501 matches
-
asupra acestui punct. înțelegem însă ușor de ce condamnă muzica, de vreme ce aceasta nu prezintă niciun interes direct în realizarea ataraxiei. Scopul muzicii nu este acela de a elimina temerile, de a reduce tulburările, așa că ea nu prezintă niciun interes în economia epicuriană de început. în Grădină nu vom avea muzicieni... în mod straniu, Epicur li se alătură lui Pitagora și lui Platon în maniera lui de a gândi muzica nu atât pentru ființa, natura și esența ei, cât pentru potențialitățile ei în interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a gândi muzica nu atât pentru ființa, natura și esența ei, cât pentru potențialitățile ei în interiorul sistemului său. Ca utilitariști teoretici, ei își înșusesc o disciplină care nu-și mai exprimă din acel moment puterea față de oameni. Philodemos reorientează discursul epicurian ortodox și celebrează muzica pentru că ea poate liniști sufletul. De la mitul lui Orfeu încoace, puterile ei sunt cunoscute; Ulise însuși încearcă pe pielea lui puterea vocilor seducătoare ale Sirenelor; Platon condamnă anumite moduri muzicale - dorianul? - pentru că ar moleși, ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Ne vom bucura așadar de ea ca auditori, nu ca practicieni, pentru că învățarea ei implică în mult mai mare măsură neplăceri decât plăcere... Istoria filosofiei, muzica, dar și poezia și retorica îi permit lui Philodemos să se emancipeze față de critica epicuriană originară vizând artele, cultura, cunoașterea marginală sau exterioară în raport cu efortul de asceză filosofică. Nici poezia nu prezintă un interes esențial pentru a ajunge la ataraxie. în schimb, ea oferă ocazia unor forme frumoase pentru idei frumoase: elegiacii romani își vor
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de la ceea ce este văzut, constatat de trupul filosofului, la ceea ce poate fi dedus: de exemplu, cum vom deduce realitățile invizibile ale atomului și vidului plecând de la realitățile vizibile? Cum am putea ajunge la teoria declivității - o referință inexistentă în corpusul epicurian descoperit, dar prezentă în corpusul lui Philodemos - făcând apel doar la ceea ce se poate vedea, mirosi, gusta, pipăi? Pornind de la retorică și ajungând să-și pună problema sensului semnelor, Philodemos pune bazele unei metode empirice. -10- Comuniunea cu cetatea. Epicurismul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
calm și voluptate... Departe, la adăpost de neplăcerile lumii așa cum e, evitând tulburările, se putea imagina o practică existențială eficace și incandescentă. Epicur inventează mănăstirea și tradiția cenobită. Mai târziu, Philodemos pune la punct formele particulare ale unui cler secular epicurian și gândește politica nu atât în termeni de refuz, cât de infiltrare: un om politic epicurian, iată o idee nouă, atât par de oximoronice politica și epicurismul încă de la început. Tradiția îi opune pe stoicii angajați în cetate epicurienilor aflați
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o practică existențială eficace și incandescentă. Epicur inventează mănăstirea și tradiția cenobită. Mai târziu, Philodemos pune la punct formele particulare ale unui cler secular epicurian și gândește politica nu atât în termeni de refuz, cât de infiltrare: un om politic epicurian, iată o idee nouă, atât par de oximoronice politica și epicurismul încă de la început. Tradiția îi opune pe stoicii angajați în cetate epicurienilor aflați în total dezacord cu lumea reală. Se înșală, pentru că numeroase figuri angajate în politica politicianistă a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
secular epicurian și gândește politica nu atât în termeni de refuz, cât de infiltrare: un om politic epicurian, iată o idee nouă, atât par de oximoronice politica și epicurismul încă de la început. Tradiția îi opune pe stoicii angajați în cetate epicurienilor aflați în total dezacord cu lumea reală. Se înșală, pentru că numeroase figuri angajate în politica politicianistă a Romei se reclamă de la epicurism sau suferă influența lui. Cicero, căruia îi datorăm acest gen de simplificare, avea numeroase motive să întrețină acest
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
după eșec și se vede pus în situația de a-i apăra pe dușmanii săi din ajun - pe Gabinius, de exemplu, care făcuse totul pentru a-l trimite în exil în 58...: iată tot atâtea motive ca să-i urască pe epicurieni. Filosofii nu sunt întotdeauna înțelepți, iar stoicii sunt adesea incapabili să suporte și să se abțină - maxima lor - cu eleganță... Să lăsăm deci în urma noastră ideea unui discipol al Grădinii egocentric, preocupat doar de sine și uitând de lume confruntat
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
al Porticului, angajat în treburile cetății, virtuos, măreț, mare senior, semănând până la confuzie cu clișeele peplumurilor... Versiunea lui Cicero spune mai multe despre incapacitatea unui om de a trăi la înălțimea idealurilor sale decât despre adevărul tezei lui. Pentru că există epicurieni implicați în viața cetățenească și politică romană de fiecare zi - să ne amintim de Cezar și de Cassius. Trecerea de la epicurismul grec la versiunea sa romană presupune și o translație de la asceza austeră a Grădinii la jubilarea voluptuoasă a Vilei
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să încercăm să-i instruim, să-i facem mai buni dându-le măcar o spoială de filosofie. Busturile oamenilor politici care ornează Vila Papirusurilor nu sunt alese la întâmplare. Este vorba de monarhi elenistici care au întreținut relații cu filosofi epicurieni: Ptolemeu Philadelphul, Philonide, dar și Demetrios Poliorcetul, Antigon Monophtalmos și Lisimah, regele Traciei, cu care Epicur a întreținut relații - uneori tensionate. Un rege bun, în spiritul epicurian, este un ideal care poate fi conceput... Philodemos îi vorbește lui Piso despre
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
la întâmplare. Este vorba de monarhi elenistici care au întreținut relații cu filosofi epicurieni: Ptolemeu Philadelphul, Philonide, dar și Demetrios Poliorcetul, Antigon Monophtalmos și Lisimah, regele Traciei, cu care Epicur a întreținut relații - uneori tensionate. Un rege bun, în spiritul epicurian, este un ideal care poate fi conceput... Philodemos îi vorbește lui Piso despre acest subiect într-o lucrare pe care o scrie în versuri. în mod clasic, în epicurism, textul recuză atât democrația, cât și tirania: nici puterea majorității inculte
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cel mai bun cârmuitor, Philodemos schițează un portret și stabilește o listă de calități ale Regelui ideal -, dar și ale sfetnicului său, sub ale cărui trăsături îl recunoaștem... pe Cicero! Cea mai bună politică trebuie să permite practicarea unei etici epicuriene: Regele va încerca așadar să realizeze un fel de ataraxie statală. Nici tulburări sau războaie, nici nedreptăți, despotism, tiranie și arbitrar, nici foamete sau mizerie, nici violențe, ci o atmosferă senină în cetate, care să facă posibilă o existență personală
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
filosofului! Titus Lucretius Carus, zis Lucrețiu î~90 - ~50 î. Hr.), târăște după el o proastă reputație - cu atât mai nefondată cu cât nu ne-a rămas nimic despre existența lui... Nimeni nu pare să mai respecte ca el litera principiului epicurian care îndeamnă să-ți ascunzi viața privată. Astfel încât biografia sa nu cuprinde aproape nimic sigur: nici datele exacte ale nașterii și decesului, nici originea lui geografică, nici rangul social, nici înfățișarea fizică, nici caracterul, nici temperamentul, nici relațiile, nici aventurile
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
înainte de a se sinucide la vârsta de patruzeci și patru de ani. Cine se mai interesează de gândirea unui bolnav mintal care sfârșește prin a-și pune capăt zilelor în floarea vârstei? Care-i imbecilul în stare să crediteze poemul epicurian cu o fărâmă de interes, știind că este produsul unei individualități deranjate? Dificilă agape la adepții Răstignitului... Ca să calomniezi cu folos, trebuie să transformi o ipoteză plauzibilă în realitate confirmată. Nimic nu pare mai ușor de prezentat ca adevărat decât
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cu semenii, făurirea unui suflet și a unui trup voios; chiar și în absența practicării acestei virtuți, cunoștințele existente sunt de-ajuns pentru a procura plăcere, pentru că simpla ei potențialitate radiază; practicarea ei permite întruparea bunăvoinței, calitate majoră a filosofului epicurian; existența ei cimentează viața filosofică și comunitară. Epicur îi considera pe discipolii lui niște prieteni, și viceversa. Pythocles, Herodot, Meneceu, acești responsabili ai unor Grădini împrăștiate în lume, întrețineau cu Magistrul o relație de acest tip. Metrodoros, prietenul cu deosebire
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
șteargă orice urmă a Magistrului pasionatului poet... Deși Epicur manifestă unele reticențe în privința poeziei, suspectată că ar vehicula povești și că ar servi fabulațiilor mitului, Lucrețiu scrie aceste mii de versuri pentru a-l converti pe Memmius la conversația filosofică epicuriană. Doctrina pare amară, seamănă cu o băutură de leac austeră, e ca un medicament cu gust puternic, cam ca absintul, dar asta n-are importanță: poezia va acționa precum mierea, acest excipient dulce care îi permite poțiunii să fie eficace
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
par să anime o filosofie stigmatizată pentru simplificările ei exagerate. Opoziția dintre viață, idee, imaterialul spiritualiștilor, și mecanică, atom, materia adepților imanenței pure, acționează ca un topos al istoriei filosofiei. Totuși, platonicienii nu exclud particulele concrete, lumea reală, după cum nici epicurienii nu exclud sufletul sau spiritul - la Lucrețiu, spiritul dă impuls sufletului care comandă trupul și este localizat în partea mediană a pieptului. în schimb, sufletul este răspândit în tot trupul. Spiritul gândește, el experimentează sentimentele; în ceea ce-l privește, sufletul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
infinit - în caz contrar, unde ar ajunge o ipotetică suliță aruncată de un om cu o putere extraordinară după ce trece de hotarele lumii? Sfârșit al oricărei transcendențe, instaurare a imanenței celei mai totale: evident, chiar dacă Lucrețiu se înclină în fața zeilor epicurieni compuși din materie subtilă, indiferenți în beatitudinea lor și instalați în interlumi, ateismul s-a născut deja. Ideea morții zeilor progresează, la fel și cea a morții lui Dumnezeu, care permite nașterea oamenilor și a puterii asupra destinului lor. A
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a asista de pe uscat la tribulațiile unui echipaj luptîndu-se cu o mare dezlănțuită, a fost interpretat ca un semn al egoncentismului feroce al filosofului. Ce individ e și omul ăsta care se bucură de nenorocirea altuia! Alt avatar defăimător al epicurianului care reduce totul la mărunta lui persoană... Or, textul nu ne îndeamnă să ne bucurăm de suferințele altuia, ci doar să știm să profităm de situația fericită în care se află cel care nu a fost lovit de nenorocire. Scena
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
construit pe un pisc stâncos - persistență a sublimului și a posturii romantice! Și Nietzsche va recurge la piscuri: locul bătut de vântul tăios al lucidității nu suportă aglomerația și, din înaltul acestei fortărețe intelectuale, poți vedea jos, asemeni unui zeu epicurian, ceea ce-i preocupă pe oamenii împotmoliți în eroare: polemicile verbale, revendicarea nobleții, căutarea cu orice preț a onorurilor, patima înavuțirii, tot atâtea rătăciri vinovate deoarece te îndepărtează de adevărata plăcere. Ce rost au interioarele burgheze pline de obiecte inutile și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a lipsei de teamă. Nimic altceva. Plăcerile de a bea și a mânca pentru a suprima lipsa - foamea și setea -, fără a genera alienări - bucătăria de lux și vinurile fine -, dar și fără a te limita la pâinea și apa epicurienilor ortodocși; plăcerile conversației fără un plan anume, purtată în mijlocul naturii, între prieteni... Hedonismul tragic al lui Lucrețiu se sprijină pe această simplitate virtuoasă, romană. Moartea îi terorizează pe majoritatea oamenilor? Ea trebuie să-l conducă pe filosof la împăcarea cu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Ea trebuie să-l conducă pe filosof la împăcarea cu sine însuși. Neantul îi paralizează pe cei mai mulți? înțeleptul știe să se sprijine pe acest vid sideral pentru a bascula într-o voluptate confecționată de el însuși. Negativitatea câștigă până la urmă? Epicurianul cunoaște regulile ce permit, până una alta, generarea plăcerii de a exista. Nu vom mai fi decât niște cadavre? Trupul, câtă vreme dăinuie, să fie atunci măcar utilizat ca o mașină performantă pentru a fabrica fericire, bucurie... Critica uită deseori
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
una alta, generarea plăcerii de a exista. Nu vom mai fi decât niște cadavre? Trupul, câtă vreme dăinuie, să fie atunci măcar utilizat ca o mașină performantă pentru a fabrica fericire, bucurie... Critica uită deseori dimensiunea hedonistă a lui Lucrețiu. Epicurian, desigur, deci trebuie clasat printre filosofii plăcerii, atâta doar că exegeții se lasă greu: zadarnic am căuta analize ale voluptății epicuriene care integrează, de exemplu, considerațiile finale ale poemului asupra evoluției civilizației și în care găsim dovezi că gândirea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
măcar utilizat ca o mașină performantă pentru a fabrica fericire, bucurie... Critica uită deseori dimensiunea hedonistă a lui Lucrețiu. Epicurian, desigur, deci trebuie clasat printre filosofii plăcerii, atâta doar că exegeții se lasă greu: zadarnic am căuta analize ale voluptății epicuriene care integrează, de exemplu, considerațiile finale ale poemului asupra evoluției civilizației și în care găsim dovezi că gândirea lui Lucrețiu poate figura cu demnitate pe lista filosofiilor hedoniste. Este cazul ultimelor versuri ale cărții a V-a, unde Lucrețiu exaltă
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pentru râs, dar trebuie să conchidem oare și că atomii voluptuoși nu sunt necesari pentru plăcere? Da, pentru că particulele nu cunosc nici durerea, nici plăcerea, dar înlănțuirile lor, da. Nu e o surpriză, știind acum ce știm despre fizica atomistă epicuriană: plăcerea este atomică. Durerea, de asemenea. Hedonismul presupune o viteză, niște fluxuri, circulații libere. într-un trup, agitația dezordonată a particulelor generează suferință. De îndată ce tulburarea încetează, seninătatea revine, iar plăcerea o însoțește. Haosul atomic este semn al durerii; regăsirea armoniei
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]