726 matches
-
actul comunicării, cît și deicticele de timp și de spațiu se organizează în funcție de acest pol central al comunicării. Rolul esențial al deicticelor personale este acela de a articula enunțul în situația de enunțare, prin trimitere la persoanele legate de evenimentul enunțiativ. Caracterul indispensabil al acestora este justificat în primul rînd de unicitatea tipului de referință pe care îl asigură, făcînd trimiterea la o persoană chiar în absența cunoașterii numelui acesteia, acționînd ca operatori de individualizare (în accepția lui Jean Claude Pariente
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Astfel, adjectivul bun, de exemplu, pentru a califica un restaurant este, în mod inseparabil, o afirmație descriptivă a unui lucru dintre obiectele lumii și un act ilocuționar de recomandare. Din caracterul indisociabil al unui conținut descriptiv și al unei propoziții enunțiative ce orientează orice enunț din punct de vedere argumentativ, decurge faptul că procedura este inseparabilă exprimării unui punct de vedere, unui scop al discursului. La nivelul organizării textuale, oricare ar fi obiectul discursului și extensiunea descrierii, se aplică un repertoriu
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
unde destinatarul este într-o anumită măsură înscris chiar în text (autorul "dialogului" adresîndu-se lectorului). Dar, deși de natură dialogală, fiindcă sînt produse pentru simpla relație locutor - autor, asemenea discursuri pot fi totuși numite dialogice, în măsura în care încorporează mai multe surse enunțiative, deoarece locutorul (autorul) redă pe mai mulți enunțători, care se disting de el. În asemenea condiții, dialogul se află integrat schemei narative, interlocutorii contractînd un sincretism prin intermediul narațiunii. O astfel de structură a textului a fost remarcată în perioada Renașterii
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
oferă prin el însuși în raport cu altele. În domeniul specific discursurilor de transmitere a cunoștințelor, se pot distinge manualele școlare, orientate monologic, dar construite dialogic, și lucrările de popularizare a științei, în care dialogismul se relevă în texte dominate de eterogenitate enunțiativă. Pentru descrierea discursurilor de transmitere a cunoștințelor au fost distinse două forme de dialogism manifest, cea care explicitează referința unor discursuri anterioare, discursuri sursă sau discursuri prime și cea care explicitează referința discursurilor proprii destinatarilor. Acest dialogism dublu pare să
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
zero al enunțării, prin aparenta absență a vocii auctoriale, pe cînd discursul presupune coprezența interlocutorilor implicați; cu această accepție se produce deja o specializare a termenului discurs, care se individualizează în cîmpul conceptual al științei limbii cu accepțiunea de activitate enunțiativă în relație cu actori sociali, aflați, de regulă, într-un cadru instituțional. Cu această accepție, P. Charaudeau și D. Maingueneau identifică mai multe trăsături ale discursului: a) Discursul presupune o organizare transfrastică, orice unitate a limbii care comunică un mesaj
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
organizează discursul. e) Discursul este contextualizat, adică se produce într-un anume context și dezvoltă, de regulă, o semnificație tributară contextului; prin mesajul vehiculat, discursul poate schimba datele contextului sau poate genera noi contexte. f) Discursul este asumat de către instanța enunțiativă, în raport cu această instanță situîndu-se reperele personale, temporale, spațiale, modale. g) Discursul este normat; el respectă atît regulile generale, ce caracterizează orice fenomen social, cît și norme specifice, numite legi ale discursului. h) Discursul este integrat într-un interdiscurs; el nu
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
BUSSMANN 2008. RN DISCURS RAPORTAT. Prin sintagma discurs raportat se înțelege o modalitate de relaționare a discursurilor, prin care, într-un discurs (discursul de citare), se integrează un alt discurs (discursul citat), atribuit, în mod explicit sau implicit, unei surse enunțiative diferite. Discursul raportat reprezintă o problemă controversată în lingvistică, din cel puțin trei puncte de vedere: 1) pertinența denumirii fenomenului, 2) statutul acestuia și 3) taxinomia și relațiile dintre diferitele tipuri. Înțeles în mod tradițional ca fenomen de stil (stil
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursului raportat a cunoscut mutații importante o dată cu evoluția lingvisticii enunțării și cu atenția acordată rolului elementelor contextuale în realizarea discursului, în special polului vorbitorului și relației sale cu interlocutorul. Nivelul morfosintactic privilegiat de tradiția gramaticală este explicat prin prisma particularităților enunțiative și pragmatice ale discursului raportat: discursul de citare deschide un spațiu enunțiativ în care se integrează discursul citat, condiționînd interpretarea elementelor ce trimit la enunțarea acestuia (în principal, deicticele și modalitățile). Se raportează un act de enunțare și nu un
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
atenția acordată rolului elementelor contextuale în realizarea discursului, în special polului vorbitorului și relației sale cu interlocutorul. Nivelul morfosintactic privilegiat de tradiția gramaticală este explicat prin prisma particularităților enunțiative și pragmatice ale discursului raportat: discursul de citare deschide un spațiu enunțiativ în care se integrează discursul citat, condiționînd interpretarea elementelor ce trimit la enunțarea acestuia (în principal, deicticele și modalitățile). Se raportează un act de enunțare și nu un enunț, acțiunea de raportare pune în legătură două entități lingvistice: cea responsabilă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursul de raportare și cea care produce discursul raportat. În mod tradițional, instanța de raportare are un simplu rol de ecou, deci o poziție secundară față de enunțătorul discursului raportat; or, este ușor de observat faptul că, din punct de vedere enunțiativ, rolul principal îi revine vorbitorului-raportor, căci el produce un discurs într-o situație de enunțare precisă, care se referă la un alt discurs. Discursul de citare, lăsat în umbră de tradiție, este astfel revalorizat, trecînd în prim plan: rolul primordial
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și de J. Authier-Revuz: discursul direct este citare, deci autonim, iar discursul indirect, traducere; discursul raportat ca discurs autonim se distinge de modalitatea autonimică, văzută ca discurs reflexiv. Ca fenomen de enunțare, discursul raportat pune în termeni noi problema responsabilității enunțiative și a atribuirii discursului, a moalităților de punere la distanță a discursului citat, a corespondenței între planurile enunțării; interesează, în principal, la acest nivel, strategiile de integrare a enunțării discursului citat în spațiul enunțiativ al discursului de citare (cu un
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pune în termeni noi problema responsabilității enunțiative și a atribuirii discursului, a moalităților de punere la distanță a discursului citat, a corespondenței între planurile enunțării; interesează, în principal, la acest nivel, strategiile de integrare a enunțării discursului citat în spațiul enunțiativ al discursului de citare (cu un accent marcat pe funcționarea elementelor deictice, a indicatorilor și cvasi-indicatorilor). Aceste perspective se subordonează, în a n a l i z a d i s c u r s u l u i, problematicii
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a impus și o revizitare a categoriei așa-numitelor verbe declarative, existînd numeroase criterii de sistematizare a structurilor de prezentare a discursului citat, care urmăresc nu numai relația sintactică dintre verbul/ structura de prezentare și discursul citat, ci și valoarea enunțiativă și pragmatică a acestora (enunțare vs. receptare; peformative; neutre / cu indicații de ordin paraverbal). V. diafonie, dialogism, discurs, polifonie, stil, vorbire. REY-DEBOVE 1978; BANFIELD 1982; AUTHIER-REVUZ 1995; ROSIER 1999; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; COMBETTES - NǾLKE 2004. RB DISCURS SEMNĂTURĂ. Sintagma discurs
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
subiectul enunțului, ci poate fi un alt participant cu al cărui punct de vedere se identifică. Pe de altă parte, în situațiile de dialogism, unde vocea unui personaj interferează cu discursul narativ (discursul indirect liber și alte fenomene de eterogenitate enunțiativă) se reacționează la o voce al cărei ecou este auzit. Cititorul este astfel plasat într-o situație de receptare activă, fiindcă trebuie să realizeze o disociere a vocii personajului de vocea scriitorului și să emită o judecată de valoare despre
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
individual de comunicare. Spre deosebire de enunț, care poate fi considerat un produs, enunțarea desemnează activitatea care conduce la crearea acestui produs și care permite ancorarea referențială a informației transmise. Însă, așa cum remarcă numeroși cercetători, este mult mai dificil de descris practica enunțiativă decît de descris rezultatul său, enunțul. Totuși, unele componente ale enunțării pot fi revelate, încît se poate arăta că enunțarea este "un uz al limbii care capătă sens într-un registru sau într-un gen de discurs, exersat în anume
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lingvistice au deseori ecouri valorificabile din punct de vedere epistemologic. V. axiomatică, coerență, ideologie, problematică, teorie. D. FILOZ. 1984; FLEW 1984; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO ETEROGENITATE. Strîns legată de conceptele de "dialogism" (la M. Bahtin), "polifonie" (din teoria polifoniei enunțiative a lui O. Ducrot, continuată de reprezentanții școlii scandinave) și "interdiscurs(ivitate)", noțiunea definește o trăsătură fundamentală a limbajului prin care, într-un discurs, aparent unic, se întrepătrund elemente ce trimit la surse enunțiative diferite. Complexitatea discursului presupune un refuz
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
M. Bahtin), "polifonie" (din teoria polifoniei enunțiative a lui O. Ducrot, continuată de reprezentanții școlii scandinave) și "interdiscurs(ivitate)", noțiunea definește o trăsătură fundamentală a limbajului prin care, într-un discurs, aparent unic, se întrepătrund elemente ce trimit la surse enunțiative diferite. Complexitatea discursului presupune un refuz implicit al unicității responsabilității enunțiative. Omogenitatea discursului nu poate fi, din această perspectivă, decît o iluzie. O producție discursivă este, de obicei, un spațiu de interferență în care se întîlnesc secvențe, genuri, registre, discursuri
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
continuată de reprezentanții școlii scandinave) și "interdiscurs(ivitate)", noțiunea definește o trăsătură fundamentală a limbajului prin care, într-un discurs, aparent unic, se întrepătrund elemente ce trimit la surse enunțiative diferite. Complexitatea discursului presupune un refuz implicit al unicității responsabilității enunțiative. Omogenitatea discursului nu poate fi, din această perspectivă, decît o iluzie. O producție discursivă este, de obicei, un spațiu de interferență în care se întîlnesc secvențe, genuri, registre, discursuri etc.: comunicăm (explicit sau implicit, conștient sau nu, într-o măsură
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
atare, discursul raportat caracterizează și definește nu doar un ansamblu limitat de fapte lingvistice, ci practica discursivă în totalitatea sa. Teza eterogenității constitutive a fost exploatată din diverse puncte de vedere, regăsindu-se în analiza dialogismului textului romanesc, în polifonia enunțiativă, vizibilă nu numai la nivelul textului, ci și la nivelul enunțului, în perspectiva psihanalitică a lui J. Lacan asupra subiectului, în definirea discursului însuși ca discurs de relaționare (astfel, disocierea interacțiunii discursurilor de funcționarea interdiscursivă devine imposibilă). V. dialogism, discurs
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prin urmare, o diferență de statut, iar nu de structură, între diferite clase de povestiri, chiar dacă neînscrierea în realitate a ficțiunilor autorizează jocul mai liber în raportul dintre timpul relatării și timpul despre care se relatează și, sub raportul polifoniei enunțiative, se recurge la răsturnarea reperelor obiective ale topografiei și cronologiei universale. Din punctul de vedere al praxematicii, ficțiunea este o expansiune a principiului autonomiei lingvisticului, care face din orice enunț o punere în scenă. În comunicarea ce vizează faptele, această
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pe această noțiune sa bazează teoria politeții lingvistice. Abordarea pragmatică pare cea mai aptă să reconcilieze figuralitatea și discursivitatea, aceasta din două motive: ea normalizează figuralitatea în funcționarea obișnuită a limbajului; ea oferă mijloacele adecvate pentru a studia aspectele cognitive, enunțiative și contextuale ale figurilor. V. față, politețe, retorică, trop. DU MARSAIS; HJELMSLEV 1943; GENETTE 1966; GREIMAS 1966; DUCROT - TODOROV 1972; GRUPUL μ 1974; FONTANIER 1977; PERELMAN - OLBRECHTS-TYTECA 1988; FROMILHAGUE - SANCIER 1991; MOLINIE 1992; KERBRAT-ORECCHIONI 1996; REBOUL 1996; ROBRIEUX 2000; CHARAUDEAU
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nu au realizat totuși o determinare suficientă a noțiunii "formație discursivă", care a rămas în parte sub semnul impreciziei. De aceea, termenul formație discursivă desemnează orice ansamblu de enunțuri circumscrise social și istoric care se poate raporta la o identitate enunțiativă: discurs politic, discurs științific, discurs religios, discurs administrativ, discurs publicitar etc. Maniera de a înțelege formația discursivă oscilează însă între o accepție contrastivă, unde fiecare component este apreciat ca fiind ceva autonom pus în relație cu altele, și o accepție
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
modul de organizare și de structurare a discursului, lungimea discursului. În a n a l i z a d i s c u r s u l u i se identifică patru direcții teoretice în explicarea fenomenului generic discursiv: funcționalistă, enunțiativă, textuală și raportul dintre situația de comunicare și caracteristicile formale și de organizare a textului. V. analiză (a discursului), discurs, contract (de comunicare), formație discursivă, matrice discursivă, tipologie. DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. EG GENERALIZARE. Considerată în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
spațiale) și gesturile iconice sau ilustrative (imitînd aspectul vizual al referentului). În gestualitatea afectivă se cuprind două categorii: afectele de bază, care trimit la dispoziția generală, și afectele legate nemijlocit de enunț. Gestualitatea de regularizare și de copilotaj servește activitatea enunțiativă și pragmatica interacțională. Aceste gesturi au în același timp funcția de facilitare cognitivă (fiindcă ajută la formularea gîndurilor) și o funcție de coordonare între participanți. Deoarece gestualitatea nu este determinabilă în cazul oricărui discurs, primul obiectiv al a n a l
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o manieră imprecisă, melodiei sau modulației enunțului oral, fiind apreciată chiar ca un element fondator al acestuia, dar de nivel suprasegmental, căci îl vizează în întregime. Intonația are o funcție distinctivă și este specifică fiecărei limbi. Astfel, în română, intonația enunțiativă este marcată printr-un ton descendent spre sfîrșitul enunțului (Mă duc din nou.), cea interogativă are de obicei un ton ascendent (Mă duc din nou?), iar cea exclamativă are o curbă descendentă pronunțată (Mă duc din nou!). Problema intonației se
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]