1,134 matches
-
prin care strategia tranziției s-a constituit și a fost implementată. Sociologia a tins să împărtășească iluzia că strategia tranziției reprezintă un simplu produs cognitiv ce decurge automat din obiectivul de atins, corect formulat de către cei care au făcut-o. Epistemologia problemelor cu soluție unică versus epistemologia problemelor cu soluții multipletc "Epistemologia problemelor cu soluție unică versus epistemologia problemelor cu soluții multiple" Opțiunea pentru un model epistemologic sau altul reprezintă un punct epistemologic crucial în constituirea sociologiei ca știință în acest
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
constituit și a fost implementată. Sociologia a tins să împărtășească iluzia că strategia tranziției reprezintă un simplu produs cognitiv ce decurge automat din obiectivul de atins, corect formulat de către cei care au făcut-o. Epistemologia problemelor cu soluție unică versus epistemologia problemelor cu soluții multipletc "Epistemologia problemelor cu soluție unică versus epistemologia problemelor cu soluții multiple" Opțiunea pentru un model epistemologic sau altul reprezintă un punct epistemologic crucial în constituirea sociologiei ca știință în acest nou context. Sociologia explicativă, dezvoltată masiv
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
Sociologia a tins să împărtășească iluzia că strategia tranziției reprezintă un simplu produs cognitiv ce decurge automat din obiectivul de atins, corect formulat de către cei care au făcut-o. Epistemologia problemelor cu soluție unică versus epistemologia problemelor cu soluții multipletc "Epistemologia problemelor cu soluție unică versus epistemologia problemelor cu soluții multiple" Opțiunea pentru un model epistemologic sau altul reprezintă un punct epistemologic crucial în constituirea sociologiei ca știință în acest nou context. Sociologia explicativă, dezvoltată masiv în societățile stabile, nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
că strategia tranziției reprezintă un simplu produs cognitiv ce decurge automat din obiectivul de atins, corect formulat de către cei care au făcut-o. Epistemologia problemelor cu soluție unică versus epistemologia problemelor cu soluții multipletc "Epistemologia problemelor cu soluție unică versus epistemologia problemelor cu soluții multiple" Opțiunea pentru un model epistemologic sau altul reprezintă un punct epistemologic crucial în constituirea sociologiei ca știință în acest nou context. Sociologia explicativă, dezvoltată masiv în societățile stabile, nu s-a confruntat cu o asemenea opțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
mai bună sau sunt altele care ar putea/ar fi putut fi mai bune? Teoria acțiunii umane a suferit, în mod special în ultima parte a secolului trecut, o schimbare structurală pe care eu am numit-o trecerea de la o epistemologie a problemelor cu soluție unică la epistemologia problemelor cu soluții multiple. Epistemologia problemelor cu soluție unică presupune că orice problemă care urmează a fi soluționată prin acțiune are o singură soluție corectă/bună/satisfăcătoare; celelalte soluții care pot fi formulate
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
putea/ar fi putut fi mai bune? Teoria acțiunii umane a suferit, în mod special în ultima parte a secolului trecut, o schimbare structurală pe care eu am numit-o trecerea de la o epistemologie a problemelor cu soluție unică la epistemologia problemelor cu soluții multiple. Epistemologia problemelor cu soluție unică presupune că orice problemă care urmează a fi soluționată prin acțiune are o singură soluție corectă/bună/satisfăcătoare; celelalte soluții care pot fi formulate sunt inadecvate/proaste/nesatisfăcătoare. Pentru cazul cunoașterii
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
mai bune? Teoria acțiunii umane a suferit, în mod special în ultima parte a secolului trecut, o schimbare structurală pe care eu am numit-o trecerea de la o epistemologie a problemelor cu soluție unică la epistemologia problemelor cu soluții multiple. Epistemologia problemelor cu soluție unică presupune că orice problemă care urmează a fi soluționată prin acțiune are o singură soluție corectă/bună/satisfăcătoare; celelalte soluții care pot fi formulate sunt inadecvate/proaste/nesatisfăcătoare. Pentru cazul cunoașterii, epistemologia problemelor cu soluție unică
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
problemelor cu soluții multiple. Epistemologia problemelor cu soluție unică presupune că orice problemă care urmează a fi soluționată prin acțiune are o singură soluție corectă/bună/satisfăcătoare; celelalte soluții care pot fi formulate sunt inadecvate/proaste/nesatisfăcătoare. Pentru cazul cunoașterii, epistemologia problemelor cu soluție unică o găsim formulată de Aristotel. Filozoful grec i-a dat o formulare celebră: adevărul este unul singur; falsul se prezintă într-o infinitate de forme. Atunci când omul de știință reușește să formuleze o teorie care explică
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
o cunoaștere de tip explicativ: realitatea este dată; știința trebuie să o ia ca atare și să explice de ce este așa, și nu altfel. Noua teorie a deciziei pune această problemă într-o perspectivă diferită de cea tradițională (Zamfir, 1990). Epistemologia problemelor cu soluție unică exprimă, în realitate, un proces decizional bazat pe satisfăcător: în condiții de incertitudine persistentă, decidentul tinde să se oprească la prima soluție satisfăcătoare pe care reușește să o identifice (teorema a fost formulată de H. Simon
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
însăși negarea legitimității explorării alternativelor reprezintă o ideologie justificativă a deciziilor luate, având funcția de a absorbi artificial incertitudinea față de alegerea făcută. Ideologiile joacă un rol important în acest mecanism de susținere a deciziilor luate și de respingere a alternativelor. Epistemologia problemelor cu soluție unică era încurajată de ipostaza sociologiei ca știință explicativă a realității sociale. Deciziile luate sunt fapte sociale, care trebuie explicate prin alte fapte sociale, și nu ca soluții de ales dintr-o multitudine de soluții posibile. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
dar care, eventual, ar fi putut exista. Alternativele sunt legitime doar într-un context cognitiv: la o problemă pot exista mai multe soluții posibile. Ele nu au vreun sens într-o perspectivă „sociologică”: un proces social produce ceea ce a produs. Epistemologia problemelor cu soluții multiple este un cadru nou în care se constituie teoria modernă a deciziei. O problemă suficient de complexă are mai multe soluții posibile, satisfăcătoare în grade diferite. În contextul acestei epistemologii, în fața oricărei soluții, întrebarea decidentului nu
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
proces social produce ceea ce a produs. Epistemologia problemelor cu soluții multiple este un cadru nou în care se constituie teoria modernă a deciziei. O problemă suficient de complexă are mai multe soluții posibile, satisfăcătoare în grade diferite. În contextul acestei epistemologii, în fața oricărei soluții, întrebarea decidentului nu este numai dacă ea e bună sau nu, ci și care sunt alternativele la soluția respectivă și care este cea mai bună. Elementele defensive sunt diminuate. Se instituie o deschidere cognitivă față de multitudinea soluțiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
respectivă și care este cea mai bună. Elementele defensive sunt diminuate. Se instituie o deschidere cognitivă față de multitudinea soluțiilor și, în consecință, o disponibilitate spre schimbare. Așa cum voi încerca să demonstrez în cartea de față, adoptarea uneia dintre cele două epistemologii ale teoriei acțiunii nu este, în raport cu teoria tranziției, ceva marginal, ci, dimpotrivă, stă la originea întregului dispozitiv explicativ, generând proceduri explicative diferite și deschizând vizibilități specifice. Mai mult, plasarea într-un model epistemologic sau altul are efecte nu numai cognitive
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
specifice. Adoptarea acestei strategii trebuie deci examinată atât din punctul de vedere al eficacității/eficienței sale, cât și din cel al motivațiilor actorilor sociali care au construi-o. Decizia P.I. și decizia C.P.tc "Decizia P.I. și decizia C.P." Aplicarea epistemologiei problemelor cu soluții multiple la analiza sociologică pune în evidență două tipuri de mecanisme de luare a deciziilor de importanță socială majoră. Decizia P.I., ilustrată în figura 4.3, este produsă printr-o interacțiune socială, cu mijloacele puterii și susținută
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
rezultat al interacțiunii actorilor. Există alternative posibile, dar ele nu sunt formulate și analizate, ci actorii construiesc, în limitele posibilului, strategia care corespunde intereselor lor. Alternativele tind să rămână neformulate. Figura 4.3. Schema explicației combinate structurală/interacționistă în perspectiva epistemologiei problemelor cu soluții multiple Decizia C.P., ilustrată în figura 4.4, este aleasă printr-o interacțiune socială dintr-un set de alternative evaluate obiectiv (cunoaștere) și pe baza unei valori comun acceptate (parteneriatul). În acest model de decizie, realitatea X
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
În principiu, existau mai multe posibilități. Totul a depins de actorii care au operat opțiunea strategică de acțiune. Actorii sociali reprezintă, în consecință, selectorii dintr-un set de opțiuni alternative. Figura 4.4. Schema explicației combinate structurală/interacționistă în perspectiva epistemologiei problemelor cu soluții multiple, cu intervenția ca selector a cunoașterii Schema din figura 4.4 introduce un factor distinct: cunoașterea, evaluarea alternativelor posibile (C). Procesul social descris în această schemă este diferit de cel din schema precedentă. El se desfășoară
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
al opțiunilor, care intră în interacțiune cu ceilalți factori situaționali și care poate să genereze o selectare mai bună. Metodologia analizei sociologice a acestui proces, așa cum este descris în modelul discutat aici, e diferită de cea din modelul bazat pe epistemologia problemelor cu soluție unică. Ea trebuie să combine analiza alternativelor cu analiza actorilor sociali, cu interesele și preferințele lor. Capacitatea metodologică a sociologiei de a întreprinde o asemenea analiză este limitată. Pentru analiza și evaluarea alternativelor posibile, ea trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
strategice alternative. Dacă schimbarea s-a consumat, problema devine doar teoretică: a fost strategia adoptată cea mai bună posibilă? Nu cumva au existat alternative mai bune? Acumularea de anomalii deschide interesul pentru explorarea alternativelor. Se forțează totodată trecerea de la o epistemologie a problemelor cu soluție unică la o epistemologie a problemelor cu soluții multiple. Factori explicativi intrinseci versus extrinsecitc "Factori explicativi intrinseci versus extrinseci" Este vital ca explicația dificultăților apărute în procesul acțiunii să fie dată în raport cu însăși strategia de acțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
devine doar teoretică: a fost strategia adoptată cea mai bună posibilă? Nu cumva au existat alternative mai bune? Acumularea de anomalii deschide interesul pentru explorarea alternativelor. Se forțează totodată trecerea de la o epistemologie a problemelor cu soluție unică la o epistemologie a problemelor cu soluții multiple. Factori explicativi intrinseci versus extrinsecitc "Factori explicativi intrinseci versus extrinseci" Este vital ca explicația dificultăților apărute în procesul acțiunii să fie dată în raport cu însăși strategia de acțiune. În această perspectivă, putem identifica două mari tipuri
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
oferă o schemă a principalelor articulații ale modelului explicativ al dificultăților tranziției. 1. Strategia tranziției, fiind produsul unui complex de procese sociale, este susținută ideologico-politic de actorii care au produs-o. 2. Considerarea strategiei adoptate ca fiind adecvată include tacit epistemologia problemelor cu soluție unică: dacă strategia este adecvată înseamnă că e singura adecvată. Explorarea alternativelor posibile ar fi de natură să zdruncine încrederea în strategia adoptată, din acest motiv, ele sunt respinse ca inadecvate. Alegerea modelului epistemologiei problemei cu soluție
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
adecvată include tacit epistemologia problemelor cu soluție unică: dacă strategia este adecvată înseamnă că e singura adecvată. Explorarea alternativelor posibile ar fi de natură să zdruncine încrederea în strategia adoptată, din acest motiv, ele sunt respinse ca inadecvate. Alegerea modelului epistemologiei problemei cu soluție unică prezintă o capacitate limitată de explicare a dificultăților produse în procesul tranziției, creând o anumită miopie în favorizarea doar a factorilor intrinseci inevitabili (2'') și a celor extrinseci (2'''). 3. Aplicarea strategiei produce schimbările proiectate, însoțite
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
natură să diminueze contribuția percepută a factorilor extrinseci. 8. Identificarea surselor crizelor opțiunilor strategice adoptate (absorbția explicativă a anomaliilor) produce, inevitabil, căutarea unor alternative strategice. 9. Explorarea alternativelor strategice produce o schimbare a modelului epistemologic pe care se bazează explicația: epistemologia problemelor cu soluție unică este înlocuită cu epistemologia problemelor cu soluții multiple. Această epistemologie susține o orientare proprie: factorii intriseci producători ai crizelor să fie considerați nu ca inevitabili (normali în situația în care strategia practicată nu are alternative), ci
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
8. Identificarea surselor crizelor opțiunilor strategice adoptate (absorbția explicativă a anomaliilor) produce, inevitabil, căutarea unor alternative strategice. 9. Explorarea alternativelor strategice produce o schimbare a modelului epistemologic pe care se bazează explicația: epistemologia problemelor cu soluție unică este înlocuită cu epistemologia problemelor cu soluții multiple. Această epistemologie susține o orientare proprie: factorii intriseci producători ai crizelor să fie considerați nu ca inevitabili (normali în situația în care strategia practicată nu are alternative), ci factori intrinseci evitabili prin adoptarea unor strategii alternative
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
adoptate (absorbția explicativă a anomaliilor) produce, inevitabil, căutarea unor alternative strategice. 9. Explorarea alternativelor strategice produce o schimbare a modelului epistemologic pe care se bazează explicația: epistemologia problemelor cu soluție unică este înlocuită cu epistemologia problemelor cu soluții multiple. Această epistemologie susține o orientare proprie: factorii intriseci producători ai crizelor să fie considerați nu ca inevitabili (normali în situația în care strategia practicată nu are alternative), ci factori intrinseci evitabili prin adoptarea unor strategii alternative mai bune. 10. Explorarea strategiilor alternative
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
producători ai crizelor să fie considerați nu ca inevitabili (normali în situația în care strategia practicată nu are alternative), ci factori intrinseci evitabili prin adoptarea unor strategii alternative mai bune. 10. Explorarea strategiilor alternative motivează examinarea critică a strategiei practicate. Epistemologia problemelor cu soluții multiple generează un alt circuit cu autoîntărire: anomaliile motivează analiza critică a soluției practicate (explorarea factorilor intrinseci) și explorarea alternativelor. Identificarea acestora ar putea, dacă problema mai este actuală, să motiveze schimbarea strategiei. Din punctul de vedere
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]