei (1923), așază în prim-plan și alte elemente: picturalitatea senină, alternând cu tentația spre meditația încercată adesea de neliniști, iar placheta Soare (1926), care marchează o evoluție, menținând picturalul, plasează versul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290037_a_291366]
-
grea din doinele populare. Delicatețea suavă, compătimirea, duioșia învăluie acum codrul „frate” și „tată”, muntele „uncheș”, pământul „văr” etc. E un fel de fraternizare franciscană, ce corodează solipsismul inițial, existența însăși încetând a mai fi pură negativitate. Ca urmare, tonul elegiac câștigă teren, regretate fiind clipa pierdută „în valea delicatului Prier” (Clipei), „timpul mierlei” (Preistorie), tinerețea (Doamna Seara, Către Fantazio). Dar resuscitarea trecutului pregătește, totodată, accesul la sublimul lumii prezente. Fervori, nebănuite odinioară, aproape extaze sunt declanșate de „căprioara cu aripi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
a schimbărilor, indecizia alegerilor se insinuează încet și aduce cu ea o oarecare ambiguitate. Simțurile par obosite de atâta spectacol, un ușor prozaism se infiltrează acum. Întâmplări crepusculare și alte poeme (1984) trădează un poet de expresie modernă, un spirit elegiac, atent la mișcarea din sine și din jurul său. Dramatismul stărilor sugerate răzbate în text: „Cineva te dă pe ușă afară din propriul tău trup/ zilnic de-o mie și una de ori./ Tu intri înapoi pe fereastră extenuat de spectacol
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286677_a_288006]
-
în fir de ață a scaiurilor de umbră dinlăuntrul lor", considera Arghezi din înaltul unui foișor -, iată probe că scrisul e "ceva cu totul grav, peste toate sensurile de vocabular". Înaintare în necunoscut, aventură centrată pe vis, nu simplă "jucărie". Elegiacul său De-a v-ați ascuns (din Cuvinte potrivite) e, în realitate, "un joc viclean" cu moartea: "Joc de slugi și joc de stăpâni/ Joc de păsări, de flori, de câni,/ Și toți îl joacă bine". Printr-un fenomen de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
prioritar spre abstract și generalizare filozofică, spre un ritm universal. Deși acceptă teza logocentrică mallarméană potrivit căreia un cuvânt cheamă imprevizibil pe altul (dictând asupra fluxului poematic), Doinaș supraveghează lucid devenirea textului punându-l în serviciul ideii. Fie încordat, fie elegiac ori senin, masca sa, precum fața statuilor antice tăiate în marmură, pare de o fixitate definitivă. Impersonalismul său e al unui cugetător care își ia (programatic) distanțe de lucruri pentru a le estima în lumina proporțiilor drepte. Admirator al unui
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
crezut păstorul din Miorița și Manole, Dosoftei și Eminescu, Coșbuc și cronicarii" își redesenează profilul pe măsură ce contemplă mări imaginare și se lovește de "valurile vremii". La un an după întâia plachetă, în Viața deocamdată prioritatea revine notațiilor grave pe fundal elegiac autumnal, când pământul trudit "atârnă de păsări", când "copacul uscat nu mai speră", când zburătoarele cântă "în limba lor minoră". Relicve dintr-o copilărie uimită amintesc de bivolițe, de lupi în păduri transilvane; brazii munților, doborâți, respiră tristețe: "Un dor
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
aici o împăcare horațiană, solară. E, totodată, un preafrumos epitaf. CEZAR IVĂNESCU NELINIȘTI ȘI MITOLOGII Ce răsuciri interioare (și nu numai) în biografia poetului de la "Baaad"! Impulsuri din toate zările: ecouri de clasicitate elină și reverie romantică, un tempo rememorativ elegiac și răbufniri tonale dure, insule de pax magna și accente de "blues" american, toate vorbind despre un posedat de miraje. Poet în tot ce atinge! Eros și Thanatos, iluminări de gânditor nesistematic și aleanuri afective în frazare folclorică, antinomii întemeind
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]