508 matches
-
Ca predicator, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost considerat cel dintâi. De-a lungul secolelor, elocvența a produs genii: Demostene la greci, Cicero la latini, Hrisostom la orientali. Demostene este geniul elocvenței politice, însă elocvența sfântă se naște odată cu Sfinții Părinți, dintre care Sfântul Ioan Hrisostom este cel mai strălucit în această privință, este Demostenele Bisericii. Elev al marelui retor păgân Libaniu, Hrisostom a întrecut cu mult pe maestrul său. Libaniu a fost cel care
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
dulce și armonios, abundând de metafore, uneori cam lungi, cu multe divagații, dar întotdeauna fiind adaptat auditorilor și nevoilor lor prezente, și având un șarm inexprimabil<footnote G. Bardy, op. cit., p. 113. footnote>. Chiar dacă nu ne propunem să studiem elementele elocvenței sale, totuși nu este cu neputință să nu evidențiem măcar claritatea clasică a limbii și a stilului, care mai poate fi regăsită la Demostene, copia spontană, fără nici un artificiu retoric, de imagini și frumoase asemănări, măreția expozițiunii, mereu amplă, bogată
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
avem, în aceste predici, o mină de expozițiuni, de interpretări și nuanțe. El țintește către scopuri reale și realizabile și vrea rezultate imediate. În cuvântările sale pregătite cu multă atenție, izbucnea uneori, avea reacții bruște și dădea dovadă de o elocvență extraordinară<footnote John Heston Willey, op. cit., pp. 171, 172, 175. footnote>. Tonul era ridicat cu ușurință pas cu pas încă de la începutul cuvântării, Sfântul se înflăcăra, iar lumina gândirii ca și impetuozitatea sentimentului atrăgeau atenția auditoriului<footnote Bonifacio Borghini, Introduzione
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
atât de rafinamentul doctrinelor și ale moralei, cât de însuflețirea retoricii. Îi încântă pe ascultătorii săi prin subtilitățile sale, prin gesturi și intonație, prin figurile de stil care atunci făceau parte din repertoriul sofiștilor ce aveau mult succes ca oratori. Elocvența Sfântului Ioan Gură de Aur contrastează puternic cu cea a sofiștilor, aceasta datorându-se sincerității și profunzimii celor spuse de sfânt, ideilor exprimate cu o surprinzătoare claritate a limbajului, fapt ce trădează un studiu atent al principiilor aticiste. Nu de
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
împătimit al studiului Cărții (al Bibliei) și iubitor de semeni; un om ce părea să știe intuitiv care erau nevoile oamenilor și care să distingă adevărul de fals<footnote John Heston Willey, op. cit., p. 180. footnote>. Sfântul Ioan, pentru excepționala elocvență de care a dat dovadă, a fost numit încă din secolul al V-lea și Hrisostomul sau Gură de Aur, supranume ce a înlocuit adevăratul nume al sfântului. Acest supranume reprezintă titlul său de glorie; unul asemănător a mai fost
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
argumentele vădeau nu numai dreptul care stătea la baza poziției României, dar și fermitatea poporului român de a-și apăra independența cucerită cu jertfe și proclamată pe câmpul de bătaie cu dușmanul, pe care îl oprise la porțile Europei Centrale. Elocvența cu care a vorbit ministrul de externe a impresionat adunarea. Bismark a exclamat “ La Roumanie a ses homes” . Guvernul român se afla în poziția cea mai critică situat între două puteri arăta T. C. Văcărescu în lucrarea Luptele românilor în
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
în el și prin deșteptarea de puteri noi. Influența acestor idei se reflectează în activitatea politică a lui Mihail Kogălniceanu, iarăși în capul ministerului de externe. La Congresul de la Berlin, el a apărat interesele României cu toată puterea talentului și elocvenței sale, fiind apreciat de marii diplomați ai Europei întruniți în congres. 28 CAPITOLUL III Mihail Kogălniceanu și independența României în istoriografia românească din perioada interbelică În dezvoltarea istoriografiei, perioada celor două războaie mondiale constituie o etapă aparte, de puternică afirmare
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
textului ce l-a zămislit pe el, asemeni adică muntelui de romane de epocă ce zac prăfuite în bibliotecă. Conținutul metafizic al artei nu este, totuși, reductibil la un plus fabricat de către oameni. Transcendența râvnită de orice artist rezidă în elocvența și semnificațiile, adânci, multiple, ale Operei. Criticii spun frecvent despre scriitori ca "pot muri mulțumiți" pentru că, prin operă, realizează ceva ce dăinuie mai mult decât oamenii în general. Pentru creator, a muri nu mai înseamnă a dispărea, ci a transforma
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
1981; 113. Sonneson, G., That There Are Many Kinds of Icon Signs în International Journal for Visual Semiotics, nr. 3/ 1998; 114. Spridon, M., Despre "aparența" și "realitatea" literaturii, Editura Univers, București, 1984; 115. Spridon, M., Eminescu. O anatomie a elocvenței, Editura Minerva, București, 1994; 116. Stanzel, F. R., Die typischen Erzählsituationen im Roman, Vienne Stuttgart, 1955 ; 117. Starobinski, J., Relația critică, Editura Univers, București, 1974; 118. Stăniloaie, D., Iisus Hristos sau restaurarea Omului, Editura Omniscop, București, 1993; 119. Steiner, G., Maeștri
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
the Church, vol. 33, Washington DC: Catholic University of America Press, 1957, p. XVIII. footnote>. Sfântul Ioan Gură de Aur, numit de contemporanii săi marele Hrisostom, nume destul de apropiat de cel după care este cunoscut poteriorității, înzestrat cu un o elocvență de aur, a trăit într-un mediu necorespunzător dezvoltării unui asemenea talent. Cu toate acestea, Sfântul Ioan și-a cultivat darul. Dar, ca în cazul multor oameni dăruiți, darul său a fost apreciat la justa valoare abia după trecerea sa
Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur. In: Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur1 by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/179_a_161]
-
argumentele vădeau nu numai dreptul care stătea la baza poziției României, dar și fermitatea poporului român de a-și apăra independența cucerită cu jertfe și proclamată pe câmpul de bătaie cu dușmanul, pe care îl oprise la porțile Europei Centrale. Elocvența cu care a vorbit ministrul de externe a impresionat adunarea. Bismark a exclamat “ La Roumanie a ses homes” . Guvernul român se afla în poziția cea mai critică situat între două puteri arăta T. C. Văcărescu în lucrarea Luptele românilor în
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
în el și prin deșteptarea de puteri noi. Influența acestor idei se reflectează în activitatea politică a lui Mihail Kogălniceanu, iarăși în capul ministerului de externe. La Congresul de la Berlin, el a apărat interesele României cu toată puterea talentului și elocvenței sale, fiind apreciat de marii diplomați ai Europei întruniți în congres. 28 CAPITOLUL III Mihail Kogălniceanu și independența României în istoriografia românească din perioada interbelică În dezvoltarea istoriografiei, perioada celor două războaie mondiale constituie o etapă aparte, de puternică afirmare
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
părerea unui prieten!), că îl voi publica în imprejurările istorice pe care le trăim astăzi", Literatura română postbelică, p. 269. 131Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică, p. 271: "Un vibrato emoțional constant al vocii însoțește mărturisirile limpezi, profesiile de credință nete, elocvența rituoasă. Formal, poemele sunt corecte, rotunjite pe la colțuri, cu metafore cuminți, dar care păreau impresionante ("frânghiile ploii", "măduva surâsului"), rareori forțând în sensul avangardismului antebelic ("pisica moartă a ceții")". 132Lucia Simona Bumbu, Iulian Boldea, Ana Blandiana. Monografie, antologie comentată, receptare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poetica plurivalentă a narațiunii. Noime fel de fel vor ieși la iveală în urma acestor stăruitoare operațiuni, în cursul cărora sunt capturate și detalii cu miez, vocabule cu semnificativă frecvență, pe ici, pe colo și semnele de punctuație fiind valorificate pentru "elocvența" lor. O disponibilitate specială a percepției o îmboldește pe hermeneută să intuiască interesantă, neobișnuită abordare! "grimasa" unui autor în faptul creației sau să găsească intonația cea mai potrivită pentru un pasaj sau altul, de proză (la Urmuz, de pildă, " Substratul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
învățături și socotitoriu credinței ceii direapte, în mijlocul altor cărți noao ce mi-au arătat, adusu-mi-au și o cărțulie mică în limba noastră românească tipărită". Toate calitățile fundamentale ale unui erudit al timpului sunt prezente aici: înainte de toate, darul elocvenței (de două ori marcat în aceeași propoziție, dar cu referenți diferiți în relație de coordonare sintactică), cinstea și capacitatea de a discerne, dreapta credință, iubirea de învățătură. Portrete similare, memorabile, regăsim și în alte predoslovii, așa cum Biblia de la 1688, evaluând
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
argumentare sau pure situații de demonstrare sau de seducție, iar această realitate, dincolo de a crea un posibil amalgam teoretic, impune o tratare mai amplă a lor. Trebuie amintit că pentru antici retorica este disciplina care are drept obiect de studiu elocvența, arta de a vorbi bine, dar și eficient, această ultimă trăsătură permițându-i să se poată descrie și ca studiu al tehnicilor de influențare, persuasiune sau chiar manipulare a auditoriului. Însuși Aristotel, în Retorica, accentuând importanța elementului argumentativ în arta
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
simțit cu totul altceva decât atunci, la fața locului, în goana aceea nebună a deplasării. Și invers, au fost personaje care mi s-au părut interesante și pe care le-am abandonat după vizionare, pentru că își pierdeau din forță, din elocvență. Vreți să explicați ce înțelegeți prin faptul că unele persoane trec de sticlă, iar altele nu? Este o chestie care ține de mesianismul secolului XX. Primii care l-au experimentat au fost prezidențiabilii americani, Kennedy și Nixon, la dezbaterea televizată
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
blakean: "Doar atunci când ego-ul superficial și autocentrat nu interferează este posibilă unirea eului individual profund cu obiectul atenției sale fie el o persoană, o operă de artă, natura sau divinitatea" (1998, p. 72). În continuare, se pot detecta similarități din ce in ce mai elocvențe: elementul urizenic ar putea fi pus în relație cu conceptul de "Selbheit" al lui Böhme sau cu cel de "Ichheit" al lui Schelling 44. Ambii termeni semnifică divizare ontologica, mai exact spus, separare de unitatea divină primordială și imposibilitatea accederii
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
înșală judecățile" (1986, p. 241). Această aserțiune trebuie coroborata cu elogiul pe care Blake îl face energiei subtile din om că forța absolută, menită să genereze autenticitate și vitalism. Două scurte extrase din The Marriage of Heaven and Hell sunt elocvențe în acest context: "Energy is the only life [...]" (E: 34) și "Energy is Eternal Delight" (E: 34). Astfel, există o conexiune puternică între convingerile religioase blakeene și doctrina "religiei interioare" specifice secolului al XVIII-lea. Sintagma acoperă, semantic, nu numai
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
cunoștințe de matematică, gramatica mărimii și a ordinii, nu putem plănui o societate rațională în care să existe timp liber pentru toți și sărăcie pentru nimeni" (și multe altele în aceeași manieră). Nu pot crede cu adevărat că toată această elocvență îi va face pe matematicieni să se simtă mai bine. Limbajul ambilor scriitori este exagerat în mod violent, și amândoi nu țin cont de deosebiri evidente. E foarte firesc în cazul lui Hogben, întrucât indiscutabil el nu este matematician; prin
Matematica și cunoașterea științifică by Viorel Barbu () [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
să meargă nici la conciliul la care fusese invitat de către papă. În ambele situații, l-a delegat pe vicarul său, fratele Bonaventura de Iseo, o persoană prudentă. La capitul, evident, a fost eliberat din funcție, din cauza lacunelor sale, atât în ceea ce privește elocvența, cât și alte aspecte. 4. În același capitul, a fost ales cel de-al optulea ministru, fratele Ioan din Parma, care a ocupat funcția timp de nouă sau zece ani. Fiind o persoană cultă și foarte spirituală, a fost trimis
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Ovidiu i se adresează cu numele de Cotta Maximus. Numai după moartea fratelui mai mare, M. Valerius Messalinus (cos. ord. 751 = 3), Cotta a obținut agnomen-ul de Messalinus, numindu-se prin urmare Cotta Messalinus în loc de Maximus. Ca reflectare a elocvenței paterne, sub Augustus, Cotta Maximus începe deja să manifeste bune înclinații spre oratorie. Ovidiu (Ex Ponto, III, V, 7 sqq.) a primit textul unui discurs ținut de Cotta în fața centumvirilor (ibid., v. 23). Nu cunoaștem natura discursului, dar putem presupune
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
scrisorile sale din Pontus Euxinus. În sfârșit, în Epist. Ex Ponto, III, V, Ovidiu se bucură împreună cu prietenul Cotta Maximus pentru succesul unui discurs, ținut în Forul plin de oameni, fapt care, potrivit Sulmonezului, demonstrează că oratorul Cotta a moștenit elocvența paternă (o iuvenis patrii non degener oris: v. 7). Poetul laudă forța acestuia și spune că ar fi fost și mai fericit dacă ar fi putut aproba discursul în persoană. (Păcat că nu i se cunoaște conținutul!) Îl roagă apoi
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
v. 30-31). De aceea, poetul îl roagă să devină legatus al mandatului său pe lângă divinitățile romane. Fie ca bunăvoința afectuoasă de care beneficiază din partea împăratului să-i servească la ridicarea norocului decăzut al Sulmonezului: să-l asiste în acest sens elocvența paternă (de care este demn urmaș), care i-a permis să fie folositor acuzaților înfricoșați (quo poteras trepidis utilis esse reis: v. 52: un atribut identic celui al lui Paulus Fabius Maximus). Nu-i cere să-l apere, pentru că nu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
să creadă pe destinatarul său; de exemplu, politica externă, în această ultimă perioadă a regimului lui Augustus, înregistra mai multe răsturnări de situație 282. Reînoiește cererea pentru un loc de exil mai bun; îl cere tatăl lui Messalinus a cărui elocvență era încă vie, îl cere fratele Cotta Maximus, deși se temea poate că implicarea în salvarea lui Ovidiu i-ar putea dăuna lui Messalinus; în fine, îl cere întreaga familie. Cu excepția Artei (amatoria), Messalinus aproba talentul lui Ovidiu, talent de
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]