KorAP: Find »[drukola/base=emancipare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...129 >

3,224 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303

numele de socialism real. Ele au învățat să activeze în plan public, dar au rămas atașate în paralel rolurilor tradiționale: mame și gospodine, înfruntând la nesfârșit povara dublei zile de muncă. În teoriile politice, în general, nu este recunoscută necesitatea emancipării în plan privat (evident, a celor care ar avea nevoie de așa ceva). Pur și simplu, o astfel de perspectivă nu este luată în discuție. Cine își asumă de bună voie corvoada unor munci repetitive, monotone și cu o finalitate elementară

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
drept o disidență. O femeie poate, de exemplu, să fie mamă fără să fie soție. Relațiile parentale sunt posibile în mod independent față de cele maritale. În plan privat, pentru mulți părinți singuri, se articulează strategii de existență care le permit emanciparea. Este un tip de șansă care nu poate fi ratată 8. 2. Patriarhal sau partenerial - inegalități subiectivetc "2. Patriarhal sau partenerial - inegalități subiective" Trebuie să recunoaștem că ideologiile diferenței care ne definesc ca femei și ca bărbați, la fel ca

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
posibile, cu intenția de a sugera existența unor alternative la familia nucleară patriarhală. Analiza asupra familiei va continua din perspectiva teoriilor politice feministe: liberală, marxistă, radicală și comunitară. În toate acestea, voi urmări raportul între conceptualizarea familiei și ideea de emancipare a femeilor. Sensul de argumentare va fi unul în favoarea faptului că emanciparea femeilor nu duce la distrugerea instituției familiei. Iată un prim argument preluat după Laura Grünberg. Statistic, numărul femeilor care își cresc singure copiii este mai mare decât cel

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
patriarhală. Analiza asupra familiei va continua din perspectiva teoriilor politice feministe: liberală, marxistă, radicală și comunitară. În toate acestea, voi urmări raportul între conceptualizarea familiei și ideea de emancipare a femeilor. Sensul de argumentare va fi unul în favoarea faptului că emanciparea femeilor nu duce la distrugerea instituției familiei. Iată un prim argument preluat după Laura Grünberg. Statistic, numărul femeilor care își cresc singure copiii este mai mare decât cel al bărbaților (80-90% din cazuri): „asemenea cifre arată de fapt că, deseori

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
ideile capitalismului democratic 17. În măsura în care se fundamentează pe capitalism, denotă o tentă conservatoare și recunoaște o diviziune clară a rolurilor în familie (prin extinderea ideii de raționalitate, care cuprinde toate sferele sociale), în măsura în care este democratic, el se dorește deschis spre emancipare. În ceea ce privește familia, liberalismul clasic se menține tradiționalist - aceasta trebuie respectată ca spațiu al libertății negative -, iar în ceea ce-i privește pe indivizi 18, ei sunt invitați să performeze într-un spațiu public concurențial. Liberalismul pune un accent deosebit pe respectarea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
educație, prin realizarea unor câștiguri proprii muncind în afara casei. Doar că munca domestică rămâne în sarcina lor. Pentru a se achita de ea, pot, eventual, să apeleze la serviciile unei alte femei. Observația pe care am mai făcut-o rămâne: emanciparea femeilor a fost văzută ca fiind important de realizat în spațiul public. Față de spațiul privat nu se imaginează o astfel de emancipare. Ideea acreditată este că, dacă se va întâmpla asta, atunci familia se va destrăma. Liberalii români clasici sunt

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
ea, pot, eventual, să apeleze la serviciile unei alte femei. Observația pe care am mai făcut-o rămâne: emanciparea femeilor a fost văzută ca fiind important de realizat în spațiul public. Față de spațiul privat nu se imaginează o astfel de emancipare. Ideea acreditată este că, dacă se va întâmpla asta, atunci familia se va destrăma. Liberalii români clasici sunt rezervați privind relațiile de familie; ei pledează pentru familia patriarhală. Nicolae Bălcescu, de pildă, recunoaște femeilor un rol important în educație, în

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
propuse vizează tot sfera publică: femeile vor lucra în afara casei (Betty Friedan, 1963)35. Soluția pentru împlinirea personală este realizarea unei combinații între familie și carieră. Deci, familia se păstrează; ea reprezintă în continuare prima sferă de interes pentru femei. Emanciparea acestora înseamnă faptul că pot avea o educație corespunzătoare, acces pe piața muncii, apoi o carieră. Aceasta pare să sugereze feministele liberale, de la Harriet Taylor la Betty Friedan. Faptul că, în accepțiunea feminismului liberal clasic, nu este vizată destructurarea familiei

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
să sugereze feministele liberale, de la Harriet Taylor la Betty Friedan. Faptul că, în accepțiunea feminismului liberal clasic, nu este vizată destructurarea familiei rezultă în primul rând din centrarea atenției spre spațiul public. Privatul nu este luat în seamă în sensul emancipării femeilor, chiar în cadrul familiei. Deși în plan public liberalismul este profund emancipator, în plan privat, rămâne tributar patriarhatului. Premisele deschise de liberalism privesc emanciparea individuală, proces de înaintare spre autonomie, dar aceasta este predictibilă doar în spațiul public. În paradigma

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
primul rând din centrarea atenției spre spațiul public. Privatul nu este luat în seamă în sensul emancipării femeilor, chiar în cadrul familiei. Deși în plan public liberalismul este profund emancipator, în plan privat, rămâne tributar patriarhatului. Premisele deschise de liberalism privesc emanciparea individuală, proces de înaintare spre autonomie, dar aceasta este predictibilă doar în spațiul public. În paradigma liberală, în prim-plan au fost aduse revendicările privind egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbații, egalitate în fața legilor (inclusiv drept de reprezentare în

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
stabilit, bărbații și femeile puteau deveni „eroi ai muncii socialiste”. Femeile mai aveau oportunitatea de a deveni „mame eroine”37 dacă aduceau pe lume mulți copii, pe care, evident, îi și aveau în îngrijire. În orice caz, principala formă de emancipare era posibilă prin muncă. Deși la nivel teoretic se intenționa eliberarea femeilor de o parte din atribuțiile din sfera privată, prin sprijin acordat din partea statului, în mod real, povara dublei zile de muncă a fost resimțită de către femei, mai ales

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
marital, alături de faptul că bătaia era folosită ca mijloc de educare a copiilor). Raporturile de putere în familie erau stabilite în favoarea statului, apoi a bărbatului ca soț și tată. Se acreditează existența unui dublu patriarhat (M. Miroiu, 2004, capitolul „Comunismul: emanciparea prin muncă și patriarhatul de stat”, pp. 185-213). Privatul este cercetat, planificat și bine luat în stăpânire de către stat. De aceea, sub aspectul vieții lor private, oamenii nu aveau șanse de emancipare. Relațiile de putere erau impuse în conformitate cu interesul public

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
unui dublu patriarhat (M. Miroiu, 2004, capitolul „Comunismul: emanciparea prin muncă și patriarhatul de stat”, pp. 185-213). Privatul este cercetat, planificat și bine luat în stăpânire de către stat. De aceea, sub aspectul vieții lor private, oamenii nu aveau șanse de emancipare. Relațiile de putere erau impuse în conformitate cu interesul public (de pildă, prin controlul reproducerii, prin cenzura libertății de opinie, prin stabilirea unor structuri de consum casnic etc.). Privatul mai rămânea un loc de retragere, un fel de refugiu personal, însă nu

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
femei și bărbați se păstrau (inegalitatea privind accesul la resurse, inegalitățile de venituri, inegalități privind recunoașterea socială etc.). La acestea, se adaugă inegalitățile din sfera privată în ceea ce privește diviziunea muncii în gospodărie, a responsabilității față de persoanele dependente din familie. Idealul de emancipare, urmărit de către feministele de gândire liberală, este atingerea autonomiei personale. Dar acesta este îngreunat de păstrarea perspectivei tradiționale asupra familiei, în care raporturile sex-rol se subordonau modelului patriarhal. În România, este actuală o observație ce ține de feminismul diferențelor (feminismul

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
bune pentru a le acorda asistența necesară) nu este receptată ca o pârghie prin care se instituie un tip aparte de vulnerabilitate: cea a părinților de care depinde viața copiilor acestora. Perspectiva victimizatoare se poate conjuga cu o lipsă a emancipării în plan privat. În cazul familiei cu un singur părinte, eliberarea de sub povara treburilor gospodăriei pare că nu este posibilă. Cine să poarte grija acestora dacă nu singurul adult din familie? Cum mai observam, acesta este un mecanism de subordonare

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
faptul că oamenii pot să-și urmărească nestânjeniți proiectele de viață. În acest sens, este o deschidere spre modernitate. Neamestecul statului minimal (din paradigma liberală), ca și, în situația opusă, a statului de tip paternal-socialist nu au constituit căi de emancipare a femeilor. Antrenarea femeilor în activitatea economică (și, de aici, dobândirea independenței lor privind resursele de existență) ține de nevoile generale ale societăților care se feminizează și îmbătrânesc demografic. Pur și simplu, există o cerință de forță de muncă. Dobândirea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
feminizează și îmbătrânesc demografic. Pur și simplu, există o cerință de forță de muncă. Dobândirea de către femei a drepturilor politice și civile este o consecință a nivelului din ce în ce mai înalt de civilizație. Toate acestea pot fi privite și ca aspecte ale emancipării femeilor. În fond, însă, dificultățile lor (subordonarea, dependența, exploatarea, violența fizică sau simbolică) sunt o constantă, indiferent de regimul politic sub care trăiesc. Acestea se constituie și pot fi înfruntate numai în plan privat. Aici va avea loc marea confruntare

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
a discriminărilor între sexe. Socializarea de gen comportă și valențe pozitive, persoanele își pot contura identitatea de gen: fetele își accentuează trăsăturile feminine, iar băieții pe cele masculine. Socializarea de gen adecvată a fost considerată ca fiind foarte importantă privind emanciparea femeilor. Socializarea este una dintre structurile fundamentale care pot face viața femeilor mai bună, alături de producția de bunuri, reproducere și sexualitate. Dependența fetelor era tradițional văzută față de tată, apoi față de soț. În paralel, bărbații deveneau posesivi, își arogau drepturi asupra

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
care este nevoită să o presteze. Situația persoanei împovărate de îndatoririle față de persoanele dependente din familia sa este una de pierdere a autonomiei, cel puțin temporar. Dependența permite o corelare a termenilor: feminin, privat, familie, îngrijire, dragoste, sacrificiu de sine. Emanciparea din starea de dependență se poate face prin sprijin din partea comunității. Există nenumărate forme de dependență 71. În discuția de față, am luat în considerație doar dependența față de voința și decizia altor oameni. Dintr-o perspectivă diferită (și, de altfel

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
real. Din această perspectivă, femeile din familiile monoparentale pot fi receptate ca aflându-se pe poziții radicale. Pot fi considerate chiar mai radicale decât cele radicale (în abordarea radicală, separarea teoretică și politică de bărbați apărea ca o posibilitate de emancipare). Schimbarea vieții lor s-a produs fără să se țină seama de consimțământul cuiva, ca un proces firesc (de la sine), ca fapt împlinit de viață: separarea s-a realizat efectiv. Dacă acest lucru este înțeles ca mecanism de emancipare sau

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
de emancipare). Schimbarea vieții lor s-a produs fără să se țină seama de consimțământul cuiva, ca un proces firesc (de la sine), ca fapt împlinit de viață: separarea s-a realizat efectiv. Dacă acest lucru este înțeles ca mecanism de emancipare sau, dimpotrivă, de oprimare, este o altă discuție. În feminismul de orientare radicală, se consideră că femeile sunt aservite ca femei de către bărbați, care apar drept adevărați opresori în virtutea unei ordini sociale convenabile pentru ei - ordinea patriarhală. Relațiile de dominație

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
este ca fiecare experiență trăită să fie valorificată într-un sens constructiv, pentru realizarea de sine a persoanei. Din această perspectivă, este coerentă pledoaria pentru controlul reproducerii (contracepția, sterilizarea, substituirea mijloacelor naturale de reproducere cu cele artificiale), ca mijloc de emancipare pentru femei. Biologicul femeilor nu trebuie să mai fie un mijloc de oprimare a acestora. Dimpotrivă, susțin radicalele culturale, „poate fi un aliat pentru o «esență» moral-politică mai bună decât a bărbaților” (M. Miroiu, 2004, p. 153). O poziție diferită

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
menite să le permită femeilor ieșirea din izolare și să depășească, prin comunicare cu persoane care se confruntau cu aceleași tipuri de probleme, sentimentul de neajutorare. Ieșirea din spațiul privat, pentru a împărtăși problemele avute, este un demers important de emancipare. În izolare, sunt frecvente atribuirile negative de tipul: „Numai eu sunt de vină pentru ceea ce mi se întâmplă, din cauza lipsei mele de calități totul se încurcă” etc. Împreună cu alții care se confruntă cu dificultăți similare pot fi înțelese și demontate

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
însemna pentru femeile în cauză schimbarea unei forme de dependență cu alta, dar, în sine, mecanismul ar rămâne același: femeile ajung în situații critice de viață în măsura în care devin mame singure și nu au resurse pentru copiii aflați în îngrijirea lor. Emanciparea pe care femeile o realizează atunci când, antrenate pe piața muncii, își câștigă veniturile necesare dintr-o activitate remunerată și, astfel, nu depind de veniturile partenerului lor este pierdută când devin mame. Ajung să îi fie subordonate sub mai multe aspecte

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
psihoafectiv a copilului, atunci ajung să fie dependente, indirect, ce e drept, de alocația paternală. Mecanismul de subordonare a femeilor față de bărbați se păstrează în măsura în care femeile ca mame singure nu pot acoperi întreaga alocație parentală de care copilul are nevoie. Emanciparea femeilor în plan privat nu se poate realiza atunci când, părinți singuri fiind, sunt nevoite să își asume sfere de acțiune improprii. De pildă, nu îl pot susține afectiv pe copil din perspectiva părintelui absent, în mod real nu-i pot

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]